Ce sunt demonii? Dacă tot vorbim despre Halloween… Sf. Evmenie Saridakis

Cum au apărut dracii?

Lupii aceștia nevăzuți nu sunt altceva decât viclenia diavolului. Aceștia nu ne pot atinge decât dacă îngăduie Dumnezeu. Atunci când suntem în Hristos, nu ne pot atinge, nu-i așa? Nu-i ating pe oameni decât, probabil, atât cât le îngăduie Dumnezeu.

Aceștia sunt nevăzuți, nu au trupuri ca oamenii, sunt duhuri. Au fost îngeri ai lui Dumnezeu, dar din cauza mândriei lor au devenit din îngeri luminoși, demoni întunecați.

„Ar fi vai de noi, dacă i-ar îngădui Dumnezeu să ne atingă cât vrea!”

Dacă un om face cele rele înseamnă că cel rău îl împinge spre aceasta, în timp ce Dumnezeu dorește întotdeauna binele. Dumnezeu nu vrea ca omul să facă ceva rău. Izvorul a tot binele este Dumnezeu și pricina celor rele este cel viclean. Vrăjmașul nu poate să facă ce vrea, doar atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Ar fi vai de noi, dacă i-ar îngădui Dumnezeu să ne atingă cât vrea! Nu ar mai rămâne nimeni neamăgit pentru că acesta este ucigător de suflete.

Totuși Dumnezeu nu-i îngăduie foarte mult. Ce i-a zis Dumnezeu despre Iov? „Îl vei ispiti, dar nu te vei atinge de sufletul lui”. Cu toate acestea, Iov a răbdat toate încercările, slăvind pe Dumnezeu pentru toate. Același lucru se întâmplă cu toți oamenii. Diavolul îl ispitește pe om, doar atât cât îl lasă Dumnezeu. Chiar și pe Hristos l-a ispitit vicleanul! Și Hristos era Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit!

Cine e Lucifer, mai marele demonilor?

Cum lucrează dragostea lui Dumnezeu asupra demonilor? Nu sunt și ei din creația lui Dumnezeu?

Demonii sunt duhuri, Dumnezeu i-a creat cu chip slăvit și i-a înzestrat cu lumină. Pe primul dintre ei, Luceafărul, l-a făcut cel mai luminos. Acesta, însă, nu s-a mulțumit cu dragostea lui Dumnezeu, ci a vrut să se pună pe el însuși mai presus de Dumnezeu. Mai poate fi vorba că L-a iubit pe Dumnezeu?

Cel care iubește un om, ar fi în stare să-l pună jos și să-l calce în picioare? Dimpotrivă, cel care iubește, renunță la drepturile lui: „Pentru că te iubesc, te voi socoti ca fiind mai bun decât mine”. Luceafărul, însă, a vrut să fie asemenea lui Dumnezeu, din moment ce Dumnezeu l-a creat cel mai luminos între îngeri, primul. De aceea, a spus: „Voi așeza tronul meu mai sus decât al Celui Preaînalt și voi fi asemenea Celui Preaînalt și doar ce a gândit acest lucru, că s-a și prăbușit”.

Bătaia de la diavoli

Gheronda, spuneți-ne cum v-au războit demonii? Este adevărat că se poate lua bătaie de la diavoli?

Da, este adevărat. Dumnezeu îngăduie, poți suferi atacuri de la demoni și aceasta nu este minciună.

Sfinția voastră, ați avut asemenea atacuri?

Da, am avut, dar nu m-au bătut. Veneau, dar îi opream. Înțelegeam că vin, altfel m-ar fi omorât dacă i-aș fi lăsat. Veneau cu multă ciudă și mânie, dar simțeam dinainte și ceream ajutor de la Dumnezeu și-i alungam, nu-i lăsam.

Frica de diavoli

Sufletul se înfricoșează în acel moment?

Da, tremuram tot. Simțeam că vin să mă omoare. Nu-i vedeam, dar îi simțeam că vin și ceream ajutor de la Dumnezeu. Aceasta se întâmpla în chip real, nu imaginar. Era ca și cum l-aș fi văzut, dar nu îi vedeam, doar îi simțeam. Dacă i-aș fi văzut, cred că mă omorau.

 De multe ori, părinte?

Nu de multe ori, dar se întâmpla. Prima dată i-am văzut în luna august 1981. După aceea, la scurt timp, poate 2 luni, i-am văzut din nou. Acum, am mai mult de un an, de când nu i-am văzut, dar nu îi lăsam deloc să se apropie de mine. Ceream ajutorul Maicii Domnului și al tuturor sfinților. În mod special, ceream ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Îndată ce strigi la Domnul nostru Iisus Hristos, aceștia pleacă. El are mare putere. Îi distruge și îi pierde de pe fața pământului.

Vindecă un demonizat

Într-o după amiază, după Vecernie, au adus la el un tânăr de 25 de ani. L-au adus sora și mama lui și au spus părintelui Evmenie că acest copil are demon. Tânărul părea liniștit, nu făcea ceva care să arate că ar fi demonizat.

Părintele Evmenie l-a luat cu el la ușa nordică a Sfântului Altar. Când a început să-i citească rugăciuni, copilul s-a agitat și a început să strige: „Ești sfânt, bre…?” și alte expresii necuviincioase. Părintele spunea că numai Dumnezeu este sfânt.

Tânărul a început să strige și mai puternic: „Bre,… ești sfânt?”. Iar părintele Evmenie a repetat: „Sfânt este numai Dumnezeu”. Părintele a continuat să-i citească și să-l însemneze cu semnul crucii multă vreme.

La sfârșit, l-a uns cu untdelemn sfințit din candela sfinților doctori fără de arginți și tânărul s-a făcut bine în chip minunat.

(Preluat din cartea „Sf. Evmenie Saridakis, bunul păstor și de minuni făcător”, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă)