Părintele Justin Pârvu: Împărtășania și Sf. Liturghie în temniță

Împărtășania în temniță

Nu este bine nici să fii rigid și să nu împărtășești oamenii. Uneori sunt multe iconomii. De pildă, în pușcărie, au căzut cam toate regulile, toată rigiditatea regulilor.

Pentru că Sfânta Împărtășanie se aducea de afară, mai ales prin deținuți care mai fuseseră condamnați o dată. Și cum au procedat? Au luat bucățică de pâine, albă sau neagră și au făcut un cocoloș ca o mazăre, în care introduceau Sfintele taine. Și au făcut două, trei, patru, cinci sute de bucățele din acestea. A luat haina, mantaua cu care urma să fie luat în temniță și a căptușit toată haina cu Sfânta Împărtășanie. Astfel au adus în pușcării Sfânta Împărtășanie.

Dar ne spovedeam…  Prin morse sau la perete, te spovedeai la preot, sau la conductă, sau ce era mai important te dezlega, tot așa prin intermediul peretelui și a doua zi, Sfânta Împărtășanie o luai de acolo din locul de unde se știa. Au prins-o și asta caraliii noștri. Pentru că, peste tot, Iuda maceră și lucrează. Aceste Iude le-au spus caraliilor că luam noi de acolo Sfânta Împărtășanie. Și mulți caralii au făcut o serie întreagă de fărădelegi prin Împărtășania pe care au aruncat-o. Asemenea blasfemii făceau și cu Sfânta Cruce și multe lucruri… Erau atât de sălbatici unii…

LITURGHIE PE TRUPUL LUI IACOB ȘERBĂNESCU

Și în ce vas se administra? 

Se punea într-o bucățică de pâine și caraliul o lua și o arunca. Așa se circula, nu era cu Sângele, acolo era părticica pentru Sfinte uscate, cum împărtășești bolnavii, care îi împărtășești acasă. Există și Împărtășania din Sfântul Potir la biserică și împărtășania pregătită pentru bolnavii grabnici, care pot muri în orice moment și atunci iei Sfinte uscate care conține și vinul acolo, și îi dai.

În Aiud s-au găsit roabe întregi de material sacru, până și Sfântul Potir, sfintele vase, lingurița, steluța, s-au găsit acolo sub dușumele, cum lucrau prin celule deținuții imediat după Antonescu. Pentru că în timpul lui Antonescu, pușcăriile aveau biserici, mergeau la liturghie, se spovedeau la preoții pușcăriei. Dar după perioada aceasta a venit restricție mare, că s-a luat totul și s-a strâns.

Eu am făcut Liturghie pe trup de muribund. Am făcut liturghie în infirmeria pușcăriei unde i-am împărtășit, fără antimis, fără veșminte, dar acel moment a fost unic pentru mine, de trăire a Harului. Cred că nici n-am mai făcut și nici n-am mai avut astfel de momente puternice de trăire a unei Sfinte Liturghie ca între paturile unei infirmierii, pe pieptul unui muribund, în pușcărie. Să vezi tu cum se împărtășește muribundul și a doua zi se duce… Iacob Șerbănescu, Dumnezeu să-l odihnească!

Unii avea o ciroză cumplită, se zbăteau în chinuri groaznice, încât vărsau cu gamelele sângele din trupul lor. Aceștia sunt martirii și mărturisitorii noștri de la Aiud din pușcăriile și temnițele comuniste.

 URA GARDIENILOR FAȚĂ DE RUGĂCIUNE ȘI DE CELE SFINTE

Cea mai mare urgie: să te prindă că te rogi, sau că ai un obiect de rugăciune. Pentru că ei își dădeau seama din ce în ce mai mult: Cum de nu înnebunesc oamenii ăștia, cum de nu se îmbolnăvesc? Cum de nu scoatem noi 4-5 la săptămână, la lună, să-i băgăm în ospiciul de nebuni. A trebuit să treacă vreme multă ca să-și dea seama de preocupările pe care le aveam noi într-o celulă. În orice zi, în orice moment, celula era reîmprospătată cu ceva nou.

Asta ce însemna? Locul de întâlnire al tinetelor, care se goleau dimineața, era la closet de  piatră. Și-acolo, prin morse, noi anunțam celula vecină:  „Vezi că avem acolo deasupra…”. Aveam anume un loc – unde se punea Împărtășanie, se punea agheasmă, se punea anafură. Și care intra întâi acolo, fuga acolo, că milițianul era după el, intra, se agăța acolo și punea în buzunar – ducea  la celulă. Ne împărtășeam, luam anafură, agheasmă, cu mare luare aminte, că erau aduse de afară.

A fost ajutorul lui Dumnezeu peste tot. N-a existat altă forță ca să te menții în tot parcursul acestor ani de închisoare. Ajunsesem la o stare de pace, de împăcare, că nu mai conta dacă mor ori dacă trăiesc, ci doar că ai Domnului suntem…

(Extras din Revista Atitudini Nr. 82)