Argument împotriva celor ce spun că Iisus Hristos nu a fost o persoană istorică. Pr. Ilarion V. Felea

Argument împotriva celor ce spun că Iisus Hristos nu a fost o persoană istorică. Pr. Ilarion V. Felea

«… Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci este acelaşi» (Evr. 13:8)

S-a spus, s-a scris şi aşa se învaţă cu destulă stăruinţă că Iisus Hristos nici nu a existat ca om, ca persoană istorică; că Iisus Hristos este „întemeietorul legendar al religiei creştine”[1], un nume scos din poveşti, ca Moş Crăciun, Făt-Frumos, Gerilă, Sfarmă-Piatră şi Strâmbă-Lemne sau alte nume care preînchipuie o idee oarecare, ca dărnicia, bunătatea, vitejia, frigul, puterea şi altele. Uşor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hristos un nume de legendă sau o persoană istorică?

Pentru ca să poţi dovedi că Iisus Hristos este un nume de legendă, trebuie mai întâi să distrugi mărturiile care strigă şi ne arată că Iisus Hristos este o persoană istorică. Întâi de toate trebuie să distrugi Vechiul Testament şi un popor întreg, care două mii de ani înainte de era noastră a trăit în aşteptarea Mesiei. Împreună cu acest popor şi cu istoria lui, mărturie a existenţei lui, trebuie să distrugi şi profeţii lui, oamenii cei mai de seamă pe care i-a dat acest popor înainte de Hristos.

Ca să araţi că Iisus Hristos nu este o persoană istorică trebuie să distrugi o ţară întreagă, Palestina, cu întreagă istoria şi geografia ei (precum şi o parte din Talmud): să distrugi Nazaretul, unde a trăit Maica Domnului, să distrugi Vifleemul unde S-a născut Mântuitorul, să distrugi Iordanul în care S-a botezat, să distrugi lacul Ghenizaret, cu localităţile din jurul lui, pe unde a predicat Iisus Evanghelia; să distrugi Ierusalimul, unde a murit şi a înviat; să distrugi Muntele Taborului şi Muntele Măslinilor pe care S-a urcat cu ucenicii Săi, care toate sunt mărturii istorice şi geografice despre existenţa Lui, până în ziua de astăzi.

Ca să arăţi că Iisus Hristos este o persoană legendară, trebuie să distrugi numele şi opera celor 12 apostoli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan şi Iacob din Betsaida – de pe malul Ghenizaretului; să distrugi numele şi opera Apostolului Pavel care a predicat Evanghelia din Ierusalim până în Spania, în capitale şi în sfaturi de-ale înţelepţilor, ca Atena, Corintul, Efesul şi Roma; să distrugi numele de persoană şi mărturia istorică a tuturor apostolilor care, atunci când erau prigoniţi şi bătuţi pentru Hristos, răspundeau: «Noi nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit» (FA 4:20); faţa şi faptele Lui pe care le-am văzut cu ochii noştri; cuvintele Evangheliei Lui pe care le-am auzit cu urechile noastre.

Ca să arăţi că Iisus Hristos este o persoană de legendă, trebuie să distrugi Evanghelia, cartea despre viaţa şi lucrarea Lui istorică, până astăzi neîntreruptă; cartea cu cele două înşirări ale generaţiilor dinainte de Iisus Hristos, una coborâtoare de la Avraam până la Iisus Hristos (Mt. 1:1-17) şi a doua suitoare de la Iisus Hristos până la Adam (Lc. 3:23-38); care tocmai aceasta vor să ne arate că: Iisus Hristos a fost şi om, om adevărat şi Dumnezeu adevărat; cartea din care, spre deosebire de toate celelalte cărţi de temelie ale religiilor, legenda este cu grijă şi cu totul înlăturată încă de la început. «Fereşte-te de basmele cele lumeşti şi băbeşti» scrie Pavel lui Timotei (1 Tim. 4:7), iar lui Tit îi scrie acelaşi Apostol să spună cretanilor «să nu ia aminte la basmele jidoveşti şi la poruncile unor oameni care se abat de la adevăr» (Tit 1:14). «Căci va veni o vreme, se vede că a şi venit – când (oamenii) nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi gâdile auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi-şi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3-4).

Ca să arăţi că Iisus Hristos este o persoană de legendă, trebuie să distrugi pe toţi mucenicii creştinătăţii, întreg calendarul creştin şi să arăţi că nu au existat acei oameni care veacuri întregi au primit martiriul ca dovadă a dragostei şi a credinţei lor în Iisus Hristos.

Ca să arăţi că Iisus Hristos este un nume de poveste, trebuie să distrugi istoria Bisericii cu o parte din istoria celor mai culturale popoare care au existat în vechime: istoria iudeilor, care ne-au dat Apostolii şi istoria grecilor şi a romanilor, care ne-au dat Sfinţii Părinţi ai Bisericii precum şi o bună parte din istoria popoarelor europene, între care ne numărăm şi noi, care şi-au început cultura lor cu slujitorii lui Hristos şi cu cărţile Bisericii Lui. …Să distrugi istoria şi istoriografii lor; să distrugi geografia şi arheologia lor; să distrugi o bună parte din cultura lor.

În sfârşit, trebuie să distrugi toate sufletele creştine şi sărbătorile creştine, care an de an dau mărturie, lumii întregi, de numele, de viaţa, şi lucrarea Mântuitorului – nu în timpuri mitologice sau preistorice, nici în locuri necunoscute, ci în plină desfăşurare a istoriei şi a culturii omenirii celei mai civilizate.

Iată ce operă de distrugere trebuie să faci, omule, ca să scoţi pe Iisus Hristos din istorie, să distrugi toate mărturiile istoriei Lui, să distrugi catedralele, să distrugi bisericile, să distrugi Biblia, să distrugi muzeele, să distrugi bibliotecile, să distrugi toate sufletele şi sărbătorile creştinilor de pe toată faţa pământului – lucru cu neputinţă de împlinit.

Cine s-a gândit vreodată să numere anii istoriei de la data naşterii unui nume de legendă?!…

A scoate pe Iisus Hristos din istoria şi din viaţa omenirii, când e plină istoria de martirii şi de credincioşii Lui, de Evangheliile şi bisericile Lui, de cultul Lui, şi de o cultură născută din religia Lui, nu înseamnă numai a goli bisericile de credincioşi, casele şi muzeele de opere de artă, bibliotecile de cărţi, lumea de şcolile întemeiate de Biserica lui Hristos, sufletele de mângâierea şi de lumina Evangheliei lui Hristos, ci mai înseamnă a sărăci sufletul omului de cele mai alese valori morale şi spirituale; înseamnă a întoarce istoria înapoi cu două mii de ani, înseamnă a lipsi omul de religia desăvârşirii depline, a bunătăţii şi a iubirii, a păcii şi a iertării, a frăţiei şi a omeniei, a libertăţii şi a culturii, a mântuirii şi a fericirii.

Dacă n-a existat Iisus Hristos, de la Care se numără anii, „era noastră” care este „era creştină”, atunci cine a mai existat? Sau, cine s-a gândit vreodată să numere anii istoriei de la data naşterii unui nume de legendă?!…

Dacă tăgăduim pe Iisus Hristos, care, ca nimeni altul ocupă în istorie un loc central, nu marginal, atunci trebuie să tăgăduim Biblia şi Biserica, proorocii şi apostolii; atunci trebuie să tăgăduim Ierusalimul şi Roma; pe Irod, pe Nero şi pe Diocleţian, care L-au prigonit; pe Constantin cel Mare şi pe Iustinian, pe Ştefan cel Mare şi pe Constantin Brâncoveanu, care L-au ascultat, L-au iubit şi L-au urmat până la moarte; atunci putem închide ochii şi în faţa soarelui, să-l tăgăduim şi pe el şi să zicem cu ochii închişi: nu există soarele, că nimeni nu s-a dus la el acasă să-l vadă.

Încercarea de a scoate pe Iisus Hristos din istoria şi din viaţa omenirii începe a se învechi, şi a îmbătrâni, ca şi atâtea alte încercări potrivnice lui Hristos şi Evangheliei, şi tot ce îmbătrâneşte moare. Au slăbit echipele, s-au sfărmat ciocanele de atâtea lovituri şi s-au înlocuit cu altele, numai adevărul Domnului rămâne, în veac.

Nu este uşor să intri cu inima, cu faţa şi cu mâinile curate, în viaţa oamenilor şi în istoria lumii, adică să faci istorie, dar şi mai greu este să scoţi din istorie pe cine a umplut douăzeci de veacuri de istorie. Iisus Hristos a intrat în istoria şi în viaţa omenirii ca un aluat care dospeşte toate sufletele, cele peste opt sute de milioane de ucenici ai Săi, ca să facă din ele suflete bune ca pâinea caldă.

Iisus Hristos, cu apostolii Săi, a făcut şi continuă să facă istorie ca nimeni altul. El «ieri şi azi şi în veci este acelaşi» (Evr. 13:8). Ca să-L poţi scoate din istorie, trebuie să-L înlocuieşti cu ceva mai bun. Sau cel puţin să te ridici până la înălţimea Lui cu bunătatea, cu iubirea, cu sfinţenia, cu adevărul…

Până atunci noi, creştinii, rămânem cu El, cu istoria Lui, cu Biserica Lui, cu Evanghelia Lui, cu sărbătorile Lui, cu viaţa Lui, cu religia Lui mântuitoare.

[1] Istoria Evului Mediu, Manual pentru clasa a VI-a, ed. 1954, p. 108.

(Extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fundaţia Justin Pârvu

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura