articole, Minunile Părintelui Justin
Din minunile Părintelui Justin Pârvu
„Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni”
Eram în luna noiembrie a anului 2000. Fiica mea era însărcinată în ultima lună şi se pregătea de naştere. Avea însă să treacă printr-o mare cumpănă. Sarcina se pare că era cu probleme. A născut un băieţel prin cezariană, dar fiica mea nu s-a mai trezit, a intrat în comă, iar apoi în moarte clinică. Medicii nu îi mai dădeau şanse şi voiau să o deconecteze de la aparte. Eu însă m-am opus, pentru că nu îmi pierdusem nădejdea în Dumnezeu.
Era vineri când fiica mea fusese declarată de medici în moarte clinică. Am hotărât cu soţul meu să mergem la mai multe mănăstiri, cerând rugăciunile preoţilor şi călugărilor. Duminică seară ajungem şi la Petru Vodă. După 4 ore de aşteptare, ne vine şi nouă rândul să intrăm la Părintele. Părintele ne-a privit îndelung şi ne-a zis cu durere în ochi:
„Aţi ajuns foarte târziu”.
A scris pomelnicul, s-a rugat câteva minute, apoi, uitându-se într-o parte, ne-a spus:
„Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni încet, încet”.
Şi într-adevăr aşa a fost. A doua zi, seara, fiica mea a ieşit din comă, spre uimirea medicilor care recunoşteau că este o minune. Şi, după cum spusese Părintele, fata mea şi-a revenit în timp, încet încet, cu ajutorul lui Dumnezeu şi rugăciunile Părintelui Justin.
Acum sunt bucuroasă şi dau slavă lui Dumnezeu că nepotul meu, Andrei, are o mamă sănătoasă, care i-a oferit şi îi oferă o educaţie aleasă.
Mulţumim, Părinte!
Monica, Tg. Neamţ
Grabnic ajutător în găsirea unui loc de muncă
„Dumnezeu S-a milostivit de mine pentru iubirea ce o are faţă de acest Sfânt Mucenic contemporan”
Şi eu tocmai ce am trăit o minune a părintelui Justin. Ştiam că a fost un părinte cu totul deosebit, dar mă îndoiam înlăuntrul meu de sfinţenia sa. Nu credeam pe deplin că e deja în rândul sfinţilor. Nu ştiu de ce… Însă, mi-a ieşit în cale o amică ce mi-a povestit despre minunile din timpul vieţii şi de după adormirea sfinţiei sale întru Domnul.
Eram într-o clipă de deznădejde, primisem un răspuns negativ din partea unei firme şi aveam mare nevoie să mă angajez. Nu ştiam ce am să mă fac.
În clipa aceea, eram pe o bancă în Iaşi, lângă Catedrala Mitropolitană, plângeam şi mi-am amintit de Anca, prietena mea şi de vorbele ei despre părinte. Cu multă necredinţă i-am zis atunci printre lacrimi: „Părinte Justin, dacă într-adevăr mă auzi, ajută-mă!”.Exact că tatăl lunaticului… „Cred, ajută necredinţei mele”. Ştiam de darurile părintelui, credeam dar nu credeam.
În secunda următoare rugăciunii, pe aceeaşi bancă stând, a sunat telefonul şi a doua zi am mers la un interviu, unde azi, după ce luni mi-au confirmat acceptul lor în firmă, am semnat contractul. Părintele Justin mi-a ajutat să îmi găsesc un loc de muncă, când poate nu meritam. Dumnezeu S-a milostivit de mine pentru iubirea ce o are faţă de acest Sfânt Mucenic contemporan. Mă bucur că am şi azi binecuvântarea sa înscrisă pe cartea mea de rugăciuni. Iartă-mă, părinte, pentru necredinţa mea şi îţi mulţumesc şi fii mie luminător. Amin.
(M. din Iaşi)
Tămăduieşte un copil de spaimă şi de frică
Când fetiţa noastră avea cam 6 ani, a avut o perioadă în care era foarte speriată. Pe vremea aceea noi lucram până seara, iar copilul stătea ziua cu o bonă care, din lipsă de experienţă, dar şi din dorinţa de a se apropia cumva de copil, îi spunea tot felul de poveşti cu fantome, de groază.
Într-o zi, când am venit acasă de la serviciu, copilul a intrat într-o stare ca de şoc. Bătea vântul afară şi se auzea şuieratul lui pe coşul centralei. Fetiţa s-a speriat atât de tare de acel şuierat, pe fondul poveştii de groază, proaspăt povestite de bonă ei, încât cam un sfert de oră nu am putut să o dezlipesc de mine. Stătea agăţată de mine şi tipa, plângea. De atunci au început nopţile de coşmar. Nu putea dormi decât cu noi în pat, numai dacă atât eu cât şi soţul meu stăteam lângă ea şi ţineam fiecare mâinile pe ea. Numai aşa se simţea în siguranţă şi nu puteam, nici după ce adormea, să ne mişcăm din pat. Ne-am chinuit aşa câteva luni. Eram cu toţii extrem de tensionaţi, fiindcă nu aveam niciun fel de libertate de mişcare şi seara trebuia să dormim toţi în acelaşi pat, pentru ca ea să ne simtă aproape. Dacă mergeam la baie, se trezea noaptea şi venea cu mine. Nu stătea singură în cameră nici ziua, ci venea să stea în bucătărie, cu mine.
Ne-am decis să mergem la Părintele, cam după 6 luni de chin. Ajunşi acolo, am reuşit să intrăm destul de repede, contrar aşteptărilor. La Părinte se stătea şi cu zilele ca să poţi intra. De data aceasta în 3 ore eram înăuntru. Era iarnă, de ziua Părintelui, în februarie, cred că 2006 sau 2007. I-am povestit Părintelui problema noastră, ne-a binecuvântat, pe fetiţa noastră în mod special şi ne-a trimis la Părintele S. să ne citească rugăciuni, spunându-ne ca ulterior să revenim la dumnealui cu copilul.
Părintele a ştiut că vom putea reveni. Niciodată nu am reuşit să intrăm de două ori în aceeaşi zi la Părinte. Mereu am stat zile şi am fost fericiţi că am reuşit să luăm doar binecuvântare. De data aceasta am fost la Părintele S., ne-a citit o rugăciune tuturor, şi ne-am reîntors la Părintele Justin, reuşind să intrăm în alte două ore. A fost o mare minune pentru noi chiar şi aceasta. A doua oară a binecuvântat-o pe fetiţă din nou şi ne-a învăţat ce rugăciuni să mai facem ca leac împotriva fricii, care, aşa cum ne-a spus dumnealui: „vine de la vrăjmaşul, măi!”
Noi suntem din Bucureşti şi atunci aveam cazare la un hotel al instituţiei unde lucram, chiar lângă Mănăstirea Agapia. Am plecat noaptea de la Părintele Justin, îndreptându-ne spre Agapia. Ajunşi în cameră, după ce ne-am pregătit de culcare, fetiţa noastră, care se temea şi de umbra ei, a ieşit din cameră. Toaleta era pe hol, lumina era stinsă. Am întrebat-o unde se duce şi ne-a zis că la baie. De mai mult de jumătate de an nu mersese la toaletă singură! Şi asta acasă, unde cunoştea locul! Aici era într-un hotel străin, pe un hol întunecat şi nu a avut nicio ezitare. Noi n-am zis nimic, am aşteptat liniştiţi să revină în cameră şi ne uitam unul la altul, fără să ne vină să credem. Tot aşteptam să strige, să mă cheme, să se teamă. Teama nu a mai revenit niciodată de atunci.
Dăm slavă Domnului şi mulţumim Părintelui nostru drag pentru tot binele pe care l-a săvârşit în sufletele şi în viaţa noastră de familie!
Slăvit şi binecuvântat să fie în veci numele Sfântului nostru Părinte sus, în Ceruri, printre toţi Sfinţii! Şi mulţumim din suflet Părintelui S., pe care de atunci îl pomenim neîncetat în rugăciunile noastre!
(o familie din Bucureşti)
Articole preluate din Revista ATITUDINI şi din cartea „Din învăţăturile şi minunile Părintelui Justin Pârvu”
NOTĂ: Toţi cei care mai doresc să ne împărtăşească din minunile şi din clipele petrecute alături de Părintele Justin – sunt rugaţi să o facă pe adresa redacţiei: [email protected] . Va mulţumim!
Sfinte Parinte Justin,roaga-te pentru Tara Romaneasca,pentru poporul roman si pentru noi toti,nevrednicii si pacatosii! Amin.
Radu Iacoboaie – DE CE NU TREBUIE SĂ PRIMEASCĂ ORTODOCȘII ACTELE CU CIP
În acest articol ne vom rezuma la argumentele de natură teologică, pentru întărirea fraților noștri ortodocși în încercările mai grele care ne așteaptă. Precizăm că, cei care nu împărtășesc credința noastră dar refuză cipurile au alte argumente binevenite și ele, pe care le cunoaștem în general.
Primul text de referință și pe care nu-l putem exclude sub nicio formă este însăși Sfânta Scriptură, în care găsim Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Aici, în capitolul 13, intitulat Fiara, care se ridică din mare, defăimează pe Dumnezeu și dă război sfinților. O altă fiară, proorocul mincinos, se ridică din pământ. Numele celei dintâi: 666), descoperim versetele 16-18:
,,16. Și ea (fiara, satana – n.a.) îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte,
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.”
În special părinții și monahii athoniți, precum Părintele Paisie Aghioritul, au identificat deja în cipurile de urmărire actuale (atașate buletinelor, pașapoartelor, permiselor de conducere) semnul premergător pecetluirii (,,semnul”, aplicat pe mână sau frunte, prin cipurile implantate). Iar acestea sunt într-adevăr realizate cu o tehnologie de vârf diabolică, (conținând într-un mod mai mult sau mai puțin explicit cifra 666, care este ,,numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”). Spunem că această tehnologie este diabolică datorită scopului pe care și l-a propus și anume: îndepărtarea omului față de Dumnezeu. Iar cine sunt vizați în primul rând? Ortodocșii, pentru dreapta credință.
Care este numele fiarei? Este chiar satana. Vedem că acest cuvânt conține exact șase sunete sau litere. Iar numărul numelui fiarei este 666, adică un fel de CNP. Așa cum fiecare cetățean are un Cod Numeric Personal, pentru a fi identificat mai ușor în anumite baze de date ale instituțiilor statului, tot astfel satana are un număr, numai că el și l-a ales, nu i-a fost impus. Satana a venit cu această idee de cipuire a oamenilor, pentru a arăta că aceștia îi aparțin și că i se închină lui. Și se vede din faptul că mai întâi a fost cipuirea animalelor din stăpânirea omului, iar mai pe urmă a venit și rândul oamenilor să fie cipuiți, numai a acelora care se lasă amăgiți de diavol. De fapt, Lucifer nu are în stăpânire decât ,,deșertăciunile” acestei lumi, și nu poate decât să-i ispitească pe oameni. Doar sufletele din iad sunt aflate sub stăpânirea lui.
Și să nu uităm că în închisorile comuniste și nu numai, omul nu mai avea dreptul la numele său și identitatea lui (mai ales cea creștin-ortodoxă), ci era mereu identificat prin numărul pe care l-a primit, ceea ce reprezintă o înjosire și o depersonalizare a omului.
Acest 666 a fost ales desigur pentru conține anumite semnificații. El simbolizează atât legiunile de demoni (răsturnate din 999, legiunea a noua fiind cea din care a căzut Lucifer și cei care l-au urmat), cât și numărul de talanți plătiți ca bir regelui Solomon de către popoarele supuse lui, cât și actuala putere iudaică a evreilor sioniști, care consideră că sunt încă poporul ales și sunt îndreptățiți să conducă și să domine întreaga lume.
Prin aceste cipuri, devenim numere fără vreo importanță, ,,înrobiți unui sistem satanic”, după cum îl numește părintele Iustin Pârvu. Lumea se transformă într-o închisoare, în care temnicerii sunt evreii sioniști și francmasonii, singurii care desigur nu își vor pune cip, pentru că sunt slugile antihristului.
Credem că antihristul, de care vorbesc Apocalipsa și alte profeții, s-a născut deja. Pentru că actualul Papă Francisc este proorocul mincinos. La polul opus este Sfântul Ioan Botezătorul, care a pregătit calea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Citiți cu atenție capitolul 13 (versetele 11-15) și gândiți-vă la anumite fapte ale actualului Papă, cum ar fi anumite declarații publice, spălarea și sărutarea picioarelor unor pușcăriași și a unei femei musulmane…
De ce nu trebuie să primească ortodocșii actele cu cip? Dacă nu v-au convins până acum argumentele de mai sus, scrise pe înțelesul tuturor, să ținem seama atunci de faptul că această sclavie electronică ne lipsește în primul rând de atributul libertății, de liberul arbitru primit ca dar sau consecință a gustării de către protopărinți (Adam și Eva) din pomul cunoștinței binelui și răului.
Apoi, dacă noi am primi buletinele electronice, ne va fi ulterior aproape imposibil să mai renunțăm la ele iar datele pot fi folosite pentru a ne obliga să primim și pecetea (biocipul sau microcipul implantat în corpul uman pe mână și frunte). Deja sunt aplicate parțial (în SUA, Marea Britanie, unor militari, polițiști, bolnavi etc.) sau chiar primite de bună voie. Este vorba despre biocipurile marca VeriChip, acceptate de unele persoane care consumă droguri sau se tem de răpiri și există desigur și alte cazuri. Se încearcă chiar convingerea opiniei publice pentru implantarea biocipului la toți copiii care se nasc!…
Dacă nici așa nu v-am putut convinge, eu nefiind decât un simplu mirean, atunci luați aminte măcar la părerile și sfaturile marilor duhovnici care s-au pronunțat deja ferm și curajos împotriva cipurilor de urmărire și control a omului, ierarhilor Bisericii Ortodoxe din România (precum fostul Mitropolit Bartolomeu Anania), din Grecia (precum Mitropolitul Serafim de Pireu) și din alte țări ortodoxe, preoților (precum Mihai Valică) și monahilor înduhovniciți în frunte cu părintele arhimandrit Iustin Pârvu, cel care a tras semnalul de alarmă încă din anul 2009.
Sunt oare ei în erezie sau sunt în erezie mai degrabă cei care încearcă să convingă lumea că aceste cipuri nu reprezintă niciun pericol? Uitați-vă și analizați singuri și cu multă atenție cine sunt cei care promovează la noi actele cu cip: cei care dețin blogul razboiintrucuvant și alte câteva, monahul Teofan Popescu din mănăstirea Putna, Răzvan Bucuroiu, Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu, Dan Puric și alții…