PROTEST | ÎN APĂRAREA LUI MIHAI EMINESCU

Protestul de la București și legea lui Vexler

Ca și inițiatorii protestului, nici noi nu avem nimic împotriva unui om, indiferent de etnia lui, mai cu seamă că este evreu, adică din neamul Mântuitorului și Dumnezeului nostru, Iisus Hristos. Avem însă ceva împotriva celor ce flutură minciuna de la amvoanele așa-zisei democrații. Nu putem sta indiferenți atunci când marii noștri oameni de cultură sunt defăimați, ciuruiți de gloanțele cenzurii și urii. Ce aveți domnule Vexler cu Eminescu, că noi nu avem nimic cu dvs? Cum poate un creștin, ucenic al Iubirii desăvârșite, Care Și-a dat viața pe Cruce pentru păcatele întregii omeniri, să urască pe cineva? Nu vă urăște nimeni, domnule Vexler, doar că ne dorim ca nici dvs să nu ne urâți înaintașii care au modelat administrativ și cultural această țară.

Astfel, astăzi, în memoria Românului de geniu Mihai Eminescu, vă oferim un cuvânt trezvitor și însuflețitor al Părintelui Justin Pârvu, pentru cei ce vor să cinstească memoria culturii românești:

Pr. Justin Pârvu:Reacția omului de cultură

Măi, să știți că omul de cultură iese în față, strigă și răcnește, cu toate forțele lui și apără valorile pe care el le-a cunoscut și pe care le trăiește. Pentru că dacă ar fi tăcut, tot așa, de pildă un Eminescu, un Octavian Goga, dacă ar fi tăcut un Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau în sfârșit, oameni de mai mică talie, apăi am fi fost demult prăbușiți! Dar acești oameni, am putea spune, ca mici apostoli, au fost mereu prezenți și au strigat și s-au opus la toate metodele de întunecare a ființei noastre ortodoxe.

Dar acum, la noi, se simte foarte jenat un ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau de cultură al momentului de față, dacă e să susțină o temă cu ordin religios, istoric sau chiar științific, căci nu există nicio manifestare de cultură, de civilizație, fără noțiunea de religie. Nu se poate vorbi de o istorie separată de istoria noastră religioasă. Este fals, de la început, cine crede că poate să înăbușe sau să înlăture o noțiune istorică fără prezența istoriei Bisericii. Nu există așa ceva!

De aceea și oamenii aceștia ai noștri, de înțeleaptă cultură, se feresc tare mult, bineînțeles și din cauza crizei noastre morale și spirituale, care este dirijată cumva de cei au căutat din ce în ce mai mult să se opună acestei lumini care este adevărul ortodox. Cu părere de rău spun că toți oamenii aceștia au înclinat, din cauza corupției, să-și pună pana în slujba răului decât în slujba binelui.

Subminarea culturii românești

Țara aceasta a mai rămas încă puțin pe verticală. Și de aceea și aici, în sfârșit, se pune accentul foarte mult să ne poată disloca și teritorial, și religios, și cultural. Pentru că așa economia a intrat în mâinile străinilor, în școli nu se mai vorbește de un Ștefan cel Mare, nu se mai vorbește de un Mihai Viteazu, de un Brâncoveanu, Caragiale, Eminescu, Voiculescu, nu se mai vorbește de un Crainic și alți apostoli.

Din ce în ce cât mai puțin să se știe, pentru că, îndobitocind un popor, îl poți duce cum vrei și unde vrei. Așa după cum vedem, și imperiile astea mari, Răsăritul nostru, dar și peste ocean la fel, toți au ajuns într-un stadiu de decadență intelectuală și morală.

Dar iată unde au ajuns azi civilizaţia şi cultura. Mai puţină cultură şi mai multă civilizaţie. Dar este nevoie şi de cultură. Poţi să ai toată civilizaţia, să ai toate mecanismele la buzunar… şi să nu ştii carte, să nu ştii să le foloseşti…

De aceea, ce a mai rămas în oaza aceasta e România noastră. Poate că supărăm pe mulți dintre vecinii noștri, și chiar cam toată Europa, rămânând în stadiul aceste de… oarecum  înapoiați și oarecum conservatoriști și rămași pe poziția aceasta de creștin ortodox.

Doina lui Eminescu și valorile europene

Noi avem nevoie, în dragostea creștină, să îi iubim pe  toți, că toți suntem zidirea lui Dumnezeu. Dar o Europă fără România este cum ai studia, de pildă, istoria laică, fără istoria creștinismului. Nu se poate vorbi. Este atât de împletită istoria aceasta a României cu a Europei, încât suntem într-o unitate perfectă și nu se poate o Europă fără o Românie. Vorbind de  o Europă așa cunoscută, mă rog, din vremurile de acum 150 de ani.

A stat aici, a muncit pământul, a creat doina lui Eminescu, aici a creat poezia lui Alecsandri, amintirile lui Creangă, suferinţa cântată în ver­suri de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi toţi marii noştri oameni de cultură, toţi cântăreţi ai vieţii noastre creştine ortodoxe. De aici ar fi bine să reînnodăm firul acesta şi să reluăm mai departe viaţa în pregătirea noastră pentru veşnicie.

Pentru cei ce defaimă cultura românească

Ce să te încrezi de pildă într-un gânditor de al nostru cum că el ar putea să dea principii de viaţă şi reguli sau îndrumări spirituale pentru o naţiune ortodoxă de 2000 de ani născută şi crescută în duhul unei cu totul altei lumi decât suntem acum?! Păi aceste tendinţe care se încearcă acum asupra creştinismului nostru ortodox, sunt sforţări inutile, de parcă s-ar bate elefantul cu locomotiva – ca să încerci să dărâmi un obicei şi o tradiţie în România, sau o gândire atât de profundă şi de adâncă, ce a fost pecetluită cu sângele atâtor nevoitori, pustnici, călugări, monahi şi monahii, care s-au nevoit în pustietăţile acestea ale ţării, care au fost martirizaţi prin propria lor voinţă…

Și acum să vină un oarecare din lumea întreagă să ne spună nouă că nu e ce-a fost şi cum ştiam noi, că noi trebuie să o luăm pe altă cale. La care cale vă referiţi, cinstiţi boieri? A marxismului, a leninismului? Păi nu vedem cu toţii unde ne-au dus aceştia? Şi această concepţie modernă are la bază tot principiul ateist, tot ei sunt la bază. Au venit de prin mulţimea asta sovietică şi s-au impus acum în lumea noastră. Şi nu se poate vorbi despre o convingere şi o credinţă care să poată avea o temelie. Ori pentru noi toc­mai asta este puterea şi rezistenţa noastră – să ne rugăm, să fim într-o unitate deplină, să credem cu desăvârşire în ceea ce ne-am botezat, în ce ne-am îmbrăcat, în cămaşa lui Hristos

„Peste noi nu pot trece”

Noi rămânem pe acest fir ortodox curat, sănătos. Sigur că au fost întotdeauna şi oameni de atac împotriva acestui adevăr şi vor fi până la sfârşitul veacurilor, însă noi nu trebuie să ne micşorăm în faţa acestor încercări. Pentru că noi suntem rădăcina aces­tui neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi şi au amestecat toate limbile şi caută şi până astăzi să le amestece, şi să sucească minţile credincioşilor noştri şi întregii omeniri.

Noi ne-am păstrat aici sărăcia şi neamul, după cum spune poetul (Mihai Eminescu). Aici ne-am născut, aici avem şi drepturile noastre. Şi mai mult, am fost aici permanent de strajă Europei de Apus şi rămânem şi mai departe în aceeaşi gândire creştin orto­doxă, a păcii, a liniştii şi a dragostei întregii lumi. Aceasta este concepţia, gândirea noastră, nu speculaţie şi amăgire specifică oamenilor slabi.

Mila și dragostea creștină a românului

Unde au găsit străinii mai multă libertate decât la noi în ţară? Ei şi-au format până şi şcolile şi universităţile lor pentru oprimarea limbii noastre şi culturii creştine. Şi pe de altă parte tot ei se plâng de noi că sunt oprimaţi, persecutați şi maltratați de către români. Ne fac pe noi extremişti când ei sunt cel mai barbar popor al Europei? Iar lumea îi ascultă şi îşi formează această părere că suntem un popor sălbatic şi extremist.

Nu, noi nu am nedreptăţit pe nimeni, decât ne-am păstrat demnitatea şi adevărul nostru istoric.

(Extras din volumele „Ne vorbește Părintele Justin”)

Imagini de la mormântul marelui poet din cimitirul Belu, din cadrul slujbei parastasului în memoria poetului Mihai Eminescu: