Ascultați câteva sfaturi despre viața duhovnicească ce ar trebui să o avem ca și creștini, precum și câteva întâmplări minunate cu Părintele Arsenie Boca și Părintele Ilarion Felea. Părintele relatează cu hazul său caracteristic și nobil, câteva minuni săvârșite de Părintele Arsenie Boca, la care a fost martor, precum și înalta conduită duhovnicească a Părintelui Ilarion Felea, martir din temnițele comuniste, al cărui ucenic direct a fost.
Părintele Crăciun a fost el însuși închis în temnițele comuniste pentru credința în Hristos și idealurile sale creștine. Acolo a învățat și mai mult arta rugăciunii și a smereniei, prin care a alinat multe suflete împovărate de patimi și de greutatea vremurilor, ca duhovnic căutat de mulți tineri, în parohia din satul Cinciș, Hunedoara.
Să avem rugăciunile sale!
Mai jos aveți și transcriptul:
SMERENIE ȘI DUHOVNICIE
În sensul ăsta este și afirmația Sf. Arhanghel Mihail, că ați auzit că e purtătorul de grijă al mănăstirii. Zice: „Luați seama, cum stăm!”. Adică toată starea în care suntem este datorită harului lui Dumnezeu, adică darului lui Dumnezeu. Sunt cum sunt, datorită bunătății și dragostei lui Dumnezeu care menține starea asta. El mă ridică… sunt așa cum sunt. Deci: strălucirea mea, înțelepciunea mea, puterea mea, toate sunt din darul lui Dumnezeu. Ce merit am eu? Și Pavel nu zice așa: „Cu ce te poți lăuda?”. Că zice că e ateu? Dar nu le-ai primit? Absolut toate le-ai primit.
Și sfințiile voastre de-aia v-ați făcut călugărițe, ca să învățați cum ne putem strădui să traducem în viața noastră poruncile și urmarea lui Hristos și a Maicii Domnului. Nu? Prea bine. Și acum, cum stau lucrurile? Învățăm din pilda talanților: cât de mult ai lucra aici în obște și la muncile, adică ești la ascultare de muncă, ești la ascultare la rugăciune și chiar dacă dormi acolo, tot trebuie și asta: „Trebuie să mă duc acolo chiar dacă-s frânt de oboseală și mă fură somnul, tot trebuie să mă duc (la slujbă).” Când mori te și hodinești. Și-așa la înmormântare: „Întru odihna Ta, Doamne…”. Acolo hodina este cu tot cu muncă.
Și curios lucru – în poruncile lui Dumnezeu, pentru Adam cel pus în Rai, zice (Dumnezeu): „Lucrează grădina Raiului, păzește-o…”. Și după aceea zice: „Mănâncă din toți pomii chiar și din al vieții, dar numai din ăsta nu!”. E porunca aceea, numai aici zice „Din pomul ăsta”, doar unul din ei. Raiul a fost cam cum e-n țara noastră: „Ce-i aia?! Ce? Doi oameni. Mâncați, mă, din toți! Dar din ăsta nu.” Ca să nu mai zic, mama, aveți mame, nu? Ce zice maica stareță, ați mai avut și acasă. „Uite, mă, avem 7 vaci cu lapte. Lapte și smântână câte vrei, uite din oala aia care-i pusă acolo să nu umblați la ea”. Nu spune de ce, ce treabă are mama cu aia. E de pomană, treaba ei, sau așteaptă oaspeți. Dar nu știu de ce, tot acolo îți vine să bagi degetul!
DORUL OCCIDENTULUI DUPĂ ORTODOXIE
Am trecut pe la maica Aspazia (Doamna Aspazia Oțel Petrescu). N-am deranjat-o, că până acuma tot am mai trimis câte o scrisoare, câte un telefon, ori verbal sau în scris niște versuri. Nu știu aici – verbal sau în scris – zice că nu e mare lucru că a făcut numai 14 de pușcărie. „Ce-i aia? Poate dacă voi fi făcut 24. Nu.” Ce-mi spune: „În timpul detenției, al închisorilor, am fost și cu maici și cu închinătoare greco-catolice și romano-catolice. Și cele romano-catolice deosebit jinduiau să se mărturisească la duhovnici ortodocși”. Dar asta obligă ca să facă un fel de școală a duhovniciei noastre în duhul Sfinților Părinți.
Știți că mulți mărturisesc că e o criză de duhovnici. Uite și cei din lumea din Apus, care sunt preocupați de probleme duhovnicești, simt, ca și Larchet ăsta, duhul Ortodoxiei noastre. Pe care noi nu-l simțim. Și de ce nu? Pentru că, uite cum a aranjat Dumnezeu, într-un fel oarecum, că și dacii noștri au fost împinși spre un monoteism. Împinși spre călugărie. Că preoții daci erau călugări, știți asta, nu?
SFINȚENIA PĂRINTELUI ILARION FELEA
Am putea pune mâna pe niște scrieri de ascetică și mistică, dar sunt cu alte denumiri, ale Pr. Ilarion Felea. Manuscrisele nepublicate sunt la Mănăstirea Cernica. Depuse de fiul său, care trăiește în București. Tatăl și mama lui au murit. Pr. Ilarion a murit la 18 septembrie în 1961, în Aiud. Despre acest Ilarion Felea, poate aveți și sfințiile voatre „Duhul Adevărului”, probabil și „Despre iubire” și „Pocăința”, nu? Părintele Stăniloae, care știți cum este prețuit în Ortodoxie, mărturisea acolo în pușcărie – mi-a spus părintele Sabău, care a fost și cu unul și cu altul împreună, zice: „Ca preot, Pr. Ilarion Felea m-a depășit!”.
Mărturisea, cum se socoate a fi, din smerenie, dar nu și-a permis până după 1990 să mărturisească ți preotul din Zanca de pe aici, a fost student pe vremea când a fost Pr. Felea rectorul Teologiei din Arad. Mărturisea cum studenții, pe vremea aceea, mergeau absolut în fiecare duminică, miercurea și vinerea la biserică, la catedrală, iar în restul zilelor la capela unde se făcea Liturghie. În posturi mergeau și la acatist și la vecernie la catedrală. Și ce mărturisește? După 1990 – până atunci n-a dezvăluit, zice: „Pr. Felea așa de firesc se manifesta la orice slujbă duhovnicească, la orice serviciu. În timpul vecerniei, când se cădește prin biserică, zicea Psalmul 50 sau alte rugăciuni și le zicea încet, nu-l auzea nimeni însă se auzea că se roagă. Antrena absolut toată biserica în rugăciune. Simțea lumea sinceritatea și duhul rugăciunii care îl stabilea”. În acest sens, a spus Stăniloae despre el.
Când spovedea, ținea să se spovedească omul în picioare. Și știi de ce?
Nu.
Cele mai multe informații le transmitem prin ochi. Și-atunci îl vezi după mimică pe om, îl simți, cât de sincer e. Și-l simți cât e de ispitit. Părintele spovedea și în genunchi, dar în general așa spovedea.
Pr. Justin are un mod anume de a pune epitrahilul. Îl pune așa (lateral) și stai cu privirea în privirea lui.
No, vezi? S-a luat după Ilarion Felea, au fost colegi.
Nu am vorbit noi astăzi, că emană omul un anumit har (energie), bun sau negativ? O anumită energie emană din sine, nu? Apoi, contează ce te domină, darul lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu sau influența celui negativ?
BLESTEMUL SOACREI
Și Părintele Arsenie Boca, știe Dumnezeu de ce, cunoștea omul.
Să vă zic și de soacră-mea (care mergea la Pr. Arsenie), o femeie foarte „rea”, aspră, n-avea nicio clasă primară, încât se scula dimineața, zicea o mulțime de rugăciuni din carte, printre care și cele 7 Laude și nu știu câte amintea. Poruncile și altele, le înșira toate pe lângă rugăciunile obișnuite, na, de dimineață. Câte știa. Am auzit-o pedepsind un cetățean. Vine un cetățean pe care îl rugase să vină cu o treabă, să îi facă un serviciu. Vine ăla și zice – eram de față:
- Iulio, mătușă Iulia, fii bună, iartă-mă, ieri am uitat să vin să fac treaba cutare.
Și-l blestemă! Zice:
- Uită-te relele! Să nu-și aducă aminte relele de el de aici încolo. Pentru că și el a uitat de mine.
CUM SPOVEDEA PR. ILARION FELEA
Pr. Ilarion mi-a fost duhovnic, de aia știu că spovedea în picioare. Și foarte rapid nu termina cu omul. Eu unul m-am dus la spovedit în 1957 și am fost întâi acasă, să văd dacă-i acasă. Frământările care le aveam le-am discutat acasă, într-o după-amiază. După aceea, a doua zi dimineața iară m-am dus și m-am spovedit la biserică în timpul serviciului de rând de acolo. Se-apropia rugăciunea Tatăl Nostru și părintele care servea era mâhnit:
- Măi, nu mai termină Felea cu spoveditul, ce-are cu ăsta? Că doar și ieri după masă a fost doar la el! Ce-are cu ăsta atâta?
Până la urma urmelor, s-a încheiat și spovedania. Părintele așa termina la spovedit: o oră-două.
DOUĂ MINUNI SĂVÂRȘITE DE PR. ARSENIE BOCA
Pr. Arsenie Boca cum spovedea?
Avea năravul părintele ca după Liturghie să treacă pe la credincioșii din curte care-au fost la biserică și mai zăboveau aici. Și dintr-o dată, așa, se duce la căruța unde era soacră-mea și stătea de vorbă. Și-n timp ce stăteau de vorbă, intră o doamnă. Așa am văzut-o, am socotit că-i o doamnă. Întră o doamnă la poarta mănăstirii și cum intră întrerupe conversația de aici cu cei de la căruță și se adresează la doamna aceea:
- Da, tu – că nu-i zicea nici la regele Mihai dacă venea pe acolo, nu-i zicea: „Măria Ta.”
Îi zicea așa ca și către Dumnezeu: Tu, Doamne…
- Dar tu după ce veniși? Să știi că nu te spovedesc. Numai atâta îți spun: pregătește-te de furculiță și de cuțit pe lumea cealaltă.
Adică știa păcatele oamenilor înainte de a se spovedi. Acești (duhovnici) sunt și mai puțini, numai din darul lui Dumnezeu…
VINDECĂ PARALIZIA UNUI COPIL
De asemenea și la Sâmbăta, și aci la Prislop, s-au vindecat în regimul părintelui niște copii.
Acolo, o fată de 16 ani care avea o paralizie infantilă și-aici tot așa, un copil – mi a spus, unul din cei ce cântă la strană aici. Mergea cu mama la Prislop și părintele, după Liturghie, ieșea la oamenii care au fost la slujbă și după aceea stăteau aici în preajma mănăstirii pe pajiște, unde-i un robinet acolo, un izvor și vine apa de la un pârâiaș acolo la izvor. Și stăteau și ei aci. Părintele trecea de la om la om și schimba o vorbă cu ei, oamenii ieșeau și mâncau din traistele lor unii sau stăteau și se odihneau. Și zice că ajunge la niște bătrânei care, cu o haină întinsă aici înaintea lor, aveau un copil. Părintele întinde mâna, oamenii se scoală respectuos în picioare, îi sărută mâna, că mai sunt oameni care fac și treaba asta. Acum mai puțin, dar pe vremea aceea sărutau mâna părintelui. Acum nu-i voie. Și dă mâna și cu copilul. Copilul însă îi sărută mâna dar nu se scoală în picioare. Cel bătrân îi zice:
- Fii bun părinte, iertați copilul, că nu din lipsă de respect nu s-a sculat în picioare ci nu a stat în picioare niciodată.
Și zice:
- Câți ani are?
-
11.
-
Ba copilul se scoală.
Și a întins un deget:
- Prinde-te de el, dragul meu! Ridică-te!
A ridicat degetul așa și copilul s-a ridicat în picioare cu părintele. Omul ăla care a povestit prima dată, mirat, nu el a spus mai departe, dar alt cântăreț care era – însă ăla-i mult mai smerit după aceea, zice:
- După ce s-a sculat în picioare cu copilul s-a învârtit de 3 ori în jurul bisericii. Care era de 11 ani și nu se sculase în picioare niciodată.
Fata a ieșit pe picioarele ei, ținându-se de brațul părintelui
Iar fata aceea, tot așa, au adus-o părinții – mi-a spus un coleg care făcea Teologia la Cluj și făcea și Academia de Muzică, era mai mare ca mine cu un an, dar fusesem colegi la școala normală, eram prieteni și în 1946 a fost și el acolo. A stat o lună acolo, unde era lume multă, știți asta, veneau cam pe la 600-800 de oameni la mănăstire și stăteau câte o lună, două, până îi venea rândul să stea cu părintele de vorbă.
„Am stat și eu o lună”, spune el. Pe fata aceea, în fiecare dimineață, un călugăr bătrân o punea într-o roabă și-o aducea aici în spatele nostru la grădină, unde lucram toți. Aici nu era nimeni ministru sau proletar, sau student, sau țăran, eram toți creștini și lucram acolo în grădină. Discutam lucruri duhovnicești și glume, dar de post. Și ca să nu se plictisească fata, călugărul care avea misiune să aibă grijă de fata asta, pe care părintele a reținut-o aici, o aducea la grădină. Au venit părinții ei care erau țărani și fata avea paralizie infantilă. Știți ce este aia. Și-i spuse la om:
- Măi, tu du-te acasă. Lasă fata aici și o iei când vii de la câmp … era vremea lucrului, era vară, era de sapă, de coasă, de seceră. Lasă fata aici.
Și a pus-o într-o chilie și a pus un călugăr bătrân să aibă grijă de ea. Ascultare. Omul venea în fiecare dimineață, îi punea apă să se spele, o ajuta la cele potrivite acolo și îi dădea de mâncare și după aia o punea în roabă și-o ducea aici în grădină. Asta după ce se terminau slujbele de noapte și de dimineață. Și apoi, acolo, la 12.00, venea după roabă, o ducea în chilie și-i dădea de mâncare. Într-o bună zi, ca la vreo 9 și ceva – 10.00, ia roaba și duce fata, fără să spună nimic. Și cum mai erau femeile care mai stătea de vorbă cu fata și și noi am fost intrigați oleacă:
- De ce luă fata, oare? Că nu-i vremea mesei.
Și am pândit ce face cu ea. Și a dus-o la biserică. Și am văzut cum a mers frumos cu roaba până în fața bisericii, a luat fata în brațe, că numai așa o putea lua, era de vreo 16 ani. Părintele a dus-o în biserică și după aia a intrat și părintele cu un molitfelnic sub braț. Și a intrat înăuntru în biserică și a ieșit după o oră-două din biserică părintele, dar fata a ieșit pe picioarele ei, ținându-se de brațul părintelui. N-o mai ieșit în roabă. Nici în brațe.
Dar a rămas ca și în istorisirea aceea din Cămașa Lui Hristos, fata aceea vindecată de paralizie a rămas paralizată de picioare; asta era vindecată și umbla fără bâtă dar se legăna din șold, ca să nu uiți de încercarea prin care ai trecut.
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.