Spre Tabor vol. 3, Luminarea

O mare ispravă duhovnicească au înfăptuit Părintele Stareț Justin Pârvu și obștea sa din mănăstirea Petru Vodă publicând opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor rămase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a cărui viată pământească s-a stins în temnița de la Aiud în 1961. Eram acolo, numele său circula luminos printre deținuți, dar nu mi-a fost dat să-l întâlnesc în gigantica închisoare de pe malul Mureșului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am vazut decât accidental, câteva clipe.

Primul volum, subintitulat Pregătirea, apărut la Editurile Crigarux și Mănăstirea Petru Vodă, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Curățirea, pentru care mi s-a cerut o predoslovie. Pregătirea si Curătirea sunt, de fapt, cele două mari etape suitoare ale vieții si desăvârșirii duhovnicești, așa cum au fost ele puse în rânduială de către marii lor trăitori, potrivit Sfintelor Scripturi și propriilor experiențe.

Autorul este un excelent cunoscător al textelor biblice, pe care le ordoneaza în funcție de planul general al cărții, dar si al tradiției răsăritene. Dar nu asupra lor vreau să mă opresc. Erudiția patristică și splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar îndemna pe cititor să creadă că se află în fața unui tratat de teologie academică, sobră, elaborată la rece si redactată cu acribie terminologica, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Părintelui Stăniloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele în care autorul adoptă un ton colocvial,viu, patetic, însuflețit și însuflețitor, ca și cum le-ar spune câtorva prieteni sosiți pe neașteptate la masa lui de lucru: Hai să vă spun ce-am scris astăzi, alternând lectura cu parafrazari verbale, totul fiind insoțit de o măsurată gesticulație pastorală. De abia atunci iți dai seama că ai în față o carte de predici sau, cel puțin, de meditații publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcătuit dupa textul unor tahigrame, așa cum făcea, la vremea lui, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Asocierea acestor două nume nu e nici întâmplătoare și nici exagerată, chiar dacă păstrarea proporțiilor se impune. Geniul unuia și talentul celuilalt pot sta alături și prin sfârșitul lor tragic, vecin cu martiriul. Ceea ce însă îl apropie pe Felea de Sfantul Ioan (pe care, după toate probabilitațile, și-l luase ca model) este suflul oratoric, dinamica ideilor si căldura expresiei, acea revărsare a inimii, caldă, în spumele torenților mintali, curgere a Duhului Sfânt spre lăuntrul ființei totale a celor ce ascultă. Dacă nu e de mirare că marele Ioan era răsplatit cu aplauze în biserică, sunt absolut convins ca ascultătorii Parintelui Felea de abia se stapaneau să nu o facă, mulțumindu-se să-l ovaționeze printr-o lacrimă a bucuriei duhovnicești.

Este omagiul pe care i-l aduc editorii si cititorii acestor cărți.

BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscop si Mitropolit