PS PAISIE LUGOJANUL: „PĂRINTELE JUSTIN NE-A ÎNVĂȚAT CĂ AVEM NEVOIE DE RUGĂCIUNE ÎN VIAȚA NOASTRĂ, AVEM NEVOIE DE CREDINȚĂ, AVEM NEVOIE DE CURAJ!”

PĂRINTELE JUSTIN ȘI MINUNEA DE LA PERIPRAVA

Pentru că vorbim de pomenirea Părintelui Justin, iar eu nu l-am cunoscut personal pe Părintele Justin, ci doar prin scrierile sale, și Sf. Isaac Sirul spune: ,,Taci tu, să vorbească faptele tale!”, cred că cel mai bine pentru început este să vorbesc prin cuvântul Părintelui Justin.

Și am ales un fragment dintr-una dintre cărțile sale care se intitulează: Părintele Justin în propriile sale cuvinte în care este evocată una dintre amintirile lui în momentul în care era în lagăr și erau duși la munca de tăiere a stufului. Îl citez pe Părintele: ,,Îmi amintesc că am întrebat: «Domnule, cum putem să intrăm direct în apă dacă nu suntem capabili să tăiem stuful, acolo?». De obicei, mergeam pe gheață și tăiam stuful acesta, însă trebuia să intrăm într-o apă foarte rece, până la brâu pentru a tăia stuful de data aceasta. Și am fost amenințați: ,,Dacă vreunul dintre voi stă la discuții și nu intrați în apă, vă vom împușca”. Noi am văzut că erau agitați, nervoși și că aveau o intenție diabolică. Încet, cu enormă cantitate de curaj, unul câte unul am început să intrăm în apă. «Haideți să mergem!». Și întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie și am ajuns la locul unde trebuia să tăiem. Eram aproximativ 86 de bărbați, un detașament. Celălalt detașament a fost dus în alt loc. Frigul a pătruns în trupurile noastre, toți ne-am gândit la cei 40 de martiri. «E în regulă» – ne gândeam, noi înșine – «vom fi victorioși». Fiecare dintre noi și-a făcut propriul balot și s-a întors. Dar nu a fost de ajuns. Ei voiau altul și au văzut că începem să numerotăm și au început să apese pe trăgaci ca să ne intimideze. Ne-am dus și am făcut alt balot și apoi altul. Era aproximativ ora 12,30 când am terminat cel de-al treilea balot. Dragii mei, lucrul cel mai important este că atunci când ne-am întors cu cel de-al treilea mănunchi, soarele a ieșit, a luminat și ne-a încălzit la peste 25°C. A fost o minune care ne-a dat cea mai mare satisfacție. Gardienii erau supărați. Ne-au lăsat acolo. Însă, căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat și ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr, de aproximativ 2 km. Am plecat cu impresia că a fost o minune dumnezeiască cele ce se întâmplaseră”. Și o să trec puțin peste cele menționate mai departe.

,,A susține existența lui Dumnezeu” – mărturisește Părintele Justin – „era foarte dificil în acele momente și de asemenea și a-L face cunoscut pe Dumnezeu. A fost o situație când conștiința mea a fost trezită. Eram în celula închisorii Aiud. Este o închisoare veche în care românii noștri au suferit enorm încă din timpul împărătesei Maria Tereza. Această închisoare a fost renovată și utilizată de politicienii acelor timpuri moderne ale istoriei noastre. Ea deținea aproximativ 2700 de deținuți și arăta ca un mare T. Din când în când, autoritățile întrebau toți deținuții ce profesie aveau. Și se opreau și te tratau cu mare sălbăticie dacă le spuneai că ești preot. Te batjocoreau și te torturau. Puteai spune orice, dar când auzeau că ești preot, îți întindeau o mulțime de curse. De pildă, mă luau de piept și mă loveau de perete. După ce s-a terminat acest tratament diabolic, ceilalți m-au întrebat: «De ce ai spus că ești preot?». Și Părintele a răspuns: «Cum aș fi putut spune că sunt altceva? Ar fi fost posibil doar dacă renunțam la Hristos». Orice s-ar întâmpla am simțit să le spun aceasta.

Apoi a venit timpul reabilitării mele. A fost o ieșire din celule și ne-au scos din celule în formație în curtea interioară a închisorii pe toți cei 70 și 280 de membri din celulă într-un balcon mare. Au făcut aceasta ca să ne pregătească pentru scoaterea la muncă la Canal, la Mină sau la construcții. Aceasta, pentru că în acea vreme oamenii, și în special și cei din Occident, au aflat despre torturarea violentă a deținuților politici din România”.

icoanaPĂRINTELE JUSTIN ȘI CURAJUL MĂRTURISIRII

V-am spus că deși nu l-am cunoscut personal pe Părintele Justin, am sesizat în cele scrise și în cele transmise de el, cuvântul lui despre curajul mărturisirii. Dar Părintele mai avea o calitate – avea mai multe, dar vorbesc despre una pe care am înțeles-o și care reiese din scrierile și din cuvântările lui și anume: avea dragoste față de om. Noi avem o dragoste selectivă, deși suntem creștini ortodocși. Ne place de domnul profesor că are cravată, are cămașă albă, e prezentabil, dar nu ne place de cerșetorul de la poartă care strigă după noi să-i dăm 5 lei sau cutare lucru. Ne deranjează. Eram în biserică undeva în Timișoara și la Liturghie participa și un cerșetor care era puțin băut și mirosea foarte tare a urină. Părintele care predica vorbea despre iubirea aproapelui. Și după Liturghie, m-am întâlnit cu cineva care stătea la Sf. Liturghie, a stat la intrarea în biserică și care a spus: „Stăteam chiar lângă cerșetorul acela care mirosea a băutură și a urină și nu știam cum să plec de acolo pentru că nu-l mai suportam”. Și în timp ce persoana respectivă avea gândul acesta, părintele de la amvon vorbea despre iubirea aproapelui. Și a fost suficient cuvântul părintelui de atunci – a trecut la Domnul, între timp – ca persoana care stătea lângă acest cerșetor să-și schimbe gândirea, să nu-l mai privească ca pe un nimeni. Noi, în Biserica Ortodoxă, iubim persoana și punem accent pe persoană. Cred că există o unitate deplină între cei care au plecat din lumea aceasta în veșnicie și care au plecat plini de dragoste față de Dumnezeu, dar și plini de dragoste față de aproapele, față de om, precum Părintele Justin. Dumnezeu i-a dat har și i-a dat ani îndelungați de viață. Deci, Dumnezeu i-a dat zile îndelungate, iar el a reușit și să închege comunități și să binecuvinteze lucrări ale oamenilor și să schimbe vieți ale oamenilor prin dragostea pe care a arătat-o.

Deci, ar trebui să învățăm de la Părintele Justin că avem nevoie de rugăciune în viața noastră, avem nevoie de credință în viața noastră, avem nevoie de curaj. Nu trebuie să mergem toată ziua pe sub pământ și cu capetele plecate, zicând că aceasta este smerenia. Avem nevoie să împărtășim dragostea lui Dumnezeu și între noi cei care suntem în Biserică și cu atât mai mult în afara bisericii, ca „văzând ei faptele voastre să creadă”, ne spune Domnul Iisus Hristos. Și mai adaug încă un singur lucru: Părintele Justin avea conștiința universalității Ortodoxiei. Nu era mărginit, chiar dacă fizic trăia într-un spațiu determinat, nu era mărginit în a vedea lucrarea lui Dumnezeu în întreagă lumea aceasta.

Așadar să înmulțim credința, rugăciunea, curajul și dragostea unuia către altul și la capătul vieții noastre, atunci când ne vom întâlni cu Hristos față către față să ne bucurăm și noi de dragostea Domnului și Mântuitorului nostru. Amin.

(Fragment din Cuvântul rostit în cadrul simpozionului „Părintele Justin Pârvu și libertatea Duhului – în lumina isihasmului martiric din temnițele comuniste”, găzduit de mănăstirea Paltin Petru-Vodă, 5 februarie a.c.)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura