„Tare e bine să te poți stăpâni de la judecată pentru că într-adevăr numai a Lui este judecata și dreptatea”

Așa am zis și eu că tare e bine să te poți stăpâni de la judecată pentru că într-adevăr numai a Lui este judecata și dreptatea. Eu tare am mai judecat și judecata asta a noastră a clerului este foarte smintitoare și mi-am dat seama târziu despre treaba asta. Judecata asta, oricum ar fi, aduce sminteală poporului pentru că omul nu înțelege. Omul știe ale lui acolo, în simplitatea lui și într-adevăr, în curățenia lui, când vii cu o replică chiar la niște lucruri bune, așa, oarecum, ai dat în sufletul lui o luptă…

Trebuie să fiți cu mare atenție, căci vom da seama înaintea lui Dumnezeu de orice cuvânt, de orice gând, de orice vorbă. Cuvântul trebuie să fie măsurat, să fie cântărit, să fie drept, fără sminteală. Omul să fie atent și să se uite în jurul lui, că te mai vede un copil în casa ta că fumezi, de pildă, și va fuma și el. Îi spui copilului la 18 ani: „Măi, să nu bei!”. Păi, dacă tata vine acru acasă după 7-8-10 ore, ce-o să facă copilul acesta? Ăsta-i crescut deja, celula lui este stricată, alterată și așa se merge din tată în fiu, se tot duc cu treburile astea și păcatele astea și mai spun că nu au nimic. Trebuie să fim atenți să nu fim mijloc de sminteală. Asta este sminteala: puterea păcatului asupra copiilor noștri.

„Să avem niște preoți model, să aibă credincioșii după ce se orienta!”

Părinte, dar care e cuvântul final al sfinției voastre în ce privește harul preoților, că aici înțeleg că e discuție mare?

P.J.: Pentru că ei nu înțeleg ce am vrut să spun eu. Harul lucrează în raport de virtute. Cu cât omul este mai virtuos, adus la rangul ăsta de sfințenie, cu atât vine harul peste har. Dar de la unul care este sub nivelul acestui har, când este în păcătoșenie și nu este în virtute, atunci harul se retrage. Nu mai conlucrează cu el. Și-n măsura aceasta a omului se duce și nu mai are nicio legătură cu sfințenia și cu harul lui Dumnezeu.

Da, dar el ca preot poate oficia, Părinte?

P.J.: El ca preot poate oficia, sigur că da și are lucrarea lui, dar vrednicia lui, unde-i? Sminteala lui? Iată, la noi în viața noastră ortodoxă este și lucrul acesta că păcatul nu se amestecă cu omul. Haru-i har, păcatu-i păcat! Păcatele nu-i ating harul.

Părinte, dar cum e măsura de sfințenie? Poate sfinți în condițiile în care el este decăzut ca om, ca viață morală?

P.J.: El poate orice. Ca om, da, e căzut, dar el poate sfinți. Hai, să-ți dau un exemplu! De pildă, e chemat episcopul să vadă un preot beat pe marginea unui șanț. Episcopul vine și-l vede. „Ăsta este fiul vostru! Voi l-ați crescut, voi l-ați educat, voi l-ați deformat pentru că și la botez, și la cununie, și la parastas, i-ați dat câte un păhărel, două”.

Da, așa spunea și Părintele Cleopa.

P.J.: Da. Dar asta nu prea merge așa, să prezentăm noi credincioșilor. Păi asta înseamnă că el poate să-și facă de cap, că el tot preot e?! Preot, dar noi trebuie să conlucrăm, s-avem niște preoți model, să aibă credincioșii după ce se orienta. După ce să se orienteze? După ce-l lași într-o cădere prăpăstioasă, îl mai poți readuce în lumea aceasta de evlavie și de credință? Dar ei spun despre mine acum că fac erezie și că am anulat pocăința, dreptul la pocăință. Nu m-am gândit la asta, să anulez dreptul la pocăință. Dar să văd că are cât de cât o încercare de ridicare, că dacă luăm noi toată viața Bisericii noastre, a preoților vorbesc, recăsătoriți, necăsătoriți cu abateri canonice și care fac așa slujbă în continuare!… Păi, ce facem atunci? Slujba asta e primită, dar ce faci cu modelul și cu stricăciunea din popor? Că eu dacă le atrag atenția, se supără.

(Fragment preluat din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol. IV)