Părintele Alexie Medicul: De la pustia Sf. Ilie la pustia anxietății azi

PERSONALITATEA SF. PROROC ILIE TEZVITEANUL

Iubiților, iată-ne întru această minunată zi de vară, când Biserica noastră prăznuiește pe Sf. Mare Proroc Ilie. Este sfântul mult iubit al pusnicilor, al rugătorilor, al celor ce iubesc apropierea tainică și vorbirea cu Domnul. Este prorocul care întruchipează pe toți profeții Vechiului Testament prin râvna sa, prin tăria credinței, prin înmănuncherea ca într-un buchet înmiresmat al raiului, al tuturor virtuților, al profeților care au vorbit, au prorocit despre venirea Domnului și care au sârguit Domnului cu râvnă mare.

Să ne amintim de Schimbarea la Față pe care o vom prăznui pe 6 august! Când Domnul S-a schimbat la față pe Muntele Tabor, deoparte și de alta a Sa erau cei doi proroci ai Vechiului Testament: Moise, primitorul Legii și Ilie, cel care întruchipează cum v-am spus, după cuvântul Sfinților Părinți, toată buna mireasmă, tot harul prorocilor Vechiului Testament, prin râvna, credința și rugăciunea sa. Vom încerca în câteva cuvinte, nu multe, să ne apropiem de personalitatea sfântă a lui Ilie Prorocul.

Dacă ați ascultat cu băgare de seamă, frățiile voastre, Apostolul care s-a citit din Epistola Sf. Iacov, se zice la un moment dat: ,,Și Ilie era om cu slăbiciuni asemenea nouă și s-a rugat și Domnul a închis cerul și nu a plouat trei ani și șase luniˮ. Păi, bine, veți spune frățiile voastre: ,,Ne-ați spus, părinte, că Ilie alături de Moise care s-au arătat deoparte și de alta a Domnului la Schimbarea la Față, vorbind cu El despre pătimirile Sale, ar întruchipa, ar aduna toată seva înmiresmată a profeților, a prorocilor Vechiului Testament și acum iată, cuvântul Domnului prin gura Sf. Ap. Iacov care zice: «…și Ilie era om cu slăbiciuni ca noi, dar s-a rugat cu rugăciune și Domnul a închis cerul pentru ploaie, trei ani și șase luni». Cum vine aceasta? Un om cu slăbiciuni asemenea nouă?”.

Ceea ce aș vrea ca frățiile voastre să puneți la inimă este nu atât faptul istoric al unui eveniment, sau al unei personalități, cum este în cazul nostru figura Sfântului Ilie Prorocul care a trăit în sec. IX, mai bine de opt veacuri î.Hr. pe vremea căruia regii Samariei, Ahab și Isabela, au trecut la închinarea idolească, lepădând pe Dumnezeul cel adevărat și au ales idoli pe Baal, un zeu al fenicienilor, un demon, înfățișat ca atare, întocmai ca un demon, prin statui cărora i se închinau și aduceau jertfă, ci aș vrea să sesizați semnificația adâncă, duhovnicească, ascetică, mistică, trăitoare a acestor întâmplări și a acestor personaje sfinte ale Vechiului și Noului Testament.

CUM NE VORBEȘTE NOUĂ, SUFLETULUI NOSTRU, PROROCUL ILIE DE ACUM 2900 DE ANI?

Cum ne vorbește nouă, sufletului nostru, Prorocul Ilie de acum 2900 de ani? Ce importanță are el pentru viața ta, fată tânără, băiat tânăr, om vârstnic, maică vârstnică, mamă de copii, bunică, om din cetate, frate al nostru, frate de mănăstire sau maică? Vom putea noi, oare, să înțelegem ceva din viața acestor personaje? Căci iată, îi vedem pe Ahav și Isabela, regii Samariei, care au părăsit pe Dumnezeul cel adevărat și Ilie, profetul ca o flacără, ca un serafim arzând de dor după Domnul, de dreapta credință, îl mustră de nenumărate ori pe Ahav și stârnește mânia, mai ales a Isabelei, soția lui. Îl vedem la capitolul III Regi din Vechiul Testament pe Ilie cum dovedește care este Dumnezeul cel adevărat, provocându-l, să spun așa, la o încercare pe Ahav, cerându-i să adune 450 de proroci mincinoși, de preoți ai lui Baal și 400 de preoți proroci ai Isabelei, cum zic cuvintele Vechiului Testament „ai desișurilor”, adică un soi de animiști care credeau în duhuri, fără un dumnezeu bine reprezentat. Deci, îi adună pe aceștia, 450 plus 400, deci 850 de vrăjitori și le spune: ,,Haideți să aducem jertfă și voi și eu, întâi voi apoi euˮ. Fiecare a adus câte un bou pe care l-a jertfit, nu l-au ars cu foc, l-au pus pe un jertfitor și s-au rugat prorocii mincinoși care slujeau la idoli, de dimineață până seara. Vedem, am putea spune, chiar și persiflarea pe care le-o acordă Sf. Ilie Prorocul când zice: ,,Rugați-vă mai tare, poate nu vă aude Dumnezeul vostru, poate doarme sau poate se gândește! De vă rugați mai tare, vă va auzi!ˮ. Și s-au rugat mai tare! Nimic! Niciun răspuns! Și Ilie și-a făcut jertfelnic din douăsprezece pietre care preînchipuie, după cuvântul Părinților, piatra dreptei credințe, jertfa bineprimită care stă pe dreapta credință. Douăsprezece pietre după numărul semințiilor lui Israil, dar și după numărul Sfinților Apostoli de mai târziu. Și zice Ilie: ,,Turnați și apă peste jertfelnic, o dată, de două ori, de trei ori!ˮ și s-a rugat la Domnul Dumnezeul cel adevărat, ca nu pentru rugăciunea lui, ci pentru a arăta Domnul că El este Dumnezeul cel viu, cel adevărat, Domnul atotțiitorul și nu idolii. Și s-a pogorât foc din cer, foc ce a mistuit jertfa, boul jertfit și apa a ars și pietrele au ars. Vedeți? Un lucru mai presus de fire!

„PRIN DRAGOSTEA DE VRĂJMAȘI SĂ-I RUȘINĂM PE DEMONI”

Și atunci, sigur că au aflat stăpânii și mai cu seamă, Isabela s-a tulburat și a promis lui Ilie că îl va ucide. Și la cuvântul ei ne vom opri puțin ca să vedem ce adâncime au și cum profețesc și cum ne învață cuvintele Vechiului Testament, că va veni o vreme când toți vom purcede la această osteneală. Toți vom avea nevoie să urmăm această râvnă a lui Ilie, toți vom avea nevoie să dăm piept cu jertfitorii idolilor, adică cu dracii, cu care dăm piept în viața noastră lăuntrică. De ce? Ca să ne întâlnim cu Domnul, așa cum s-a întâlnit Ilie. Și iată că demonilor, după cum nu le-au plăcut atitudinea lui Ilie, mărturisitoare, curajoasă, luptătoare, duhovnicește vorbind, tot așa urăsc și viața creștinului și-l îndeamnă la lenevie, la uitare, la răutăți, la delăsare și mai cu seamă la frică. Ce-i spune demonul Isabela lui Ilie? ,,Tu ești Ilie și eu Isabel. Așa să-mi facă mie dumnezeii și așa să-mi adauge că mâine într-acest ceas voi pune sufletul tău ca sufletul unuia dintre aceia”, adică din prorocii mincinoși, vrăjitori pe care tu i-ai ucis. Căci Ilie, după ce s-a aprins jertfelnicul lui și poporul a căzut cu fața la pământ și a zis: ,,Viu este Dumnezeu, Acesta este  Dumnezeul cel adevărat și nu Baalˮ. Și Ilie i-a ucis pe acești vrăjitori. Oare, Dumnezeu iubește jertfa de sânge? Nu, ci tot ceea ce vedem în Vechiul Testament este o prorocie, o preînchipuire, o prefigurare, o alegorie, o așteptare a ceea ce se va întâmpla în Noul Testament când va veni Hristos, Care ne învață cum prin dragostea de vrăjmași să-i rușinăm pe demoni. „Cu praștia dragostei”, spunea cineva, am ucis pe cel ce va să mă ucidă, adică pe dracul, pe satana. Aceasta-i praștia inimii cu care dai, cu care tragi în demoni, în urâtorii de dragoste, în urâtorii de bine, în urâtorii de adevăr care sunt demonii. Aceasta facem noi, dar aceea a prefigurat-o Ilie Prorocul când i-a tăiat la modul propriu pe acești 850 de proroci mincinoși. Și iată, demonul cel mare, Isabela, care îi spune: ,,Cum le-ai făcut tu acelora și eu îți voi face țieˮ.

„PUSTIA FRICILOR, A ANXIETĂȚII, A DEPRESIEI, PRIN PUSTIA SINGURĂTĂȚII”

Și aici aș vrea să puneți la inimă că frica nu o avem numai noi, iar cele omenești nu le avem numai noi. Cele ale slăbiciunii nu sunt numai ale noastre, ale omului, au fost și ale sfinților. Și sfinții nu s-au făcut sfinți că sunt sfinți și gata. Ei au devenit sfinți printr-o trecere, printr-un drum, printr-o călătorie. Pornind de la această călătorie care este a Prorocului Ilie prin pustie, ne gândim iarăși, care este pustia prin care noi, cei de azi, creștinii care L-avem pe Hristos, trecem? Prin ce pustie trecem noi? Prin pustia fricilor, a anxietății, a depresiei, prin pustia singurătății, prin pustia acelui „off” pe care l-a spus cândva un alt mare nevoitor al pustiei, Sisoe sau Psoe cel Mare din Patericul Egiptean care a oftat și a zis: ,,Off!ˮ și ucenicul i-a spus: ,,Cum Ava? Și tu oftezi?ˮ. Și zice: ,,Da, caut un om să vorbesc și nu găsescˮ.

Vedeți, sfințenia este o oază pe care tu o găsești după un drum lung prin pustie și de frica Isabelei avem, iată, cuvântul Scripturii: ,,Și s-a temut Ilie și, sculându-se, s-a dus unde îl trăgea inima și a venit în Virsaveˮ, adică Beer Sheva de astăzi, ,,în pământul Iudei și și-a lăsat sluga sa acoloˮ. De ce Ilie și-a lăsat sluga sa, acolo? Ne spun Sfinții Părinți, pentru că el avea nevoie să meargă singur către Domnul ca să se întâlnească singur cu Domnul, prin acest drum al despătimirii, prin acest drum inițiatic, dacă vreți, prin pustie. Dar, iată, acum, Ilie nu avea putere, ca și noi când nu auzim glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, când adesea nu avem om care să înțeleagă sufletul nostru. Ilie ,,a venit și a șezut sub ienupăr și a cerut moarte sufletului său și a zis: «Destul este mie acum, Doamne! Ia sufletul meu de la mine că nu sunt eu mai bun decât părinții mei»ˮ. Va să zică, iubiților, ne duce mintea la mulți nevoitori ai Bisericii noastre, creștini, mireni sau monahi și ne amintim de cel de care v-am pomenit de multe ori aici, de Sf. Siluan Athonitul pe care îl chinuiau demonii și frica și groaza și scârba că nu se putea închina, întrucât în fața lui, între el și icoană se puneau demonii. Și a ajuns și Siluan la acest moment al deznădejdii și ca Ilie a cerut moarte sufletului său și a cerut Domnului să-i ia sufletul. Oare, noi nu ajungem la aceste momente? Ba da.

DRAMA UNEI FAMILII CE L-A CUNOSCUT PE HRISTOS

Îmi pare rău că nu sunt aici, dar în duh sunt și poate vor avea o mângâiere în sufletul lor, o familie de creștini din Deva, care zilele acestea au venit la noi la mănăstire să plângă trecerea la Domnul printr-o boală scurtă a copilei lor de 17 ani, unica fiică ce a avut o boală infecțioasă, o pneumonie. Și ei au înțeles, sunt convins, în adâncul inimii lor, că au suspendat viața lor, nu numai pentru o clipă, ci zi de zi deasupra prăpastiei deznădejdii, deasupra iadului și în această suspendare, în această petrecere, deasupra deznădejdii, când sufletul lor se sfâșia în mii de întrebări: ,,de ce?ˮ, L-au întâlnit pe Domnul. Cum? Cum l-a întâlnit Sf. Siluan, căruia Domnul i-a apărut și i-a zis: ,,Ce vrei de la Mine?ˮ. Și zice Siluan: ,,Ești de neînduplecat!ˮ. Și-i zice, Domnul, un lucru: ,,Cei mândri sunt pururea luptați de demoni!ˮ. Dar, îi mai zice ceva: ,,Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui!ˮ. Această familie a înțeles, mai bine zis, a simțit întâlnirea cu Domnul, în suspendarea lor deasupra abisului deznădejdii, căci Domnul nu i-a lăsat. 

DEZNĂDEJDEA SF. ILIE ȘI BIRUINȚA ASUPRA EI

Și iată-l pe Ilie deznădăjduit experimentând nevoința ascetică, trăirea, simțirea mistică, tainică a lui Hristos, a Domnului, înainte de întruparea Domnului. De aceea este mare Ilie, pentru că parcursul lui, drumul lui a fost un drum de întâlnire cu Domnul și vom vedea imediat, trecând prin deznădejde, prin disperare, prin frică, prin chin și trupesc, nu numai sufletesc că atunci când s-a culcat și a adormit acolo sub copac, ne spune Vechiul Testament, un înger s-a atins de dânsul și i-a zis: ,,Scoală-te, mănâncă și bea!ˮ. O dată i-a zis. S-a sculat Ilie și a văzut lângă el o azimă de orz și un ulcior cu apă. A mâncat, a prins putere. Ce reprezintă acestea? Ce prefigurează? Sf. Părinți zic că e Sf. Euharistie. Iubiților, spun Stâlpii Bisericii, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Chiril al Alexandriei, că Sf. Euharistie este cea care ne dă putere în deznădejde, atunci când nu mai avem nicio nădejde și cerem, poate, fără să zicem în cuvinte: ,,Doamne, ia sufletul meu de la mine că nu sunt eu mai mult decât părinții mei!ˮ.

Iar s-a culcat Ilie, spun Sfinții Părinți, adică s-a liniștit, s-a întors către liniștirea gândurilor, a simțurilor. Și iar vine îngerul și-i spune: ,,Scoală-te, mănâncă și bea!ˮ. A doua oară, Sf. Euharistie. Vedeți, iubiților, concluzia la care ne îndeamnă Părinții Bisericii, nu o dată când ai necaz, ci de mai multe ori, dar cu cugetul la Domnul, cu liniștea gândurilor, atât cât se poate și cu pregătirea corespunzătoare? Să fim atenți la ce-i zice îngerul: ,,Scoală-te, mănâncă și bea că lungă îți este ție calea!ˮ. Adică, cum? Luăm cele ale Domnului, binecuvântările Domnului, Sf. Euharistie în special, atât pentru acea nevoie punctuală, disperarea, deznădejdea, focul, frica prin care trecem, cu pregătirea corespunzătoare, nu oricum, dar o luăm și pentru cele ce vor fi, adică pentru calea luptei duhovnicești. Aici am vrut să ajung. Căci îi zice Domnul lui Ilie: ,,Lungă-ți este caleaˮ. Care cale? 40 de zile și 40 de nopți a purces Ilie prin pustiu până la Muntele Horeb. Și vreau să mă întorc din nou, să înțelegeți, că pe lângă faptul că te luptă demonii, te luptă disperarea, te luptă neștiința de a face ceva, mai este și osteneala trupească pe care Domnul o cere totuși de la noi: postul, rugăciunea, metaniile, suferința bolii cu mulțumire, 40 de zile și 40 de nopți. Și aici, Ilie se sălășluiește într-o peșteră, vedem la III Regi și se roagă. Dar, nu s-a izbăvit de întrebări, după cum nici noi nu ne izbăvim de ele doar prin post. Ai postit, ai făcut metanii? Asta nu înseamnă că ai scăpat de lupta dracilor sau că dacă ai îndurat cu mulțumire boala și automat te-ai liniștit, ai căpătat ceva.

ÎNTREBAREA LUI DUMNEZEU: „CE FACI, ILIE?”

În această osteneală, în această nelămurire, vine Domnul și la Ilie, dar și la tine. Vine Domnul ca un gând și grăiește conștiinței și zice: ,,Ce faci aici, Ilie?ˮ. Domnul îl cercetează. Așa zice, Domnul, sufletului tău: ,,Ce faci aici, soră? Ce faci aici, maică? Ce faci aici, frate? Ce faci aici, omule?ˮ. Cu alte cuvinte: ,,Cum îți merge?ˮ. De parcă Domnul nu știa?! Cum să nu știe?! Exact ca și lui Adam în rai, în răcoarea serii, când Domnul îi zice: ,,Adame, unde ești?ˮ. Parcă Domnul nu știa unde e și ce face Adam? Dar Adam a încercat să se eschiveze, să dea vina pe soața lui, pe Eva și aici, Ilie e mai mare decât Adam. De aceea, este iubit Ilie, pentru că el nu răspunde ca Adam, cu obrăznicie: ,,Femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a împins să gust din fructul opritˮ. Domnul voia o deschidere, o spovadă a sufletului lui Adam, pe care el nu i-o dă atunci. Dar acesta, Ilie, Adamul cel de pe pământ, întru nevoință, întru mărturisire, întru credință, cunoscându-L pe Domnul cel viu, Îi spune: ,,Râvnind am râvnit Domnului Atotțiitorului, căci Te-au părăsit pe Tine fiii lui Israil și jertfelnicele Tale le-au surpat și pe prorocii Tăi i-au ucis cu sabia și am rămas eu singur și caută sufletul meu să-l iaˮ. Cine? Dracii, demonii!

Iubiților, să citim Vechiul Legământ, dar prin rugăciunea, în duhul Sfinților Părinți, în această cheie duhovnicească, mistică, ascetică, filocalică. Domnul îi grăiește lui Ilie: ,,Ce faci aici, Ilie?ˮ. Dar Ilie nu s-a izbăvit de deznădejde. Domnul grăiește sufletului tău, conștiinței tale: ,,Ce faci tu, maică? Faci metanii, postești, asculți de stareță, asculți de duhovnicul tău, asculți de cutare?ˮ. ,,Ascultˮ, dar nu te-ai izbăvit de draci. ,,Cum vine aceasta, părinte?ˮ, mă veți întreba. ,,Unde vreți să ajungeți?ˮ. O să vedeți imediat. Și atunci Domnul care se adresează acestei inimi curate a lui Ilie îi zice: ,,Să ieși mâine și să stai înaintea Domnului în Munte și iată va trece Domnul și vânt mare și tare care va risipi munții și va sfărâma pietrele înaintea Domnului în munte. Nu în vânt este Domnul. Și după vânt, cutremur, nu în cutremur este Domnul. Și după cutremur, foc și nu va fi în foc Domnul și după foc glas de vânt subțire și acolo este Domnul”.

Iubiții mei, cu alte cuvinte, nu în vijelia ispitelor este Domnul; nu în uraganul cugetelor, deznădejdilor, tristeților, lacrimilor, neînțelegerilor, nu în cutremurul celor ce ni se întâmplă în viață, lucruri grele cum a fost și cum este această încercare a acelei familii binecuvântate din Deva care și-a pierdut unica fiică, unicul copil. Nu în cutremur, nu în focul certării noastre cu Domnul, că nu înțeleg ce-mi spune cutare, soțul sau soția, că nu înțeleg ce-mi spune duhovnicul sau starețul meu sau stareța mea, nu înțeleg ce-mi spune, ce tot vrea de la mine!? E bine că omul se întreabă așa, dar să fie sincer în inima lui, adică să stea înaintea Domnului în munte cum a stat Ilie, în muntele neînțelegerilor, al nevoințelor, al asprimii vieții monahicești sau din cetate, în asceza lui din mănăstire, să stea înaintea Domnului în munte, adică în această stare, dar cu inima deschisă. Și atunci, ce va primi? Atenție, va primi glas de vânt subțire, nu o adiere pe obraz, nu numai o răcoare a zefirului dulce, ci mai mult decât atât, o pricepere, o înțelegere, adică un glas de vânt subțire. Domnul va grăi în inima ta, omule din cetate, care ai trecut prin atâtea zguduiri, frate sau soră de mănăstire ca să pricepi cele nepricepute de până acum. Și Ilie, ca să nu vadă fața Domnului și-a acoperit fața cu cojocul său „și a ieșit și a stătut lângă peșterăˮ.

„A NAȘTE FII DUHOVNICEȘTI, SE DĂ PĂRINȚILOR ȘI MAICILOR CARE AU TRECUT PRINTR-O SUFERINȚĂ”

Să nu te miri, frate și soră de unde ai fi, că noi, începând cu preoții, dacă ne rugăm, dacă ne sârguim, dacă simțim mai mult sau mai puțin glas de vânt subțire, adică încredințarea lui Dumnezeu în conștiința noastră și în necazul nostru, să nu te miri că încă mai suntem luptați! Aceasta este starea noastră normală cât suntem pe pământ, cât încă nu ne-am ridicat la cer. Mai departe, Ilie zice: ,,Caută sufletul meu ca să-l ia pre el”, ceea ce arată că încă era luptat de temere, de frică. Înțelegeți acum de ce zice Sf. Ap. Iacov: ,,Ilie era om cu neputințe ca și noi?”. După acel eveniment al întâlnirii cu Domnul, Ilie era și nu era Ilie cel dintru început. Unde vreau să ajung? Ilie era cel întocmai asemenea părintelui duhovnicesc care a primit într-un fel sau altul pecetea suferinței, a durerii, a căutării, a lacrimilor în inima lui. Acel părinte, zice Cuviosul Sofronie de la Essex, vă îndemn să-l citiți, este ucenicul Sfântului Siluan, este Eliseiul Sfântului Siluan. Dacă îl putem asemăna cu Ilie Prorocul, Sofronie de la Essex este ucenicul și moștenitorul cojocului lui Ilie, adică al harului lui, adică acel părinte, acel duhovnic care a primit pecetea unei dureri, a unor lacrimi, a unor căutări, rana cea din inimă, rana lui Hristos cea bună în inimă, pentru că doar acela care este cu adevărat părinte, poate să nască fii duhovnicești. A naște fii duhovnicești, se dă părinților și maicilor care au trecut printr-o suferință, printr-o osteneală, prin umilință, prin smerenie de la frați, de la surori. Revenind la Ilie, Domnul îi zice: ,,Du-te și unge pe Azail, împărat al Asireiˮ, dar mai spune: ,,Unge-l pe Elisei feciorul lui Salat, proroc în locul tău!ˮ.

De aceea, iubiților din cetate, frații noștri, vă îndemn, ascultați de duhovnicii voștri, ascultați de părinții duhovnicești, căci ei, într-un fel sau altul, este imposibil să nu fi căpătat în inimioara lor această pecete a suferinței, această rană dulce a lui Hristos: crucea familie, crucea pierderii cuiva drag, crucea răzvrătirii celor pe care îi iubești și aceste cruci sunt valabile, evident și în sfintele mănăstiri.

Am să închei aici, dorind să vă pun pun la inimă că Ilie era om cu neputințe ca și noi, că a parcurs un drum al cunoașterii lui Dumnezeu, un drum prin frică, prin anxietate, poate prin depresie, prin teamă, dar grăuntele credinței, flacăra credinței nu s-a stins. Să nu se stingă flacăra credinței voastre chiar dacă simțiți că vrăjmașii vă gonesc și vor să vâneze sufletul vostru precum simțea Ilie, căci neapărat și tu, tânăr sau vârstnic și toți vom trece prin această pustie a vieții! De ce? Ca să ne zdrobim inima, să piară vrăjmașii mândriei, ai egoismului și să simțim, să înțelegem acel glas de vânt subțire pe care îl rostește Domnul inimii noastre în chip tainic, aici în sfânta mănăstire. 

IMNUL LUI VASILE VOICULESCU PENTRU SF. ILIE

Avem sfinte moaște de la Sfinții Martiri și Mărturisitori și aici în biserică și sus lângă chilia Părintelui Justin. Să vă închinați la acești răbdători în închisori, la cei ce au răbdat deznădejdea și chinurile în cea mai dezgolită față a lor, în cea mai crudă înfățișare! Dintre acești ostenitori și nevoitori, pătimitori, a fost un scriitor medic, Vasile Voiculescu, care la un moment dat i-a scris niște versuri Sfântului Ilie. Acest Vasile Voiculescu avea rugăciunea inimii învățată de la Părintele Sofian, duhovnicul lui, primită precum Elisei pe care Ilie l-a uns proroc. Mulți dintre cei care au stat pe lângă bătrâni mari primesc o putere, o mângâiere, o rană dulce în inimă și-și dau seama că este de la bătrânul lor. Citind aceste versuri, veți înțelege și frățiile voastre, dacă veți asculta cu atenție cum s-a răpit Ilie: ,,Am aflat cum s-a răpit Ilie,/ Oarecând în Ceruri strămutat/ Nu de fulgere cu albă vijelie/ Nici pe volbura de nori purtat./ Ci l-a smuls din mijlocul mulțimii/ Rugăciunea, carul cel de foc,/ Căreia, vii flăcări la un loc/ Se-nhămară înșiși Heruvimii (Marele vehicul, 28 aprilie 1954, București).

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 76)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura