De la rock la mănăstire. Cum mi-a schimbat viața Sf. Parascheva – de m. Fotini

Octombrie… Clasa a XI-a… Un an al întrebărilor existențiale… Mă frământam, atât eu, cât și colegii, ce să alegem, care este rostul nostru în viață. Anii zburdalnici și frumoși de liceu se terminau și trebuia să ne hotărâm ce facultate să urmăm și să ne pregătim pentru aceasta.

Eu încă nu știam ce profesie să aleg. Pentru mine era clar doar faptul că nu urmăream satisfacții materiale, ci doream ca profesia mea să mă împlinească, pentru că fiecare om are menirea sa de la Dumnezeu pe acest pământ. Îmi plăceau deopotrivă și matematica, și literatura, dar începusem să citesc multă filosofie și eram însetată de cunoaștere, dorind să înțeleg mai întâi viața, pentru a ști ce să aleg. Așadar, mă hotărâsem într-un fel spre facultatea de filosofie și poate, în paralel, jurnalismul. Totuși nu eram hotărâtă și voiam cumva să aflu voia lui Dumnezeu pentru mine.

Cu puține zile înainte de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre colegele mele mi-a propus să mergem împreună în pelerinaj la Iași, să ne închinăm cinstitelor moaște ale Sfintei Parascheva, spre a cere îndrumare și ajutor. Era pentru prima dată când auzeam de Cuvioasa. Nu cunoșteam nenumăratele sale minuni, și nici cinstea pe care i-o acordau cei credincioși. Cu entuziasmul și credința ei, prietena mea m-a convins repede că Sfânta Parascheva sigur ne va arăta ce drum să alegem în viață, ca una care este mare făcătoare de minuni.

De la rock… la mănăstire

După o călătorie pitorească cu trenul, în care am admirat frumusețile și bogățiile naturale ale pământului nostru românesc, am ajuns în Iași, care din prima clipă m-a fascinat cu noblețea și spiritualitatea sa. Întreaga metropolă mirosea a sfințenie aromată cu busuioc. Ne-am așezat cu multă emoție la un rând interminabil, fără să cârtim, cu bucuria acelei provocări de a rezista atâtea ore în picioare, nu pentru vreun beneficiu lumesc, ci pentru a aduce cinste și mulțumire unei sfinte – neînsemnate în ochii slavei lumești, dar mare în fața lui Dumnezeu. Nu pot uita nici acum acel pelerinaj, în care am așteptat la rând 32 de ore, deoarece foarte mulți oameni doreau să se închite atât Cuvioasei, cât și Sfântului Apostol Andrei, care a fost adus pentru prima dată la Iași.

La rând la Sfânta Parascheva am învățat să mă rog

Obișnuiam să merg aproape în fiecare duminică la biserică, la Sfânta Liturghie, mă spovedeam de două-trei ori pe an, dar nu mă învățase nimeni să mă rog cu adevărat. Credeam și Îl iubeam pe Dumnezeu cu o credință copilărească și nevinovată, necunoscând însă prea mult din rânduiala bisericească. Însă, în timpul cât am stat la rând, am avut timp să ne rugăm și să ascultăm, pe fundalul unei psalmodii îngerești, nemaiauzite de noi până atunci, diverse istorioare duhovnicești, povestite de pelerinii din preajma noastră, care așteptau evlavios. Era pentru prima dată când eram fascinată de frumusețea nepământeană a evlaviei românești.

Eu și prietena mea, rockerițe înfocate, crescute în acorduri de Nirvana și Metallica, îmbrăcate în blugi și alte accesorii non-conformiste, eram furate de nespusa frumusețe a cântărilor psaltice, de cumințenia și pioșenia pelerinilor, dar totodată frapate de răspunsurile problemelor noastre existențiale pe care, iată, le găseam acolo. Rockul și rebeliunea noastră de rezistență anti-comunistă ne problematizau cumva corect, ca reacție de respingere a cenzurii, minciunii și urii, dar nu ne ofereau soluții. Aici simțeam soluționarea și împlinirea unor răspunsuri ce le căutam demult.

Continuarea pe Doxologia