O mare ispravă duhovnicească au înfăptuit Părintele Stareţ Justin Pârvu şi obştea sa din mânăstirea Petru Vodă publicând opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor rămase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a cărui viaţă pământească s’a stins în temniţa de la Aiud în 1961. Eram acolo, numele său circula luminos printre deţinuţi, dar nu mi-a fost dat să-l întâlnesc în gigantica închisoare de pe malul Mureşului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am văzut decât accidental, câteva clipe.

Primul volum, subintitulat Pregătirea, apărut la Editurile Crigarux şi Mânăstirea Petru Vodă, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Curăţirea, pentru care mi s’a cerut o predoslovie. Pregătirea şi Curăţirea sunt, de fapt, cele două mari etape suitoare ale vieţii şi desăvârşirii duhovniceşti, aşa cum au fost ele puse în rânduială de către marii lor trăitori, potrivit Sfintelor Scripturi şi propriilor experienţe.

Autorul este un excelent cunoscător al textelor biblice, pe care le ordonează în funcţie de planul general al cărţii, dar şi al tradiţiei răsăritene. Dar nu asupra lor vreau să mă opresc. Erudiţia patristică şi splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar îndemna pe cititor să creadă că se află în faţa unui tratat de teologie academică, sobră, elaborată la rece şi redactată cu acribie terminologică, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Părintelui Stăniloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele în care autorul adoptă un ton colocvial,viu, patetic, însufleţit şi însufleţitor, ca şi cum le-ar spune câtorva prieteni sosiţi pe neaşteptate la masa lui de lucru: – „Hai să vă spun ce-am scris astăzi”, alternând lectura cu parafrazări verbale, totul fiind însoţit de o măsurată gesticulaţie pastorală. De abia atunci îţi dai seama că ai în faţă o carte de predici sau, cel puţin, de meditaţii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcătuit după textul unor tahigrame, aşa cum făcea, la vremea lui, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Asocierea acestor două nume nu e nici întâmplătoare şi nici exagerată, chiar dacă păstrarea proporţiilor se impune. Geniul unuia şi talentul celuilalt pot sta alături şi prin sfârşitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce însă îl apropie pe Felea de Sfântul Ioan (pe care, după toate probabilităţile, şi-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor şi căldura expresiei, acea revărsare a inimii, caldă, în spumele torenţilor mintali, curgere a Duhului Sfânt spre lăuntrul fiinţei totale a celor ce ascultă. Dacă nu e de mirare că marele Ioan era răsplătit cu aplauze în biserică, sunt absolut convins că ascultătorii Părintelui Felea de abia se stăpâneau să nu o facă, mulţumindu-se să-l ovaţioneze printr’o lacrimă a bucuriei duhovniceşti.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii şi cititorii acestor cărţi.

†BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

Arhiepiscop şi Mitropolit

(Preluat din prefața cărții Spre Tabor, în 4 volume)