Măi, ca să retrăim și ca să putem avea bucuria acestei mari sărbători (Învierea Domnului), trebuie să trecem prin furcile acestea care ne duc la îngrijorarea, la zbuciumul de pe Cruce al Mântuitorului Iisus Hristos, la sufocările cumplite, pentru că n-a fost numai răstignirea firii Sale pe Cruce, cât a fost dureroasa sufocare a pieptului care apăsa pe plămâni și era greu să mai aibă o respirație normală. De aceea, aceste ore pe care le-a trăit Mântuitorul pe Cruce, au fost, în sfârșit, cel mai mare chin până a ajuns să spună cuvintele: ,,Săvârșitu-s-a!”. Ei bine, noi trebuie să trăim toată această implicație a sărbătorii, ca să putem avea și bucuria cu adevărat a Învierii Domnului, pentru care noi, de altfel, trebuie să și luptăm, pentru că posturile, rugăciunile, nevoințele noastre sunt mijloace prin care ajungem la această frumoasă sărbătoare de biruință a Mântuitorului Iisus Hristos, Învierea.

Cum catalogați ignoranța românilor față de aceste probleme ale înrobirii biometrice, mai ales în mănăstiri unde monahii, poate că sunt cei mai dezinformați?

Dragul meu, ca întotdeauna, cum spuneam, că o să fie mai târziu, că o să fie acuma, că o să fie peste 50 de ani, nu știm. Eram copil când auzeam bătrânii povestind despre momentele pe care le trăiesc astăzi. Atunci parcă priveam într-o pâclă, ca într-o ceață extraordinară îndepărtată, încât nimeni nu se gândea la așa ceva. Dar iată că am ajuns, an de an, ceas de ceas, am ajuns clipele acestea grele în care nu mă mai gândesc ce spune tehnica și ce spun unii sau alții, ci trăiesc cu adevărat această realitate. În ceea ce privește implicarea noastră de a sărbători, fie că ciocnim un ou roșu, fie mergem la a doua Înviere, la Vecernie, este extraordinar de important pentru noi, credincioșii (să participăm la aceste momente) pentru că cu cât le trăim, cu atât și frumusețea lor strălucește în lumina adevărului. Dintotdeauna au existat oameni și buni și răi, și creștini și necreștini, au existat și îndoielnici. În zilele noastre, cu multă durere sufletească particip la această indiferență pe care au avut-o sau o au părinții noștri duhovnicești care sunt în legătură directă cu creștinul nostru ortodox. Creștinul nostru ortodox, parcă este mai atent la aceste greutăți, participă mai cu durere decât o face părintele lui. În afară de toate conflictele acestea, cum să stăm să vedem oaia cum e sfâșiată în ocol? Iar păstorul stă la distanță și se uită cum o devorează lupul.

Cu multă durere, văd că cei mai mulți dintre părinții noștri parohieni nu au luat o măsură, măcar să facă cunoscute momentele grele prin care trece neamul nostru. Prin apelul acesta pe care l-am făcut, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni, n-am vrut să înspăimânt, n-am vrut să terorizez mintea, în sfârșit, nici a bogatului, nici a săracului, nici a înțeleptului, nici a neștiutorului. L-am făcut pentru lumea aceasta obișnuită care trăiește sau mai gustă ceva din Ortodoxia noastră românească.

Părinte, ați spus foarte bine că deja suntem ca într-o arenă. Creștinul nostru nu simte că este în luptă, pentru că prin comoditatea și luxul de azi i s-au adormit simțurile. De fapt, lupta este începută, războiul a început…

Războiul este început chiar de la nașterea omului…

Mă refer la războiul acesta tehnologic…

Ei, sigur că războiul tehnologic este deja început cu atâta vreme înainte, pentru că el este bine determinat și adus la zi, ca să poată amesteca limbile acestui Babilon. Pentru că tehnica nu este altceva decât formarea Babilonului pe pământ, pierzarea din ce în ce mai mult în acest amestec de neînțelegeri între oameni: unul e baptist, unul e evanghelist, unul este catolic, unul este romano-catolic, unul este ortodox, unul este liber cugetător, unul este musulman, altul budist ș.a.m.d. O dovadă este că planeta Pământ și, în special, regina lumii a culturii și a civilizației, Europa Occidentală, astăzi a căzut în întunericul cel mai adânc al ignoranței, potrivnic lui Dumnezeu. Cine credea, în sfârșit, că în Apus, Franța, regină a științei și a culturii unde era patriarhia catolicismului, va ajunge atât de ignorantă și de răzvrătită împotriva acestui concert îngeresc al lumii noastre ortodoxe?

 Părinte, dar cei care sunt personalități nu numai în lumea monastică sau a clerului, ci și în rândul societății, ar fi putut să se sesizeze cu privire la problema aceasta, dar au preferat să stea deoparte.

Măi, să știți că omul de cultură iese în față, strigă și răcnește, cu toate forțele lui și apără valorile pe care el le-a cunoscut și pe care le trăiește. Pentru că dacă ar fi tăcut, tot așa, de pildă un Eminescu, un Octavian Goga, dacă ar fi tăcut un Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau în sfârșit, oameni de mai mică talie, apăi am fi fost demult prăbușiți! Dar acești oameni, am putea spune, ca mici apostoli, au fost mereu prezenți și au strigat și s-au opus la toate metodele de întunecare a ființei noastre ortodoxe. Dar acum, la noi, se simte foarte jenat un ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau de cultură al momentului de față, dacă e să susțină o temă cu ordin religios, istoric sau chiar științific, căci nu există nicio manifestare de cultură, de civilizație, fără noțiunea de religie. Nu se poate vorbi de o istorie separată de istoria noastră religioasă. Este fals, de la început, cine crede că poate să înăbușe sau să înlăture o noțiune istorică fără prezența istoriei Bisericii. Nu există așa ceva! De aceea și oamenii aceștia ai noștri, de înțeleaptă cultură, se feresc tare mult, bineînțeles și din cauza crizei noastre morale și spirituale, care este dirijată cumva de cei au căutat din ce în ce mai mult să se opună acestei lumini care este adevărul ortodox. Cu părere de rău spun că toți oamenii aceștia au înclinat, din cauza corupției, să-și pună pana în slujba răului decât în slujba binelui.

 Cum trebuie îmbinată rugăciunea cu misiunea?

Măi, monahul și preotul care socotesc că fac o misiune în cadrul Bisericii, dacă nu participă la aceste adevăruri, la aceste atacuri în care ne găsim, dacă nu simte să participe direct și să-și asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, nu este monah, nu este preot.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie și îngroparea Ortodoxiei, a adevărului nostru ortodox.

 Credeți că este posibilă o reînviere a generației de astăzi? Părintele Calciu tot propovăduia despre aceasta.

(Mai multe puteți citi în Revista ATITUDINI Nr. 73)