Părintele Serafim Bădilă: Părintele Justin Pârvu, medicamentul mântuirii multor suflete

Ei bine, dragii mei, mi se pare că nu mi se cuvine mie să vorbesc despre sfinți, pentru că trebuie să fii sfânt ca să poți vorbi corect și cu folos despre sfinți. Și de aceea îmi cer iertare de la bunul Dumnezeu și de la Părintele Justin că îndrăznesc să rostesc câteva cuvinte despre acest sfânt al închisorilor, despre Părintele Justin, pentru care sâmbătă s-a făcut parastasul de 4 ani de la trecerea lui la cer între Sfinții Mărturisitori. Îmi vine în minte o istorioară pe care v-am mai spus-o. Erau doi bărbați, cu familie și când se întâlneau, se plângeau de necazurile pe care le aveau cu oamenii și în familie. Iar pe de altă parte cârteau că: „Uite cutare e fără Dumnezeu în lume, creează atâtea necazuri, face atâtea rele”. Își vărsau oarecum păsul și unul și altul. Dar în general erau practicanți ai Ortodoxiei, erau oameni care mergeau la biserică, care își mărturiseau greșelile, păcatele, oameni care se sileau cu rugăciunea, cu postul, cu faptele bune, ca să fie în lumină. Totuși, ăsta era păcătuțul lor. Și și-au încheiat amândoi viața vremelnică cum ni se va întâmpla și nouă care suntem aici și tuturor care ne-am născut. Iar Dumnezeu pe cumpănă a pus și cele bune și cele rele care au fost mărturisite și părăsite și i-a rânduit în Împărăția Cerului, în «frumusețile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inimă nu s-au suit», cum spune Sf. Apostol Pavel, știți și dumneavoastră. Și uimiți de ce minunăție i-a învrednicit Dumnezeu să moștenească și încă veșnic, în bucuria aceasta, în fericirea aceasta, aud ei o poruncă dumnezeiască: „Vine un slujitor al Tatălui, să se facă pregătirea cuviincioasă!”, și imediat se întind covoarele, se presară flori, se așază îngerii cu trâmbițe și cu cântări, ca să-L întâmpine cum se cuvine. Și când văd ei toată pregătirea aceasta, cei doi își dau coate unul altuia: „Vezi, mă, și aici e ca pe pământ. Nouă nu ni s-a făcut primire din asta”. Dar un înger din cer se desparte de ceata lui care era acolo și zice: „Nu cârtiți aici în rai, că de ăștia ca voi vin cu sutele, dar un slujitor al altarului foarte rar”.
Ei bine, eu cred și mărturisesc că o primire deosebită i s-a făcut Părintelui Justin. După 94 de ani de viață pământească, așa întâmpinare cred că i s-a făcut. De ce? Dați-mi voie să încerc să vă spun, ca să susțin ceea ce am spus. Păi, Părintele care s-a născut în localitatea Petru-Vodă, a construit acolo două mănăstiri, de călugări și de călugărițe. Atunci când a fost operat la Cluj, zicea către medicul care l-a întrebat: „Părinte, vrei să te operez?”, „Da, dar numai să nu fiu mucenicit cu cuțitul, că am 150 de fete și 80 de băieți și mă așteaptă”.
Ei bine, două mănăstiri pe locul ales, dar până să ajungă la acestea, Părintele a slujit lui Dumnezeu de mic. La 17 ani a părăsit casa părintească și fiind copil curat a intrat la mănăstirea Durău. La 23 de ani pentru viața lui exemplară a fost sfințit ca preot. A urmat războiul și a fost cu armata până în Odessa. La Oglinzi, lângă Târgu-Neamț, mi-a spus că s-a dat o bătălie, 400 de oameni mi-a zis Părintele că a spovedit, a împărtășit și a doua oară au venit bombardamentele. Atâția au plecat dezlegați de păcate și cu „medicamentul” mântuirii. Iată la ce misiune l-a chemat Dumnezeu pe Părintele, de tânăr! Venind din război a fost pe lista celor periculoși pentru regimul ateist instalat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare, unde cea mai mare satisfacție o avea când făcea Sf. Liturghie în celulă și chiar spunea: „Nicio Liturghie cu trăire și cu atâta har n-am săvârșit ca acolo în închisoare”. A fost în închisoare și la Aiud și la Periprava și la Canal și la Baia Sprie. Deci, a răbdat mult, dar acolo a avut parte de oameni cu cultură și trăire: generali, ofițeri, medici, ingineri, de toate felurile, care își împărtășeau unul altuia, fel de fel de cunoștințe. Și acolo știa pe de rost Paraclisul și Acatiste și rostea mereu Doamne Iisuse. A ajuns la mari trăiri, fiind acolo în închisoare. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut să facă față tuturor necazurilor și când să iasă, cu puțin înainte de termen, i s-a pus întrebarea: „Acum, care mai credeți în Dumnezeu?” și a făcut câțiva pași înainte și a zis: „Eu” și a mai rămas în închisoare pentru această mărturisire.
Deci, iată câtă jertfă a făcut pentru mărturisirea lui Dumnezeu și pentru mângâierea celor care erau în închisoare! Cât de mult folos a adus! Ieșind din închisoare, ca să fiu scurt, Părintele a construit o mănăstire pentru călugări și una pentru călugărițe, mai jos. La mănăstirea pentru călugărițe a adus copii și maicile îi duc la școală, îi meditează. Acești copii au făcut pelerinaj în Țara Sfântă, au fost duși în tabere și maicile le poartă mult de grijă. A mai adus femei bătrâne, văduve care nu au sprijin în altă parte, în familiile lor și maicile le tratează, le ocrotesc și le poartă de grijă.
Multă milostenie a făcut Părintele. Mergeau la Părintele oameni care erau cu necazuri mari și cu sărăcie, cu lipsuri și Părintele citea nevoile fiecăruia și scria un bilet: 10 pachete de paste făinoase, 10 litri de ulei, 10 kg. de orez, 10 de cutare, se semna și zicea: „Te duci la cutare părinte ca să-ți dea” și părintele respectiv le dădea. Alteori venea chelarul la Părintele și se plângea: „Părinte, nu chiar 10 kg. că sunt atâția și în obște”. „Măi, tu să dai!” și dădea iar un bilet tot cu aceleași cantități. Și iar a venit acesta și când a venit a treia oară, Părintele i-a deschis ușa și i-a zis: „Am știut că vii. Să nu zici nimic” – că venise să-i spună că nu mai e nimic – „Du-te la poartă că sunt două tiruri încărcate”.
Unul din meșteri – că s-au construit multe clădiri acolo, și pentru copii, și pentru femei bolnave și pentru maici – zice către mine: „Părinte, mi se ridică părul de pe mâini și de pe cap, când vă spun. Sâmbăta mergeam cu lista de bani care trebuiau să fie dați la oamenii care lucrau, că aveau familii, să ducă la familiile lor și Părintele scotea cu mâna din găleată bani și punea o dată, de două ori, de trei ori și exact banii aceia erau”.
Părintele, dragii mei, a avut influență asupra preoților. Părintele a luptat și împotriva ecumenismului și împotriva cipurilor și a cardului electronic care vrea să se impună. A sprijinit editarea revistei Atitudini, doar o știți și dumneavoastră. Cine n-are minte, să ia aminte!
Și a cerut Părintele, pe ultima sută de metri să-i dea Dumnezeu un cancer galopant, ca să fie în rând cu mărturisitorii. Și Dumnezeu a rânduit ca această dorință să se împlinească. Dar nu înainte de a face mănăstiri la Aiud, pentru cei care au fost martiri, mărturisitori ai lui Dumnezeu și la Canal. Și-a dus cu demnitate crucea suferinței și înainte de a muri, a lăsat ca testament niște cuvinte inspirate de Dumnezeu ca stareț și ca duhovnic pentru toți călugării și călugărițele. Testamentul lui este: „Unitate”. Dar nu unitate în diversitate, unitate în credința noastră ortodoxă. Însă întreb eu, oare este unitate între noi care suntem aici, în familiile creștinilor noștri?

Condițiile unei căsătorii fericite
Ca să vedem cam cum stau lucrurile cu unitatea în familie, aș vrea să vă spun că m-am dus cu un bărbat, care avea băiat și fată cu Facultatea terminată, cu doctoratul luat, cu serviciu, în Cluj, cu locuință, dar de fiecare dată avea o nemulțumire. Se spovedea la mine: „Uite, părinte, vreau să-i văd și căsătoriți. Asta mi-i marea mea dorință”. Și pentru că n-am fost capabil să-i îndeplinesc dorința, i-am făcut o propunere: „Când vrei, vii și mergem la Părintele Justin”. Și am ajuns la Părintele Justin. Și când a aflat păsul lui, zice Părintele Justin față de mine, un cuvânt care este bun și potrivit pentru dumneavoastră, pentru cei dragi ai dumneavoastră: „Dacă vrei să reziste căsnicia băiatului și a fetei, ar trebui să îndeplinească trei condiții și băiatul matale și cea cu care vrea să se căsătorească și fata dumitale și cel cu care vrea să se căsătorească. Prima condiție: să fie practicanți ai Ortodoxiei. A doua: să fie harnici. A treia: rădăcinile”.
Aș vrea să dezvolt aceste trei cuvinte ale Părintelui Justin, de care, dacă se ține seama, nu se eșuează în căsnicie, cum se întâmplă în ziua de astăzi, că e tare tristă realitatea cu căsătoria. În 2014, din șaptezeci de mii de tineri câți s-au cununat, au divorțat jumătate, treizeci și cinci de mii. Din două familii, una a divorțat, tocmai pentru că nu s-au luat în serios problemele acestea trei. Prima, să fii practicant al Ortodoxiei. Dacă vrei să fie cu tine Dumnezeu în viața de căsnicie, nu să facă diavolul ce vrea el, atunci tu și femeia trebuie să fiți practicanți ai Ortodoxiei. Duminica să fiți prezenți două ore la Sf. Liturghie, că o zi are 24 de ore. 7 zile ori patru înseamnă 168 de ore. Din 168 de ore, numai două dăm lui Dumnezeu și sunt binecuvântate de Dumnezeu și celelalte 166. Dacă nu: ‹‹Cine n-adună cu Mine, risipește››. Practicant al Ortodoxiei înseamnă să mănânci mâncare de post, cum învață Biserica noastră Ortodoxă: lunea , miercurea, vinerea și să ții cele patru posturi. Practicant al Ortodoxiei înseamnă să ai un program de rugăciune, nu numai de muncă, de somn și de știu eu ce distracții. Practicant al Ortodoxiei înseamnă să ai un program prin care să trăiești Ortodoxia, nu să urmărești politică, meci, Facebook și alte lucruri. Practicant al Ortodoxiei înseamnă să te smerești, mărturisindu-ți sincer păcatele și părăsindu-le. Dacă iei pe cineva care nu-i cu Dumnezeu, el trage într-o parte, tu în alta și ajungi cum ajungi.
Al doilea lucru pe care l-a zis Părintele: să fii harnic. În ziua de astăzi, vă rog să mă credeți, că tinerii nu mai îndrăgesc munca. Odată au venit la mine un bărbat cu o femeie și îmi zic: „Părinte, un singur băiat avem, și a terminat Facultatea, și-a luat de soție pe o colegă de Facultate, singură la părinți și ea. N-au serviciu, că așa e în ziua de astăzi. Fac Facultățile, își iau doctoratul și ei n-au serviciu. Dar vin la noi și: «Pune-te masă, strânge-te masă» și nu fac nimic. Și noi nu-i spunem: Măi, copile, uite ce femeie ți-ai luat, ca să nu se despartă din cauza noastră”. Avem cunoștințe care i-au aranjat să aibă serviciu, după pregătirea lui și n-a vrut, că s-a învățat așa, să fie consumator. Iată, dragii mei, a doua condiție.
Și a treia: să-ți deschizi ochii, să vezi din ce neam se trage, adică problema ereditară. Noi moștenim pe părinții noștri cu părțile lor și bune și rele, în procent de 90% și dacă nu-ți deschizi ochii la cele trei condiții în căsnicie, ai dat-o în bară. Ar mai fi încă un motiv care face ca viața de familie să nu reziste. Când a mers un tânăr la părintele Arsenie și l-a întrebat: „Părinte Arsenie, ce să fac, să merg la mănăstire sau să mă căsătoresc?”. Părintele l-a măsurat din cap până în picioare și i-a zis: „Nu ești pregătit, nici de una nici de alta”. Aceasta e o realitate dureroasă și este un motiv esențial pentru care se ajunge la divorț. Eu am avut fii duhovnicești care s-au căsătorit și le-a rezistat căsnicia și au fost perechi care n-au rezistat, deși erau practicanți ai Ortodoxiei, cum a zis Părintele Justin și harnici, din familii cu oameni cinstiți, dar n-au rămas împreună pentru că nu erau pregătiți să intre în viața de căsătorie. Concret, cum adică nu-i pregătit? Păi, în familie fiind, nu asculta nici de mama, nici de tata. Mama și tata trebuiau să asculte de el, că dacă nu, ieșeau fulgere și trăsnete. Ca să fii pregătit pentru viața de familie, trebuie să fii omul păcii acolo în familie, să creezi pace, nu tulburare. Și ca să fii omul păcii trebuie să alegi partea cea mai mică, locul de pe urmă, voia celuilalt. Ori nemergând pe principii din acestea, ci numai cum vreau eu, cum îmi place mie, cum știu eu, nu iese nimic. Ea, fire tare și cu egoismul ei, el cu egoismul lui, două caractere puternice, ajung la ceartă pentru nimic și copiii sunt cei care au de suferit cel mai mult.
Iată, dragii mei, cuvântul Părintelui Justin, sfatul Părintelui Justin pentru familia creștină din ziua de astăzi.
Și acum profit că sunteți mulți aici prezenți și aveți familii și vă confruntați cu vrajba din familie. Să vă spun de ce există vrajba și nu vă spun de la mine, ci de la oamenii lui Dumnezeu care au luptat pentru Dumnezeu și pentru credință și care au primit de la El înțelepciune și Duh Sfânt, ca să povățuiască și să arate unde-i buba. În familie este vrajbă din cauza a șase feluri de păcate. 1: Lipsa curăției. Rar vin fecior și fecioară în fața Sf. Altar. Acesta e unul din motive. 2: Trăiesc în concubinaj, cu lunile, cu anii. Le spun părinții: „Măi, dar e păcat ce faceți voi! Voi trăiți în concubinaj”. N-aud sau aud, dar se fac că nu aud. Și după o vreme, săracii părinți iau problema în mâinile lor: „Uite, măi, plătim noi local, băutura, suportăm toate cheltuielile și banii sunt ai voștri”. 3: Când aud de bani, nu mai stau indiferenți. Aleargă cât mai repede să stabilească localul și tot ce trebuie și fac nunta. La nunta aceea participă cei care fac păcate grele, ca în Sodoma și Gomora, că în procent de 80%, omenirea e afectată de păcatul desfrânării. Și aceștia, dacă nu și-au spovedit păcatele, ți-au pus plicul cu bani, dar ți-au spurcat și casa. Se întâmplă ca și cu mărul stricat care le strică și pe celelalte de lângă el. Mai bine dai banii cuiva și să nu-i amesteci cu ceilalți, ca să ai casă binecuvântată. 4: Tinerii de azi se protejează să nu facă copii. Dacă părinții noștri s-ar fi protejat, niciunul nu ar fi existat pe lumea aceasta. 5: Avortul. E țara cu cele mai multe avorturi. Și zicem că suntem o țară creștină. 6: Preacurvia. Din cauza acestor pricini ajung să se certe între ei și nu se mai pot răbda, chiar dacă au un copil și cad în alt păcat: preacurvia care este atât de cumplită! Dumnezeu în bunătatea Lui și-ar face milă cu ei, dacă și-ar spovedi păcatele și le-ar părăsi, pentru că cerul e plin de oameni cu păcate grele și mari. Avem pilda Sfintei Maria Egipteanca, a Sfântului Ciprian vrăjitorul sau a lui Moise, tâlharul. Dar ei nu își vin în sine, nu fac o mărturisire sinceră și completă, nu părăsesc păcatele, ci merg înainte așa, cu păcatele și cu obiceiurile lor și nu rezistă căsnicia.
Vreau să vă zic, dragii mei, că Părintele Justin a avut multe harisme date de Dumnezeu. A făcut și minuni și în viață și după moarte. A făcut tămăduiri de cancer și l-a slăvit Dumnezeu și după ce a plecat. La Maslul care s-a făcut pentru Părintele Justin au participat 250 de preoți care s-au strâns în formă de inimă. Deci, vă dați seama, dragii mei, că acest vas ales al Duhului Sfânt a fost ceea ce sfătuia pe alții să fie. Celor care veneau să fie binecuvântați pentru a se căsători, le zicea: „Să aduceți fii de-ai Învierii”. Adică cum fii de-ai Învierii? Dacă s-a zămislit în pântece, să rămână curat, până se naște și până se înțarcă și atunci nu mai vine pe lume cu înclinație spre păcat.
Pot să vă zic în încheiere ce înseamnă binecuvântarea Părintelui Justin cu mine, personal? A doua oară când m-am dus la Părintele, acum vreo 15,17 ani, nu mai rețin, zice Părintele către mine, fără să-i zic eu ceva: „Nu e bine, părinte, să stai într-o clădire cu maicile. Să ai o casă deoparte, a ta”. Și eu zic: „Bine, Părinte, binecuvântați-mă!”. Când am venit de la Părintele, a început Postul Paștelui. Am terminat Sf. Liturghie și m-am dus în sat, am venit cu un meșter care a pus temelia. Tot în ziua aia am venit cu materiale și când a fost Crăciunul m-am mutat în casă nouă.
Părintele Justin a avut putere în rugăciune și îndrăzneală mare de tot. Odată i-am cerut binecuvântare ca să mă duc să slujesc la Sihla. Și cu binecuvântarea Părintelui, parcă tot timpul simțeam prezența Părintelui. Așa o stare de har a avut Părintele că a ajutat și ajută și acum mai mult pentru că e eliberat de trup. Și Părintele o singură dorință mare are ca și noi să ținem la credința ortodoxă pentru că nu ne putem mântui decât prin harul lui Dumnezeu, prin fapte bune și păstrarea dreptei credințe. Și cu asta vreau să și închei. Sf. Ioan Gură de Aur aseamănă harul lui Dumnezeu cu un ocean de apă limpede și curată, iar păcatele omenirii trecute, prezente, viitoare cu o picătură de otravă. Sf. Ioan Gură de Aur vrea să spună că toată omenirea are șansa mântuirii prin mântuirea obiectivă adusă de Domnul Iisus Hristos, Care a fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat fără niciun păcat. Dar la această mântuire obiectivă, trebuie ca fiecare subiect să contribuie prin mântuirea subiectivă, prin fapte bune și prin păstrarea acestei drepte credințe, pentru care Părintele s-a luptat și a răbdat.
Deci, fapte bune, dragii mei! Un singur exemplu vă dau privitor la faptele bune. Era un filosof ateu. Era „analfabet” în ceea ce privește Dumnezeu, că nu-l interesa. I-a murit mama, copii n-avea, iar hainele murdare și le dădea vecinei care i le aducea spălate și călcate și primea zece lei pentru munca ei. Dar a murit și vecina. Și altei femei, când i-a adus hainele, el i-a întins zece lei pentru că i le-a adus spălate și călcate. Și ea a zis: „Nu. De un leu am cumpărat, un leu primesc de la matale. Restul să-mi plătească Dumnezeu, că merg înaintea Lui azi, mâine”. Vorba sună, fapta tună. A tunat fapta în sufletul ateului filosof, s-a dus acasă și a zis: „Măi, eu nu știu nimic despre Dumnezeu, că m-am declarat ateu. Știu tot ce știu oamenii care se scoală cu televizorul, se culcă cu el, cu toate informațiile și dez-informațiile care vin de acolo. Ia să-mi fac eu rost de cartea lui Dumnezeu, de Biblie și de cărțile Sfinților Părinți”, că avem două mâini, două picioare, doi ochi, două izvoare de cunoaștere a credinței. Și după ce le-a citit, din ateu a devenit propovăduitor și cu darul oratoriei pe care îl avea, zece mii de oameni a adus la credință. Și el spunea: „Pe mine m-a adus la credință, la Hristos, fapta unei femei care a renunțat la nouă lei”. Iată, ce efect mare au faptele bune dacă se fac fără să vrei să fii slăvit și răsplătit în lumea aceasta!
Și ultimul lucru pe care vi-l spun: ca să ne mântuim trebuie să păstrăm dreapta credință. Nu trebuie să o amestecăm. Este acum curentul acesta al ecumenismului, despre care părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Ecumenismul este produsul masoneriei”, iar Sf. Iustin Popovici zicea: „Ecumenismul este erezia ereziilor”. El este produsul cozilor de topor ale Apusului, este nimic, numai putregai. Să ne întoarcem la Canoanele Sfinților Părinți, la ce au hotărât Sinoadele Ecumenice, altfel ajungem în iad, cu arhiereu, cu preoți, cu creștini cu tot și să ne ferească Dumnezeu!
Îl rog pe sfântul mărturisitor, Părintele nostru Justin și pe toți sfinții care au răbdat în închisori pentru credință, să ne vină în ajutor și nouă. Să păstrăm această credință, că asta e șansa mântuirii: harul, cu fapte bune și păstrarea dreptei credințe.
„Cine are minte, să ia aminte!”.

(Articol aparut in Revista Atitudini Nr. 51.  Cuvânt susținut la Cluj, în cadrul simpozionului „Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului”, unde a fost omagiat și Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, cu prilejul împlinirii a 4 ani de la mutarea sa la cele veșnice)