PR. PROF. VASILE PĂVĂLEANU: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ȘI LIBERTATEA DUHULUI ÎN LUMINA ISIHASMULUI MARTIRIC DIN TEMNIȚELE COMUNISTE ȘI ÎN CONTEXTUL VREMURILOR DE ACUM

RUGĂCIUNE, LIBERTATE, ISIHASM

Măicuțele de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă au propus pentru simpozionul de astăzi tema Părintele Justin și libertatea duhului în lumina isihasmului martiric din temnițele comuniste și a vremurilor acestora pe care le trăim. Titlul acesta este bine ales, este bine formulat cu sensuri adânci înfipte în tradiția bisericii și cu rezonanță pentru vremurile noastre. Din titlu se desprind deodată trei premise și anume: împlinirea a 103 ani de la nașterea Părintelui Justin, pomenit astăzi cu toată rânduiala și îi mulțumim Preasfințitului Părinte Paisie pentru prezența aici, în zona Moldovei și în zona Neamțului.

A doua premisă o constituie proclamarea de către Sfântul Sinod anului 2022 ca an al rugăciunii și ca an comemorativ al Sfinților Isihaști între care este inclus și Sfântul Paisie de la Neamț, cel care a revigorat monahismul în zona Neamțului și a Moldovei și nu numai. Și a treia premisă: libertatea duhului în condițiile actuale de provocare, de cernere, de limitare sau de constrângere a libertății, fapt ce parcă anunță o nouă eră, numită de unii ,,apusul libertății” sau de alții: ,,dictatură medicală” sau de altă natură, lucru pe care nu vrem să îl analizăm în detaliu, acum.

Ca să unim cele trei premise, aș vrea să spun următoarele: omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Chipul, pe lângă rațiune și simțire, înseamnă voință liberă. Așa precum Dumnezeu are libertate desăvârșită, căci „Dumnezeul nostru în cer și pe pământ toate câte a voit a făcut”, tot la fel și omul a fost dăruit de Creator cu aceeași facultate sufletească, după cuvântul Scripturii care zice clar: ,,Iată, Eu pun înaintea ta binele și răul, viața și moartea. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi”. Deci, omul are capacitatea de a alege între posse non mori, adică putința nemuririi și între posse peccare, adică putința păcătuirii. Adevărata libertate nu este însă alegerea răului, care înseamnă libertinaj, robie, robia păcatului sau căderea sub stăpânirea celui rău, după cum spune Sf. Ap. Pavel că ,,toată făptura a fost supusă stricăciunii nu din voia ei ci din voia celui ce a supus-o”. Adevărata libertate este cea larg deschisă binelui, cea a urcușului duhovnicesc și a unirii duhului omului cu duhul lui Dumnezeu, după un alt cuvânt al Sfântului Apostol Pavel care zice: ,,duh este Dumnezeu și unde este duhul Domnului, acolo este libertate”. Sau după cuvântul Sfântului Petru din prima sa epistolă sobornicească, pe care îl vom auzi luni, la pericopa Apostolului săptămânii care zice: ,,Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și când ați avea libertatea ca acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu”.

Pentru ca libertatea noastră căzută prin păcat să se manifeste prin har, are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu cum zice psalmistul: ,,Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte”. Din acest motiv, revelația dumnezeiască, mistica și spiritualitatea ortodoxă ne învață că rugăciunea este forma cea mai concretă a unirii tainice a omului cu Dumnezeu. Rugăciunea este respirația sufletului, este unica împărăteasă pe tărâmul alegerii libertății adevărate, este o stare de tensiune, de trăire lăuntrică, de ardere internă, de purificare, de iluminare, de unire și de deschidere a sufletului pentru ca energiile cele necreate ale harului divin să se îmbibe în  sufletul permeabil și predispus să primească lucrarea lui Dumnezeu. Acesta este rolul chemării neîncetate a Numelui lui Dumnezeu prin rugăciunea inimii sau rugăciunea Numelui lui Iisus: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

simpozion pr. justinFORMAREA ISIHASTĂ A PĂRINTELUI JUSTIN

Și fiindcă ne aflăm în această zonă a Neamțului, zonă în care s-a născut și s-a format Părintele Justin, aș vrea să spun că formarea Părintelui Justin aici are o strânsă și puternică legătură cu isihasmul. Isihasmul în Țările Române s-a răspândit în trei valuri. Primul val este după perioada Sinoadelor palamite. În sec. XIV-XVI, Sf. Nicodim de la Tismana și alții aduc suflul acesta duhovnicesc în Țările Române și el vine și în zona Neamțului. Mănăstirea Neamțului, Mănăstirile Pângărați, Bisericani, Bistrița, ctitoria lui Alexandru cel Bun și altele sunt locuri în care s-a lucrat mult rugăciunea lui Iisus, drept dovadă atunci au ieșit acești sfinți nemțeni: Simeon și Amfilohie de la Pângărați, Iosif și Chiriac de la Văratec, Iosif de la Bisericani, care au adus suflul acesta pe toată valea Bistriței. Deci, zona văii Bistriței, unde se află și mănăstirile aici, a fost o puternică zonă isihastă. Un cardinal catolic, pe nume Baltini, vizitând Moldova, spune că pădurile din zona Neamțului foșneau de mulțimea călugărilor.

Un al doilea val de revigorare a isihasmului și a monahismului a fost perioada Sfântului Paisie de la Neamț care a avut mulți ucenici: Iosif de la Văratec, Iacob Putneanul, Veniamin Costachi, Gheorghe de la Cernica și foarte mulți alții. Iosif de la Văratec, bunăoară în jurul Ceahlăului, aduce această mișcare și vă este cunoscut faptul sau unora dintre frățiile voastre, că Ceahlăul a avut un statut unic în istoria noastră bisericească și anume: toate obștile, mănăstirile sau schiturile sau chiliile aveau un program unic de rugăciune sus pe vârful muntelui. Băteau toaca, de aceea se cheamă până astăzi Vârful Toaca și se suna un clopot și toate slujbele de seară, de dimineață, de noapte, la toate mănăstirile din jurul Masivului Ceahlău începeau la aceeași oră, un lucru foarte extraordinar despre care vorbește foarte frumos Părintele Ioanichie Bălan în cartea sa celebră Vetre de sihăstrie românească.

aiudDacă am cerceta toate toponimele de pe Valea Muntelui, sunt foarte interesante și provoc maicile la aceasta, că se ocupă foarte mult și cu probleme de cultură și de viață spirituală, dacă plecăm de pe Valea Muntelui de sus, este o localitate care se numește Crucea, este un sat numit Chiril. Numele de Chiril vine de la numele unui monah. Un sat Mătei, nume care vine de la numele unui călugăr, Matei. Iar de la Farcașa până la Hangu, toată zona aceasta s-a numit în trecut, în veacurile XVIII-XIX, Valea Călugărilor sau mai târziu Călugăreni. Eu am o carte în pregătire, n-am scos-o încă, în care mă ocup de istoria acestei zone, la care se adaugă Mănăstirea Buhalnița, zidită de Miron Barnosvschi, domnitorul martir, de mănăstirea Hangului și de alte mănăstiri. Deci, iată o puternică vatră isihastă.

Și aș vrea să vă mai spun, ca să ajung la legătura Părintelui Justin cu isihasmul, după anul 1761, în urma prigoanei din Ardeal sub Bukov, mulți români ardeleni ortodocși au trecut munții în Moldova. Nicolae Iorga și alți istorici vorbesc de 24.000 de familii venite acolo, așezate și în Bucovina care în 1774 va intra sub austrieci și în Moldova, chiar și în Moldova de dincolo de Prut în Basarabia. Așezându-se acei mireni în zona aceasta a văii Bistriței care până atunci fusese proprietatea Mănăstirii Neamț, și Mănăstirea Neamț oferă cu generozitate terenurile pentru ortodocșii veniți de peste munți, ei s-au așezat printre călugări. Și mirenii au adoptat în viața lor rânduielile aspre ale monahismului: post aspru, rugăciune multă, prezența la biserică, înfrânare, cultivarea virtuților ș.a.m.d. Așa se explică faptul că locuitorii de pe Valea Muntelui au fost oameni foarte credincioși, oameni cuminți, oameni așezați, oameni cu bună rânduială, zonă în care nu au pătruns sectele. O spun ca unul care sunt de aici, care am fost 22 de ani preot aici în Petru-Vodă și sunt foarte legat de zona aceasta.

Inima mea rămâne aici ca și inima Părintelui Justin și ca atare, Părintele Justin născut aici la Petru-Vodă, s-a format în acest climat frumos de viață duhovnicească pe care îl cultivau și părinții lui și toți sătenii. La vârsta mea, fără ca să mă laud, dar vă spun ca mărturisire, am cunoscut pe bătrânii de altădată. Ce oameni cuminți, ce oameni sfinți, ce oameni buni! Într-un asemenea climat, formându-se Părintele Justin, sigur că el a acumulat toată această stare de spirit și a dăruit-o mai departe.

De aceea, aș vrea să spun că un al treilea val al revigorării monahismului în zona noastră, chiar dacă ar începe mai înainte, eu îl numesc pe Părintele Justin, care de la Sf. Paisie de la Neamț face cea mai puternică revigorare a monahismului românesc, prin numărul mare de monahi și monahii adunați în jurul lui, o adevărată mișcare monahală, o școală monahală. Sunt multe mănăstiri și schituri întemeiate de Părintele Justin în eparhia Iașilor, dar și în alte eparhii din Patriarhia Română. Toate acestea constituie o stare de spirit care a dinamizat viața monahală, lucru care se vede foarte clar.

Părintele Justin a deprins, așadar, rugăciunea ca mod al comuniunii cu Dumnezeu, astfel: de la mama și de la tata. A învățat așadar rugăciunea în familie, a învățat rugăciunea de la preotul din sat și de la biserica satului, lucru foarte frumos și invocat de Părintele Justin, dar a învățat și de la oamenii din sat, de la comunitatea sătească. Am fost adesea întrebat așa: ,,De ce sunt credincioși oamenii de la Petru-Vodă, de pe Largu? Datorită Părintelui Justin?”. Și eu le spun tot cu ironie: ,,Nu, ci Părintele Justin a fost un om atât de mare datorită oamenilor în mijlocul cărora a trăit și s-a format”. Și eu, ca preot la vârsta mea, o spun oamenilor de pe Largu, că le datorez foarte mult în formarea mea preoțească și duhovnicească. Apoi, Părintele Justin a trăit rugăciunea în toată tinerețea lui, drept pentru care s-a dus la mănăstire. Cine se duce la mănăstire, se duce întâi de toate, pentru a deveni om al rugăciunii. Și Părintele Justin mărturisește lucrul acesta și ca atare la vârsta de numai 18-19 ani intră pe porțile mănăstirii Durău.

PĂRINTELE JUSTIN ȘI HARISMELE RUGĂCIUNII ÎN TEMNIȚĂ

În al treilea rând, Părintele Justin a devenit un om de puternică rugăciune în temniță. După gratii, deținuții pe care trebuie să-i numim fără greșeală, pe drept cuvânt Sfinții închisorilor, au experiat cu adevărat libertatea Duhului, apropos de titlul simpozionului. În regim concentraționar, de umilință, de tortură fizică și psihică, de înfometare și de alte cazne au străpuns zidurile, au nesocotit gratiile, au evadat din starea morbidă și au străbătut sau au străpuns cerurile. Așa zice Părintele Justin: „Ce înseamnă libertatea lăuntrică? Să fii în afara păcatului. Aici, în pușcărie” – zice el – „omul nu mai prețuia viața, nu mai exista, aici omul era transcendent, nu mai trăia el, ci Hristos în el. Nimic nu umanizează mai mult pe om decât suferința. Dar în suferință, omul se află în stare hristică, plânge cu lacrimi de sânge”.

Despre pedeapsa prin izolare la zarca Aiudului, spunea Părintele, că aceasta era preferată lui și celorlalți deținuți, deoarece în liniștea de acolo rosteau neîncetat Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Consăteanul și prietenul Părintelui, Grigore Caraza și el drag mie, a făcut 21 de ani de pușcărie ca Părintele Calciu, care a mers în America și a revenit înapoi și care a scris o carte, Aiudul însângerat, despre care mulți dintre frățiile voastre știți… El povestea că la Aiud, într-o duminică, începând de dimineață, a rostit de 12.000 de ori rugăciunea inimii și a simțit o stare de levitație. Culcat pe patul de deasupra – este vorba despre paturi suprapuse că așa erau în pușcărie – a fost văzut de colegul său de alături cum se ridica în poziție orizontală până a atins cu fruntea și cu nasul, tavanul și aceasta s-a întâmplat în trei nopți la rând. Deci, iată, rugăciunea aceasta puternică din temniță transfigurează pe om și face minuni, cum a povestit și Preasfințitul citind din cartea despre Părintele Justin despre cele de la Periprava din data de 30 ianuarie când s-a încălzit apa ca în timpul secerișului, ca în viața Sfinților 40 de Mucenici.

Așadar, credința puternică manifestată prin rugăciune și prin iubirea aproapelui, precum și cultura, au constituit cele două forme de rezistență în pușcăriile cu regim diabolic. Astfel încât, în 1964 când s-a dat decretul de eliberare, precum Iulian Apostatul înaintea morții a zis: „M-ai învins, Galileene!”, adresându-se lui Iisus, împotriva căruia își direcționase toată puterea lui, tot la fel și torționarii și mai marii regimului de atunci au spus celor eliberați: „Ne-ați învins, bandiților!”. Au învins prin răbdare și  prin forța spiritului.

 

sighetPĂRINTELE JUSTIN, DASCĂL AL RUGĂCIUNII

Așadar, după ce Părintele a venit din pușcărie, rugăciunea a fost o constantă a vieții sale. Fiind aici pe Valea Largului, muncind chiar la drumul care vine spre mănăstire ca muncitor necalificat, în pauza de masă, el se retrăgea undeva în pădure și se ruga. Ceilalți dormeau că erau obosiți de la munca grea, cărau bolovani și celelalte. După reintrarea în mănăstire, Părintele Justin a dus o viață de rugăciune. Și-a dorit neapărat revenirea în mănăstire. Și după 4 ani de hăituire din partea regimului primește îngăduința să reintre în mănăstire.

Eram copil. Mă pregăteam să dau la Seminar. M-am dus la el la Secu: „Vasile, rămâi cu mine, rămâi aici!”. Și mi-a dat o casă cu două camere, el stătea într-o cameră, eu într-o cameră, să-i zicem chilie. Și într-o seară mă întreabă: „Vasile, știi slovă veche?”. „Știu, mai silabisit, dar știu”. „Hai să facem rugăciunea împreună!”. Și de atunci, cât am stat la Secu, făceam rugăciunea de seară împreună și vă mărturisesc că emoția aceea a rugăciunii de atunci, nu o pot uita și nu am să o uit niciodată.

Apoi, Părintele Justin a fost un dascăl al rugăciunii. Și-a învățat toți ucenicii să se roage. Pe fiecare l-a învățat după puterea lui și toți cei călăuziți de Părintele s-au înhămat la această lucrare a rugăciunii. Și Părintele vorbește foarte frumos despre rugăciune. Vă dau trei citate scurte: „Rugăciunea mamei este mai puternică decât rugăciunea preotului”. Apoi, un alt citat: „Rugăciunea preotului trebuie să fie atât de puternică încât să topească metalele” și un alt citat: „După o rugăciune fierbinte, tu nu mai exiști, te-ai transformat în rugăciune”. Adânc cuvânt!

Și nu în ultimul rând, Părintele Justin a lăsat testament cele patru cuvinte scrise pe cei patru stâlpi ai baldachinului de la mormântul său și pe unul scrie rugăciune.

 

PĂRINTELE JUSTIN, UN VIZIONAR PROFET ȘI UN EXCELENT ANALIST AL VREMURILOR ÎN CARE TRĂIM

Și mai spune Părintele că rugăciunea este unica soluție pentru vremurile în care trăim. Despre vremurile în care trăim, dacă ne referim la Părintele Justin, el face o analiză a evenimentelor trecute și prezente mai profundă decât a oricărui istoric de mare clasă. Avea Părintele o viziune, încât într-un fel privește el istoria noastră românească și evenimentele prezente decât le privim noi sau alți istorici. Apoi, Părintele face o analiză a situației prezente mult mai pertinentă decât a oricărui politolog sau sociolog. Toți vin cu idei, cu presupuneri, cu propuneri, că așa e lumea de astăzi, plină de specialiști, dar ca la Părintele Justin, o pătrundere a evenimentelor, nu am auzit să fie făcută de nimeni.

Și nu în ultimul rând, Părintele Justin prognozează cele viitoare nu prin prisma unui analist futurist priceput, ci cu harisma Duhului Sfânt, în chip profetic. Vremurile pe care le trăim acum, au fost profețite de Părintele Justin. În urmă cu 30 sau 20 sau 10 ani, nimeni nu intuia că libertatea omului va fi pusă la grea încercare și că Europa creștină va fi cuprinsă de la un capăt la altul, de un duh antihristic. Este o lume într-o schimbare foarte rapidă. Dacă îmi permiteți să vă dau un exemplu puțin ironic, când eram copil ca și dumneavoastră, de altfel, de Anul Nou când veneau mascații, toată lumea cu mic cu mare, ieșeam la drum și ne uitam la mascați ca la urs. Cred că ați trăit cu toții această experiență. Într-o zi, în Piatra Neamț unde sunt preot, mă duc în piață, Piața Mare este în parohia mea și m-am dus în piață fără mască. Toată lumea cu mască! Și când m-am dus eu fără mască în piața plină de oameni mascați, toată lumea se uita la mine ca la urs! Este o lume schimbată? Este schimbată radical! Însă, plecând de la atitudinea și învățăturile marelui duhovnic și voievod al neamului românesc, așa cum a fost numit Părintele Justin și în contextul provocărilor lumii de azi, îmi permit să trag trei concluzii, adică trei forme de manifestare a noastră ca și creștini.

Prima formă de manifestare este o retragere lăuntrică. Fiecare să fie o cetate întărită în care, cum spune Sf. Ap. Pavel, să trăiască taina credinței în cuget curat. Așa au fost creștinii primilor veacuri. Așa au procedat cei din Mișcarea Rugul Aprins, întâlnită la Mănăstirea Antim în frunte cu Daniil Sandu Tudor și alții, toate ca forme de rezistență împotriva tăvălugului bolșevic ateu și așa au trăit și Sfinții închisorilor care nu aveau voie acolo nici să se roage, nici să îngenuncheze, nici să aibă cărți și fiecare se adâncea în sinea lui și trăia rugăciunea lăuntric, trăia creștinismul lăuntric. Deci, aceasta este o formă de manifestare a noastră în fața unei lumi care nu-L mai suportă pe Hristos și nu mai suportă creștinismul. Aici, înlăuntru este libertatea Duhului. Spunem că este o libertate a Duhului, dar Doamne ferește, că pot veni vremuri când și ce gândim se poate ști. Putem ajunge și acolo și cum spunea Părintele Justin, Dumnezeu să ne ferească de una ca aceasta!

O a doua atitudine este atitudinea de mărturisire, de curaj cum a spus Preasfințitul astăzi la predică, de a spune lucrurilor pe nume. „Dacă voi veți tăcea, pietrele vor striga”, zice Mântuitorul, iar Părintele Justin spunea adesea: „Tăcerea noastră este moartea noastră sau tăcerea noastră este mormântul neamului nostru românesc”. Astăzi, observăm că este indusă teama în popor. Eu, ca preot în oraș și mă ocup de oameni, constat că oamenii sunt foarte înfricoșați. Stau numai cu ochii în televizor: atâția morți, atâția infectați și aceste știri alarmiste au menirea să inducă teamă. Se tem, săracii oameni! Nu se duc nici măcar să-și cumpere de mâncare. Cunosc oameni care nu au ieșit din casă de doi ani. Scot o plăsuță pe ușa apartamentului, vine cineva și le-o ia și le aduc pâinea. Sunt oameni care nu au mai venit la biserică de doi ani. Nu s-au mai spovedit, nu s-au împărtășit. Curajul mărturisitor al arhiereului, al preotului, al duhovnicului, al monahului dă curaj păstoriților. De aceea, zice profetul în Vechiul Testament: „Preoți, mângâiați poporul meu!”. Ca preoți, trebuie să avem curaj și să dăm curaj oamenilor care se tem atât de mult, săracii, încât unii dintre ei au ajuns la manifestări bolnăvicioase psihice.

O a treia atitudine pe care noi trebuie să o adoptăm în vremurile acestea, este o atitudine luptătoare, nu doar de mărturisire. O luptă duhovnicească, un „război întru cuvânt” cum a spus Părintele Calciu, o apologetică vie și dinamică, deoarece noile curente filozofice, politice, mondialiste, globaliste sunt mai periculoase decât sectele religioase. Părintele Ioanichie Bălan, providențial și el, născut tot pe data de 10 februarie ca Părintele Justin, așa spunea călugărilor și preoților: „Frate, să tai în carne vie! Să fii luptător!”.

Părintele Justin, cu riscul de a deranja pe mulți și de a nu fi corect politic, a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. De fiecare dată, când venim aici la mormântul Părintelui și la ctitoriile sfinției sale primim o întărire, o limpezire. Dar așa precum Dumnezeu îngăduie necazul, dar în același timp dă omului și soluția de rezolvare, la fel și Părintele Justin ne povățuiește în aceste vremuri tulburi, spunându-ne: „Singura soluție pentru neamul românesc este rugăciunea pentru că izbăvirea noastră nu vine nici de la Europa, nici de la America, nici din altă parte, ci numai de la Dumnezeu”.

Așadar, aflându-ne aici, să plecăm în ale noastre cu duhul mărturisitor al Părintelui Justin. Aflându-ne în acest an 2022, an al rugăciunii și al comemorării sfinților isihaști, nu doar să vorbim despre rugăciune, ci să ne rugăm cu adevărat, cu multă stăruință! Aflându-ne în aceste vremuri de cernere și de provocări, să ne încredințăm purtării de grijă a lui Dumnezeu și să avem încredințarea că Părintele Justin ne-a purtat pe toți în inima sa și avem datoria să îl purtăm și noi în inimile noastre. Vă mulțumesc!

 

(Cuvânt rostit în cadrul simpozionului „Părintele Justin Pârvu și libertatea Duhului – în lumina isihasmului martiric din temnițele comuniste”, găzduit de mănăstirea Paltin Petru-Vodă, 5 februarie a.c.)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura