Pr. Amfilohie: Sf. Mare Mucenic Dimitrie și prigoana creștinilor, azi

„Atunci când nouă ni se pare că se termină totul, începe Domnul să lucreze”

Sf. Mare Mucenic Dimitrie la nici 26 de ani, în anul 296, pe 26 octombrie, a fost însuliţat de împăratul care era plin de nervi, plin de draci. Întotdeauna la baza unei crime voite stau duhurile rele, diavolii. După ce au văzut trupul lui zăcând la pământ, au crezut că totul s-a terminat. Dar lucrarea lui Dumnezeu, biruitorul păgânătăţii, abia începea. Abia de acum Dumnezeu avea să-l aducă într-o slavă şi mai mare, abia de acum aveau să se manifeste minuni prin trupul acesta terminat.

Atunci când nouă ni se pare că se termină totul, începe Domnul să lucreze. Vorbesc de cazul muceniciei. Nu există jertfă mai mare decât a-ţi pune viaţa pentru Hristos. Această râvnă de a suferi pentru Dumnezeu, pentru adevăr, pentru Iisus Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, vine din jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru om, făcută dintr-o dragoste desăvârşită pentru a noastră mântuire. Să ne ţinem inima şi mintea într-o dispoziţie să primească mesajul lui Dumnezeu! Să te încarci de aceeaşi putere, să te asemeni cu El mai ales în această formă de jertfire. Întotdeauna martirii au constituit exemplul cel mai de preţ al mărturisirii de credinţă, dar şi puterea care s-a propagat în Biserică, de biruinţă asupra duhurilor răutăţii, de tărie în faţa prigonitorilor.

Curajul și râvna Sf. Dimitrie trebuie să le avem toți

Acest tânăr frumos la înfăţişare, voinic şi curajos, cu o credinţă însoţită de curaj, a pecetluit cu sângele său mărturisirea în Iisus Hristos Domnul. Această jertfă pentru adevăr se cere tuturor celor care vor sa-L urmeze:„În lume ispite şi necazuri veţi avea”. Acest duh de jertfire pentru Dumnezeu, această râvnă de a merge pe calea Domnului, asemenea Domnului, trebuie să caracterizeze pe fiecare creştin.

El a fost un copil dorit de părinţi. Născut în jurul lui 270, secolul al treilea, veacul marilor prigoniri. Părinţii săi cu o situaţie deosebită; tatăl său, mai mare peste cetatea Salonicului, Tesalonicul de astăzi, cu istoria şi autoritatea pe care le avea, însă fiind sub incidenţa trupelor romane şi a împăratului Maximian, care era atunci la putere şi coslujitor cu Diocleţian, mare prigonitor.

Atunci, în vremurile acelea, părinţii lui Dimitrie cereau stăruitor lui Dumnezeu un copil. Nu se zămislise încă. Aveau credinţa cea dreaptă. Nu o mărturiseau într-o manieră deschisă pentru că erau marile prigoniri. Nu înţelegem o laşitate aici. Înţelegem că părinţii erau drept credincioşi. Dar nici nu era o mărturisire din care să reiasă o măsură a curajului. Este un caz similar cu al nostru. Aveau un altar ascuns, o cameră cu sfintele icoane, cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu chipul Maicii Domnului. Acolo se rugau în ascuns aşa cum şi stareţul nostru, părintele Justin ne spune acum: „Măi, astăzi ne mântuim pe furiş”.

„Dumnezeu astăzi ne cere mărturisire”

Sunt vremuri asemănătoare – o prigonire, iată nu neapărat sângeroasă ca atunci, sub alte forme mai mascate, dar direcţionată către creştinism – pentru că mai marii popoarelor astăzi sunt anti-evanghelici, sunt anti-creştini prin legile pe care universal caută să le propage astăzi, dar care cu nimic nu pot diminua puterea Bisericii şi a creştinismului. Se vor ridica noi prigoniri şi vor ajunge şi acelea sângeroase. Orice s-ar întâmpla creştinii trebuie să meargă pe aceeaşi traiectorie fixată de Biserică, de Mântuitorul Hristos, de sfinţii Săi. Spun asta pentru că şi astăzi sunt o serie de oameni care sunt credincioşi, dar iată că Dumnezeu vrea să fie mărturisită credinţa. Încă şi cu ce preţ? „Atât de mult mă iubeşti, tu pe Mine? Că te ruşinezi de şeful tău, de şefa ta?” Dumnezeu astăzi ne cere mărturisire.

Dimitrie – un copil făgăduit

Avea să ridice un vlăstar din aceşti oameni care cereau stăruitor un copil. Copilul era preţul credinţei în darul lui Dumnezeu. Numele lui a fost Dimitrie. Toată cetatea s-a bucurat pentru că era un copil dorit de părinţi care erau nişte oameni deosebiţi în faţa poporului. Credinţa lor se manifesta în exterior printr-o dreaptă socoteală, printr-o bună rânduială cu cetatea, într-o grijă faţă de ceilalţi. Dar pentru că nu era o morală simplă, ei în taină se rugau şi Dumnezeu le-a dat acest copil binecuvântat. Nu ştim, dar poate l-au făgăduit lui Dumnezeu – în general marii rugători când cer ceva lui Dumnezeu, de fapt ei vor să ofere ceva. Ceea ce primesc este darul lui Dumnezeu şi atunci totul se cuvine Lui. Aşa cum este şi închinarea la Botez, la sfintele icoane sau dacă este parte bărbătească în altar. Şi ce frământări, ce temeri puteau să fie? Prigoniri de prin alte părţi ale Imperiului? Acum Maximian purta lupte pentru graniţele Imperiului şi pentru expansiune. Cetatea Tesalonicului era şi ea sub ocrotirea acestui om, tatăl Sf. Dimitrie. Nu-i ştim numele.

Bucuria a fost mare la naşterea lui Dimitrie. Toată cetatea s-a bucurat. Un vlăstar care putea să ducă mai departe tronul şi numele, dar a primit şi credinţa odată cu aceste avuţii de la părinţi. Aceasta a fost cel mai de preţ pentru el pentru că este puterea care îl călăuzeşte pe om pe cărări de viaţă spre cer. Mulţi sunt înzestraţi, sunt frumoşi, inteligenţi dar caută o realizare în lumea aceasta. El avea să fie aprins de un foc care să mistuiască orice legătură cu veacul acesta. Aceasta e dorirea marilor credincioşi, şi a călugărilor autentici şi a mamei autentice. Pentru Dumnezeu trăim şi pentru veşnicie.

Propășirea socială și contradicția lăuntrică

Iată prigonirile au început să se manifeste în cetăţile lui Maximian. Când părinţii Sf. Dimitrie aveau să înceteze din viaţă, a numit, după ce l-a cunoscut personal, ca locţiitor al său al cetăţii, pe Dimitrie. I-a plăcut de el. Avea şi calităţi de vitejie. Aici nu era vorba că eşti feciorul lui cutare. Aici nu era vorba de nepotism. Avea şi referinţe frumoase acest Dimitrie care, la rândul lui, era un creştin cu inima, dar nu depăşise pragul părinţilor. Preţul avea să-l plătească prin chemarea lui Dumnezeu. Şi a venit şi momentul când Maximian i-a încredinţat conducerea cetăţii, dar i-a pus şi condiţia aceasta: „Şi ia seama să termini cu mişcările astea populare, cu sectele astea, cu creştinii care se închină lui Hristos cel răstignit!” Existau închinarea la idoli, ereziile, precum şi concepţia acestor păgâni că nu mai repurtau victorii din cauza zeilor care se supărau pe creştinii care nu aclamau aceste zeităţi sau pe împăraţi. Şi atunci porunca împăratului a fost exterminarea creştinilor.

Orice om cunoaşte că de câte ori vei înainta pe scara de propăşire socială apare o contradicţie lăuntrică cu voia lui Dumnezeu, Care n-avea unde să-şi plece capul, Care a spus că cel ce vrea să fie mai mare, să fie sluga tuturor. Cu alte cuvinte a fixat alte criterii de a te înălţa în ochii Lui. De aceea între concepţia lumească de viaţă şi concepţia Bisericii a fost întotdeauna şi va fi un conflict. Astăzi a ocupa o funcţie, cu atât mai mult într-un guvern ateu, în vreo comisie din aceasta condusă prin excelenţă de masoni, oameni care urmăresc numai mărirea în veacul acesta, care urmăresc numai o conducere mondială, nişte scopuri financiare, cu atât mai mult îţi vei da seama că nu ai ce căuta ca slujitor al lui Hristos acolo. Dar ţi se cere să mărturiseşti lucrul acesta. Nu să-i înfrunţi pe ei, deşi şi aceasta se cere la un moment dat. Dar ce? A nu accepta acest compromis.

E mare lucru să ai în frunte un om demn

Sf. Dimitrie şi-a dat seama, poporul s-a bucurat că are un astfel de om care avea să scoată la iveală o cu totul altă strălucită trăsătură: mucenicia, martirajul. Chiar el catehiza poporul: „Iubiţi fraţi, camarazi de arme şi de lupte, omul nu e nemuritor. Unul este Domnul cerului şi al pământului, unul este Dătătorul vieţii şi noi nu suntem la întâmplare. Avem un chip şi o asemănare”. Câte ne învaţă Biserica noastră, el le spunea poporului. Când vine aceasta din gura conducătorului, e cu totul altceva. E mare lucru să ai în frunte un om demn, care cu viaţa şi cu fapta te poartă pe cărările mântuirii. E mare lucru să vină îndemnul de sus, nu pe la colţuri. E mare lucru când stareţul, arhiereul, conducătorul, capul familiei are o atitudine de curaj şi de credinţă.

Era într-un duh în care el propovăduia cuvântul lui Dumnezeu şi înrâurea poporului puterea credinţei. Vorbim de veacul al treilea. Împăratul a fost informat că şi Dimitrie e creştin. Întărea poporul în credinţa creştină, răzvrătea oamenii, ceea ce era văzut ca un atac la împărăţie, la puterea politică şi militară, un atac religios. După ce are victorii asupra sciţilor, împăratul se întoarce la Salonic pentru că avea o răfuială personală cu Dimitrie.

„Da, sunt creştin”

Ura religioasă este cea mai rea din toate formele de ură. Ajung faţă în faţă, timp în care Dimitrie  îşi încredinţează averea ca unul care ştia ce-l aşteaptă. Dar nu cu frică aştepta aceasta. Se ruga ca Domul să-l întărească, să dea un exemplu bun, fiind un om de arme, un bun viteaz pe câmpul de luptă pentru care a primit şi această funcţie. Nu era un om fricos în faţa morţii. El îşi punea problema morţii în sens creştin, să nu moară ca un păgân, să nu moară neplăcut înaintea Domnului. Aici era vorba de o mărturisire cu pieptul gol, în duh creştin, spre exemplul celor care îl vor vedea şi îl vor urma. Dumnezeu avea să Se proslăvească prin el, să lucreze prin el starea mântuirii şi a minunilor Sale. El pentru asta s-a rugat şi Dumnezeu l-a întărit.

Fiind chemat în faţa împăratului, la întrebarea: „Dimitrie, ţi-am dat atâtea onoruri şi ranguri, uite ce aud despre tine! Oare sunt adevărate acestea, cum că tu ai fi creştin şi în loc să faci ce ţi-am spus eu, tu propovăduieşti pe Iisus cel răstignit?”, acesta a răspuns cu demnitate: „Da, sunt creştin”. Atunci împăratul a poruncit să fie întemniţat. Îi pregătea pedeapsă dură, aspră ca să întoarcă pe cei care asimilaseră învăţătura lui ca să distrugă încrederea pe care o aveau în el şi în Dumnezeul lui Dimitrie.

„Adevărat e Dumnezeul lui Dimitrie! Mare e Dumnezeul lui Dimitrie!”

Este extraordinară exclamaţia lor: „Adevărat e Dumnezeul lui Dimitrie! Mare e Dumnezeul lui Dimitrie!” Împăratul căuta să stingă acest foc care se aprindea nevăzut, tăcut în inima poporului. Pentru că un popor neînfricat care se închină lui Dumnezeu, este un popor neînvins. Pot să-l tai bucăţi, mai puternic devine. Aceasta este arma noastră, dacă ne-am plasa conştient, dacă am împlini această educaţie a martirajului, pentru că îi cinstim pe sfinţi ca harul lor să fie şi în noi. Că nu există pe pământ să nu ai duşmani, să nu ai prigonitori. Prin prigoană, Dumnezeu ne cheamă ca să ne întărim. El îngăduie încercarea ca să te arate biruitor. Fără încercare, nu te cunoşti.

Furios, împăratul îl întemniţează ca să se reabiliteze în faţa poporului peste care avea autoritate doar de forţă şi de armată. Frica, teroarea paralizează. Dă-le bani, dă-le băutură, dă-le putere, promite-le ceva… Aşa s-au manevrat masele de oameni care vor numai un interes imediat, lumesc, pur material. Când ai un ţel mai înalt, când ai un ideal de viaţă, şi când el este unul sfânt şi creştin, cu atât mai mult eşti de nezdruncinat. Aşa se disting eroii şi sfinţii. Împăratul ca să creeze o diversiune, cum avea obiceiul şi în alte cetăţi, dă bal mare ca să fure mintea poporului cu acele spectacole cu gladiatori în care creştinii erau supuşi la aceste probe de forţă, cu atleţi special antrenaţi pentru aşa ceva, mai ales cu creştinii care trebuiau să arate unde este puterea lor. „Unde sunt zeii voştri? Sunteţi nimicul societăţii, cerşetorii societăţii, voi care credeţi iluzoriu în cel Răstignit, răstigniţi veţi fi dacă acesta este crezul vostru!”

Dar una este gândirea omului, respectiv a demonului în cazul acesta şi alta este puterea Domnului la creştinii drept-măritori. Şi atunci, în această atmosferă, în acest spectacol, în această sărbătoare împăratul voia să intimideze masele, să-şi impună forţa, să instituie ordinea cu spada şi cu sabia şi să extermine pe toţi cei care se arătau a fi creştini. Voia să-i învingă, să-i sfâşie pe toţi creştinii prinşi care acum erau vârâţi în arenă.

Nestor și Dimitrie

Unul dintre marii luptători ai vremii, un vandal pe nume Lie, era de o forţă fizică neobişnuită. Îi era tare drag împăratului pentru demonstraţiile sale de forţă. În faţa lui erau aduşi unii sau alţii care chipurile aveau preţul libertăţii dacă se luptau cu leii. Aceasta era de fapt o palmă pentru popor. Un alt tânăr, Nestor, îl preţuia pe Sf. Dimitrie. Ştia că este un propovăduitor al credinţei celei adevărate. Ştia că este un om care îl iubeşte pe Dumnezeu şi s-a înflăcărat de cuvintele lui şi nu s-a îndoit că Domnul poate face minuni. Dar el nu spera neapărat la o minune. Voia o binecuvântare ca să lupte cu Lie. Prefera mai degrabă să moară decât să trăiască acea blasfemie, văzând cum acea namilă, din ordinul împăratului, căuta să-şi impună forţa. Era o umilinţă pentru creştini. În zbuciumul lui sufletesc, a fugit la Sf. Dimitrie, aşa cum se aprinde tânărul de focul credinţei celei adevărate când pleacă la mănăstire şi lasă totul. Este un mare moment în viaţă, dacă ştii să-l câştigi – să laşi toate pentru Dumnezeu.

„Cu ce a câştigat Sf. Dimitrie harul lui Dumnezeu, de a ajuns atât de mare în Biserică şi atât de lăudat?”

Mă întrebam şi eu: cu ce a câştigat Sf. Dimitrie harul lui Dumnezeu, de a ajuns atât de mare în Biserică şi atât de lăudat? Pentru că a fost în stare într-o clipă să renunţe la tot, de dragul lui Hristos. Mai bine mor, mai bine mă tai bucăţi, decât să mă întorc. Când nu te întorci, atunci te iubeşte Dumnezeu. Altora le dă boală îndelungată, altora le dă o infirmitate, altora le dă necazuri în jurul lor – sora, mama, fiica. Ce este pe biata femeie, ce este pe bietul tată! Doamne, câte cară în spate! În fel şi chip Dumnezeu ne cheamă. Dar să rabzi, frate, cu credinţă că Dumnezeu ştie dinainte finalitatea luptei tale. Să nu te înmoi! Cu credinţa aceasta au intrat atâţia tineri în temniţe şi au mers la moarte pentru Biserică şi neam.

Nestor a mers la Sf. Dimitrie cerând binecuvântare, nu neapărat să-l învingă pe Lie, ci ca să poată lupta cu el. O credinţă aşa de mare şi Dumnezeu o răsplăteşte ca atare. Sunt tineri care nu acceptă umilinţa. Se bucură stareţul să vadă călugări care nu sunt fricoşi, care nu tremură din orice, care au înţeles lucrarea sutelor de miezonoptici şi utrenii citite aici, au înţeles că dacă luptă, Dumnezeu îi întăreşte. Aşa se duce mai departe puterea unei credinţe şi moştenirea unei călugării! Şi în familie la fel.

E mare lucru în suferinţă să întâlneşti om care nu se descurajează

S-a bucurat Sf. Dimitrie, pe care Nestor l-a găsit nu trist şi în bocete. S-a bucurat de cererea aceasta. E mare lucru în suferinţă să întâlneşti om care nu se descurajează. E mare moment de încercare să vezi că unul le primeşte senin şi le primeşte cu toată inima. E mare lucru să ai un tovarăș de suferinţă. Ştiţi ce înseamnă în căsnicie să găseşti omul potrivit pe calea crucii căsniciei? Indiferent de ce vine peste voia ta, vei birui. Ştiţi ce înseamnă în lucrarea călugăriei să te însoţeşti cu unul care este duhovnicesc, care este cu mare râvnă? Este mare lucru să ai o soră sau un frate, cum a fost Sf. Ioan Casian cu Gherman, Sf. Vasile cu Grigorie. E mare lucru să ai un Cleopa şi un Paisie, un Arsenie. Voi nu vedeţi? De aceea spune şi bătrânul nostru: „Mă duc măi, că au făcut o ceată bună acolo sus. Mă cheamă şi pe mine”. Arde inima în ei să meargă împreună mai departe. Ce mult înseamnă acest împreună care s-a desfigurat astăzi cu toată concepţia şi ştiinţa veacului acesta! Să nu ne rupă în acest crez al nostru duhul lumii, să nu ne rupă în slujirea aceasta! Acesta este mesajul! Sunt nişte mâini deschise în palmele pe care nu le-am primit şi pe care nu le-am simţit şi dea bunul Dumnezeu să fim prezenţi să ţinem această unitate.

Şi aşa au fost Dimitrie şi Nestor. Tineri de 26-27 de ani. Sf. Dimitrie i-a pus lui Nestor palmele după cap şi i-a zis „Mergi! Bun e gândul tău. Frumoasă dorinţa ta. Şi pe Lie îl vei birui şi pe Hristos Îl vei mărturisi!” Şi a mulţumit. Nici nu avea nevoie de mai mult. Nu discursuri, diplome şi distincţii. Nu avea nevoie de aşa ceva. Adevăraţii oameni în tăcere ne spun multe. Simpla lor înfăţişare este o icoană pentru noi. Cum să nu-i prindem în icoane? Inima nu te rabdă să treci peste un adevăr. Şi aşa au fost măcelăriţi, aruncaţi, împuşcaţi, udaţi cu vitriol. Nu pot „ei” să schimbe icoana. Pot să distrugă trupul, chipul nu. Să nu se stingă chipul lui Dumnezeu din noi. Asta-i credinţa noastră. Şi atunci Dimitrie a binecuvântat pe Nestor şi s-a bucurat. Iată de unde este avântul acesta. Cum striga odată Căpitanul: „Doamne, ţi-am dat cei mai buni fii ai neamului. Primeşte jertfa lor”. Aşa s-a rugat şi Sf. Dimitrie: „Doamne, Tu care cunoşti inimile fiecăruia, ajută robului Tău acestuia ca să se ruşineze toţi biruitorii, toţi potrivnicii. Dă-mi mie această suferinţă!” Adevărata mamă ia suferinţa copilului asupra ei, adevăratul stareţ ia suferinţa poporului asupra lui.

„Nu pentru bani, ci pentru Hristos mă lupt, că sunt creştin”.

Generaţia aceasta a tinerilor martiri din închisori, cu un Calciu, Dimitrie, un Arsenie – nu pot fi scoşi din inima poporului. Îi scoţi din manuale, din emisiunile radio, dar nu poţi să-i scoţi din sufletul poporului. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu?

Şi atunci a urcat Nestor. Nu stinge duhul! Nu privi în stânga şi în dreapta, că pe urmă te afunzi ca Petru în valuri. El s-a urcat acolo fără să mai spună altora nimic. A urcat cu dorinţă: „Lie, vreau să te lupţi şi cu mine”. Nu şi-a făcut tactică de luptă. S-a dus să arate că nu primeşte cu frică moartea. Împăratul, văzându-l, a rămas surprins. Calităţile lui, tinereţea şi frumusețea lui l-au impresionat şi pe împărat: „Nestor,dacă pentru bani faci asta, îţi dau eu bani. Cruţă-ţi viaţa. Nu te lupta cu Lie, că te va face praf!” Dar Nestor s-a însemnat cu semnul Sf. Cruci şi a zis: „Nu pentru bani, ci pentru Hristos mă lupt, că sunt creştin”. Răspunsul lui a fost pentru împărat ca un cuţit în inimă. Era şi o înfruntare a împăratului în văzul tuturor. Şi când s-a înfipt în Lie, nici n-a durat mult şi l-a spulberat în suliţe spre surprinderea tuturor. Unde este credinţă mare, este şi darul lui Dumnezeu pe măsură. „Fie Doamne mila Ta spre noi precum am nădăjduit şi noi întru Tine”. A venit cineva la stareţul nostru plângându-se că este greu, că n-are casă şi părintele a întrebat-o: „Măi, femeie, tu n-ai credință! Unde ţi-e credinţa?” Şi s-a ruşinat. Dar o spunea cineva care are credinţă. Vedeţi ce înseamnă un impuls din partea unuia plin de duh?

„Cu ce magie ai făcut treaba asta? Care ţi-e secretul?” „Cu puterea lui Hristos”.

Aşa a fost binecuvântarea lui Dimitrie, aşa a fost duhul lui Nestor, aşa a fost biruinţa lui spre slava lui Dumnezeu. Atunci când a biruit spre surprinderea tuturor a exclamat poporul: „Adevărat e Dumnezeul lui Dimitrie!”, văzând că imposibilul din plan uman a devenit posibil în planul lui Dumnezeu. Şi atunci era o înfrângere a împăratului şi a sistemului, a fizicii şi a matematicii, a ştiinţei când aceasta vrea să-l nege pe Dumnezeu. Când ştiinţa se conformează voii lui Dumnezeu, toate merg bine. Împăratul a rămas stupefiat. „Cu ce magie ai făcut treaba asta? Care ţi-e secretul?” „Cu puterea lui Hristos”. Unii spun că împăratul i-a tăiat capul cu spada lui. Iar pe Dimitrie l-a însuliţat. Se spune că Dimitrie a ridicat mâna în semn de salut, poate era o rugăciune cum spun alţi Sf. Părinţi sau poate era ca un salut al îngerilor, aşa cum este salutul creştinilor văzut ca o prosternare a noastră în faţa lui Dumnezeu, o micşorare a noastră în faţa Lui, o recunoaştere a măreţiei Lui.

Sf. Dimitrie a murit zâmbind, senin. Cunoaşteţi apoi ce s-a întâmplat cu trupul lui. …

Tinerii și România

Nimic din antecedentele iudaice ale lui Saul care mergea să-i mănânce de vii pe creştini, nu arăta că va deveni cel mai mare propovăduitor al creştinătăţii. „Saule, Saule pentru ce mă prigoneşti? Cine eşti, Doamne?” „Eu sunt Iisus pe care îl prigoneşti”. Nimeni nu se gândea că Lazăr mort de patru zile, intrat în putrefacţie, avea să învieze. Aşa lucrează Hristos dacă este credinţă. Tineretul să-şi pună problema: „Cine eşti, Doamne?” Când tinerii vor dori să-L găsească pe Hristos, mereu vor merge pe o linie de jertfă.

Într-o Românie moartă în care zici că suntem puşi la pământ, nimeni nu poate să bănuiască cum o poate ridica Dumnezeu! Nimeni nu poate să bănuiască cum mă poate ocroti Dumnezeu în mijlocul războaielor, cum poate să ridice oameni care să fie tari în credinţă, care să se roage sfinţilor, care să nu abdice. Pleacă desfrânata să ia apă de la fântână, samarineanca, şi dă cu ochii de Hristos. Ea avea acasă al cincilea bărbat, trăia în desfrânare, schimbase atâţia. Dar vedeţi, Dumnezeu te aşteaptă în orice loc şi în orice secundă numai să vrei să deschizi. Şi după dialogul cu Hristos a plecat acasă apostol. Nimeni nu întrezăreşte ce poate să facă Dumnezeu cu ţara noastră. În loc să privim la Actualităţi şi la tot felul de ziare, de ce nu privim la Sf. Dimitrie? De ce nu mai privim la stareţii noştri? Şi au fost tinerii aceştia frumoşi: Sf. Arhidiacon Ştefan i se lumina faţa ca de înger. Uitaţi-vă la Sf. Ioan Casian şi Gherman care au mers să studieze în Ţare Sfântă, un Vasile, un Grigorie care avea să fie cel Mare, un Ioan Gură de Aur. Uitaţi-vă şi la noi: un Ioan din Trapezunt, chinuit şi nenorocit care avea să fie apoi adus la Suceava de Alexandru cel Bun, în 1514. La Galeş în Ardeal, Miclăuş, un Avram Iancu de 24 de ani care avea în jurul lui numai intelectuali tineri între 20 şi 30 de ani, o Teodora care a plecat la 30 de ani la mănăstire. Nu mai vorbim de Sf. Parascheva până la generaţia de jertfă de la 1877 şi cea a tinerilor care au sfârşit în temniţele comuniste şi care nu au mai avut tinereţe. Pentru că nu au vrut ca în locul Evangheliei lui Hristos să fie minciuna, nu au vrut ca în locul demnităţii unui popor să fie tradiţii păgâne şi împrumutate. N-au vrut pentru sufletul neamului nostru să fie o povară ateistă şi comunistă.

Să ne înscriem pe linia lui Dimitrie şi a lui Nestor! Să arătăm că nu ne lăsăm nici noi învinşi şi înfricoşaţi sau ameninţaţi de nimeni. Noi am primit mesajul cel bun de la Sf. Părinţi, de la înaintaşii noştri şi iată că ei au dat creştinismului eroi şi sfinţi. Să ducem mai departe crezul şi pomenirea lor. Iată ce învăţăm din viaţa Sf. Mare Mucenic Dimitrie: Să nu ne temem în faţa morţii! Tinereţea să o câştigi, frate, pentru slujirea lui Dumnezeu! Să avem sufletul gata de jertfă, cu durere pentru cel îndurerat, cu bucurie pentru cel bucuros spre slava lui Iisus Hristos. Amin.

(Preluat din Revista Atitudini Nr. 20)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura