P.S. NICHIFOR BOTOȘĂNEANUL: SĂ FIM NOI ÎNȘINE MÂNGÂIETORI PRECUM PĂRINTELE JUSTIN A FOST MÂNGÂIETOR DUMNEAVOASTRĂ!

„CUVÂNTUL PĂRINTELUI JUSTIN ÎN TIMPURILE NOASTRE A FOST UN CUVÂNT ASEMENEA ARHANGHELULUI”

A fost om care a căutat alinarea celorlalți și creșterea celorlalți, după o perioadă lungă de durere, suferind pe nedrept în închisorile comuniste. Nu a ales să-și plângă de milă, să se odihnească într-un loc, căutându-și doar pacea sa lăuntrică, ci cu mult zbucium a făcut ceea ce a făcut: ascultând pe oameni, arătându-ne calea adevărului, lucrând la cele două mănăstiri: mănăstirea de părinți, mănăstirea de maici, ducând cu durere uneori împotrivirea oamenilor, a tinerilor primiți în mănăstire, înțelegând că Domnului Însuși, lucrarea ce-i este pusă înainte Îi este dragă și că lucrează El însuși în această lucrare. Și vi-l aduceți aminte la slujbele de noapte, pe scaunul său, ascultând pe cei care voiau să-și încredințeze tainele sufletului, necruțându-și ostenelile trupului pentru a fi alături de mulți și a mângâia pe mulți. De aceea, ziua de astăzi este o zi în care mulți îl simțiți aproape și chiar în aceste locuri înviază în fiecare din dumneavoastră amintiri dragi, cu un zâmbet bun, cu un cuvânt care unora le-a schimbat viața, cu un cuvânt care a întărit oameni în deznădejde, de multe ori și cu un ban celor care aveau nevoie, împărțind cele pe care cu dărnicie le primea de la cei ce voiau să împlinească, ei înșiși, voia lui Dumnezeu.

De aceea, ziua de astăzi este o zi de mulțumire și de recunoștință adusă lui Dumnezeu. Deși, vedem o dinamică a răului, atât de înfricoșător prăvălit asupra noastră, cu mare viteză, deși vedem valorile pervertindu-se, știm că Dumnezeu are un rost în toate și o îngăduință care nu este spre pierdere, ci spre mântuirea celor care cred în El, fiindcă Dumnezeu lucrează în lume și lucrarea lui Dumnezeu este cu atât mai vădită, cu cât suntem mai mulți cei ce îndrăznim să credem cuvântul Lui și să-l urmăm. Cuvântul Părintelui Justin în timpurile noastre a fost un cuvânt asemenea Arhangelului: «Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!». Este multă amăgire în jurul nostru, multă prihană a căilor drepte ale lui Dumnezeu în Biserică. A învățat cele pe care Sfinții Părinți le-au învățat, a învățat cele pe care el însuși ca monah le-a trăit și le-a pus la inimă. De aceea și în această mănăstire, în care lucrarea Părintelui și binecuvântarea lui este vădită, mai ales pentru obște, să păstrăm duh de unire, să păstrăm duh de împreună lucrare și să înțelegem că e normal să nu ne fie ușor.

Atâta dezbinare avem în jurul nostru! Măcar în mănăstiri, măcar în rândul celor care ați primit cuvântul luminător de la părinți precum Părintele Justin să nu fie duh de dezbinare, să nu fie duh de frică, ci cu curaj îmbărbătând pe alții, împărtășind cuvântul pe care l-am primit, cu curaj să trăim timpul pe care Dumnezeu ni-l dă să trăim. Și nu este timp în care Dumnezeu a binevoit să ne naștem, în care Însuși Hristos să nu lucreze împreună cu noi, atunci când vede lucrarea noastră cu hărnicie și cu nădejde.

A mărturisi celorlalți înseamnă uneori a le spune cuvânt celor ce nu au auzit sau nu cred. Adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu înseamnă alteori poate doar a-i îmbrățișa sau poate doar a-i privi, poate doar a-i răbda, așa cum răbdăm copilul nostru când face și năzbâtii, când nu ne ascultă, când și greșește, când poate ne și sfidează. Îl răbdăm, dar și îl îndreptăm.

Așadar, să ne fie ziua de astăzi zi de sărbătoare, zi de pomenire, dar și zi de îndreptare lăuntrică, zi în care să dorim să fim mai uniți unii cu alții, pentru că vedem în istoria Vechiului Legământ când poporul lui Israel ieșea să lupte cu cei păgâni, Domnul rânduia să iasă o mână de oameni. Avea să se tulbure Ghedeon când vedea că o mână de oameni îi erau alături spre a se lupta cu mulțime mare de păgâni. Suntem o mână de oameni cei ce credem drept, suntem o mână de oameni cei ce nădăjduim în Domnul. Nu-i puțin înaintea lui Dumnezeu! Și suntem nu doar la Petru-Vodă, nu doar la Paltin, ci și la Iași, la Botoșani și la Neamț, din cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc cu rugăciune stăruitoare și cu luare aminte.

În aceste vremuri de tulburare să îndrăznim, să îndrăznim să fim buni în primul rând, să spunem cuvântul adevărului, acolo unde este lucrarea noastră și să trăim potrivit cuvântului lui Dumnezeu, că nemincinos este Hristos, Cel ce a spus că: «Fericiți sunt toți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el».

PĂRINTELE JUSTIN ȘI CÂTEVA SFATURI DE SUFLET

Este un simpozion care, am înțeles din inițiativa maicii starețe, reunește mai mult mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Părintele, mărturii care sunt relevante ale unei lucrări aparte pe care bunul Dumnezeu a avut-o în această mănăstire și în acest loc prin Părintele Justin și prin oamenii care-L caută pe Dumnezeu.

Cu totul neașteptat, după Revoluția din ’89, Dumnezeu parcă a pregătit un izvor limpede de apă curată, izvor care înseamnă un mănunchi de părinți duhovnicești pentru cei care căutau această băutură duhovnicească și de multe ori ei înșiși nu știau ce caută. Am traversat mulți dintre dumneavoastră, dintre noi ce suntem aici și care am prins acele vremuri, o perioadă de timp în care nu doar că nu aveam ore de religie, dar nu găseam o carte de rugăciune, nu găseam o Scriptură, o carte duhovnicească, o lămurire minimală, ba mai mult, nu găseam cuvânt de multe ori care să poată răspunde unor întrebări, care să poate mărturisi despre cum să cunoști pe Dumnezeu, cum să-L întâlnim, cuvânt mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu în sufletele noastre.

Îmi amintesc că eram student când Părintele Galeriu a venit și a ținut o predică de mai bine de o oră într-o biserică ticsită de oameni și după oră a avut o ușoară stânjeneală, cerându-și scuze că a vorbit cam mult. Și o biserică întreagă: „Părinte, abia ați început. Continuați!”. Era un dor de a asculta acest cuvânt, un cuvânt care nu venea doar dintr-o erudiție a Părintelui Galeriu care era erudit, ci dintr-o experiență de viață. Erau aceste întâlniri ale ASCOR-ului care reuneau mulți părinți: părintele Cleopa, părintele Paisie, părintele Teofil Părăian.

Părintele Justin, rareori mergea la conferințe. Părintele mărturisea aici celor ce veneau și-l ascultau. Era un cuvânt care răspundea întrebărilor particulare ale fiecăruia. Părintele avea urechea deschisă pe de o parte să asculte pe om, pregătit să-l înțeleagă dintr-o experiență de viață și mai ales dintr-o părtășie a unei dureri îndurate pe nedrept. Și Părintele avea cuvânt care făcea ca oamenii ce așteptau, oameni atât de diferiți, de pregătiri diferite, de locuri diferite să se regăsească împreună într-o frățietate, necăutând în acel moment întâietăți sau ierarhizări, ci ceea ce îi unea, un cuvânt al Adevărului, un cuvânt care să le dea o direcție în care cu însuflețire să se angajeze ei înșiși.

Am trăit lucrul acesta, le-a trăit maica, le-a trăit părintele, le-ați trăit mulți dintre dumneavoastră și le cunoașteți. Ele sunt încă vii în inima noastră. Rămâne în continuare o lucrare în care, înțelegând binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ne rămâne decât să slăvim această lucrare și să înțelegem că avem și noi o chemare să o continuăm și să nu ne descurajăm. Chiar dacă Părintele nu mai este fizic printre noi, prin ceea ce a semănat în sufletul fiecăruia, așteaptă ca noi înșine să urmăm, precum el a urmat cu o neodihnă bună, cu hărnicie, dar și cu o negrabă de a răspunde, de a da sentințe.

Permiteți-mi un cuvânt pentru un simpozion care adună mai mult mărturii vii. Îmi amintesc eu însumi, fiind proaspăt ieromonah (aveam un an și ceva de când spovedeam) și eram copleșit de faptul că, deși tânăr, eu însumi primeam mulți tineri studenți la rândul meu, mulți oameni care căutau nu doar o dezlegare la spovedanie, ci și o înțelegere a cum să trăiască într-o lume atât de diferită față de cea în care au crescut, cum să trăiască Cuvântul lui Dumnezeu și să înțeleagă, în vremurile atât de provocatoare în care trăiau, că Dumnezeu este cu ei și că Dumnezeu lucrează. Și mă plângeam Părintelui că adeseori erau zile în care spovedind mult, nu mai reușeam să-mi termin nici pravila, nici canonul. Țin minte acest cuvânt: „Părinte Nichifor, mai mult înaintea lui Dumnezeu vor cântări rugăciunile pe care le faci în timp ce vei povățui, vei spovedi, decât canonul sau pravila pe care le aduceai în mod obișnuit ca monah sau ca ieromonah până să spovedești”.

„Să știți că Dumnezeu are soluții chiar și în aceste vremuri de criză”

De ce ne-a descoperit Dumnezeu (Apocalipsa, asta înseamnă: descoperire) că vor veni vremuri cumplite? Nu ca să stăm în panică. Să știți că Dumnezeu are soluții chiar și în aceste vremuri de criză. Să nu acceptăm compromis în noi înșine, cum a fost perioada pandemiei care a trecut, când am trăit acea presiune extraordinară mediatică, o presiune nedreaptă și mincinoasă. Să știm că pot veni asupra noastră, dar și că Dumnezeu are o lucrare. Nicicând, Dumnezeu nu-l lasă fără răspuns pe cel care își pune nădejdea în El.

Faptul că acești mari duhovnici au fost după o perioadă a comunismului care părea că a distrus tot, toate acestea sunt un semn al lui Dumnezeu că și în vremuri de criză, Dumnezeu are o lucrare tainică. Ce-i spune lui Ilie când totul părea distrus și Baal avea adoratori și tot poporul era năuc? „Mai am atâtea sute de proroci care nu și-au plecat genunchiul lui Baal”, încât și noi suntem chemați să devenim acei proroci care nu-și pleacă genunchiul lui Baal, și noi suntem chemați să fim curajoși și să ne luăm seva din întâlnirea cu Hristos Cel Înviat, din Sf. Împărtășanie, din Sf. Liturghie, venind chiar cu neputințele noastre și cu stările pe care le avem. Cu siguranță că și Părintele, după ce stătea zile întregi și aduna durerea și neliniștea omului, își ducea cu greu și sufletul și pașii la biserică, dar și-i ducea.

Să îndrăznim să mergem și atunci când nu mai simțim și atunci când pare că nu mai putem înțelege că Liturghia este darul lui Dumnezeu pe pământ, precum și sfinții și oamenii mari sunt darul Lui pe pământ. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții pentru că așa cum este această lumea, ea încă păstrează binecuvântarea Domnului. Să nu pierdem dorul nostru de a mulțumi lui Dumnezeu, de a-I da slavă și de a nădăjdui!

(Fragment din predica și cuvântul susținut în cadrul Simpozionului „Părintele Justin Pârvu, la 10 ani de la adormirea sa”, 11 Februarie, mănăstirea Paltin Petru-Vodă, publicat în revista Atitudini Nr. 79)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura