3. Biserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos

Mai înainte s-a menționat că Biserica este Trupul lui Hristos și societatea îndumnezeirii. Ca să nu se creadă însă că în Biserică predomină un anume hristonomism, trebuie să se spună că Logosul lui Dumnezeu este ”unul din Treime” și toate în Dumnezeul Treimic sunt comune, în afară de însușirile ipostatice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: ”Căci cunoaștem un singur Dumnezeu, iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, filialității și purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență” .
Însă a Doua Persoană a Sfintei Treimi S-a întrupat prin bunăvoința Tatălui și împreună-lucrarea Sfântului Duh. Hristos este Capul Bisericii, dar, întrucât este întotdeauna unit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, de aceea prin Hristos Îl slăvim pe Dumnezeul Treimic.
Prin urmare, una este că prin Hristos ne împărtășim de energia-lucrarea necreată a Dumnezeului Treimic, care este [o] învățătură ortodoxă, și alta este să se spună că Biserica este imagine a Dumnezeului Treimic, care este o opinie eretică. Sfântul Ioan Damaschin semnalează: ”Căci este cu neputinţă să se găsească în creație o imagine care să exemplifice în ea însăşi în mod exact modul de existenţă al Sfintei Treimi” . Nu poate cineva să cunoască cele mai dinlăuntru ale Sfintei Treimi și să le socotească drept imagine a lucrurilor create, nici chiar imaginea Bisericii.
În textele teologilor contemporani, care au trecut și în hotărârile Sinodului din Creta, dar și în alte texte aflate în pregătire, în afară de faptul că se scrie că Biserica este Trupul lui Hristos, în același timp se adaugă că Biserica este imaginea Sfintei Treimi. Acest lucru îl susțin pe baza învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, și anume pe scrierea sa cu titlul ”Mistagogia”, însă cred că îl răstălmăcesc astfel pe acest mare Părinte al Bisericii din motive pe care le voi arăta în continuare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie în ”Mistagogia” sa:
”Spunea, deci, acel fericit bătrân (în mod evident, se referă la Sfântul Dionisie Areopagitul), că după un prim înțeles al vederii lui dumnezeiești, Sfânta Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu, pentru că imită aceeași energie-lucrare a Aceluia și [împrumută] chipul acestei [lucrări]” .
Folosirea acestui pasaj al Sfântului Maxim Mărturisitorul de către teologii moderni pentru a caracteriza Biserica [drept] imagine a Sfintei Treimi constituie o răstălmăcire a acestui mare Părinte. În această scriere a sa, Sfântul Maxim Mărturisitorul nu vorbește despre cele mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, adică despre modul de existență al Persoanelor Sfintei Treimi ca ”icoană” a celor relațiilor omenești în Biserică, ci despre energia-lucrarea lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu a creat, menține și unește întreaga lume prin energia¬-lucrarea Sa necreată, la fel și Biserica lucrează în mijlocul nostru, îi unește pe oamenii din orice seminție și neam. Arhetip este Dumnezeu și Biserica este imaginea Lui.
Punctul crucial [în acest text] este [precizarea] că Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu ”ca una ce are aceeași lucrare ca El, prin imitare și închipuire”. Punctul care interesează aici este cuvântul ”energie-lucrare”. Aceasta înseamnă că Biserica nu este icoană a celor mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, ci că Însuși Dumnezeul Treimi, prin energia-lucrarea Sa necreată a adus la existență ființele și, în continuare, ”le susține, le adună, le cuprinde și le strânge întreolaltă si la Sine prin purtarea de grijă, atât pe cele înțelegătoare (noetice), cât și pe cele supuse simțurilor”.
Dumnezeu le păstrează pe toate într-o unitate, fără să existe confuzie, poartă de grijă ființelor și, mai mult chiar, după cum spune Sfântul Maxim, Biserica este cea care îi conduce pe toți la Hristos cu scopul îndumnezeirii lor. Acest lucru este tâlcuit în chip minunat de Sfântul Maxim în continuarea textului său [unde vorbește] despre felul cum Biserica le susține și le adună pe toate într-o unitate. Sfântul Maxim nu vorbește despre relațiile dintre oameni ca icoană a relațiilor Persoanelor Sfintei Treimi. Nu există nici [o cale de] acces la relațiile [dintre Persoanele] Sfintei Treimi.
Recapitulând Sfântul Maxim întreaga învățătură despre Biserică, scrie că Sfânta Biserică este ”tip și icoană a lui Dumnezeu. Căci unirea neamestecată, pe care o întreține Acela prin puterea și înțelepciunea Lui infinită între diferitele ființe ale celor ce sunt, legându-le ca un Făcător în chip suprem cu Sine, o realizează, legând în chip unitar pe credincioși întreolaltă, prin harul și chemarea unică a credinței, pe cei activi și virtuoși prin identitatea voirii celei una, iar pe cei văzători și cunoscători de Dumnezeu prin acordul nesfâșiat și nedivizat al cugetului” .
Desigur, Sfântul Maxim nu rămâne la acest tip, ci merge mi departe, pentru a sublinia că Biserica este ”tip deopotrivă al lumii înțelegătoare și sensibile; simbol al lumii înțelegătoare (noetice) are sfântul altar, iar al celei înțelegătoare naosul” . Mai mult încă, Biserica ”este icoană a omului, deoarece prin sfântul altar este imitat sufletul, iar prin naos pune înainte trupul. Dar este tip și icoană și a sufletului, când este înțeles în sine, pentru că prin sfântul altar prezintă strălucirea vederii lui Dumnezeu, iar prin naos cuviința făptuirii” .
Astfel, pentru Biserică folosește multe tipuri și imagini, între care și pe cea a lui Dumnezeu, în sensul că Biserica îi cuprinde pe toți, precum Dumnezeu cuprinde și se îngrijește de toate ființele prin energia-lucrarea Sa.
Prin urmare, sensul învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul asupra acestui subiect este cu totul diferit de cel pe care i-l atribuie unii teologi contemporani care confundă creatul cu necreatul și transferă la relațiile omenești perihoreza dintre Persoanele Sfintei Treimi.
Același Sfânt Maxim, în toate scrierile sale, vorbește despre Hristos ca [fiind] Cap al Bisericii și că prin Hristos ne împărtășim de energia-lucrarea Dumnezeului Treimic. Hristos, prin întruparea Sa, devine singurul centru al tuturor veacurilor și al întregii veșnicii, Hristos este ”și început, și mijloc, și sfârșit al tuturor veacurilor, și al celor ce au fost, și a celor ce sunt, și a celor ce vor fi”. Până la întruparea Cuvântului, Biserica nu exista ca Trup al lui Hristos, pentru că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu era neîntrupat. Biserica a existat în voința cea dinainte de veci a Dumnezeirii cea în trei Ipostasuri ca ”taină ascunsă a veacurilor și neamurilor, acum însă descoperită prin adevărata și desăvârșita întrupare a Fiului și și Cuvântului lui Dumnezeu, cel care a unit întru Sine după ipostas în chip nedespărțit și neamestecat firea noastră”. Prin întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu ”și mădulare, și trup, și pliromă Îi suntem lui Hristos Dumnezeu Cel ce plinește toate întru toți” .
De altfel, învățătura Sfântului Maxim despre viața în Hristos ca naștere a lui Hristos înlăuntrul nostru, ca răstignire, înviere și înălțare a lui Hristos exprimă că Biserica este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii. Desigur, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna unit cu Tatăl Său și cu Sfântul Duh, dar și Capul Bisericii este Hristos.
Trebuie subliniat că, potrivit Apostolilor și Părinților, Biserica este interpretată pe baza hristologiei. Desigur, Dumnezeul Treimic este Cel care a creat lumea și pe om, dar întreaga lui creație s-a săvârșit de către Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. Omul este după chipul lui Dumnezeu, adică este după chipul Cuvântului, în timp ce Cuvântul, potrivit învățăturii Apostolului Pavel, este adevăratul chip al Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni 1: 15).
La începutul Epistolei către Efeseni există un minunat imn către Dumnezeu Tatăl, Care ne-a dat binecuvântare prin Hristos, ne-a ales să fim ai Lui și copii ai Lui prin Hristos, ca să Îl lăudăm [dimpreună] cu iubitul Său Fiu. Acesta ne-a mântuit prin Sângele lui Hristos, prin Hristos ne-a făcut cunoscută taina vrerii Sale, El le-a unit pe toate prin Hristos, prin El am dobândit parte în moștenirea lui Dumnezeu și nădăjduim în Hristos ca să lăudăm slava lui Dumnezeu (Efeseni 1: 3-12).
Dumnezeul Treimic l-a creat pe om și [tot] El l-a recreat, dar arhetipul creării omului este Cuvântul și Cuvântul S-a întrupat pentru mântuirea sa. Potrivit Apostolului Pavel, așa cum îl tâlcuiește Sfântul Ioan Gură de Aur, întreaga iconomie a harului lui Dumnezeu se realizează și se manifestă ca ”Taină a lui Hristos”, iar Biserica este ”Taina lui Hristos”. În ”Taina lui Hristos” se arată Dumnezeul Treimic, Biserica, Trup al lui Hristos, este ”Taina lui Hristos” . ”Dintre Ipostasurile dumnezeiești «doar Fiul S-a făcut Însuși lucrător al mântuirii noastre și prin El toate s-au lucrat»”, potrivit sfințitului Gură de Aur .
Astfel, ”hristocentrismul tuturor celor ce există și a celor ce devin este deci un punct de bază în întreaga învățătură a Apostolului Pavel despre «iconomia Tainei», adică Evanghelia pentru Biserică, în calitate de «Taină a lui Hristos»” .
Hristos ca Dumnezeu este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, nu este niciodată despărțit de celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, ci Hristos este modelul creării omului, de aceea S-a și întrupat Hristos, prin bunăvoința Tatălui și împreună-lucrarea Duhului Sfânt, ca să replăsmuiască chipul Său. Prin urmare, Hristos este Capul Bisericii, iar nu Dumnezeul Treimic. Noi Îl cunoaștem pe Tatăl prin Hristos și prin cuvântul lui Hristos: ”Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14: 9).
Este important a se pune în lumină că, potrivit Părinților Bisericii, așa cum analizează Sfântul Nicodim Aghioritul, ”acestea trei există în Dumnezeu: esența, ipostasurile și energie; energia este în afară, ipostasul este înăuntru, iar esența este cea mai dinlăuntru”. Astfel, în Dumnezeu există trei uniri, adică unirea după esență a Persoanelor Sfintei Treimi, unirea ipostatică a firii dumnezeiești cu firea omenească în Hristos și unirea după energie a omului cu Dumnezeul Treimic în Hristos. Unirea ipostatică dintre firea dumnezeiască și firea omenească s-a săvârșit în Hristos, de vreme ce firea omenească a dobândit ipostas pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi nu ne unim cu Dumnezeul Treimic după esență, nici cu Hristos după ipostas, ci ne împărtășim de energia-lucrarea Dumnezeului Treimic în Trupul lui Hristos . Hristos este Capul Bisericii și este valabil cuvântul lui Hristos: ”Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14: 9).
Opinia că Biserica este imagine a Sfintei Treimi sau mai bine zis chiar Sfânta Treime este modelul Bisericii a fost cultivată și dezvoltată de teologia rusă a secolelor XIX și XX. Primul care a făcut o încercare de a corela Sfânta Treime cu societatea omenească în Biserică a fost Alexei Homiakov. Acestei prime încercări i-au urmat teologi și filosofi ruși care au aprofundat-o încă mai mult. Primul care trebuie menționat este Antoni Khrapovitsky. În continuare, interpretări originale despre modelul treimic au făcut teologii ruși Bulgakov și Florenski. Mai târziu, Vladimir Lossky a sistematizat ideea Bisericii ca imagine a Treimii .
Vladimir Lossky scrie că ”Biserica este imagine a Sfintei Treimi” și subliniază că ”Părinții nu încetează să repete acest lucru, iar canoanele îl adeveresc”. Însă, singura mărturie pe care o aduce este Canonul 34 Apostolic, care stabilește faptul că administrarea eparhiilor mitropolitane se face în mod sinodal: ”și se va slăvi Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. Însă, acest canon se referă la slavoslovirea Dumnezeului Treimic, și nu vorbește despre faptul că Biserica este imagine a Sfintei Treimi. Însuși Lossky scrie mai jos: ”Potrivit Sfântului Irineu doar în Trupul lui Hristos poate cineva să ajungă la izvorul Duhului Sfânt” .
Părintele Gheorghe Florovski stăruie mult asupra bazei hristologice a Bisericii. Într-un text al său scrie despre legătura dintre Hristos și creștini. ”Prin Duhul, creștinii se unesc cu Hristos, se unesc în El, alcătuiesc Trupul Lui”. Învățătura Apostolului Pavel despre Biserică – Trup al lui Hristos ”nu se referă la o imagine oarecare. Este mai degrabă o sinteză a credinței și experienței”. ”Creștinii se încorporează în Hristos și Hristos rămâne în ei, iar această unire interioară constituie taina Bisericii”. Trebuie să preferăm ”o orientare hristologică în teologia Bisericii decât una pneumatologică, pentru că, de altfel, Biserica în întregul ei are centrul ei personal doar în Hristos și nu constituie întrupare a Sfântului Duh, nici nu este pur și simplu o comuniune în Duhul, ci Trupul lui Hristos, Domnul întrupat. Acest lucru ne salvează de impersonal fără să ne expună [pericolului] personificărilor antropomorfiste” .
Părintele Ioannis Romanidis a continuat această învățătură a Părintelui Gheorghe Florovski, de aceea într-o scrisoare pe care i-a trimis-o scria că, din păcate, teologii contemporani insistă să vorbească despre Biserică pe o bază și o perspectivă triadologică, nu hristologică: ”Descrierea pe care o faceți a dorinței unora de a folosi o formulare treimică în locul celei curente hristologică este definitorie pentru miopia erudiților greci contemporani” .
Însă, întrebarea care se pune este de ce teologii contemporani aleg o bază triadologică pentru Biserică, adică preferă să spună că Biserica este imagine a Sfintei Treimi? [Eu, personal,] cred că o fac din două cauze.
Prima cauză este pentru că doresc ca prin învățătura [despre] Biserică ca imagine a Sfintei Treimi să justifice primatul bisericesc. Așa cum Tatăl este cauza existenței Fiului prin naștere și cauza [existenței] Duhului Sfânt prin purcedere, la fel doresc să dea o explicație teologică practicii primatului bisericesc, nu în sensul de slujire canonică, ci pe baza teologiei triadologice. Și aceasta constituie o tragică eroare teologică, pentru că ridică subiectul primatului de la nivelul canonicității la nivelul teologiei.
Sfântul Grigorie Palama, exprimând învățătura Părinților, de multe ori în operele sale subliniază adevărul că nu e posibil să fie găsite similarități în lumea creată pentru relația Persoanelor Sfintei Treimi între ele.
Într-un text al său, vorbind despre unirea, distincția și întrepătrunderea-perihoreza Persoanelor Sfintei Treimi scrie că însușirile fiecărui Ipostas sunt păstrate imuabile nu doar potrivit faptului că în locuirea și perihoreza dintre ele sunt păstrate neamestecate și neconfundate între ele, dar și conform cauzei și cauzatului, pentru că singurul început și rădăcina Fiului și Duhului este Tatăl.
În continuare menționează că toate acestea, deși sunt exprimate, ”sunt însă mai presus de cunoaștere și de cuvânt, și cele legate de unirea esențială, și cele legate de distincția ipostatică, și cele legate de unirea întru unul cea neamestecată și neconfundată a tuturor în toate”. Și sunt cu totul necunoscute, pentru că sunt cu desăvârșire cu neputință de împărtășit. Și încheie: ”Din acest motiv și este cu neputință să se găsească în creație o imagine care să exemplifice acestea” .
Nu există nici o asemănare între creat și necreat, nici nu este cu putință să tâlcuim prin cuvinte create caracterul apofatic al relațiilor [din interiorul] Sfintei Treimi și, mai mult chiar, să fie justificat teologic vreun primat bisericesc în Biserică.
Al doilea motiv pentru care este folosită expresia că Biserica este imagine a Sfintei Treimi este pentru că unii teologi și clerici contemporani vor să folosească această opinie ca să justifice dialogul cu eterodocșii și celelalte confesiuni protestante. Vor, cu alte cuvinte, să sublinieze că, așa cum în Dumnezeul Treimic există esență, fire și energie-lucrare comune, dar însușiri ipostatice diferite, la fel și în întreaga lumea creștină există elemente comune, precum Botezul, dar și tradițiile și învățăturile particulare, și în acest mod este servită mentalitatea ecumenistă și sincretistă a epocii noastre.
Astfel, învățătura potrivit căreia Biserica este imagine a Sfintei Treimi este folosită în ecumenismul contemporan pentru a ocoli întreaga învățătură patristică a Bisericii ca Trup al lui Hristos, cu consecințele pe care le are acest subiect asupra teologiei ”societății îndumnezeirii”. În același timp, desconsideră și răstălmăcesc ofensator întreaga teologie a scrierilor Sfântului Dionisie Areopagitul. Acest lucru îl consider extrem de periculos pentru eclesiologia ortodoxă și, în general, pentru teologia ortodoxă. Este abordat și acest lucru de mentalitatea contemporană a teologiei postpatristice.
Se știe că teologia despre caracterul treimic al eclesiologiei a avut ca punct de plecare teologia rusă, care a fost prezentată ca fiind superioară teologiei patristice și celei scolastice.
Concluzia acestor gânduri este că Biserica este Trupul lui Hristos și societatea îndumnezeirii; în Biserică prin Taine și viața de nevoință ne unim cu Hristos și prin El ne împărtășim de harul cu felurite lucrări al Dumnezeului Treimic. Hristos este temelia Bisericii, după cuvântul Apostolului Pavel: ”Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3: 11).

Traducere: Tatiana Petrache, comunicare susținută la congresul teologic ”Subiecte de eclesiologie”, organizat de Mitropolia de Nafpaktos, pe 1 octombrie 2016