VIAȚA SF. FILUMEN DIN SAMARIA – NEOMARTIRUL LOCURILOR SFINTE

PE URMELE MÂNTUITORULUI ÎN SAMARIA

Pe una din filele aghiografiei Bisericii noastre, nu demult a fost înscris numele unui nou mucenic care a înroșit cu sângele lui, unul dintre cele mai sfinte locuri din Țara Sfântă, în care dăinuie până astăzi, fântâna patriarhului Iacov.

Situată între cei doi munți, Ebal și Garizim, prima cetate a Samariei, Sichemul (astăzi, Nablus) în apropierea căreia se găsește bisericuța care adăpostește puțul lui Iacov este încărcată de istorie sfântă. Atestată arheologic din sec. XVIII î.Hr., din vremea patriarhului Iacov, având o adâncime de 35 m., fântâna a cărei existență precreștină se leagă de numele părintelui celor 12 seminții ale lui Israel, a fost locul de întâlnire a Mântuitorului cu femeia samarineancă, Fotini, într-o vreme în care iudeii vădeau un adânc dispreț față de locuitorii Samariei, pentru amestecul lor cu pâgânii care ocupaseră provincia în timpul robiei babiloniene.

Sichemul va deveni capitala noului regat în jurul anului 933 î.Hr. (I Regi 12) când regele Ieroboam va zidi pe Muntele Garizim un templu, unde a introdus cultul vițelului de aur, practicat de evrei la ieșirea din Egipt. Templul a fost distrus de Ioan Hircan, din familia Macabeilor sau Hasmoreilor, în anul 129 î.Hr. când întregul oraș va deveni o ruină. Sichemul va fi reconstruit de către romani mai la vest și va primi numele de Neapolis (în greacă) sau Nablussau, ori Naplus (în arabă).

Istoricul locașului de închinare ridicat deasupra binecunoscutei fântâni își află începuturile în veacul al V-lea d. Hr., la puțină vreme după încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor. Odată cu revolta samarinenilor petrecută în anul 485, biserica va fi mistuită de foc și va fi refăcută în sec. al VI-lea de către împăratul Iustinian. Noua ctitorie nu va dăinui nici ea prea mult timp, fiind distrusă de năvălitorii perși și arabi. Sute de ani, pe locul fântânii patriarhului Iacov nu s-a păstrat ca loc de rugăciune pentru creștini decât o mică capelă căreia i s-a adăugat, o biserică impunătoare începută la inițiativa Patriarhiei din Ierusalim în anul 1908, cu sprijinul susținut al mitropolitului Sofronie de Gaza și terminată de către arhim. Iustin. Închinată Sfintei Fotini, samarineanca, biserica adăpostește două paraclise, unul în partea nordică, spre slăvirea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, de loc din Neapole, iar celălalt în partea sudică, în cinstea egumenului aghiotafit, Filumen.

Fără îndoială, locul pe care se găsește și astăzi fântâna lui Iacov este unul binecuvântat și consacrat atât în perioada vechi-testamentară, cât și în cea nou-testamentară, ca loc de întâlnire a sufletului însetat de apa cea vie cu Dumnezeu-omul, singurul izvor al veșniciei. Întâlnirea omului cu Dumnezeu s-a petrecut fie prin cuvânt, fie prin jertfa de sânge, așa cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Filumen, mucenicit în anul 1979, pe locul unde Hristos a înviat „în duh și adevăr”, sufletul femeii samarinence.

CHEMAREA DE FOC LA CĂLUGĂRIE, DIN COPILĂRIE

Originar din regiunea Levkosia a insulei Cipru, Sf. Filumen s-a născut pe data de 12 octombrie 1913, în familia binecredincioșilor Gheorghe și Magdalena Hasapis, numiți și „Orundiotis”, după locul natal, satul Orunda și binecuvântați de Dumnezeu cu 13 copii, dintre care au trăit șapte băieți și trei fete. La botez, a primit numele de Sofocle, iar fratele său geamăn, viitorul arhimandrit atonit, Elpidie, s-a numit Alexandru.

În viața familiei Hasapis, cultivarea evlaviei față de cele sfinte era grija de căpătâi. Proprietar al unui cuptor de pâine și al unui han, Gheorghe se străduia să ofere celor zece copii atât hrana trupească necesară traiului de zi cu zi, cât mai ales pe cea duhovnicească, amenajând în incinta hanului o cameră de rugăciune unde fiecare membru al familiei se putea retrage să se roage. Deprinși cu lectura cărților sfinte și cu mersul la biserică de către bunica lor, Loxandra, sufletul celor doi frați gemeni se va aprinde de râvna pentru rugăciune, încă de la vârsta de 8 ani. Pilda Sfântului Ioan Colibașul care a renunțat la condiția sa de aristocrat și la însemnata lui avere ca să pășească pe calea vieții monahale, i-a înrâurit atât de mult pe cei doi copilandri, încât la puțină vreme după terminarea școlii primare, la vârsta de 12 ani, s-au hotărât să plece la mănăstire, fără știrea părinților. Și-au încredințat tainica dorință duhovnicului lor, care i-a sfătuit să mai aștepte. Însă, rugămințile fierbinți ale celor doi frați l-au înduioșat, așa încât i-a binecuvântat să meargă pe calea aspră a lepădării de voile proprii.

FRATE ÎNCEPĂTOR LA MĂNĂSTIREA STAVROVUNI

Astfel, și-au părăsit pe ascuns casa părintească și după un lung drum de mers pe jos, au poposit la poarta mănăstirii Stavrovuni. S-au înfățișat egumenului, rugându-l să-i primească în rândul începătorilor obștii sale. Mișcat de râvna lor curată și înflăcărată de a urca pe scara desăvârșirii monahale, starețul le-a dat binecuvântarea de a gusta din arvuna vieții îngerești.

Ispitele nu au întârziat să apară. Într-una din zile, la ușa egumenului s-a înfățișat tatăl celor doi novici înștiințat de un căruțaș din Orunta care îi văzuse pe când aceștia se îndreptau către mănăstirea Stavrovunion. Cu inima frământată de neliniște pentru binele celor doi copii, Gheorghe a cerut să le vorbească, vrând să se încredințeze de hotărârea pe care o aveau în dorința lor de a păși pe calea vieții monahale. La îngrijorarea lui că nu-și vor mai continua studiile, Alexandru i-a răspuns cu multă fermitate: „Tată, ce rost are să ne iei acasă, dacă noi iarăși o să fugim? Ai mulți copii, lasă-ne să mergem pe drumul nostru!”. Răspunsul prompt al fiului său a liniștit inima zbuciumată a lui Gheorghe Hasapis care s-a întors împăcat la casa lui, încredințându-i și pe frații lor că cei mai buni dintre ei „erau călugării noștri”.

Rânduiala aspră a mănăstirii a fost îmbrățișată cu toată inima, de cei doi începători. Vreme de cinci ani s-au nevoit în osteneli și rugăciuni neîncetate în cadrul obștii de la Stavrovouni, până când boala le-a slăbit trupul, silindu-i să se retragă la casa părintească ca să se întremeze. Pentru întreaga familie, prezența lor a fost un adevărat balsam duhovnicesc. Pacea și mulțumirea pe care o transmiteau în jur, erau izvor de întărire în credință atât pentru părinți, cât și pentru ceilalți frați. După ce s-au refăcut trupește, Sofocle și Alexandru au revenit la Stavrovouni, având bucuria de a-l întâlni în anul 1934, pe arhiepiscopul de atunci al Iordanului și viitorul Patriarh al Ierusalimului, Timotei Themelis (1878-1955) care, prin cuvintele lui de folos, le-a aprins și mai mult râvna pentru viața monahală. Totodată, i-a îndemnat să-l urmeze la Locurile Sfinte ca să-și continue studiile la școala teologică din Ierusalim. Obștea mănăstirii Stavrovunion nu le-a încuviințat plecarea, însă tatăl lor pe care l-au căutat, întrebându-l ce să facă, le-a dat toată binecuvântarea.

PREOT SLUJITOR LA LOCURILE SFINTE

În anul 1930, cei doi frați au pășit pe pământul încărcat de sfințenie unde Fiul lui Dumnezeu Și-a împlinit lucrarea jertfitoare de mântuire a omenirii. Cu inima aprinsă de dragostea dumnezeiască, cei doi tineri și-au așezat la picioarele Mântuitorului frământările cele mai adânci ale sufletului, dorințele, durerile și bucuriile. La scurt timp de la sosirea lor în Ierusalim, au fost înscriși la cursurile școlii de la Sf. Mormânt și ale celei de preoți a Patriarhiei pe care le-au absolvit în anul 1939.

Cu doi ani înainte de terminarea studiilor, cei doi frați au fost tunși în monahism, Alexandru primind numele de Elpidie, iar Sofocle pe cel de Filumen. După ce a fost hirotonit diacon și preot, părintele Elpidie avea să părăsească Ierusalimul, dorindu-și să studieze Teologia la Atena. Despărțirea celor doi frați a fost mai mult fizică pentru că, în duh, ei au rămas uniți până la moarte și după ea.

În ziua de 5 septembrie 1939, părintele Filumen va fi și el hirotonit diacon, iar la 1 noiembrie 1943 va primi harul slujirii preoțești. Ca membru al Frăției grecești a Sfântului Mormânt, va împlini slujirile de supraveghetor al birourilor, de ghid și de ajutor de supraveghetor la bucătăria centrală a Patriarhiei din Ierusalim.

În perioada iunie 1940 – septembrie 1941, părintele Filumen va gusta din dulceața ascezei monahale, nevoindu-se în mănăstirea Sf. Sava cel Sfințit, din pustiul Iudeii. Va răspunde tuturor cererilor de a sluji ca preot la Locurile Sfinte unde era chemat să liturghisească. Astfel, va aduce jertfa nesângeroasă a Domnului pe altarele bisericii din Betleem, a mănăstirii Sfântului Teodosie, a bisericii patriarhale Sf. Constantin și Elena și a Sfântului Proroc Ilie din apropierea Ierusalimului, mai apoi fiind numit egumen la locurile de pelerinaj din părțile Tiberiadei. Va avea bucuria să slujească în biserica Sf. Apostoli, dar și în cea din Iope, pe locul unde Sf. Ap. Petru, cu puterea lui Hristos, a adus-o la viață pe milostiva Tavita.

În anul 1948, părintele Filumen va fi ridicat la treapta de arhimandrit și va fi trimis să slujească într-un alt loc de închinare, Ramallah, o suburbie a Ierusalimului unde exista o biserică impunătoare cu hramul Schimbarea la față a Domnului a cărei comunitate era formată la acea vreme, din ortodocși proveniți din rândul arabilor.

EGUMEN LA FÂNTÂNA LUI IACOV. PERSONALITATEA SA

„Mă rog ca cerul sufletului vostru să fie curat în ceasul acesta… Este epoca în care, din pricină că prin toate mijloacele se încearcă a fi dată la o parte credința, trebuie să întrebuințăm tot ceea ce ajută și contribuie la întărirea noastră”.

Data de 8 mai a anului 1977, ziua de prăznuire a Sf. Ap. și Ev. Ioan, care a istorisit atât de sugestiv momentul întâlnirii Mântuitorului cu femeia samarineancă, va aduce o nouă cotitură în viața Sfântului Filumen. Va fi trimis ca egumen și preot slujitor în Samaria, la Fântâna lui Iacov. Ca și în celelalte rânduri, Sf. Filumen va primi și această ascultare cu duh smerit și râvnă pentru Biserica lui Hristos, deși bisericuța ridicată pe locul fântânii patriarhului Iacov era disputată și de fanaticii evrei, fiind un focar nestins de neînțelegeri. Starea de plâns în care se afla sfântul loc de închinare, era semnalată încă din anul 1977 într-o scrisoare adresată Patriarhiei Grecești de la Ierusalim: „Biserica de acolo, neterminată din perioada primului Război Mondial, se află în primejdia de a se pierde ca sfânt loc de închinare ortodox și de a trece în proprietatea publică evreiască, tocmai pentru că este neterminată și pare părăsită, fără numai dacă ajungem la timp să o finalizăm”.

Îndurerat de starea de decădere și de ruinare în care se afla locașul, Sf. Filumen va reuși să-i sensibilizeze pe credincioși și să strângă banii necesari lucrărilor de reconstrucție. Însă, râvna lui fierbinte va crește tot mai mult animozitățile evreilor care obișnuiau în zilele de vineri să intre în forță în biserică ca să se roage, întrerupând Vecernia pe care Sf. Filumen o începea de fiecare dată, dar nu mai apuca să o termine decât în taină, în propria chilie. În ciuda tensiunilor inerente locului, prezența senină și primitoare a Sf. Filumen la Fântâna lui Iacov însemna pentru pelerinii creștini o binecuvântată mângâiere.

Arhim. Nectarios Ziombolas, autorul cărții Noul Sfințit Mucenic Filumen, își amintește de figura luminoasă a Sfântului Filumen din anii în care făcea pelerinaje cu grupuri de închinători, la Locurile Sfinte: „În anii aceia, din 1975 și până în 1979, mergeam vara la Sfintele Locuri și de obicei rămâneam 15 zile în Ierusalim. Mă simt deosebit de mișcat pentru că m-am învrednicit să-l cunosc ca și pentru toate cele ce au avut legătură cu persoana lui.

Atunci când l-am cunoscut pe părintele Filumen, acesta slujea la Ramallah. Ne-am minunat de credința lui, de înflăcărarea sufletului său, de stăruința sa în credința ortodoxă și de marea dăruire pentru lucrarea săvârșită la Patriarhie și la Sfintele Locuri, dar mai presus de toate de liniștea sufletului său și de întreaga lui așezare duhovnicească. Era dăruit lucrării sale în chip neșovăielnic și plin de bărbăție. Era plăcut, prietenos, dulce la vedere și la grai.

Ne-am rugat din suflet împreună cu el și am căutat pe cât a fost cu putință să-l chemăm în mijlocul nostru ca să ne vorbească. Oricine putea să observe înălțimea lui duhovnicească, caracterul său integru, mulțimea virtuților sale. Se distingea prin adânca lui smerenie. A fost o întruchipare a virtuții creștine. Nimeni nu avea de spus nici cel mai mic lucru rău împotriva sa.

Harismele duhovnicești cu care era împodobit aveau darul de a-i câștiga pe toți cei ce-i stăteau în preajmă. Era plin de bunătate și se bucura de o bună mărturie din partea tuturor, dar în același timp se putea remarca fermitatea pe care o arăta în privința părerilor și a principiilor sale. Mai apoi, în acei ultimi doi ani, se afla la locul de pelerinaj de la Fântâna Samarinencei și am reluat legătura și discuțiile cu el, atât atunci când treceam pe la locul de închinare, cât mai ales la Ierusalim, unde părintele urca adesea.

PRIGONIT DE EVREII SIONIȘTI

Ceea ce am putut constata la el, era în principal, că avea o povară pe suflet din pricina atitudinii provocatoare a fanaticilor evrei care-și făceau apariția la locul de închinare, cerând lucruri inacceptabile. Personal, l-am văzut statornic pe poziție, fierbinte păzitor al celor cerute de îndatoririle sale, cât și al drepturilor Patriarhiei. Din câte îmi amintesc, i-am spus odată referitor la fermitatea pe are o exprima și la tenacitatea de care dădea dovadă: «Părinte Filumen, mă minunez de atitudinea și de duhul vostru eroic față de cele ce se întâmplă, dar nu vă văd bine. Acești indivizi, așa cum îi descrieți, nu vor ceda. Aveți grijă, deoarece avem nevoie de sfinția voastră. Aveți o lucrare și o misiune pe care acești fanatici nu o vor face ușoară». M-a ascultat, dar nu mi-a dat niciun răspuns. Cercetând niște însemnări de atunci, făcute în timpul pelerinajelor mele la Sfintele Locuri, am găsit o scurtă notiță menționând: Din manifestarea de la Fântână. Părintele Filumen ne-a spus: «Mă rog ca prin această vizită a voastră, ceea ce este dumnezeiesc să-și afle loc în voi, încă și mai mult. Prilejul vi-l oferă legăturile cu evenimentele din istoria sfântă și cu Sfintele Locuri. Pentru aceasta, mă rog ca cerul sufletului vostru să fie curat în ceasul acesta ca nu doar voi să-l primiți, ci să-l puteți dărui și celor ce vă înconjoară. Este epoca în care, din pricină că prin toate mijloacele se încearcă a fi dată la o parte credința, trebuie să întrebuințăm tot ceea ce ajută și contribuie la întărirea noastră». La final, ne-a spus aceasta: «Întorcându-vă în Grecia, să conștientizați lipsa de oameni în Frăția Sfântului Mormânt, lipsa celor care să se dedice pe ei înșiși acestei slujiri». Acest subiect îl preocupa intens. Acestea ni le-a spus cu aproximativ patru luni înainte de a fi martirizat acolo”[1].

Mărturia Ierom. Sofronie, membru al Frăției Sf. Mormânt este și ea impresionantă: „Părintele Filumen ne spunea că în f  iecare vineri, mulți evrei religioși veneau să se roage la Fântâna lui Iacov. Mereu îi ziceau să își ia toate icoanele și pe Cel Răstignit și să plece, pentru că fântâna asta e a lor și nu a noastră. Altfel, se va căi amar, dar va fi prea târziu. Încă de când a venit acolo, încontinuu îl amenințau. Dar părintele Filumen știa evreiește și le închidea gura cu argumentele sale. Nu a anunțat niciodată poliția, ca să îl aibă în urmărire și nici el nu își închipuia că îl vor omorî”.

CUTREMURĂTORUL MARTIRIU AL CUVIOSULUI AGHIOTAFIT

Lunile petrecute la Fântâna lui Iacov și ultimele din viața Sfântului Filumen au fost pline de nevoințe ascetice. Grija lui de căpetenie era să trăiască în smerenie și pace lăuntrică. Mânca tot timpul stând în picioare și fugea de slava oamenilor ca să nu fie ispitit de mândrie. Era statornic în tot ceea ce făcea și avea curajul mărturisirii credinței celei adevărate. Pentru bărbăția inimii lui, Dumnezeu l-a ales să fie numărat în rândul sfinților mucenici ai Bisericii biruitoare.

Înfricoșătorul martiriu al Sfântului Filumen se va petrece în ziua de 29 noiembrie 1979, în timpul unei ploi torențiale, cu tunete și fulgere pe când cuviosul aghiotafit rămăsese singur la locul fântânii, după plecarea paznicului, un arab ortodox care veghea și el la liniștea locașului. La ceasul Vecerniei, Sf. Filumen a coborât scările ca să ajungă în biserică, și-a pus epitrahilul începând slujba. Nu se știe dacă a apucat să o și termine pentru că, pe neașteptate, a primit o lovitură fulgerătoare de topor. A doua zi, dis-de-dimineață când paznicul a revenit, a fost cutremurat de priveliștea terifiantă care i s-a înfățișat în bisericuță: trupul măcelărit al părintelui Filumen zăcea într-o baltă de sânge, sfintele vase și alte obiecte de cult erau împrăștiate, iar biserica era devastată în urma exploziei unei grenade de mână aruncate lângă proscomidiar. Nici măcar un sfeșnic nu mai era întreg, nici icoanele, iar Domnului Iisus Hristos Cel răstignit, Îi tăiaseră mâna dreaptă.

În cel mai scurt timp, Patriarhia Ierusalimului și poliția evreiască au fost înștiințate de crima săvârșită la Fântâna lui Iacov. Trupul neînsuflețit al sfântului mucenic a fost transportat de urgență la Tel Aviv pentru necropsie. Descrierea de către părintele Sofronie a scenei uciderii părintelui Filumen, așa cum se putea reconstitui după urmele loviturilor primite, este și ea zguduitoare: „Au năvălit în mănăstire și l-au măcelărit pe arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce: cu o lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, iar cu altă lovitură, de-a latul, i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au dislocat maxilarul și i-au scos un ochi, iar pe celălalt i l-au împuns. I-au tăiat în bucăți degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu care părintele făcea semnul Crucii”.

Cipriot și el la origine, ieromonahul aghiotafit Sofronie a fost cel căruia i s-a încredințat trupul Sfântului Filumen spre îngropare, după cele cinci zile petrecute în morga din Tel Aviv. Iată ce ne mai destăinuiește: „Nu vă puteți închipui ce am simțit când ni l-au dat în primire făcut bucățele, purtând urmele martiriului. Cinci zile îl ținuseră în frigider. Când am început să-l îmbrac, pentru că ceilalți nu sufereau să-l vadă din pricina rănilor pe care le avea, i-am vorbit ca și cum ar fi fost viu: «Gheronda al meu, acum să mă ajuți să te îmbrac, deoarece vezi că sunt singur.

 

Când am început să-i pun flanela, îndată și-a coborât singur o mână. Tot așa a făcut și cu cealaltă și de asemenea cu picioarele. I-am strâns picioarele ca să-l îmbrac și când am terminat și le-a întins singur. De la morgă l-am dus la Patriarhie. La Sf. Tecla s-a făcut slujba de înmormântare, în mijlocul părinților aghiotafiți, frații fericitului și ai multor altora. Au venit mulți, până și cei de alte confesiuni, deoarece toți îl iubiseră și veneau să-i dea ultima sărutare. Încă de dimineață și dinainte de a avea loc înmormântarea în cimitirul Sfântului Sion, guvernul a trimis forțe ale poliției lângă aghiotafiți, temându-se de tulburări. Au luat măsuri severe.

Pe părintele Filumen l-am plâns cu toții, deoarece a fost un duhovnic bun și blând. Patriarhul l-a numit «înainte-mergătorul săracilor». Și așa și era”[2].

Cutremurătoare este și mărturisirea fratelui său geamăn, Ieromonahul Elpidie, viețuitor în Sf. Munte care atunci când a fost sunat de sora lor, Alexandra, pentru a i se aduce la cunoștință despre uciderea fratelui său, a replicat: „Știu totul. Mi-a vorbit fratele meu, spunându-mi: «Frate, mă omoară, mă omoară! Dar tu să nu te revolți, că mor pentru Hristos!»”. Într-o discuție purtată cu Arhim. Nectarios Ziombolas, părintele Elpidie mai adăuga: „Deși era fratele meu mult iubit, pentru că s-a sfârșit pentru dragostea Domnului, nu l-am plâns. Era cu totul dăruit lui Dumnezeu și devotat misiunii lui la Sfintele Locuri de închinare. Întrucât a plecat dintre noi în felul acesta, și-a pecetluit dăruirea de o viață cu propriul sânge. Filumen este mucenic”.

La înmormântare, au fost prezenți musulmani, palestenieni, chiar și evrei. Unul dintre oficialii evrei a fost ministrul israelian al Educației, care printre altele, a spus: „M-am întristat pentru tragicul eveniment pentru că mi-a fost prieten. A fost un om bun. Ne-am întâlnit de multe ori și am discutat împreună despre religii”.

REACȚII VIRULENTE ÎMPOTRIVA TĂRĂGĂNĂRII ANCHETELOR

„A trăit cu sfințenie și a slujit ca un credincios iconom al lui Hristos Iisus. Zelul său pentru Ortodoxie era înflăcărat”.

Slujba prohodirii a avut loc în biserica Sfintei Tecla aflată în apropierea bisericii patriarhale a Sf. Împărați, iar înmormântarea a avut loc în cimitirul de pe dealul Sionului. Presa vremii a scris mult despre cruzimea cu care a fost torturat Sf. Filumen. Ca să se apere de ploaia de acuzații, evreii au vrut să incrimineze Organizația pentru eliberarea Palestinei. Yasser Arafat, în persoană, a negat public orice amestec al localnicilor musulmani în odioasa crimă.

Îndurerată de cumplitul asasinat și de profanarea bisericii de la Fântâna lui Iacov, Patriarhia Greacă a Ierusalimului a considerat tragicul eveniment ca pe o încercare de intimidare prin teroare a Frăției Sf. Mormânt. După 30 de zile de la martiriul părintelui Filumen, cu ocazia recepției oficiale a președintelui Ițac Nabo din prima zi a anului 1980, Patriarhul Benedict al Ierusalimului și-a exprimat în cuvântul său nemulțumirea și întristarea față de faptele reprobabile petrecute în Samaria: „Lăudând Ierusalimul, ne străduim să contribuim la duhovnicia, strălucirea și universalitatea lui. Am păstrat cu dragoste Sfintele Locuri, cu mari jertfe și cu însăși viața noastră, așa cum istoria dă mărturie până în zilele noastre, când preacuviosul arhimandrit Filumen a fost de curând ucis în chip mucenicesc chiar la Fântâna Sfântului Patriarh Iacov, în mijlocul bisericii Domnului nostru Iisus Hristos de acolo, biserică profanată prin explozia unei grenade. Exprimăm profunda noastră întristare, intensa preocupare și marea noastră neliniște, din pricina acestui înfricoșător eveniment și cerem fierbinte luarea tuturor măsurilor posibile împotriva unor astfel de crime și fapte de impietate, în vederea ocrotirii Sfintelor Locuri de pelerinaj, a clerului slujitor și a poporului pe care îl reprezentăm, cât și a promovării păcii”.

În ciuda promisiunilor făcute de autoritățile evreiești cum că vor face tot posibilul să găsească ucigașii Sfântului Filumen, cercetările întreprinse au rămas fără vreun rezultat. Ziariștii săptămânalului religios, Orthodox Typos, revoltați și ei de neelucidarea cazului părintelui Filumen, au scris ministrului de Externe al Israelului, dl. Josef Burg, cerând urgentarea anchetelor. Pe paginile aceleiași publicații, teologul și scriitorul cipriot, Mihail Mihailidis a creionat un succint portret al sfântului mucenic și al sfârșitului său martiric: „A fost găsit ucis la vremea slujbei Vecerniei, cu epitrahilul de gât. Se pare că unelte ale unor puteri străine întunecate, care caută să se înstăpânească la Fântâna lui Iacov, l-au lovit în cap cu toporul, în chipul crucii, aducând astfel viața lui sfântă ca jertfă bineplăcută iubirii Mântuitorului Hristos, pe Care de-a lungul atâtor decenii L-a slujit cu râvnă și credință. A fost atât de iubit de către toți, încât înmormântarea sa nu au urmărit-o nu numai ortodocși și eterodocși, dar și cei de alte religii.

A trăit cu sfințenie și a slujit ca un credincios iconom al lui Hristos Iisus. Zelul său pentru Ortodoxie era înflăcărat. Se distingea printre clericii și monahii din Pământul Sfânt, prin virtutea sa. Afierosit din pântecele maicii sale lui Dumnezeu și străbătând ascetic călătoria vieții, s-a învrednicit în aceste ultime și cumplite zile unei asemenea morți sfinte și mucenicești. Fericit ești, părinte Filumene! Domnul, mult te-a iubit. Cu epitrahilul la gât, te-a primit ca să-ți continui slujba la Jertfelnicul cel mai presus de ceruri, înaintea Tronului slavei dumnezeiești. Ai adus lui Dumnezeu jertfă de laudă, slujindu-L ca preot legiuit al Stăpânului și Ziditorului tău, următor făcându-te și Patimilor Lui, Filumene, înțelepțitule de Dumnezeu. Pomenirea ta se va săvârși pururea cu laude”[3].

DESCOPERIREA SFINTELOR MOAȘTE ȘI CANONIZAREA

„Restul trupului său era nestricat, cu toate că stătuse în mormânt trei ani”.

Până în anul 1998, când Arhim. Iustin a preluat lucrările de reconstruire a bisericii de la Fântâna lui Iacov, autorii asasinatului nu au fost descoperiți. Poate că aceasta a fost și voia Sfântului Filumen care și-a încredințat întreaga viață judecății lui Dumnezeu, fugind de cea a oamenilor.

Și urmașul său, părintele Iustin, a trecut prin momente de grea cumpănă din cauza fanaticilor religioși evrei. Într-una din zile, un individ l-a atacat și l-a lovit de trei ori cu cuțitul, dar cu ajutorul câinilor pe care îi ținea în permanență în apropierea sa, a reușit să i se împotrivească, să-l imobilizeze și să-l predea poliției israeliene. Constrâns să mărturisească adevărul, acesta a făcut și reconstituirea uciderii Sfântului Filumen, povestind că în seara zilei de 29 noiembrie 1979, părintele era singur în locașul de închinare. A bătut clopotul și apoi a deschis porțile ca să intre un grup de pelerine italieni care doreau să se închine. Împreună cu ei, s-au strecurat și doi rabini care s-au ascuns în livada de măslini a locului, după ce pelerinii au plecat. Puțin mai târziu, când Sf. Filumen a coborât în biserică pentru Vecernie și începuse să plouă torențial, cei doi rabini s-au apropiat de el și l-au ucis.

După ce l-au lăsat înjunghiat pe pardoseală, au aruncat o grenadă și au fugit, dar sărind gardul au fost văzuți de patrula de soldați care tocmai controlau regiunea și bănuiți a fi palestinieni, au fost împușcați, unul dintre ei fiind omorât. Când au constatat că urmăriții sunt evrei sioniști, au mușamalizat cele întâmplate. Însă, rabinul care a scăpat cu viață, a vrut să-l omoare și pe urmașul Sfântului Filumen, pe părintele Iustin.

Etichetat de Tribunalul Militar ca având probleme psihice, făptașul a fost absolvit de pedeapsă. Trupul noului mucenic a fost deshumat la cinci ani de la adormirea sa. Pe 8 ianuarie 1985, Patriarhul Diodor al Ierusalimului, care se găsea în cimitirul Sfântului Sion pentru înmormântarea arhiepiscopului Claudios de Pellis, a dispus deschiderea mormântului Sfântului Filumen. Fiori de sfântă emoție au trecut prin inimile celor de față când au văzut trupul întreg și nestricat al sfințitului mucenic, având bună mireasmă.

Prezent la deshumare, Î.P.S. Ambrozie, Arhiepiscop de Neapole și Samaria, în omilia rostită, pe 24 octombrie 1986, în Sinodiconul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sf. Munte Athos, evoca următoarele: „La Crăciunul din anul 1984, a adormit în Domnul, mitropolitul Claudios de Pellis și l-am însoțit până la cimitirul nostru care este pe Muntele Sion. Atunci, Patriarhul ne-a spus să facem mutarea părintelui Filumen. Când am deschis mormântul său, am scos trupul său și l-am așezat pe marmura unui mormânt de alături. Hainele sale erau pe jumătate putrezite și le-au luat monahii ca binecuvântare pentru a le împărți și altora. Mâinile sale erau moi. Piciorul drept, de la gleznă în jos, se desfăcuse, pentru că ucigașul său îl tăiase cu barda. La fel și degetele de la piciorul stâng. Restul trupului său era nestricat, cu toate că stătuse în mormânt trei ani. Fața… Deoarece a fost lovit cu barda, craniul îi era despicat și îi lipsea nasul. Încă avea barba și părul. Cineva a curățat acolo trupul cu vin și cu un burete, trup care, desigur, nu avea niciun fel de miros urât. Nu fusese mâncat de viermi, nu avea nicio crăpătură, niciuna. L-am apăsat pe piept și pe pântece, iar acestea reveneau la locurile lor. L-au așezat pe o năsălie și l-au îngropat din nou în alt mormânt. Acolo a rămas până la Paștele anului 1985, când s-a făcut a doua sa mutare, în altarul bisericii Sfântului Sion”.

În anul 2009, Sf. Sinod al Patriarhiei Ierusalimului l-a trecut în rândul sfinților mucenici, stabilind ca dată de prăznuire, 16 noiembrie. Totodată, moaștele sale au fost strămutate în Samaria, în biserica Sfintei Fotini, unde se găsesc până astăzi spre alinare și întărirea credinței închinătorilor veniți din toate colțurile lumii. Semnele minunate care pecetluiesc sfințenia lui nu au întârziat să apară, iar pilda vieții lui mărturisitoare prin faptă și cuvânt revarsă raze de lumină asupra drumului anevoios pe care pășim cu toții, spre mântuire.

(material realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

1] Arhim. Nectarios Ziombolas, Noul Sfințit Filumen, Ed. Egumenița, 2008, pp. 31-33.

[2] Idem, pp. 37-38

[3] Ibidem, p. 44

„Biruitor al diavolilor, izgonitor al puterilor întunericului, cu blândețea ta ai moștenit pământul și Împărăția din ceruri. Mijlocește, astfel, la milostivul Dumnezeu, ca să mântuiască și sufletele noastre” (Troparul Sfântului Filumen).

(Material publicat în Revista Atitudini Nr. 81)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura