CUVINTE DESPRE VIAȚA DUHOVNICEASCĂ[1]

Despre smerenie și fățărnicie

„Rostul omului pe pământ este să facă cât mai multă bucurie celuilalt. Orice bucurie făcută altuia se întoarce asupra ta. Dumnezeu nu rămâne dator niciodată. La fel, orice rău făcut altuia se întoarce asupra ta”.

„Cred că nu este o viață creștină aceea care nu este și mistică în același timp, adică tainică, legată de Dumnezeu. Nu știu creștin care să nu fie și mistic în același timp. Un creștin adevărat este cel care se împărtășește de Tainele Bisericii, care își sfințește viața sa lăuntrică. Aceasta este o stare mistică, ascunsă: «Intră în cămara ta și roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns»”.

„Dumnezeu nu are nevoie de o filosofie foarte bine întocmită ca să asculte rugăciunile noastre. De multe ori un oftat, un suspin din adâncul inimii este de ajuns. O chemare foarte scurtă: «Doamne, ajută-mă și nu mă părăsi», un cuvânt sincer și smerit spus cu durere și încredere în acest Dumnezeu atât de prezent în inima noastră și în conștiința noastră”.

„Răbdarea în suferință este o faptă bună atât de mare, încât chiar pe cei mai mari păcătoși îi scutește de datoria lor cea grea. Iar celui cu adevărat drept, suferința îi dă cea mai mare siguranță pentru fericirea veșnică”.

„În măsura în care ai inima înfrântă și smerită, devii tot mai liber interior și atunci Dumnezeu coboară în tine. Rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu. Și nu ne putem umple de Dumnezeu decât prin smerenie. Smerenia trebuie să fie fundamentul vieții noastre. Nu ne realizăm prin trufii ieftine, ci numai prin smerenie”.

„Păcatul te tulbură. Când păcatul există în tine, nu ai libertate. Păcatul te încătușează, te prinde, încât cel care vine să te caute și vrea să te întărească, te vede, te cercetează și simte această falsitate în tine. O simte. Când ești liber, ești curat. Simți că ești liber. Păcătoșii sunt legați. De aceea în Biserică este Taina dezlegării de păcate, Spovedania. Omul nu poate fi legat de nimic altceva decât de păcat. Așa încât de la păcate vine această legătură pusă omului”.

„Orice cuvânt, orice prostie, orice viclenie se înregistrează undeva și vei fi confruntat cu tine însuți și cu ceea ce ai spus odată în viață. Nu este deloc glumă. Această vorbă deșartă este o stare de păcat, în care alunecăm foarte des. Păcatul este, așadar, călcarea legii lui Dumnezeu, cu știință și voință, pe baza libertății noastre depline.

„Fățărnicia sau ipocrizia este o luptă piezișă împotriva adevărului și a sincerității. Patima sau păcatul fățărnciei, practicat din nefericire și de către foarte mulți dintre noi, este numită și «iscusința firească». Dar această iscusință are ca rădăcină vicleșugul, iar ca roade minciuna, înșelăciunea, șiretenia, necinstea, ținerea de minte a răului, clevetirea plină de ură, ascunsă și tăinuită care suge și seacă sângele iubirii de aproapele, cum spune Sf. Ioan Scărarul. Fățărnicia stinge dragostea dintre oameni și aprinde neîncrederea și ura”.

Scrisoare către fratele M. despre rugăciune[2]

(1998)

Iubite frate M,

Dintru început vă spun că am primit la timp cele două scrisori și felicitarea de Sfintele Sărbători și abia acum vă răspund. Pentru toată această mare întârziere, vă rog să mă iertați, fără să mai motivez această lungă tăcere.

Mă bucur că v-ați acomodat cu viața de mănăstire și cu toată lipsa de timp, totuși mai găsiți minimum de timp pentru rugăciune.

Mă bucur din toată inima că v-a învrednicit Dumnezeu să gustați din bucuria cea negrăită pe care o revarsă în suflet sfânta rugăciune. Acum încerc să vă răspund la întrebările pe care mi le puneți. La rugăciune, eu nu țin seamă de bătăile inimii, de o sincronizare a lor, ci sunt atent la cuvintele rugăciunii, ca fiecare cuvânt din rugăciune să cadă pe locul inimii. Dar dacă de un an și ceva vă rugați așa și aveți bucurii duhovnicești, rugați-vă în continuare cum v-ați rugat până acum.

Când bătăile inimii sunt mai slabe, este un semn că sunteți obosit. Mai faceți pauză și mai citiți despre rugăciune, respirând normal și rostind totuși rugăciunea.

Cred că tot din oboseală, mintea nu poate rosti lesne rugăciunea, rostiți-o șoptit. Puteți primi stările de pace și de bucurie și mulțumiți lui Dumnezeu cu smerenie. Durerea fizică din inimă apare mai ales atunci când facem rugăciunea cu respirații adânci. Schimbați metoda, respirați normal și urmăriți să cadă cuvintele rugăciunii pe locul inimii.

La întrebarea: «Ascultarea naște rugăciune», nu prea înțeleg ce va să zică! Oricum nu urmăriți «productivitatea» ca să nu apară mândria, ci rugați-vă lent. Vă socotesc fericit dacă puteți avea două-trei ore pe zi pentru sfânta rugăciune. Eu nu am așa ceva.

Problema cu calculatorul nu cred că este așa de gravă. Spuneți părintelui stareț ce mi-ați spus și mie în scrisoare, în legătură cu dezacordul dintre manipularea calculatorului și rostirea rugăciunii și cred că va fi de acord să dea altcuiva această ascultare.

Ce sfaturi să vă dau? Să nu osândiți pe nimeni, niciodată, chiar dacă îl veți vedea greșind. Îl puteți sfătui direct să nu facă respectiva abatere și să vă rugați pentru el.

Să vă păziți în smerenie și să vă căiți pentru păcatele săvârșite cu voie sau fără de voie până acum. Să cercetați textele cu Rugăciunea lui Iisus. Când aveți nedumeriri, rugați-vă în continuare și «rugăciunea te va învăța». Dar îmi mai puteți scrie. Telefonul meu este… mai ales dimineața în jurul orei opt: sunt acasă.

Vă doresc sănătate, pace sufletească, spor la rugăciune și mântuire pentru toată obștea.

Cu dragoste sfântă,

Arhim. Sofian, mănăstirea Antim, București.

[1] Frag. din Părintele Sofian, Ed. Bizantină, 2012.

[2] Idem, pp. 190-192.