Prof. Ioan Vlăducă ne explică pericolul unirii cu monofiziții

Date explicative

Natură (fire) înseamnă ceea ce este comun, de exemplu omenitatea (natura umană). Astfel, Petru este om, aşa cum este şi Pavel sau cum sunt ceilalți oameni. Toți oamenii au aceeaşi natură.

Ipostas (ipostasă) este ceea ce este luat ca parte: un anumit individ sau o anumită persoană. Astfel, Petru este un ipostas, iar Pavel un altul[1].

„Cuvântul «Dumnezeire» indică firea, iar cuvântul «Tată» indică Ipostasa, după cum şi «omenirea» (sau «omenitatea» „n. n.) indică firea, iar «Petru» indică ipostasa. Cuvântul «Dumnezeu» indică şi comunul firii, dar se dă prin derivație şi fiecăreia din Ipostase, în acelaşi fel şi cu cuvântul «om».

Dumnezeu este Cel care are fire dumnezeiască, iar om cel care are fire omenească”[2].

Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat; El este un singur Ipostas (o singură Persoană) în două firi (dumnezeiască şi omenească).

De ce este atât de important să recunoaştem două firi în Hristos? Recunoscând două firi în Hristos, mărturisim că El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. „Şi fiind Dumnezeu desăvârşit, se face om desăvârşit şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutățile, singurul nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om? Şi Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup din Duhul cel Sfânt şi din Maria Sfânta Pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu”[3]. El se face mijlocitor între om şi Dumnezeu şi „se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră şi făcându-ni-se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putință să dobândim mântuire”[4].

Unii monofiziți, urmând rătăciților Eutihie şi Dioscor, consideră că Hristos ar avea după întrupare doar fire dumnezeiască. În acest caz, care ar fi folosul întrupării?

Alți monofiziți, urmând ereticului Sever al Antiohiei, spun că cele două firi (dumnezeiască şi omenească) s-ar fi amestecat, rezultând o nouă fire. Dacă  ar fi cum spun ei, această fire hibridă nu ar fi nici dumnezeiască, nici omenească, iar Hristos nu ar fi nici Dumnezeu, nici om. Dacă nu ar fi Dumnezeu, nu ar avea putere să ne mântuiască. Iar dacă prin întrupare n-ar fi devenit om, ce rost ar mai fi avut întruparea?

Aspecte istorice

Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) a condamnat erezia patriarhului Nestorie, numită dioprosopism sau nestorianism, care susținea că în Iisus Hristos sunt două persoane: Persoana dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu şi persoana omenească a lui Hristos. Ereticul Nestorie considera că Fecioara Maria nu a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, cum învață Biserica, ci a născut pe omul Hristos. De aceea, nu o numea Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), ci născătoare de om (Anthropotokos) sau născătoare de Hristos (Hristotokos). Refuzând să se supună hotărârilor Sinodului, Nestorie a fost depus din scaunul de patriarh al Constantinopolului şi exilat.

Din opoziție nechibzuită față de nestorianism, a apărut o altă erezie, monofizismul. Prima variantă a acestei erezii este cea a lui Eutihie, erezie care afirmă că Hristos are o singură fire, cea dumnezeiască, aceasta absorbind cu totul firea omenească. Întemeietorul ereziei monofizite a fost bătrânul arhimandrit din Constantinopol, Eutihie, bărbat cu temeinice cunoştințe biblice, care luptase cu mult zel contra nestorianismului, dar nu sub ascultarea Sfinților Părinți, ci după născocirile minții sale.

Denunțat patriarhului Flavian al Constantinopolului de Episcopul Eusebiu de Dorileum, Eutihie a fost chemat să-şi expună doctrina într-un Sinod Local din Constantinopol (448).

După ce a refuzat de câteva ori să se prezinte, Eutihie a venit la Sinod însoțit de o mulțime de monahi şi o gardă militară. În timpul discuțiilor, el a mărturisit că Domnul este din două firi, şi că Sfânta Fecioară este de o ființă cu noi şi din ea S-a întrupat Dumnezeul nostru. De aceea, unii sinodali au avut inițial impresia că Eutihie este ortodox.  Prin întrebări mai precise, s-a cunoscut însă că el mărturiseşte că Domnul este „din două firi”, dar nu acceptă că este „în două firi”. În final, neavând cum să-şi mai ascundă rătăcirea, Eutihie a făcut următoarea mărturisire: „Mărturisesc că Domnul a fost din două firi înainte de întrupare, dar după întrupare nu mărturisesc decât o singură fire”.

În urma acestei mărturisiri eretice, Eutihie a fost anatematizat. Sentința de condamnare a fost semnată de 30 de episcopi şi 23 de egumeni. Revoltat de hotărârea de anatematizare, el a apelat la patriarhul eretic Dioscor al Alexandriei (444-451), în care a găsit un apărător înfocat. Aşa fac ereticii când sunt condamnați „în loc să se îndrepte, se revoltă şi caută ajutor omenesc la puternicii zilei.

Pentru combaterea monofizismului, binecredincioşii împărați Marcian şi Pulheria au convocat al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), la care au participat 630 de Sfinți Părinți.

În şedința a V-a din 22 octombrie 451, luminați de harul Sfântului Duh, Sfinții Părinți au alcătuit următoarea mărturisire de credință: „Urmând aşadar Sfinților Părinți, noi învățăm într-un glas şi mărturisim pe Unul şi Acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru Dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet rațional şi din trup, de-o-ființă cu Tatăl după Dumnezeire şi de-o-ființă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după Dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură Persoană şi într-un singur Ipostas, nu împărțindu-se sau despărțindu-se în două fețe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la început proorocii, precum El Însuşi ne-a învățat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinților”[5].

Dumnezeu a arătat în chip minunat, la Calcedon, care este mărturisirea adevărată. Punându-se cele două mărturisiri în cinstita raclă a Sfintei Mari Mucenițe Eufimia şi pecetluindu-se racla, mărturisirea ortodoxă a fost găsită în mâna dreaptă a Sfintei (ca semn de acceptare), iar mărturisirea monofizită a fost găsită sub picioarele Sfintei (ca semn de lepădare şi călcare în picioare).

Mai târziu, patriarhul eretic Sever al Antiohiei, a născocit a doua variantă de monofizism, mai vicleană decât prima. El considera că în Hristos, cele două firi s-au amestecat, formând o fire compusă.

Părintele Dumitru Stăniloae, în Introducerea la Epistolele hristologice ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, scrie următoarele despre ereticul monofizit Sever: „Scrierile antimonofizite (ale Sfântului Maxim „n. n.) sunt îndreptate cu precădere împotriva formei date acestuia (monofizismului „n. n.) de patriarhul monofizit al Antiohiei, Sever (+ 512). Acesta, urmărind înşelarea ortodocşilor, afirma că în Hristos s-au păstrat deosebirile dintre calitățile divine şi umane, dar continua să refuze admiterea a două naturi în Hristos. Sfântul Maxim arată că prin aceasta Sever susține şi mai direct amestecarea firii omeneşti cu cea dumnezeiască într-o singură fire, care nu e nici dumnezeiască, nici omenească, ci ceva intermediar între ele, despărțind pe Hristos şi de Dumnezeu şi de oameni, deci neputând mântui pe oameni. […] Față de afirmația lui Sever că Hristos are o fire compusă, Sfântul Maxim lămureşte că se poate vorbi de un ipostas compus al lui Hristos, dar nu de o «fire compusă»”[6].

În acest text, Părintele Stăniloae arată clar că patriarhul monofizit Sever urmărea înşelarea ortodocşilor.

Minciunile din ziarul Lumina

Ziarul „Lumina” numește în mod greșit adunările monofizite, „Biserici Ortodoxe Orientale”:

„Însă cercetările recente şi dialogul întreprins în a doua jumătate a secolului trecut între reprezentanții celor două grupuri au dus la concluzia că nu este nicio diferență doctrinară între Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Ortodoxe Orientale”.

În Vestitorul Ortodoxiei din 30 noiembrie 1994, patriarhul monofizit Shenouda al III-lea numeşte „Biserica” sa „Biserica Ortodoxă Coptă”[7]. Dar numărul din septembrie 1994 al Vestitorului Ortodoxiei, scrie la pagina 8 următoarele: „Denumirea de Biserică Coptă aparține Bisericii monofizite egiptene. Existența ei începe în anul 451, odată cu depunerea din treaptă a Patriarhului Alexandriei, Dioscor, care a refuzat să recunoască hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon”. Deci în septembrie 1994 Biserica Coptă era monofizită, iar în noiembrie 1994 era numită deja „Ortodoxă”. Prin eticheta „Ortodoxă” se încearcă înşelarea tuturor oamenilor care nu cunosc amănuntele istorice şi teologice.

Metoda răspândirii prin mass-media a titulaturii de „Bise­rici Ortodoxe Orientale” pentru grupările monofizite, va induce multor oameni impresia că monofiziții sunt ortodocşi.

Într-un articol teologic mai vechi găsim scris că „după recensământul din 1926, numărul credincioşilor copți sau «ortodocşi» cum le place lor să se numească, spre deosebire de adevărații ortodocşi pe care-i numesc «melkiți», ajunsese la 859.670”[8]. Deci copții nu sunt ortodocşi, ci aşa le place lor să se numească.

Ziarul „Lumina” se arată de acord cu Părintele Profesor Nicolae Necula, care îi consideră ortodocşi pe actualii copți (monofiziți egipteni):

„Părintele profesor Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a studiat în amănunt cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Copte, scriind chiar şi teza de doctorat pe această temă. «Personal am această convingere că sunt într-adevăr ortodocşi, n-au nici o legătură cu monofizitismul», spune pr. Necula”.

Cum putem considera ortodocşi pe copții care nu recunosc Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon şi minunea Sfintei Mari Mucenițe Eufimia? Cum să îi numim ortodocşi pe cei care nu acceptă învățătura Sfinților Ioan Damaschin şi Maxim Mărturisitorul despre cele două firi ale lui Hristos?

Patriarhul monofizit Shenouda al III-lea se preface că acceptă formularea de la Calcedon, dar, în final, ajunge tot la monofizism. În alocuțiunea adresată Comisiei Teologice Mixte în 1989, la mănăstirea Amba Bishoy, patriarhul copților, Shenouda al III-lea, mărturiseşte că Domnul nostru Iisus Hristos „a unit Dumnezeirea Sa cu umanitatea Sa în mod neamestecat, neschimbat, nedespărțit, şi în urma acestei uniri tainice a Domnului nostru nu mai putem vorbi despre două firi”[9]. Deşi recunoaşte că unirea s-a realizat în mod neamestecat şi neschimbat, consideră că în urma acestei uniri nu mai putem vorbi despre două firi. Monofizismul severian al acestei mărturisiri este evident.

Patriarhul monofizit Shenouda al III-lea al copților a declarat în 1979 la întâlnirea de la Chambesy: „În ceea ce priveşte Sinoadele Ecumenice, noi nu acceptăm decât pe primele trei [ „]. Noi refuzăm Sinodul de la Calcedon. [ „]. Pot să spun foarte deschis, nicio Biserică din Orient nu poate să primească Sinodul de la Calcedon”[10].

Revizuire a cărților de cult?

Iar despre Nicolae Necula, fostul decan al Facultății de Teologie de la Bucureşti, trebuie să știm că defăimează învățătura Sfinților Părinți și vrea să modifice cărțile de cult. El a declarat:

„Cât priveşte cărțile de cult, acestea necesită o revizuire şi reeditare a lor, curățite de anatemele sau blestemele îndreptate împotriva unor corifei ai celor două familii de Biserici şi mai ales din familia Bisericilor Vechi Orientale (monofizite „n. n.), condamnați şi înfierați în Sinodiconul care se citeşte în Duminica Ortodoxiei sau în slujba hirotonirii Episcopului ortodox”[11].

Neînțelegere de termeni?

În ziarul „Lumina” găsim şi mărturia eretică a monofizitului Talaat Takla Mourkus:

„Predicatorii, arhiereii şi Patriarhul nostru recunosc că dialogul între biserici a scos la iveală unitatea de doctrină, spune Talaat Takla Mourkus Ataas, preşedintele Asociației Ortodoxe Copte „Sfântul Mina” din Bucureşti. În toată istoria noastră am avut o concepție ireală despre Bisericile Bizantine. Aşa cum bizantinii ne numeau monofiziți, aşa şi noi îi numeam nestorieni. La aceasta s-a ajuns din cauza lipsei unei explicații ortodoxe clare. A fost o neînțelegere de termeni. Nu există lipsă de dumnezeire sau umanitate a lui Hristos în Biserica Coptă”.

Nu a fost nicio neînțelegere de termeni, fiindcă Sfinții Părinți nu au fost nici înșelați, nici lipsiți de pregătire teologică. Același lucru îl arată și minunea Sfintei Mucenițe Eufimia: tomul ortodox a fost găsit în mâna dreaptă a Sfintei, ca semn de primire, iar tomul ereticilor a fost găsit sub picioarele Sfintei, ca semn de lepădare. Despre relevanța acestei minuni, Sfântul Paisie Aghioritul spune foarte clar: „Oare atâția Sfinți Părinți care au fost luminați de Dum­nezeu şi au trăit în aceeaşi vreme cu ei [cu monofiziții] i „‘au înțeles greşit, şi ve­nim noi acum, după atâtea veacuri, ca să „‘i corectăm pe Sfinții Pă­rinți? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală? Oare şi ea a înțeles greşit cartea ereticilor?”

Monofiziți nestorieni şi monofiziți severieni

Ziarul „Lumina” preia viclenia actualilor monofiziți care condamnă monofizismul eutihian pentru a crea impresia că nu sunt monofiziți:

„Noi suntem de acord să condamnăm ereziile nestoriană şi eutihiană. Noi nu separăm, nici nu divizăm natura umană de natura dumnezeiască în Hristos. Cele patru expresii folosite pentru a descrie taina unirii ipostatice aparțin tradiției noastre comune (neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit, n.r.)”.

Actualii copți nu sunt monofiziți eutihieni, ci sunt monofiziți severieni. Monofiziții severieni spun că Hristos are o fire compusă.

Sfântul Ioan Damaschin spune foarte clar că „firile s-au unit unele cu altele fără să se schimbe şi fără să se prefacă. Firea dumnezeiască nu s-a îndepărtat de simplitatea ei proprie, iar firea omenească nici nu s-a schimbat în firea Dumnezeirii, nici n-a devenit inexistentă şi nici din cele două firi nu s-a făcut o singură fire compusă.

Firea compusă nu poate să fie deoființă cu niciuna din cele două firi din care a fost compusă, deoarece din naturi deosebite rezultă ceva deosebit. [ „]

Dar dacă, după cum spun ereticii, Hristos ar fi fost după unire dintr-o singură fire compusă, atunci s-a schimbat dintr-o fire simplă într-o fire compusă şi în realitate ea nu mai este deoființă nici cu firea simplă a Tatălui nici cu aceea a mamei. O astfel de fire nu este compusă din Dumnezeire şi omenitate, nici nu este în Dumnezeire şi omenitate şi nu va putea fi numit nici Dumnezeu, nici om, ci numai Hristos. [ „]

Dacă Hristos ar fi dintr-o singură fire compusă, şi dacă este deoființă cu Tatăl, atunci va fi şi Tatăl compus şi deoființă cu trupul, lucru absurd şi plin de toată blasfemia”[12].

Sfântul Maxim Mărturisitorul aduce următorul argument: La orice fire compusă, componentele ei vin la existență în acelaşi timp. La om, sufletul şi trupul apar simultan. Dar Cuvântul are din veşnicie fire dumnezeiască, iar firea omenească a asumat-o la un anumit moment. Cele două firi nu sunt de aceeaşi vârstă. „N-ar îndrăzni cineva vreodată din cei ce ştiu să cugete binecredincios, să spună că Hristos este o singură fire compusă, ca nu cumva, după ce s-au hotărât să spună acestea, din necesitatea unei înlănțuiri naturale şi unei consecvențe, să deducă mai departe că […], sau trupul e împreună etern cu Cuvântul, sau Cuvântul e de aceeaşi vârstă cu trupul. Căci aceasta e rațiunea oricărei firi compuse. […] Deci nu e îngăduit celor binecredincioşi să spună că Hristos e o fire compusă”[13].

Ziarul „Lumina” afirmă că anatematismele împotriva monofiziților trebuie ridicate, deoarece aceștia nu au fost vinovați de erezie:

„Ultima întrunire a fost în 1993, la Chambésy. Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unității eclesiale. În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici, şi urma ca să definitivăm modalitățile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toți reprezentanții bisericilor ortodoxe şi vechi orientale, spune pr. Nicolae Necula, reprezentant al BOR la dialog alături de Mitropolitul Antonie Plămădeală.( „)

Noi trebuie să ne reconsiderăm această atitudine şi să scoatem din cărțile de cult anatematismele împotriva lor, pentru că n-au fost vinovați. Ei erau naționalişti puri, țineau foarte mult la poporul lor”.

Învechire a hotărârilor Sfintelor Sinoade?

Unii spun că Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice au fost bune la vremea lor, dar acum nu mai sunt valabile, fiindcă s-au învechit. Oare este posibilă o astfel de învechire? Nicidecum!

Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice nu au fost luate după înțelepciunea omenească. Ele nu sunt ca teoriile ştiințifice care se învechesc şi sunt înlocuite de altele noi. Prin Sfinții Părinți a grăit Sfântul Duh. De aceea, nu este posibilă învechirea Hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice.

Sfânta Scriptură este mai veche decât Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice. Cei care leapădă Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice pe motivul vechimii, ce vor face cu Sfânta Scriptură?

Să vedem acum ce posibilitate canonică au necalcedonienii de a ieşi de sub anatema.

„Propunerea ridicării anatemelor aruncate de Sinoadele Ecumenice asupra ereziarhilor monofiziți şi asupra celor de o cugetare cu aceştia este lipsită de orice bază canonică. Ieşirea de sub anatemă se realizează numai şi numai prin lepădarea ereziei vizate de Sinod şi acceptarea răspicată a învățăturii ortodoxe”[14].

publicat în ATITUDINI, nr. 11

BIBLIOGRAFIE

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993.
Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele două voințe ale lui Hristos, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2004.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti,  PSB 81, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990.
Arhimandrit Gheorghios Starețul Sfintei Mănăstiri Grigoriu – Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, Ed. Sfântul Nectarie, 2003.
Diacon Lector I. Pulpea, Posibilitatea întoarcerii Bisericilor monofizite la Ortodoxie, Ortodoxia, anul III, nr 4, oct-dec, 1951.
Preot Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credința Strămoşească, 2002.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Critica făcută monofizitismului de către Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Studii de Teologie Dogmatică, Craiova, 1991.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Critica făcută de Sfântul Maxim monotelismului, în Studii de Teologie Dogmatică, Craiova, 1991.
Ion Vlăducă, drd. Dumitru Popescu, drd. Gheorghe Fecioru, Acceptăm unirea cu monofiziții? Românii ortodocși între optimism, dezinformare și apostazie, Chilia „Buna Vestire”, Schitul „Sf. Dimitrie” „Lacu (Athos), Predania, 2008.
Părintele Arsenie Vliangoftis, Doctor în Teologie şi Licențiat în Filosofie, Ereziile contemporane „o adevărată amenințare – , Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006.
Sfânta Mănăstire Paraklitu, Ecumenismul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2004.
Sunt anticalcedonienii ortodocşi? Texte ale Sfintei Comunități a Sfântului Munte şi ale altor Părinți athoniți privitoare la dialogul dintre ortodocşi şi anticalcedonieni (monofiziți), traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuțescu, Schitul Lacu „Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2007.
Viața, Acatistul și Paraclisul Sfintei Mari Mucenițe Eufimia, Ed. Evanghelismos, București 2010.