Aflați cum Sf. Mitropolit Iosif cel milostiv a construit prin minune dumnezeiască și prin rugăciunile Sf. Parascheva, catedrala mitropolitană de la Iași. Sf. Iosif cel milostiv, catedrala și Sf. Parascheva. După articol, aveți și sinaxarul video.
Visul minunat
După ce a fost ales părinte şi păstor al Moldovei, mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu trenul din Bucureşti spre Iaşi, pentru instalare. Era sâmbătă, în noaptea de 6 iulie, 1875. În vagon a adormit puţin şi a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi, care, apropiindu-se, îi dădea sfaturi se termine catedrala din Iaşi începută de el. Acelaşi vis l-a avut în noaptea aceea şi duhovnicul Mitropoliei din Iaşi, arhimandritul Ierotei Maximescu.
Departe fiind, spunea el, am văzut cum în jurul bisericii mari a lui Veniamin se plimbau doi călugări cu bărbile ce străluceau ca argintul cel sclipitor. Şi, apropiindu-mă de ei, fără să mă vada, observ că unul din ei era însuşi mitropolitul Veniamin, pe care l-am recunoscut după faţă, dar pe celălalt nu l-am cunoscut. Şi mitropolitul Veniamin spunea cu sfâşieri de dureri în glas, celuilalt însoţitor al lui, cum această biserică începută de el şi rămasă neterminată, acum urmaşii vor să o scoată la mezat. „Să dărâme şi să vândă ceea ce am zidit şi cumpărat eu”.
Şi lacrimile mitropolitului Veniamin n-au contenit să curgă până ce, terminând de înconjurat biserica, a dispărut.
Sosind dimineaţa, duhovnicul era frământat de acest vis şi dorea să afle numele acelui călugăr ce însoţea pe Veniamin. Dar mare i-a fost bucuria că în aceeaşi zi l-a recunoscut în persoana mitropolitului Iosif Naniescu. El era acela ce se plimba îngândurat şi nu răspundea nimic la toate tânguirile mitropolitului Veniamin.
Sf. Iosif și construirea catedralei
Prima grijă a noului părinte al Moldovei a fost terminarea catedralei începută în anul 1833 de înaintaşul său, mitropolitul Veniamin Costachi. Dar pregătindu-se ţara pentru Războiul de Independenţă, blândul arhiepiscop a amânat începerea lucrului. Timp de doi ani s-a străduit să îmbărbăteze credincioşi şi întregul cler în lupta dreaptă pentru neatârnare naţională bisericească. Astfel, a făcut apel la toate mănăstirile şi la preoţi să adune ajutoare pentru armată, iar pe cei care doreau, îi trimitea în ambulanţe pentru îngrijirea răniţilor. La apelul mitropolitului Iosif au contribuit cu ajutoare toate mănăstirile şi multe parohii, iar pentru îngrijirea răniţilor au plecat din Moldova peste o sută de preoţi, călugări şi maici.
În anul 1879, după terminarea războiului, mitropolitul Iosif s-a dus la audienţă la primul ministru să ceară ajutor pentru construcţia catedralei. Deci intrând înăuntru, a zis:
– Vin cu o rugăminte mică pentru dumneavoastră, dar foarte mare pentru noi. Şi anume, să ne daţi fonduri pentru terminarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, care zace în ruină de 40 de ani şi în care dorm noaptea vitele oamenilor.
– Nu avem acum fonduri pentru aceasta! a răspuns casierul trezorerului naţionale.
– Dacă o ţara nu are bani să construiască o catedrală, a răspuns hotărât mitropolitul, atunci eu îmi dau demisia din mitropolie. Poftiţi cârja!
Văzând râvna marelui ierarh pentru casa Domnului, membrii guvernu au aprobat în aceeaşi zi fonduri băneşti cu care s-a şi început construcția catedralei.
Minunea Sf. Parascheva
Mitropolitul Iosif avea din copilărie o deosebită evlavie pentru moaştele Cuvioasei Parascheva din Iaşi. Ele se păstrau în paraclisul Mânăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. Dar în noaptea de 27 decembrie, 1888, aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte. Deci, auzind mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în foc cel mai de preţ odor al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar, potolindu-se focul, prin minune au fost găsite moaştele Cuvioasei Parascheva întregi și nevătămate. Numai îmbrăcămintea de argint se topise. Atunci bunul pastor a făcut alt sicriu de argint pentru sfintele moaşte şi le-a strămutat în noua catedrală, precum se văd până astăzi.
Acest venerabil mitropolit era un mare iubitor de cântare bisericească. El a împodobit sfintele altare cu cei mai evlavioşi slujitori, și stranele bisericilor cu cei mai buni protopsalți. El este cel dintâi ierarh român care a binecuvântat organizarea corului vocal în biserică şi a îngăduit femeilor să cânte la cor. Împotriva celor care se opuneau la aceasta, el răspundea: „Evlavioşilor! La mormântul Mântuitorului au rămas numai femeile, căci bărbaţii fugiseră toţi! Femeile, cele dintâi, au vestit învierea Domnului!”
Spuneau părinţii de la Mitropolie, care i-au fost ucenici, că mitropolitul Iosif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi la Utrenie. Numai dacă era plecat undeva sau era greu bolnav, nu venea. Părinţii auzeau mai întâi toaca, apoi bătăile ritmice ale cârjei mitropolitului pe mozaicul bisericii.
Milostenia Mitropolitului Iosif
Zicea unul din ucenicii săi: „ Mila faţă de săraci a mitropolitului Iosif Naniescu a ajuns proverbial în Moldova şi în toată ţara. Zilnic veneau zeci de nevoiaşi pentru a primi milă din mâinile lui. La început singur se cobora din chilie jos pe trepte, în mijlocul celor o suta de săraci. Îi mângâia cu vorba, îi binecuvânta şi împărţea bani. Niciodată nu dădea săracului mai puţin de o pâine. „Bani pentru o pâine!” acesta era principiul lui. Dacă termina banii mărunţi, scotea de prin buzunare bani mari şi pe toţi îi alina. Apoi urca sus în chilia lui de rugăciune şi de citire. Când era bătrân şi slab, nu mai cobora, ci arunca mila sa săracilor din balconul casei”.
Spunea iarăşi acelaşi ucenic: „ Aceasta era milostenia lui în zilele de lucru. Duminica, mitropoli împărţea astfel mila: dădea punga cu bani anume destinaţi părintelui Visarion Boboc, iconomul mitropoliei. După slujbă, iconomul se aşeza în portiţa de jos a mitropoliei. Pe acolo treceau toţi săracii şi îşi primeau ajutor de la părintele lor duhovnicesc. Aşa împărţea zilnic mitropolitul Iosif leafa sa la săraci”.
Grija față de elevi și studenți
În tot timpul anului, mitropolitul Iosif ajuta elevi şi studenţi de toate vârstele, fără alegere. Le dădea hrană, Ie plătea taxele şcolare, le dădea bani de cheltuială, susţinea studenţi din salariul său în ţară şi peste hotare. Sala de mese de lângă bucătăria mitropolitului era o adevărată cantină de şcoală. La sfârşitul anului însă, fiecare era dator să-i înfăţişeze situaţia şcolară. Pentru cei ce se distingeau la învăţătură, trimitea pe moşul Alexandru să le cumpere câte un rând de haine bune şi cărţi, drept premiu. Iar pentru cei rămaşi repetenţi, dădea ordin iconomului să le pună o pâine în traistă şi să-i trimită acasă.
Spuneau preoţii catedralei că, uneori, mitropolitul Iosif termina banii şi nu avea ce da la săraci. Atunci împrumuta bani de la duhovnicul său, arhimandritul Ierotei, şi mângâia pe toţi. La sfârşitul lunii, când primea salariul, întâi îşi achita datoriile, apoi miluia pe cei care veneau.
Acest venerabil mitropolit era foarte sărac şi modest îmbrăcat, că nu-i ajungeau banii pentru haine. Văzând unii din miniştri că poartă rasă veche, i-au trimis în loc de salariu, un rând de haine noi, călugăreşti. Dar mitropolitul Iosif, iubind sărăcia lui Hristos, a vândut hainele şi a împărţit banii la săraci. (…) (Când s-a mutat la Hristos marele mitropolit Iosif Naniescu) în chilia lui nu s-au găsit decât doi lei!
(Extra din Patericul românesc, Pr. Ioanichie Bălan)
SINAXARUL VIDEO
Pingback: FILM: SFÂNTUL ROMÂN - MITROPOLITUL IOSIF NANIESCU - ATITUDINI - Mănăstirea Paltin