SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMȚ: ÎNVĂȚĂTURI PENTRU ÎNDREPTAREA SUFLETULUI

DESPRE POCĂINȚĂ ȘI GÂNDUL LA MOARTE

„Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine S-a fă­cut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfioară, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei  pentru pă­catele tale.

Acum tu, omule, te desfătezi cu frumuseţea, cu farmecul, cu slava şi-ţi petreci viaţa ta în podoabe deşarte, sperând să-ţi petreci viaţa aşa ceasuri, luni şi ani de-a rândul.

O, omule! Veacul tău se apropie de sfârşit, via­ţa trece, timpul încetul cu încetul se scurge, înfricoşatul tron al Dom­nului se pregăteşte, Judecătorul Cel drept se apropie.

O, omule! Ju­decata e la uşă. Va trebui să dai răspuns. Râul de foc clocoteşte, poc­neşte cu scântei puternice… Groaznice chinuri îi aşteaptă pe păcătoşi.

O, omule! Munceşte, străduieşte-te, jerfeşte-te. Înainte de moarte vestitorul nu vine. Darul pe sfinţi îi aşteaptă, cununi celor drepţi se pregătesc, se deschide Împărăţia cerurilor pentru suferinzi şi truditori, pe aceştia îi aşteaptă odihna nesfârşită şi bucuria neînchi­puită. Ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi inima n-a simţit ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei ce îl iubesc.

O, omule! Auzit-ai tu oare despre chinuri? De ce nu te înfiorezi şi nu te îngrozeşti?

O, omule! Auzit-ai oare despre fericirea nesfârşită? De ce nu te jertfeşti, de ce pierzi viaţa în vorbe şi în deşertăciuni? Mai târziu nu vei găsi alt timp, chiar de-l vei căuta cu lacrimi în ochi.

O, omule! Chiar de-ai trăi o sută sau o mie de ani pe această lume numai în mâncăruri şi desfă­tări, când va veni groaznicul ceas al morţii, ţi se va părea că viaţa a trecut ca o zi, iar toate desfătările şi podoabele vor pieri fără urmă, ca şi o floare ce se ofileşte degrabă.

O, omule! Ca o zi este naşterea, tinereţea şi bătrâneţea ta. Şi după aceasta vine pe neaşteptate sfârşitul vieţii tale.

Având putinţă să săvârşeşti astăzi o faptă bună nu amâna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noap­tea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică.

As­tăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suf­lete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvârşirii fapte­lor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi. Dacă cu adevărat vrei să te mântuieşti, suflete al meu, iubeşte amă­răciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniştea; trăieşte ca şi cum ai muri zilnic; căci repede va trece viaţa ta ca umbra nourului înain­tea soarelui şi vei rămâne necunoscut şi uitat; zilele vieţii noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în faţa celei mai grele amărăciuni. În relaţiile cu oamenii, în suferinţa nevădită şi cea vădită nu te deda mâhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub pi­cioarele lor. Fără acestea nu te poţi mântui şi scăpa de chinul veşnic. Căci repede trece viaţa noastră de parcă ar trece o zi. Omul dacă nu se va desăvârşi cuvios prin virtuţi sau nu-şi va jertfi viaţa pentru îndeplinirea poruncilor Sfinţilor Părinţi, nu se poate mântui”[1].

ÎNDEMNURI LA IUBIREA APROAPELUI

„Dragostea cuprinde și unește la un loc toate virtuțile. Dragostea constă în aceea ca să-ți jertfești sufletul pentru aproapele tău și să nu faci altuia ceea ce nu-ți dorești ție. Cine trăiește în dragoste, în Dumnezeu trăiește.

Rogu-vă pe voi şi vă sfătuiesc, iubiţii mei părinţi şi fraţi şi fii, să iubiţi pe Domnul din tot sufletul vostru şi frica Lui să petreacă în inimile voastre! Fiţi drepţi şi adevăraţi fii, supuşi şi căutând în jos, iar mintea să o aveţi ridicată la cer. Câştigaţi-vă umilinţa către Dumnezeu şi către oameni!

Pe cel întristat să-l mângâiaţi, fiţi răbdători în necazuri, iar nu cârtitori, fiţi îndurători şi milostivi, hrăniţi-i pe săraci, fiţi primitori de străini, întristaţi-vă pentru păcate. Fiţi veseli întru Dumnezeu. Flămânziţi şi însetaţi, fiţi blânzi şi cinstiţi la cuget şi la cuvânt. Nu fiţi iubitori de argint, fiţi iubitori de fraţi. Nu fiţi făţarnici, nu fiţi mândri. Fiţi nevoitori către Dumne­zeu, fiţi dulci la răspunsuri. Fiţi rugători adeseori, fiţi pricepuţi şi nu osândiţi pe niciun om. Fiţi spri­jinitorii celor necăjiţi, fiţi către toţi îndurători şi veţi fi neam al Evangheliei şi fii ai învierii şi moştenitori ai vieţii veşnice, întru Hristos Iisus Domnul nostru”[2].

DESPRE FOLOSUL RUGĂCIUNII

„«Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede, în ascuns îți va răsplăti ție». (Matei 6:6).

Pe aceste cuvinte ale Domnului din Sfânta Evanghelie, Sfântul Ioan Gură de Aur, Gura lui Hristos, Luceafărul a toată lumea, tâlcuieşte că aici nu este vorba de rugăciunea care se rosteşte numai cu buzele şi cu limba, ci rugăciunea cea mai tainică, ce se înalţă fără glas, din adâncul inimii, cu lacrimi lăuntrice, cu durere în suflet, având uşile minţii închise. Deci ca mărturie, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce rugăciunea Sfântului Proroc Moise şi a Sfintei Ana, că ei fără să rostească niciun cuvânt, au fost auziţi de Dumnezeu.

Sf. Proroc Moise se ruga cu mintea şi Domnul a zis către el: «Ce strigi către Mine?». Sfânta Ana, când s-a rugat, măcar că nu i se auzea glasul, însă şi-a dobândit cererea ei. Suspină şi tu aşa ca Moise. Sfâşie-ţi aşa ca el inima ta, iar nu veşmintele, din adâncuri strigând către Dumnezeu: «Dintru adâncuri strigat-am către Tine, Doamne!» (cum zice Sf. Proroc la Psaltire). De jos din inimă înalţă glas, adică în taină să faci rugăciunea ta[3].

„Ce trebuie să facem ca mintea să fie îndreptată tot timpul către Dumnezeu? Dacă nu vom dobândi următoarele trei virtuți: dragostea față de Dumnezeu și oameni, înfrânarea și rugăciunea lui Iisus, atunci mintea noastră nu poate fi îndreptată în întregime către Dumnezeu; fiindcă dragostea potolește mânia, înfrânarea slăbește dorințele trupești, iar rugăciunea păzește mintea de gânduri și izgonește orice ură și trufie.

Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu:

  1. mândria, când socoteşte că vieţuieşte bine;
  2. că mulţi se folosesc şi se zidesc din întâlnirea şi vorbirea cu el;
  3. că vieţuirea lui place şi lui Dumnezeu, şi oa­menilor; şi
  4. că adevărat s-a izbăvit de păcatele sale cele multe după ce s-a depărtat în pustie.

Dacă acestea le socoteşte omul despre sine, nu vieţuieşte Dumnezeu întru el. Ci călugărului, dim­potrivă, i se cuvine a se socoti pe sine mai rău decât necuvântătoarele şi a socoti că lucrul lui nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu; după cum zice prorocul: «Toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu»”[4].

DESPRE ERETICI

„După socoteala ta, ereticii numai de la aceasta sunt afurisiți: că nu fac. Au ți se pare ție că ereticii nu fac așa după cum cred? Dar ce îți este ție, de fac ereticii așa după cum cred sau nu fac? Au nu știi, ticălosule, că ereticii măcar de vor face și toate faptele așa după cum ei cred, măcar și pe morți de vor învia și așa nimic nu le folosește lor, pentru că ei sunt afurisiți și lepădați de la Sfânta noastră Biserică a Răsăritului și nu le este lor nădejde de mântuire? Și vor auzi de la dreptul Judecător la a doua venire: «Amin! grăiesc vouă. Nu vă știu pe voi. Duceți-vă de la Mine, lucrătorii fărădelegii!». Acum dar își descopăr ție, pentru groasă prostimea ta, ca să înțelegi că ereticii fac după cum ei cred, numai că pentru aceasta mai amar își vor primi lor muncă. Papa așa crede, că sâmbăta trebuie să se postească și pentru aceea și cu fapta împlinește credința sa și postește sâmbăta. Papa așa crede, cum că cu azimă trebuie a liturghisi și pentru aceea și cu fapta așa face și cu azimă face a sa liturghie. Papa așa crede, că trebuie de rânduiala «bisericii» lui organe și muzică și pentru aceea și cu fapta credința sa cea batjocorită o împlinește și în «biserica» sa cu organe și cu muzică, ca într-o cârciumă, se veselește. Au nu vezi că papa așa face după cum și crede? Dar oare pentru aceasta va fi el blagoslovit? Așișderea și toți ereticii așa fac după cum și cred și oare pentru aceasta vor fi ei blagosloviți? De unde ai luat tu într-acest fel a ta tâlcuire? Că unul este Domnul, o Credință, un Botez. Și unde este pravoslavnica credință, acolo sunt și pot să fie faptele cele bune. Iar unde nu este credința pravoslavnică, acolo nu sunt nici faptele cele bune și nici nu pot fi. Pentru că credința este temeiul bunătăților și fără acest temei, niciun bine nu poate fi”[5].

DESPRE CITIREA CĂRȚILOR SFINTE

„Părinții cei cărturari cu mare râvnă și cu credință și cu dragoste să citească învățăturile Sfinților Părinți care povățuiesc spre dreaptă înțelegerea Sfintelor Scripturi și spre cunoștința dogmelor credinței pravoslavnice a soborniceștii Biserici, prin care învățături, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate să cunoască și voia lui Dumnezeu și puterea poruncilor celor mântuitoare de suflet ale lui Dumnezeu și ca în oglindă toată așezarea sufletului său. Și prin acelea și prin desăvârșita ascultare și tăierea și omorârea voii sale, poate, cu ajutorul lui Dumnezeu să fie povățuit la dreapta și neabătuta nici în dreapta, nici în stânga, socoteala dumnezeieștii Biserici, care este mai de nevoie decât toate spre mântuirea sufletului[6].

„Şi fiecare, ce umblă ca într-o noapte întru această viaţă cu puţină vreme, fiind strălucit cu lumina sfintei învăţături a Sfinţilor Părinţi, cunoaşte înşelăciunile cele multe şi nu lesne de ajuns ale diavolului. Şi cu bun darul lui Dumnezeu, fără de vătămare trece toate lătrările vrăjmaşului. Şi măcar de i se va și întâmpla lui, ca unui om puţin, din neputinţa sa, a se poticni şi a cădea, dar și aşa, cu lumina citirii sfintelor cărţi degrabă înţelegându-şi a sa cădere, se va sârgui a se scula, rugându-se Domnului ca să-i dea lui mână de ajutor. Şi Domnul, pentru a lui osârdie către sfintele cărţi, îl va scoate pe dânsul, dându-i lui ajutor cu bun darul Său.

Aceasta văzând diavolul, că mulţi, silindu-se către Sfânta Scriptură şi cu toată osârdia îndeletnicindu-se cu citirea cărţilor, cu bun darul lui Dumnezeu, scapă de ale lui curse şi se îndreptează în calea mântuirii, şi văzând cum că nimic aşa precum lăsarea citirii cărţilor [nu-l] aduce pe om către pierzare (că precum grăiește Sfântul Talasie: «lumina sufletului este citirea cărţilor, de care lipsindu-se cel nebun şi ca întru întuneric umblând, va pieri»), una ca aceasta văzând diavolul, că din nebăgarea de seamă a citirii cărţilor, se face pierzare multor suflete, toată luptarea sa o ridică asupra cărţilor Sfinţilor Părinţi, vrând, dacă i-ar fi fost lui cu putinţă, pe toţi să-i arunce în prăpastia nebăgării de seamă de citirea cărţilor. Pentru că voieşte ca toţi să piară şi să se răzvrătescă întru rătăcirea împrelestirii şi a deşartei urmări. Şi dacă află pe oarecare din cei slabi de minte, care lui îi urmează, numaidecât le bagă lor gând de hulă şi de neîncredere spre sfintele cărți, ca să nu le aibă întru evlavie. Şi printr-înşii dă şi altora sfatul său cel pierzător de suflet, ca să nu creadă sfintelor cărţi ale Sfinţilor Părinţi, care cu Duhul Sfânt le-au alcătuit pe acelea Sfânta noastră Biserică pe ale ereticilor cărţi nu le primeşte, pentru că ereticii din întunecarea diavolului au scos cărți pentru înşelarea pravoslavnicilor creştini. Şi pentru aceea este porunca bisericească ce grăieşte aşa: «cărţile ereticilor a nu le citi, nici cu dânşii a vorbi»”[7].

[1] Sf. Paisie, Crinii țarinii, Ed. Bisericii Ort. din Moldova, Orhei, 1995, pp. 7-8.

[2] Idem, p. 15.                                                        

[3] Sf. Paisie, Scrisori duhovnicești, vol. 2, pp. 316-320.

[4] Sf. Paisie, Crinii țarinii, p. 26.

[5] Sf. Paisie, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, pp. 76-77.

[6] Cuviosul Paisie de la Neamț, Autobiografia și viețile unui stareț, Ed. Deisis, Sibiu, 2002, pp. 464-465.

[7] Sf. Paisie, Cuvinte și scrisori duhovnicești vol.2, Ed. Doxologia, Iasi, 2010, pp. 104-106.

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 52)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura