EVA MARIA – DE LA MODELLING LA HRISTOS

Vă prezentăm mai jos un fragment din numărul actual al Revistei Atitudini, în care puteți afla cum a lucrat minunea credinței în sufletul unei tinere rebele, răvășită de lumea întunecată a drogurilor și podiumului, dar care L-a aflat pe Hristos și care acum, ca o smerită mironosiță a lui Hristos, propovăduiește și altor tineri puterea credinței și împlinirea trăirii în dragostea lui Hristos.

„Sunt o minune pe acest pământ, ca fiecare dintre noi. Sunt un suflet pe care Dumnezeu l-a lăsat aici cu o misiune, aceea de a fi iubit și de a iubi. Mi s-au dat câteva căi prin care să exprim această dragoste. Am trecut prin durere și frică ca să experimentez ce înseamnă să iubești și să trăiești prin bucuria celor din jurul tău și bucuria ta să fie bucuria celorlalți și viceversa. ..

Am căutat atenția pe care eu o asemănam cu dragostea, în modelling. Am vrut să fiu în centrul atenției, să fiu plăcută, să fiu iubită și atunci am vrut să fac tot posibilul ca să fiu plăcută de oameni, chiar dacă aceasta însemna să renunț total la ceea ce eram eu sau să fac compromisuri față de mine, să mă comport cum nu eram eu. Practic, am devenit o dorință a celorlalți. Deveneam ceea ce ceilalți voiau să fiu. Nu eram eu ceea ce simțeam că sunt. Și atunci m-am lovit de foarte multă suferință, pentru că era o contradicție între inima mea, ceea ce voia ea și între cum mă manifestam eu în lume pe plan material și cum m-am deconectat de sufletul meu, doar ca să fiu un produs. Bineînțeles că, mi-a deschis multe uși, cariera de modelling. Am avut parte de toate aceste străluciri ale vieții lumești: haine, make-up, roluri frumoase în reclame, reviste, apariții pe podiumuri, călătorii în străinătate, tot ce înseamnă această viață glamuroasă. Am avut parte de tot ce mi-am dorit, ca să îmi dau seama că nu-mi umple golul acela care putea fi umplut cu o dragoste adevărată și autentică și mai mult decât atât, cu conștientizarea că asta este calea.

Sunt conștientă de aceste anestezii pe care și eu le-am utilizat la un moment dat, sperând că vor anestezia durerea și golul pe care le simțeam. Dar ele nu au făcut decât să adâncească și mai mult durerea și până când nu m-am dat cu capul de toți pereții, nu am învățat lecția. Fiecare are drumul și ritmul lui….”.

(Mai multe citiți în ultimul număr al Revistei Atitudini, Nr. 81)