Dragi tovarasi si prieteni, se poate afirma ca tara noastra a trecut spre o noua etapa de progres, spre societatea multilateral dezvoltata din punct de vedere al tuturor domeniilor de activitate: industria, agricultura, stiinta, cultura cat si al nivelului general de civilizatie si viata a poporului, pentru aceasta se vor crea conditiile materiale necesare astfel incat poporul nostru va face un mai mare si important pas inainte pe calea dezvoltarii si mai puternice, obtinute in cele… 4 decenii de viata libera pe drumul luminos al visului de aur al omenirii, spre… comunism, afirma apoteotic presedintele Romaniei de acum… 21 de ani, Nicolae Ceausescu.

In termeni cvasiidentici, presedintele ales al Romaniei si autoritatile tarii, dupa 20 de ani de… reala libertate si democratie zicem noi, ne vorbesc, la fel de apoteotic despre instaurarea… GUVERNARII ELECTRONICE, ca fiind un scop in sine, bine planificat.

Adica ni se explica, pe toate canalele de presa si prin politica de management al institutiilor publice ca singura, reala si eficienta rezolvare a tuturor problemelor acestei tari si implicit a crizei se va face prin implementarea programului e-Romania, a informatizarii totale adica totul: bunuri, servicii, tranzactii, informatii si… persoane se vor afla in evidenta unica, stocata la nivel central, intr-un supercomputer comandat deja la IBM care va functiona la Bucuresti, cu perspectiva declarata, a guvernarii internationale unice la nivel mondial.

Acest program, dupa spusele acestor distinsi domni, inseamna ca va genera lapte si miere si, in sfarsit, dupa atata saracie vom avea o viata imbelsugata si fericita.

Statistici si evidente de bunuri si oameni au mai fost si pana acum.La prima vedere, nu deranjeaza nimic. Dimpotriva, e mirobolanta ideea ca iata ce nivel ridicat al tehnicii, printr-un simplu click vei obtine orice informatie, vei sta linistit in fotoliu, vei consulta cuantumul facturilor, vei plati, vei putea studia legislatia, vei urmari cursul procesului, vei solicita copia hotararii si o vei primi online, fara sa mai mergi prin arsita, sa stai la cozi interminabile si sa te certi cu incasatoarea sau arhivarul…

La o prima impresie nu poti avea decat cuvinte de lauda la adresa truditorilor care au conceput un astfel de sistem.

Numai ca noutatea care ne trezeste din efuziunile de aprecieri este urmatoarea: sistemul nu functioneaza cu nume pentru persoane, ci cu numere de cod care vor fi unice pe plan mondial. Continue Reading »

Comunicat MAI, din 17 august:

În conformitate cu prevederile art.6 alin.(7) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează vineri, 20 august a.c., ora 12.00, o dezbatere publică privind proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, la care vor participa atât reprezentaţi ai M.A.I. cât şi ai societăţii civile.

În acest sens, vă adresăm invitaţia de a lua parte la această activitate, care va fi organizată vineri, 20 august 2010, ora 12, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Piaţa Revoluţiei, nr.1A, Sector 1), Sala de Marmură, etaj II, intrarea A1.

Pentru detalii suplimentare:

Maria-Nicoleta Andreescu tel: 0733.078.721

Cititi si: Romania: Acte de identitate biometrice – de ce ?

Sumar
Viaţa şi nevoinţele Cuviosului
Paisie Aghioritul - Portret
Scrisoarea Părintelui Paisie Aghioritul referitoare la Semnele vremurilor, 666
Despre antihrist şi pecetluire – Interviu cu Părintele Paisie Aghioritul
Interviu cu Părintele Justin Pârvu – de Monahia Fotini
Un posibil răspuns dat creştinilor care au acceptat acte de identitate biometrice de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică
Prorocii despre România ale Pustnicilor cu vieţuire îngerească din
Munţii Rarău şi Giumalău
Despre erezia papistăşească
Dialogul ecumenist: un joc incorect – de Mitropolitul Ierotheos Vlachos
Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism de Ioan Vlăducă
Despre regele Edward al Angliei, făcătorul de minuni
O profeţie despre apostazia Angliei ortodoxe
Programul HaarP şi războiul climatic
Să vindecăm cancerul dinspre interior spre exterior
Interviu cu Mitropolitul Seraphim de Ottawa şi Canada
Cum înving creştinii sărăcia şi foamea – Din viaţa Sfntei Iuliana din Lazarevo

Pentru comenzi apasati aici.

(în avanpremieră din revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010)

Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Aţi folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulţi s-au scandalizat. Poate Sfinţia Voastră aţi avut o altă înţelegere a termenilor decât au înţeles ei. La ce v-aţi referit?

Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desfiinţez fiinţa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o fiinţă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existenţa aceasta, poate să ducă o viaţă pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viaţa. Evident că Harul creşte sau descreşte în viaţa omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălţimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanţă cu voinţa Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiinţa noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viaţa asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez – ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălţimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfinţenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

Din acest motiv mulţi v-au acuzat că sunteţi prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea. Continue Reading »

În ediţia din 1828 a celor 10 cuvinte despre Dumnezeiasca Pronie, traducătorul acestora, Mitropolitul Grigorie Dascălul (1765-1834), spunea că Fericitul Theodorit s-a născut în Antiohia, unde a şi intrat într-o mănăstire, unde l-a cunoscut pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, căruia i s-a făcut următor.

Cartea „Despre Pronie” însumează 10 cuvîntări dedicate celor slabi în credinţă – ereticilor  şi ateilor –, prin care aceştia, citindu-le, să se întoarcă la Biserică, la Viaţă, la Credinţă, la Mîntuire. Acesta bănuim că a fost şi motivul pentru care cartea de faţă a fost tradusă de Sfîntul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Bucureştilor, aflat, încă de mai înainte de a ajunge arhiereu, în luptă cu rătăcirile veacului său. Majoritatea cercetătorilor opinează că lucrarea de faţă a fost scrisă în jurul anilor 425-435, datorită lipsei din ea a argumentelor hristologice abordate de Fericitul Theodorit în vremea dintre Sinoadele III  şi IV Ecumenice. „Despre Pronie” este una din lucrările cele mai reprezentative pentru stilul  şi elocvenţa Fericitului Theodorit, care s-a adresat, de cele mai multe ori în scrierile sale, unui public foarte bine educat. Stilul, elocvenţa  şi vocabularul autorului sînt acelea ale unui fin cunoscător al literaturii clasice Elline, care vorbeşte intenţionat în graiul unor Herodot, Thukydide, Sofokle şi Homer, pentru a aduce pe înţelesul intelectualilor vremii sale, dar mai ales celor păgîni, Adevărul, Calea şi Viaţa cea veşnică.

În ceea ce priveşte ediţia prezentă, ea a fost începută în anul 2001, după un original tipărit la 1828, dar proiectul editării sale a fost suspendat în acel an din cîteva motive, între care unul din ele a fost dat de dificultăţile textului Ellin al cărţii. În ceea ce priveşte originalul folosit la traducere, bănuiala noastră este că, spre diferenţă de cele mai multe dintre traducerile sale, făcute mai ales de pe manuscrise greceşti din spaţiul răsăritean  şi mai puţin de pe cărţile tipărite, Sfîntul Grigorie Dascălul a tradus, de data aceasta, direct din ediţia tipărită de J. Sirmond  şi J. Garnier, în 1642, respectiv 1684, sau din cea reeditată de J. L. Schulze şi J. A. Noesselt între 1769  şi 1774. Am căutat să păstrăm, pe cît s-a putut, vocabularul original, menţionînd ori de cîte ori a fost nevoie, schimbările făcute pentru uşurarea lecturii  şi verificînd traducerea sfîntului ierarh al Bucureştilor cu textul din P.G., care îl reproduce pe cel tipărit în secolele XVII şi XVIII.
Lucrarea de faţă se poate cu uşurinţă constitui nu doar în tratat apologetic, ci  şi într-unul exegetic sau dogmatic sau cosmologic, şi credem cu tărie că au găsit folos în ea nu numai creştinii, ori cei însetaţi de cunoaştere, dar bolind de necredinţă, ci şi bătrînii şi tinerii,  şi chiar copiii care iubesc adevărul  şi cele ascunse ale înţelepciunii dumnezeieşti.
Cu bucuria  şi recunoştinţa de a fi lucrat pe un text sfînt, scris de un autor cu viaţă sfîntă şi tradus tot de un sfînt, cerem cititorului iertare pentru greşelile pe care mintea cea pămîntească şi mîna cea de ţărînă le-a săvîrşit pînă la acest sfîrşit de carte.

Editorii

Preţ 9 RON. Pentru comenzi apasati aici.

De mai multe zile mă chinui să citesc un raport „ştiinţific” ce a făcut multă vâlvă în presă. Din primele rânduri ni se anunţa că românii sunt ignoranţii şi superstiţioşii Europei. Gândindu-mă că un astfel de raport ajută la dobândirea smereniei, am pornit să îl citesc cu elan, în urmă cu vreo săptămână, dar nu am reuşit să-mi menţin interesul. Când am lecturat în prefaţă despre uriaşul succes al ştiinţei în producerea „primei celule sintetice”, m-am lămurit că acest raport îmi va pune nervii la grea încercare.

Am căutat informaţii despre finanţarea acestui proiect, fiind evident faptul că s-a hrănit din bani publici. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică  (ANCS) l-a finanţat, în 2008,  cu 6 miliarde de lei vechi! Numai din acest motiv m-am hotărât să îl citesc totuşi, având azi o stare sufletească oricum deteriorată (deci nemaiexistând riscul să mi-o alterez citind raportul).

În loc să mă luminez, în urma lecturii am căpătat mai multe nedumeriri. Prima mea mare întrebare este ce credinţă au „cercetătorii”? După cum scriu numele Mântuitorului (Isus), nu ştiu ce să cred. Să fie numai ignoranţa totală explicaţia? Totuşi, aceşti oameni trăiesc şi consumă bani într-o ţară ortodoxă.

Apoi am citit cu mare curiozitate precizările metodologice. Mă aşteptam să mă lămuresc asupra corelaţiilor statistice. Ce teste de verificare a ipotezelor au folosit? Şi, mai întâi, care au fost ipotezele de la care au pornit? Raportul transmite implicit, prin comentariile echipei, existenţa unor ipoteze (neformulate clar şi neverificate statistic însă). În schimb, precizările metodologice prezintă pe mai multe pagini cum s-a constituit eşantionul. Nivelul ştiinţific al precizărilor se află la nivel de tabloid (să fi fost deja aranjată mediatizarea puternică?): „Pentru a verifica dacă apa unui râu este poluată, se extrage o mostră (un eşantion) din apa acelui râu şi se fac diverse teste în laborator. Urmând acelaşi principiu al abordării şi al aplicării metodei ştiinţifice, în proiectele de cercetare sociologică se lucrează cu un eşantion de persoane pentru a descrie populaţia întreagă.” Adânc… Cine de la ANCS, beneficiara cercetării, are nevoie de astfel de explicaţii? Acest proiect de cercetare, precum toate cele finanţate pe această cale, este realizat (sau ar trebui să fie) de specialişti pentru specialişti. Ceea ce s-ar oferi mass mediei ar fi o altă poveste (deşi cele mai multe proiecte rămân necunoscute).

Raportul spune că unitatea de analiză este individul. În acest caz, nu înţeleg de ce interviul s-a luat la domiciliu. La ce ore din zi s-au completat chestionarele? Dintr-o familie, cine este acasă toată ziua? Cum se mai păstrează reprezentativitatea eşantionului în acest caz? Interviurile la domiciliu au rost atunci când se chetionează probleme legate de viaţa de familie, mod de comportament al unei gospodării, dotarea cu diverse etc. Când se cercetează opinia individuală, nu se asigură reprezentativitatea astfel. Părerea mea este că rezultatele sondajului se pot manipula (şi) în acest fel. Mă gândesc că şansele ca respondenţii să fie femei sunt mai mari prin chestionarea la domiciliu. De aici, diversele „interpretări” ale echipei.

Mai departe, m-au încurcat multe din afirmaţiile din raport. „doar 1% au răspuns corect la cele 13 întrebări.” Ce înseamnă corect? Adică au răspuns conform aşteptărilor lor? Cine este această echipă deţinătoare a adevărului? Relevant în acest scop este cazul mult mediatizatei şi comentatei întrebări legate de evoluţionism şi geocentrism. În chestionar li se cere respondenţilor să îşi exprime acordul sau dezacordul faţă de enunţurile cu pricina, având de ales între adevărat sau fals. În raport, răspunsurile sunt preluate cu variantele corect şi greşit. Recunosc că iniţial am crezut că adevărat a devenit corect, iar fals – greşit. Chiar dacă nu am înţeles motivul schimbării, am fost dispusă să o accept. Citind însă comentariile cercetătorilor, am înţeles cu stupoare că prin corect şi greşit nu se exprimau opiniile respondenţilor, ci interpretările cercetătorilor! După puţina mea ştiinţă, aceasta denotă o lipsă gravă de profesionalism. Un raport onest de cercetare trebuie să reflecte rezultatele cercetării, iar interpretările trebuie să aibă temei statistic sau măcar în literatura de specialitate. Nimeni nu are voie să îşi publice ficţiunile sau convingerile personale la capitolul cercetare ştiinţifică şi să mai pretindă şi bani pentru aceasta. Continue Reading »

Adresată cu precădere celor mici, dar nu-i excludem nici pe părinți, cartea Temele lui Vlad este o noutate pentru editura Fundației Justin Pârvu și credem că reprezintă un ghid pentru copiii zilelor noastre în ceea ce privește raportarea la problemele cu adevărat importante cu care se confruntă la vârsta lor. Cât despre autor, îl lăsăm pe el să se prezinte:

Dragi prieteni,

Numele meu este Vlad şi am 11 ani. Locuiesc în Bucureşti, într-un cartier numit Drumul Taberei. Aici este o biserică foarte frumoasă – Sfânta Vineri. La această biserică merg eu. Părintele Nicolae şi Părintele Iustin fac nişte slujbe minunate. Aici am învăţat să bat toaca. Uneori mai citesc câte o rugăciune la strană. Tot aici l-am întâlnit pe cel mai bun prieten al meu, Teodor. Nu ne plictisim niciodată când suntem împreună, chiar dacă el este mai mic decât mine cu trei ani. Teodor este foarte inteligent şi credincios. Pe lângă cel mai bun prieten, la biserică mi-am găsit şi o nouă pereche de bunici: Adriana şi Mihai, care au multă grijă de mine, mai ales când mama are de muncă la serviciu până mai târziu.
Eu sunt un copil la fel cu toţi copiii. Mă trezesc greu dimineaţa, aş vrea să fie vacanţă tot timpul şi prefer să citesc ce îmi place sau să mă joc decât să fac teme. Şi totuşi le fac. Are mama grijă de asta! Cred că înţelegeţi ce vreau să spun.
În clasele a I-a şi a II-a, mama mă mai ajuta. Apoi mi-a spus că am crescut destul şi trebuie să îmi fac temele singur. Mi-a mai spus că serviciul meu este să merg la şcoală şi să învăţ. Mama are o gândire un pic stranie în această privinţă. Este profesoară! Dar nu am avut argumente şi a trebuit să mă ocup singur de teme. Astfel am descoperit chiar că îmi place să scriu compuneri la limba română.
Şi totuşi au mai fost nişte teme la care mama a hotărât să îmi dea nişte idei. Pe acestea le veţi găsi adunate aici. Fiecare în parte are istorioara ei. Nu vi le voi povesti pe toate. Vă spun doar motivul: sunt teme prin care mama mi-a spus că îmi pot mărturisi credinţa. Unele se referă la subiecte pe care ea le consideră necreştineşti şi nu este de acord să le învăţ la şcoală. Mama m-a ajutat să înţeleg că, deşi şcoala este bună şi trebuie să fiu silitor la carte, totuşi unele lucruri aflate aici sunt dăunătoare sufletului pentru că nu spun Adevărul lui Dumnezeu. De exemplu, la şcoală am învăţat că omul se trage din maimuţă. Charles Darwin a venit cu ideea asta, ştiţi şi voi. Poate aţi vizitat Muzeul Antipa. Nu-i aşa că este un muzeu interesant, cu toate păsările, animalele şi tot ce se mai găseşte acolo? Dar aţi observat că muzeul acesta este organizat după „teoria evoluţiei”? Mama m-a ajutat să înţeleg acestea.
Tot ea m-a mai ajutat la o temă despre Halloween. Atunci chiar mi-a spus să nu scriu nimic. Vă puteţi imagina cât de mirat am fost! Mama mea să îmi spună să nu îmi fac o temă! Ea mi-a explicat că un copil creştin nu poate scrie o compunere despre o „sărbătoare” închinată morţii şi care nici nu aparţine poporului român. Eu aş fi scris-o pentru că trebuia. La început, mama mi-a spus că dacă nu îmi fac acea temă, eu mărturisesc credinţa ortodoxă cu puterile mele. Dar văzând că sunt cam temător să merg cu compunerea nescrisă, m-a salvat tot ea. Mi-a dat ideea povestirii aşa încât să nu îmi trădez credinţa. Veţi găsi aici şi această povestioară. Cu ea începe cartea.
Recunosc că tot mama mi-a mai dat idei când mi s-a părut că o temă este prea grea pentru mine. Anul trecut am avut de scris o poveste despre importanţa legumelor şi fructelor în viaţa noastră. Aş fi ştiut să fac un portofoliu, cum ni se cere acum la şcoală, dar o poveste? Să vedeţi ce a ieşit…
Nu vreau să vă mai reţin. Vă las să citiţi şi, dacă vă plac temele mele, să îmi scrieţi . Sunt şi câteva teme care au fost scrise special pentru voi. Sunt temele de bunăvoie.
Vă mai spun un secret: ideea să vă trimit şi vouă temele mele tot mama mi-a dat-o. Asta, ca să nu mă plictisesc în vacanţă. Desenele sunt făcute de unchiul meu.

Cu prietenie,
Vlad