Sf. Ioan Gură de Aur: Despre măreția Sf. Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului

La mare cinste îl aveau toți iudeii pe bărbatul acesta (că și Iosif Flavius pune războiul pe seama morții acestuia, și arată că din pricina lui nici măcar cetate nu mai este cea care odinioară fusese metropolă și lungi cuvinte de laudă despre el adună)… Că precum Stăpânul nu S-ar fi făcut ușor de primit de nu lua chip de rob, tot așa, de n-ar fi deprins prin glasul robului (adică al Sf. Ioan Botezătorul) auzul celor împreună robi cu el, cei mai mulți dintre iudei n-ar fi primit cuvântul Domnului.

Ioan Botezătorul, pentru că desăvârșit s-a dezbrăcat de cele simțite, trupești, nu avea trebuință de dascăli oameni, ci din ceruri era învățat.

Ioan mărturisea despre El (Domnul) și striga zicând. Ce este acest „striga”? Cu îndrăzneală, adică, liber, fără vreo piedică propovăduiește. Și ce propovăduiește? Și ce strigă? „Acesta, era – zice – despre Care am zis: Cel care vine înapoia mea înaintea mea S-a făcut, că înainte de mine era”. Umbrită întru totul e mărturia… Că nu a spus : „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut”. De ce?

Că. după cum păsările cu pui nu-i învață tot zborul numaidecât, nici într-o singură zi, ci o dată numai atât îi scot, cât să ajungă afară din cuib, altă dată lăsându-i întâi să se odihnească, îi povățuiesc iarăși la zbor, și, în ziua următoare, alt zbor, cu mult mai mult adaugă, și astfel, încet și puțin câte puțin, îi aduc la înălțimea cuvenită zborului, în același fel fericitul Ioan nu îndată i-a adus pe iudei la lucrurile cele înalte, ci câte puțin i-a învățat să se înalțe de la pământ, zicând că mai bun decât el era Hristos…

(Fragment din Omilii la Ioan I, Sf. Ioan Gură de Aur, Editura Gândul aprins)