Pr. Mihai Andrei Aldea: ÎNTRE RĂTĂCIREA UNUIA ŞI CREDINŢA ORTODOXĂ

054 Mantuitorul
Am văzut de curând un videoclip cutremurător. Un biet rătăcit, evident aflat într-o stare de tulburare profundă, emitea o serie de afirmaţii total neortodoxe, cu totul străine de datoria şi credinţa lui de (preot) ortodox.

Primul lucru ce trebuie spus este că un om nu poate susţine sincer puncte de vedere contradictorii propriei religii sau credinţe, mai ales în aspectele fundamentale, definitorii ale acesteia. În clipa în care face aşa ceva deja a părăsit acea credinţă sau religie.

Credinţa Ortodoxă este cea pe care orice preot ortodox are datoria să o cunoască – pe cât se poate mai bine – şi să o mărturisească, să o predea mai departe.

Desigur, nimeni nu le ştie pe toate. Şi oricât de iscusit s-ar crede cineva, nu poate cunoaşte toată teologia ortodoxă. De aceea, atunci când ajungem la lucruri pe care nu le cunoaştem folosim frumoasa expresie „nu ştiu”.

Este frumoasă pentru că este adevărată, este cinstită şi ne smereşte, ne aşază în poziţia corectă înaintea lui Dumnezeu, singurul Atotştiutor. Şi este de bun-simţ să nu ne credem dumnezei.

Atunci când nu vrem să recunoaştem că nu ştim înlocuim tăcerea atât de binecuvântată cu minciuni. Spunea cineva că între ceea ce nu ştim şi ceea ce ştim este ceea ce presupunem. Foarte adevărat! Nenorocirea apare când pretindem a fi adevăr, eventual absolut, ceea ce presupunem. În orice domeniu. Şi cu atât mai mult în teologie.

Aşa şi dl părinte în cauză. Care, din pricini care îl privesc, a uitat de mult deosebirea între presupuneri, speculaţii şi respectiv Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă pe care a făgăduit înaintea lui Dumnezeu să o mărturisească toată viaţa lui.

Acum, desigur, dincolo de această făgăduinţă, are toată libertatea legală – şi, în anumite condiţii, de sinceritate, chiar şi morală – de a renunţa la Credinţa Ortodoxă. Pentru oricare alta i se pare bună.

Dar este şi ilegal, şi imoral, să renunţi la Credinţa Ortodoxă pretinzând că vorbeşti în numele ei! Ceea ce a făcut dl respectiv, atât prin ţinuta preoţească pe care o purta – şi care în acest caz presupune o anume apartenenţă religioasă – cât şi prin faptul că doar pe alocuri a delimitat ideile sale de Credinţa Bisericii. Ori aceste idei sunt în contradicţie nu cu cine ştie ce laturi obscure ale teologiei ortodoxe, ci chiar cu Crezul ortodox şi învăţăturile cele mai importante şi elementare la Bisericii Ortodoxe! De aceea şi folosesc apelativul „dl” în ceea ce îl priveşte, pentru că, deşi preot ortodox prin harul primit şi datoria pe care o are înaintea lui Dumnezeu, a vorbit ca un străin de Ortodoxie.

Nu insist pe temă, deoarece nu mă fac judecătorul lui. Nu dau eu socoteală pentru păcatele lui, mici sau mari (în acest caz, extrem de grave). Dar, ca preot ortodox, sunt obligat să dau o replică pentru cei pe care i-a indus în eroare. O replică nu a mea, pentru că nu este vorba despre o implicare subiectivă. O replică din „Învăţătura de Credinţă Creştin Ortodoxă”, carte care cuprinde esenţa Credinţei Ortodoxe (în numai vreo 400 de pagini!).

Preot al lui Hristos,

Mihai-Andrei Aldea

 

Precizez că nu voi repeta aici rătăcirile proferate de acel domn preot, ci doar voi aminti adevărata Învăţătură Creştin Ortodoxă. Nu în întregime, nici măcar sintetizată în cele 400 de pagini amintite mai sus, ci doar în câteva din punctele cele mai importante asupra cărora s-a minţit de către dl în cauză. Cine va citi cele două pagini care urmează va putea vedea deosebirea uriaşă între ceea ce a spus dânsul şi Învăţătura Ortodoxă. Citatele care urmează sunt din Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2000.

Ce este Sfânta Scriptură?

Sfânta Scriptură sau Biblia este colecţia cărţilor numite ale Vechiului şi ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 î.Hristos) până la autorul Apocalipsei (cca. 100 d.Hristos). Aceste cărţi [care alcătuiesc Sfânta Scriptură] sunt comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preţ şi le foloseşte ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învăţătura cea dumnezeiască.

Ce este păcatul?

Păcatul este călcarea cu deplină ştiinţă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul se mai numeşte şi fărădelege.

Care este originea păcatului?

După învăţătura Bisericii noastre, păcatul şi-a luat începutul odată cu căderea strămoşilor, în Rai. Căci citim în Sfânta Scriptură: „precum printr-un om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, căci toţi au păcătuit în el” (Romani 5.12). Păcatul nu ţine de firea omului, ci s-a ivit prin întrebuinţarea rea a voii libere cu care a înzestrat Dumnezeu pe om.

Cu ce scop a făcut Dumnezeu pe om?

Dumnezeu l-a făcut pe om pentru ca acesta să se împărtăşească de iubire, de bucuria de a fi în preajma lui Dumnezeu şi de fericirea de a-L cunoaşte, de a-L iubi şi de a-L slăvi pe Dumnezeu. El este încununarea întregii zidiri, este o lume în mic (microcosmos), cum zic Sfinţii Părinţi. Prin trupul său, el face legătura cu lumea, iar prin sufletul său, cu Dumnezeu…

Care este porunca lui Dumnezeu, de care Adam trebuia să asculte?

Porunca pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam era aceasta: „Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Facerea 2.17)

Adam şi Eva au păzit această poruncă?

Un timp au păzit-o. Dar din îndemnul diavolului în chip de şarpe şi sub pornirea mândriei lor, Eva întâi, şi Adam după ea, au mâncat din pomul oprit, călcând porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu a blestemat pe şarpe, a prezis necazuri şi suferinţe primilor oameni, i-a scos afară din Rai, dar le-a făgăduit pe Mântuitorul (Facerea 3.15 şi următoarele).

Cum se numeşte acest păcat al lui Adam?

Acest păcat se numeşte păcatul strămoşesc, fiindcă îşi are originea în căderea protopărinţilor noştri prin neascultare faţă de porunca dată lor de Dumnezeu (Facerea 2.16-17; 3.6-19). Păcatul acesta a trecut la toţi oamenii, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Printr-un om [Adam] a intrat păcatul în lume” [Romani 5.12]

Care au fost urmările păcatului strămoşesc?

Păcatul strămoşesc a adus primilor oameni pierderea harului lui Dumnezeu, adică ruperea legăturii cu Dumnezeu, cu ei înşişi [dezbinarea umană] şi cu lumea.

Acest păcat a mai adus slăbirea chipului lui Dumnezeu în om, prin întunecarea în parte a puterilor sufletului şi prin înclinarea mai mult spre rău decât spre bine… Dar această slăbire nu înseamnă ştergerea sau stingerea completă a chipului lui Dumnezeu în om. Omul n-a murit cu totul pentru cele dumnezeieşti. El s-a îmbolnăvit. Chipul lui Dumnezeu în el a slăbit, s-a întunecat.

Prin păcatul strămoşesc, primii oameni au pierdut sfinţenia, curăţia şi putinţa de a nu muri. Pierzând harul, eu au pierdut şi roadele harului. Dacă ar fi ascultat porunca dumnezeiască, Adam şi-ar fi asigurat, cu ajutorul lui Dumnezeu, putinţa de a nu muri, la care ar fi contribuit şi pomul vieţii, de care el nu s-a putut folosi, fiindcă a fost scos din Rai (Facerea 3.22-23).

Prin păcatul lor, primii oameni şi-au pierdut liniştea desăvârşită a trupului, căci păcatul a trezit în ei pofta cărnii. Despărţiţi de cele veşnice şi alunecând spre piericiune, trupurile lor s-au deschis plăcerilor şi necurăţiilor…

Ce spune Crezul ortodox despre Fiul lui Dumnezeu?

Articolele din Crez despre Fiul lui Dumnezeu sunt:

[Credem] şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din Ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Ce ne învaţă aceste articole privite laolaltă?

Ele ne vorbesc despre cea mai mare şi mai minunată faptă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ele ne spun că Cel ce ne-a mântuit pe noi este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar mântuirea a înfăptuit-o prin Întruparea Sa ca om, prin învăţătura şi prin moartea Sa pe cruce şi Învierea din morţi, după care S-a înălţat la Ceruri întru slavă, de-a dreapta Tatălui.

Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu şi prin facerea lumii şi a oamenilor… Dar dovada cea mai mare a iubirii nemărginite ce ne-o poartă ne-a arătat-o prin aceea că pe Însuşi Fiul Său L-a trimis în lume, ca om, şi L-a dat morţii pe cruce „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

Despre această iubire ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume: „Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3.16)…

Aveau trebuinţă oamenii de această întrupare?

Aveau neapărată trebuinţă. Am văzut că prin neascultarea lui Adam a pătruns păcatul şi moartea în toţi oamenii. Păcatul acesta pusese o duşmănie (Romani 5.10) între ei şi Dumnezeu, fiind toţi „fii ai mâniei” (Efeseni 2.3; Romani 5.9), căci îi înrăise şi le slăbise puterea de a face binele…

Pe scurt, în conformitate cu Învăţătura Bisericii Ortodoxe, cei care suntem ortodocşi credem

Sfânta Scriptură, cuprinzând şi Vechiul şi Noul Testament, este adevărată, este Cuvântul lui Dumnezeu către oameni, este lumină şi comoară, izvor de viaţă veşnică şi înţelepciune dumnezeiască.

Că Adam şi Eva au existat, au greşit înaintea lui Dumnezeu şi s-au supus diavolului, necondiţionat, astfel încât în robia răului au intrat nu doar ei, ci şi urmaşii lor.

Că păcatul lui Adam şi Eva a afectat omul profund, astfel încât deşi prin Botez se şterge această moştenire a robiei urmări ale păcatului strămoşesc încă există, atât direct, în cel curăţat prin Botez, cât şi indirect, în societatea şi lumea care au fost supuse stricăciunii.

Că Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a purtat păcatele noastre şi le-A pironit pe Cruce, spălându-le cu sfântul şi scumpul lui sânge, făcându-se pe Sine răscumpărare pentru noi. Prin El, Mijlocitorul între om şi Dumnezeu, avem iertarea păcatelor şi viaţa veşnică.

A Lui fie slava în veci!

Mai jos se poate vedea fragmentul din emisiunea respectiva, cu propovaduirea ratacita a unui preot ortodox

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura