În această vreme curăţitoare a Postului, să ne amintim de poate cea mai reală şi autentică cugetare: Eu sunt ultimul dintre păcătoşi!

Această cugetare nu este o poveste, nu este nici o treapta înaltă la care au ajuns sfinţii. Este o realitate! Este începutul! De cate ori auzim în faţa Potirului, la Sf. Împărătăşanie: … dintre care cel dintâi sunt eu? Credem cu adevărat aceast adevăr? Ne comportăm oare adecvat acestei convingeri? Această convingere, că suntem ultimii dintre păcătoşi, este necesară mântuirii, este necesară începerii urcuşului de despătimire a sufletului. Toţi greşim, e omeneşte, de aceea haideţi să reîncepem o curăţire a sufletului pomenind stihurile de umilinţă predate nouă de Sf. Andrei Criteanul, în Canonul ce se cântă în Prima săptămână a Postului Mare. Iată cum trebuie să începem pocăinţa:

Vino ticăloase sufletDe unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, și de împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru păcatele mele.

Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit Ție; ci Te milostivește, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate, și eu le vărs înaintea Ta; milostivește-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.

Fii mie milostiv, strig Ție ca și vameșul; Mântuitorule, curățește-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greșit Ție, ca mine.

Nici lacrimi, nici pocăință nu am, nici umilință; ci Tu Însuți acestea, Mântuitorule, dăruiește-mi-le, ca un Dumnezeu.

Ușa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

Pe toți cei mai înainte de lege întrecându-i, o suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viața drepților.

Greșit-am, Doamne, greșit-am Ție! Milostivește-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greșit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greșelile.

N-a fost în viață păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voința și cu gândul și cu știința, și cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.

Fie-mi mie scăldătoare Sângele cel din coasta Ta, totodată și băutura și apa iertării ce a izvorât, ca să mă curățesc cu amândouă, ungându-mă și bând, și ca o ungere și băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață…

Păcatele lui Manase ți-ai îngrămădit cu voința, suflete, punând ca niș te lucruri de scârbă patimile și în mulțind cele dezgus tătoare; dar pocăinței lui râvnind cu căldură, câștigă-ți umilința.

Folosit-am rău chipul Tău, și am stricat porunca Ta; toată frumusețea mi s-a întunecat, și cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, pre cum cânta David.

Întoarce-te, căiește-te, descoperă cele ascunse; grăiește lui Dumnezeu Cel ce știe toate. Tu singur știi Mân tuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuți Tu mă miluiește, precum cânta David, după mare mila Ta…