L-am visat pe Părintele Justin: „Sigur că sunt aici. Unde aş putea să fiu?”

Foto: Cristina Nichituș Roncea

Vă prezentăm mărturia emoționantă a doamnei A. din Piatra Neamț, despre cum a mângâiat-o Părintele Justin atât în timpul vieții, prin ajutorul minunat, cât și după adormirea sa, arătându-i-se în vis și întărind-o sufletește.

Boala incurabilă

Mă numesc Ancuţa şi sunt din Piatra Neamţ. Mi-aş dori să vă relatez minunea săvârşită de Părintele Justin pentru mine, atât cât era printre noi cât şi după trecerea sa în nefiinţă.

Sufăr de o maladie incurabilă, dar motivul pentru care cu inima tremurândă am călcat pragul chiliei părintelui acum un an, era altul. Viaţa mi-a demonstrat că, acceptând ceea ce nu depinde de noi să putem schimba, putem fi fericiţi. De aceea boala de care sufăr de mai bine de 17 ani, a reuşit doar să îmi slăbească muşchii nu şi credinţa, spiritul şi inima, mi-a îngrădit şi limitat puterea de a mă descurca singură, dar nu mi-a tăiat aripile.

Un alt mare preot mi-a spus că Dumnezeu mi-a dat mie această sarcină grea, deoarece sunt destul de puternică să o port. Ne-am adunat câteva suflete, cinci la număr, pentru că, după cum ştim cu toţii, o vizită la părintele nu se pute face de unul singur, oricând mai găseai cel puţin pe cineva care să aibă nevoie de povaţa lui, şi după serviciu am pornit fiecare în gând cu nevoia lui către Petru Vodă.

Ajunşi acolo, am realizat că după ora mănăstirii am ajuns prea devreme, astfel am luat loc în sala de aşteptare. Liniştea şi pacea acelui loc, gândurile şi cuvintele care le pregăteam fiecare pentru părintele, făceau ca timpul să se scurgă cu mare repeziciune, astfel a venit vremea să intrăm.

Binecuvântarea Părintelui Justin

Odată întâlnind privirea părintelui, parcă toate discursurile pregătite păreau lipsite de importanţă, rămânând doar cu un gând: „O binecuvântare, Părinte!”. În cămăruţa lui mică, ne-am aşezat fiecare ca nişte copii cuminţi în jurul lui, aşteptându-i binecuvântarea. Nu a fost nevoie să ne spunem păsul. Părintele, parcă ştiind gândul fiecăruia, ne-a transmis prin trei pilde, învăţături cât pentru o jumătate de viaţă.

Timpul petrecut în preajma lui s-a oprit în loc. Am stat înăuntru 45 de minute care parcă au fost doar câteva secunde. Am rămas la final cu el doar eu şi soţul meu (prietenul meu la vremea aceea). După cum am mai spus motivul pentru care am ajuns la părintele era altul decât boala mea. Aveam o relaţie de 13 ani, care nu puteam să o împlinim printr-o căsătorie datorită împotrivirii părinţilor lui, pentru care iubirea pentru fiul lor nu îi lăsa să mă cunoască mai departe de boala de care sufăr.

Căsătoria minunată

Părintele, rămas puţin pe gânduri, ştiind că e o decizie grea să alegi între dragostea părinţilor şi cea a femeii iubite, fără a da un răspuns sau o povaţă, dându-ne senzaţia că alegerea este mereu a noastră dar toate se întâmplă doar cu voia Domnului, a trecut numele părinţilor lui pe o bucăţică de hârtie, spunându-ne că asta este pentru Paraclisul Maicii Domnului.

Am plecat de la el împăcaţi şi cu o linişte în suflete ce nu o poţi descrie în cuvinte. Pe data de 8 februarie 2013 ne-am căsătorit şi cu binecuvântarea socrilor mei, care şi-au schimbat atitudinea radical faţă de mine.

„Am rămas cu inima strânsă că nu am putut să îi mulţumesc personal”

Mi-am dorit mult să merg să îi mulţumesc părintelui pentru că ştiu că doar rugăciunile lui au făcut posibil ca visul nostru să se împlinească. Am aşteptat să se mai încălzească deoarece iarna face drumul cu maşina spre mănăstire foarte greoi, iar eu nu mă pot deplasa pe jos. Apoi am aflat că e bolnav şi nu mai poate primi vizite.

Am tot sperat că va trece cu bine peste această încercare, dar Dumnezeu ştie cum e mai bine şi de ce l-a luat la El, astfel am rămas cu inima strânsă că nu am putut să îi mulţumesc personal şi nici lângă el nu am putut să fiu când a fost înmormântat pentru că starea de sănătate nu îmi permitea. M-am tânguit cunoscuţilor că aveam atâtea să îi spun părintelui iar el nu mai este aici. Şi ceva minunat s-a întâmplat într-o noapte.

Visul minunat

Am visat că eram lângă racla părintelui, în jurul căreia era multă agitaţie. La un moment dat, aşa cum stătea părintele, şi-a trecut mâinile una peste cealaltă. Acest gest pe mine m-a speriat dar pentru călugării care îl înconjurau era ceva firesc. Rămasă singură cu el în cămăruţa lui, pentru că acolo era în visul meu, părintele a deschis ochii, acei ochi de un albastru atât de frumos, s-a ridicat în şezut şi, observându-mi spaima, a întins braţele spre mine. Am sărit cu ochii înlăcrimaţi în braţele lui şi i-am simţit trupul cald şi firav. Tot ce am putut să rostesc a fost: „Părinte eşti aici!”.

Iar el, cu un zâmbet, mi-a spus: „Sigur că sunt aici. Unde aş putea să fiu?”. Şi m-am trezit în braţele Părintelui Justin. Acum ştiu că rugăciunile lui mă vor ocroti şi că el este aici în continuare, pentru noi toţi.

(Mărturie preluată din cartea „Din învățăturile și minunile Părintelui Justin”, Fundația Justin Pârvu)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura