Blagosloviți, Părinte! Primiți niște călători?

Iisus Hristos a fost întrebat: „Ce este Adevărul?”. Și Dumnezeu a răspuns: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Dacă nu e cale, nu e mergere. Dacă nu e Adevăr, nu e cunoaștere, dacă nu e viață, nu e viețuire. „Eu sunt Cel ce sunt”, a zis Mântuitorul.

V-am adus o carte tipărită de noi, vol. 4 din Spre Tabor de pr. Ilarion Felea.

Eu îl știu pe Felea pe când era mai în vârstă.

Ați fost în închisoare cu el?

Da, am făcut 14 ani la Aiud unde ne țineau mai mult izolați. Sf. Arsenie cel Mare a dat de o căpățână de mort în pădure și a întrebat-o: „Ce ai fost?”. Și răspunsul a fost: „Popă idolesc am fost”. „Și aveți vreo ușurare în iad?”. „Avem când te rogi tu pentru Egipt, că ne vedem fețele unii altora”. Și noi, când eram în închisoare, când ne scoteau la anchetă pe coridor, ne dădeau niște ochelari de tablă și pe deasupra cu sticlă, ca să pară niște ochelari normali. Și mie, la un moment dat, mi-au dat ochelarii ăia și lipsea tabla aia, dar n-am spus pentru că ar fi zis că am dat-o eu jos și mă omorau pe loc. Am tăcut. Dar ducându-mă ei de braț, am văzut înaintea mea la vrei 10 m. că alt gardian ducea un deținut. Am avut așa o bucurie că am văzut pe unul de-al meu!… Și atunci mi-a venit în minte bucuria căpățânii de mort cu care a vorbit Sf. Arsenie cel Mare. Omul își pierde timpul acesta scump și moartea nu vine să-i faci o cafea. Nu e de glumă, e o mare realitate. Atunci toată lumea se grăbește, dar e târziu. Degeaba te grăbești. Totul e să pleci la timp.

Și pregătit…

Dacă știi ce te așteaptă, nu e nimic greu, căci se spune așa într-un loc: Dacă chinurile iadului sunt la nivelul zilei morții, e destul, că ești conștient, știi ce ai făcut. Nu mai merge să vii la duhovnic cu un păcat și să vii cu o mie de scuze: „Păi, să vedeți, dacă nu era o situație care m-a obligat”… Dar moartea când vine, îți cunoști viața și gata! Și e o realitate, nu e o sperietoare: iadul, viața, ziua morții, că știi sigur că intri într-un necunoscut nu pe o mie de ani, ci pe veci. Se spune într-un loc că dacă știi că există veșnicie și nu iei nicio măsură, meriți să fii într-o casă de nebuni. Să nu iei tu nicio măsură, când așa de ușor te poți salva? Am fost întrebat cum să ne rugăm? „Doamne, Doamne, Doamne”, dacă zici, e bun, pentru că Dumnezeu nu e supărat pe noi atât de mult, afară de faptul că suntem nepăsători. „La Mine nu vă gândiți? Eu v-am făcut, Eu vă fericesc, Eu vă judec și voi nu vă gândiți la Mine deloc?”. Această nepăsare Îl doare pe Dumnezeu ca orice mamă al cărei copil nu plânge deloc ca să-i dea țâță. Eh, nepăsarea asta e foarte dureroasă. Unde e iubirea autentică? Deci, întrebarea este: „De ce n-ai iubit?”. Răspunsul e limpede: „Pentru că am urât, am dușmănit”. Și asta rămâne în traista veșniciei tale, în trăistioara aceea mică și nici aceea nu e plină. Din aceea te hrănești o veșnicie întreagă, cu un simplu: „Doamne, Doamne, Doamne…”. Să spuneți unde greșesc și mă corectez. Cine poate să plângă: „N-am știut, Doamne”? „Hai sus că bat clopotele”. De ce bat? Latinul a dat o explicație: „Cheamă viii, plânge morții și împrăștie viforele”. La o conferință, m-au întrebat ce melodie îmi place? M-au pus în situația că nu știam ce să răspund, că nici din cele ale lumii nu știam vreo melodie, iar altele nu cunoșteam. Și mi-a dat prin minte răspunsul: „Bătaia clopotelor îmi place”. E o melodie cu semnificații, nu e una cum se obișnuiește pe la discoteci. Așa că momentul acesta liniștit, liber o să-l mai trăim o dată. Și la el mă gândesc când zic o vorbă, două.

Referitor la educația tinerilor în învățământul de Stat, credeți că ar fi viabilă o alternativă de învățământ creștin-ortodox, acasă? Pentru că în cel de Stat se învață multe minciuni.

Dar când s-a învățat altceva decât minciuni?

Și nu este timpul să dăm o alternativă?

Dacă ai un moment în care să spui că nu s-au învățat minciuni, de ce nu execuți? Dragă, niciodată n-ai mâncat mâine pentru azi. Azi ai mâncat pentru azi, mâine mănânci pentru mâine. „Astăzi” zice Mântuitorul, „să nu se învârtoșeze inimile voastre”. Și cuvântul e divin, nu e omenesc. În tot cazul trebuie să faci loc în viața asta lui „astăzi”. „Mâine” nu e al nostru. Dumnezeu dispune. Orice clipă o trăim că vrea Dumnezeu. Tot El spune: „Nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”. Vasăzică nu e o glumă. Nu e vorba de nasturii rupți și schimbăm haina. E vorba de firul de păr care mișcă. Vasăzică peste tot ce gândim, Dumnezeu guvernează. De ce această nepăsare?

S-a dat acum o lege pentru învățământul de acasă? Este bine?

Dragă, nu mă interesează. Al treilea învățământ mă interesează. De ce atâta nepăsare?

Aveți să ne dați un mesaj pentru Părintele Justin?

Ne rugăm pentru el. O facem cu plăcere. Să nu socotiți că eu sunt ființă neînsemnată și rugăciunile mele nu se aud! Niciun pui de găină nu chiuie degeaba. Cloșca imediat e acolo, atentă. Aveam la mama acasă o cloșcă care avea un pui negru și cloșca îl bătea, iar eu aveam necaz pe cloșcă că puiul nu creștea. Îl luam, îl mângâiam, mititelul, dar el tot la cloșcă fugea.

Mama cât ar fi de rea, e tot mama ta…

Da, mi-a spus mămica: „Numai mamă să nu fii!”. Câte obligații ai! Îl suporți așa cum e că e al tău! Dar el are legătură cu mama lui din pântece. El nu are conștiință rațională, are conștiința instinctuală. El intuiește din pântece. Am văzut un copil care urla de speria cartierul. Toată lumea îl lua în brațe, dar numai când a venit mama lui, a tăcut imediat. Am avut un câine orb și într-o seară am deschis poarta și un câine cât un măgar de mare a venit la mine. Și câinele orb a ieșit neștiut de mine de sub culcușul lui. Ce l-a apucat, nu știu, dar urla și se rugau toți de mine să-l chem înapoi. „Nu-l chem!”. Un câine orb, dar mergea pe conștiința instinctuală. Așa e și copilul. El comunică cu mama din pântece.

Ce părere aveți că mai-marii Statului vor să legalizeze prostituția și drogurile?

Acesta e actul de moarte al lor. Ferească Dumnezeu! Dar sunt și femei care nu au ce să facă și se vând acolo. Omul e liber să facă ce trebuie. Nu i s-a dat lingură să o ducă la gură? Treaba lor!

Și sunt foarte multe vești apocaliptice în ultima vreme…

Dragă, nu facem anchetă. Treaba lor! Eu m-am călugărit. Și vă spun sincer: „Nu mai pot de bucurie!”. Am 96 de ani. Am fost un băiat bogat în viața mea. Aveam mașină și de toate și le-am lăsat cu multă plăcere și acum sunt fericit. Nu am nicio o obligație de conștiință. Ea mă îndeamnă să am un act de prezență nu numai față de oameni, dar și față de lucruri.

Părinte,vă mulțumim pentru cuvânt. Dacă vreți, mergeți cu noi la Părintele Justin.

Ai dreptate, aici.

Ați dori să vă întâlniți cu Părintele?

Pui întrebări de femeie, ocazionale. Nu contează să vezi sau să nu te vezi. Contează mult să iubești, să trăiești! Omul, nu doar să-l iubești, ci și să-l trăiești! Nu se mai pune în discuție că mă iubește mama, mă trăiește. Mi-e dor de mama! A murit acum 50 de ani. Am făcut închisoare multă și pe acolo m-a prins moartea mamei.

Părinte, spuneți-ne un cuvânt despre călugărie.

E cel mai mare lucru în creație, nu în lume, peste îngeri. Tăierea voii, asta înseamnă: lupta cu Dumnezeu și trebuie să-L biruim. E un paradox: „Cum să-L birui pe Dumnezeu?”. Făcând ce spune El și L-ai biruit. Ești fericit că L-ai înțeles. E cel mai mare lucru în creație pentru că Sf. Grigorie de Nyssa spunea despre om că „este copleșitor de neînțeles”. Dumnezeu are taine necunoscute nici de îngeri, despre om. Îngerii nu cunosc toate ale omului. Diavolul pune cu o râvnă nemaipomenită toată mișcarea lui ca să ne iasă din cap că suntem asemenea lui Dumnezeu. Treaba dracului, dar noi așa suntem creați, singurii în creație peste scaune, domnii, începătorii, arhangheli, îngeri, serafimi, heruvimi. Omul e peste ei, chip și asemănare a lui Dumnezeu. Așa că monahismul are o comparație nemaipomenită, de neegalat. Sf. Grigorie de Nazianz are vorba asta: „De orice cuvânt în plus, vom da răspuns” și cu atât mai mult de orice cuvânt dușmănos, stricăcios, tiranic. Omul zice: „Dă-te la o parte că trec eu, că eu sunt cel ce sunt”. Mântuitorul S-a făcut om, Dumnezeu fiind, dar n-a ieșit prin aceasta din dumnezeire. Monahul se leapădă de sine și zice Mântuitorul: „Cine lasă și mamă și tată și copii pentru numele Meu, acela Mă iubește”. Aceasta e teorie, dar e și practic trăită în monahism. Vin la mine fete ca să se mărite. Și le spun: „Nu e ușor. Un băiat se prezintă ca o mașină cu roate. Noi vrem mașini cu aripi”. Sigur că băieții și fetele ar putea să-mi spună: „Vorbești degeaba, părinte! Viața e alta”. Credeți frățiile voastre că Adam a fost creat de Dumnezeu, handicapat, cum a dovedit-o? L-a făcut perfect, dovadă că el rezistă și când zice: „Dumnezei sunteți”, nu zice decât către fiii lui Adam. Nu vă descurajați de viață! Nu faceți greșeli care nu se pot repara! I-am spus și episcopului lucrul acesta: „Nu faceți greșeli de care nu te poți apăra!”. Trebuie să mulțumiți cu fața la pământ că sunteți călugări. E cel mai mare lucru în creație!

Dacă ne facem călugări, părinte…

Ridici și mata o problemă omenească… Fă o cerere de mână tot omenească.

Hainele le-am primit, dar ne lipsesc faptele de călugăr.

Vei plăti. Totul se plătește pentru că se angajează dumnezeirea. Fiți fericiți că sunteți călugări! Lăsați la o parte figurile de stil și plăcerile lumii care sunt o nimica toată. Vin la mine fete măritate care îmi spun: „Dacă știam ce mă așteaptă, nu mă mai măritam”. „Păi, nu ți-am spus eu? Dar nu contam atunci. Acuma contez”.

Dar eu vă spun că sunt foarte fericit că sunt călugăr. Nu am greșit chiar dacă am supărat pe mămica. Și i-am spus: „Mămică, aici trebuie să vină toți”, fără să-mi dau seama că dialogul acesta l-a avut și Sf. Ioan Gură de Aur cu mama lui. „Vrei mă lași singură și văduvă?”, i-a zis. Și el s-a apărat. Să nu uitați ce spune Dumnezeu: „Ce n-am făcut Eu ca să vă salvez? Dar ești liber”. Dracul s-a îndrăcit pentru că a fost lăsat liber. Libertatea trebuie aureolată. „Uite, Adame, ești liber să mănânci din tot, dar îți pun o condiție: să nu greșești!”. Și tocmai asta a făcut. Dar Dumnezeu la Crăciun ni L-a dăruit pe Fiul Lui și omenirea a dăruit pe Maica Domnului.

(Extras dintr-o convorbire împreună cu maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă și un grup de credincioși, 2010, Publicat în Revista Atitudini Nr. 71)