Părintele Constantin Voicescu în dialog cu Pr. Justin Pârvu. Despre comunism și revoluția furată

Din relatările Pr. Stvr. Constantin Catană

Părintele Constantin Voicescu, marele duhovnic și mărturisitor din temnițele comuniste a trecut la Domnul în ziua Nașterii Maicii Domnului, în anul 1997. Îndrăgitul Duhovnic al bucureștenilor, de la Biserica Sapienței, a hrănit duhovnicește prin predicile și mărturisirile sale din temnițele comuniste și a insuflat bucuria trăirii în Hristos multor tineri, însetați de adevăr și de credință, de care au fost privați ani la rândul în timpul regimului comunist.

Prezentăm câteva mărturisiri de taină despre comunism și așa-zisa democrație, din relatările Pr. Constantin Catana, care l-a cunoscut îndeaproape, la mănăstirea Văratec.

L-am cunoscut pe părintele Constantin Voicescu, pe acest martir al Crucii, care s-a luptat făţiş împotriva dictaturii şi a puterii oculte, în perioada de tristă amintire, pe când instituţiile diabolice şi draconice luptau împotriva demnităţii, libertăţii cât şi a personalităţii omului şi care urmăreau cu tenacitate împlinirea planului lor. Şi între şi printre alţii, Părintele integru şi virtuos, c-un spirit fremătător şi viu, ca un patriot cu fibră misionară şi care ştia că, adevărul pentru Dumnezeu şi o lume liberă, se cuvine proclamat cu aplomb şi convins că mărturisirea în nume propriu, ca mulţi alţii încarceraţi, va învinge totdeauna răul şi-a împletit destinul său cu destinul neamului. Deşi a fost supus la grele încercări, a înţeles că cel ce iubeşte adevărul va pătimi mult.

Să descătuşăm amintirile dureroase

În plimbările noastre pe cărările şerpuite ale Sfintei Mănăstiri Varatic, Părintele Constantin Voicescu îmi spunea: „Măi frate, trebuie să ştii, căderea comunismului în Europa centrală cât şi-n cea răsăriteană, ne va ajuta cumva pe noi cei care am fost puşi la tăcere, noi, cei câţi am mai rămas, să descătuşăm amintirile dureroase, cauzate de represiunile fără limită, exercitate de autorităţile comuniste. Şi acest popor trebuie să cunoască cu exactitate motivul real pentru care atâţia intelectuali şi oameni de bună credinţă au fost închişi, pentru ca vorbele putrede şi îndoielnice să nu cuprindă inima  voastră, încurcându-vă în necunoaştere.

Deşi aveţi acces la tot felul de materiale informative, nu ştiu dacă voi aţi putea să vă imaginaţi ce înseamnă durerea, frigul, foamea, frica, nesomnul, însingurarea, mizeria şi toată nedreptatea în universul carceral!

Pr. Constantin Voicescu despre Părintele Justin Pârvu

Urcându-ne spre cimitir, l-am întrebat: În zilele ce au trecut pe unde aţi mai fost?

-Da, două zile am stat în Mănăstirea Petru-Vodă, cu toţi aceşti fii duhovniceşti. Căci de fiecare dată când ajung la Mănăstirea Varatic, merg să-l văd şi pe Părintele Iustin Pârvu, pentru binecuvântare, ca să am o viaţă duhovnicească mai sporită, şi am certitudinea verificată că, după ce mă întâlnesc cu Părintele Iustin, chiar îmi este bine. Acest Părinte este un mare nevoitor, măi frate, şi slujeşte aproape zilnic, respectând rânduielile bisericeşti, pentru Slava lui Dumnezeu şi spre folosul credincioşilor. Am văzut multă, multă lume care aştepta să vorbească cu Sfinţia Sa, este într-adevăr impresionant de câte face la această nouă mănăstire, este lucrare anevoioasă şi plină de neprevăzut. Ceea ce am văzut şi am constatat este că pentru Părintele Iustin, monahismul lăuntric este esenţial pentru Sfinţia Sa, şi nu cel în literă, lipsit de roade duhovniceşti. Şi are dreptate! Sfinţia ta nu vezi că mulţi dintre slujitorii altarului sunt mai mult funcţionari decât liturghisitori! Neînţelegând sensul deplin al cuvintelor sale, l-am întrebat: Adică cum funcţionar şi nu liturghisitor? „Păi, frate dragă, ce vrei să-ţi spun, că nu-i aşa!”.

Noi am suferit pentru o Românie curată şi un viitor luminos al tuturor românilor

Astăzi, dincolo de slujire, unii dintre slujitori vor să mai aibă o slujbă. După 1990, multe porţi s-au deschis pentru tot felul de activităţi, dar care nu sunt de trebuinţă preotului. În vremea asta, avem mare nevoie de cuvântători ai lui Dumnezeu, de mărturisire duhovnicească şi de legătură harică, ca tot ce este urât şi rău în lume să se diminueze şi doar aşa vom ieşi toţi, până la unul, de la vlădică şi până la opincă, din truda şi povara slavei deşarte şi de sub cei ce făptuiesc legi urâte şi strâmbe.

Şi vreau să-ţi spun că Părintele Iustin şi eu, ştim prin ce-am trecut, căci Cuvioşia Sa mai mult, şi eu mai puţin am suferit alături de cei închişi concreteţea durerii, a răbdării şi a umilinţei. Şi nu pot fi exprimate mai bine de nimeni, doar noi şi alţii asemenea nouă, pot vorbi generaţiei de astăzi, despre mizeria şi bestialitatea de prin închisori – noi care am suferit pentru o Românie curată şi un viitor luminos al tuturor românilor.

Revoluția furată și unele profeții

…poporul român, ţara asta, pe care cei fără de număr, cu riscul de a-şi fi pierdut tot ce mai aveau, chiar şi viaţa, greu va ieşi din starea de criză generală în care se află, căci Revoluţia din decembrie 1989 a fost o Revoluţie furată, cu dezinformări şi minciuni sfruntate, pentru a înşela opinia publică, în scopul păstrării puterii – plecând unii şi venind alţii, cu acţiuni curajoase şi insistentă propagandă demenţială, că de aceea, ţara şi poporul vor rămâne ceea ce au fost, cu toată frământătura lăuntrică şi incertitudine.

Pentru evenimentele din decembrie 1989 nu sunt entuziasmat, ci mai degrabă îngrijorat pentru ceea ce va fi, având în vedere că propaganda calomnioasă se va înteţi şi mai mult şi grija pentru ziua de mâine va apăsa multe suflete, iar tinerii ţării vor pleca, fără regret, în toate colţurile lumii pentru un trai mai bun şi o cât mai liberă exprimare. Deci, o lume deznădăjduită va lua calea pribegiei.

Da, Părinte Catana, în perioada asta, în care am intrat, vor fi multe dificultăţi la care românul nu va rezista, oricât va sfida primejdia în situaţie extremă, regimul stupid care este, va urma programul impus. Şi Părintele Iustin, în discuţia avută cu trei zile în urmă, îmi spunea: „Părinte Voicescu, noi în puşcărie adesea vorbeam despre valoarea omului în preţ de suflet, şi noi am scos din vistieria cea bună a inimii noastre, aşa cum am crezut, iubirea simţitoare, devotamentul şi spiritul de sacrificiu pentru noua generaţie din ţara asta. Oare, cei ce vor fi după noi îşi vor aduce aminte de jertfa noastră, de răbdarea noastră, de mărturisirea adevărului, adevărată comoară care ar trebui să sălăşluiască în inima lor?

Părintelui Iustin, Dumnezeu îi descoperă lucruri şi fapte ce se vor întâmpla

Dar ai să vezi, Sfinţia ta, că necazurile, nevoile, supărările le va smulge din inimă dragostea de neam şi de ţară. Şi asta pentru că, pe comoara şi fericirea lor, se vor aşeza iubitorii de vrajbă, hrăpăreţii, necinstiţii şi impostorii care vor smulge elogii cu neruşinare de la acest popor nefericit şi condamnat în fiecare zi, sub diferite forme, cu o supraveghere specială, lipsiţi totalmente de bunăvoinţă, de înţelegere şi dragoste. Este trist ce spun, dar acesta este adevărul.”

Eu, uitându-mă mirat la ceea ce Părintele Voicescu îmi relata, mă întreabă: Ce anume nu înţelegi? Păi, dumneata nu vezi că foarte mulţi români s-au înstrăinat de ţară, care parcă nu le mai aparţine? Şi eu cred, frate dragă, că Părintelui Iustin, Dumnezeu îi descoperă lucruri şi fapte ce se vor întâmpla, e o mare taină şi cu el! Măi, frate, eu îl ştiu din puşcărie şi i-am cunoscut profund sentimentul de trăire duhovnicească pentru acest neam, care nu şi-a putut ţipa durerea şi nici de a-şi chiui bucuria.”

Părintele Constantin Voicescu a fost un mare apropiat al Părintelui Iustin, şi întotdeauna când ne vedeam la Sf. Mănăstire Varatic, în timpul său liber, îmi vorbea despre marele duhovnic, Părintele Iustin, ca despre un sfânt, despre preoţia lui mântuitoare, despre slujirea lui caldă şi atât de lucrătoare, despre superioritatea lui în trăire incomparabilă, despre truda şi povara lui, despre bucuriile sale duhovniceşti, despre izbânda şi sacrificiul lui. Dar, despre suferinţa lui, Părintele Constantin Voicescu, mi-a vorbit mai puţin, deşi avea o hipersensibilitate la tot ce este urât şi rău în lume. Din confesiunile sale făcute mie, cu multă sinceritate, umilinţă şi obidă sufletească, am înţeles eu, că pentru dânsul, luptele duhovniceşti îi aducea primenirea într-o iubire adevărată pentru cele creştineşti.

Şi-mi mai spunea Părintele Voicescu: „În lumea asta, măi frate, se păcătuieşte mult, dar lumea nu ştie sau nu vrea să ştie, că păcatele ei dor pe Iisus.”

(Fragment din Revista Atitudini)

De asemenea puteți citi și ultima predică a pr. C. Voicescu, la Nașterea Maicii Domnului: predica