
Nietzsche și comunismul
„Iată: idolii s-au înmulțit și oamenii aleargă la alți dumnezei” (Ps.15:4)
Obiectivul principal al componentei satanice a comunismului a fost și a rămas ștergerea credinței din conștiința omului. Nietsche afirmase, axiomatic, în secolul XIX că „Dumnezeu e mort”, noii „profeți” însă „descoperiseră” că „Dumnezeu nici nu există”, o formulă mult mai convenabilă, urmată de deducția logică „fără El totul e permis” (lucru din ce în ce mai vizibil).
Metodele desfășurate pe scara largă în „țara cea mai avansată” ca brutalitate, tortură, dărâmarea bisericilor, îngroparea de vii a preoților ș.a., nu au dus la rezultatul așteptat. Oamenii și-au ascuns credința în suflet, iar icoanele în zidul caselor, refugiindu-se în acea psihologie „schizofrenică” de disociere între manifestare și trăire interioară.
Pe un perimetru mai restrâns s-a desfășurat și la noi acel „Experiment Pitești”, unic în istoria omenirii și demn de-a fi trecut în „Cartea Recordurilor”. Inițiat și dirijat de „fratele mai mare” prin intermediul securității autohtone, urmărea ca prin schingiuiri inimaginabile să „recreăm” omul, transformându-l în bestie. Eșecul a fost total, însă tendința de a modifica natura omului, înlocuindu-L pe Creator, ne stăpânește în continuare. Acum însă ne limităm la schimbarea fiziologiei și anatomiei umane. Deocamdată consecințele le vor vedea urmașii.
Noul ateism
Răul însă nu renunță niciodată în atingerea scopului. Își schimbă metodele, exact ca lupul din poveste care, pentru a-i mânca pe iezi, și-a modificat vocea, pilindu-și dinții. Prin urmare, urmașii „înaintașilor”, s-au declarat „creaționiști”, admițând că perfecțiunea legilor Universului, a atomului, a organismului uman, a plantelor, etc., impune prezența unui Creator. De fapt ar fi vorba de o forță, de o energie cosmică universală, care ar putea fi numită chiar și Dumnezeu. Dar o forță anonimă, oarbă și impersonală. Doar atât.
Pentru ei era un fel de „cal troian”, o breșă cu care încercau să facă legătura cu celelalte religii monoteiste. Se urmărea în felul acesta dizolvarea creștinismului în acea religie „universală și globală”, devansând „visul lor de aur”, „statele unite ale lumii”.
O primă dovadă am avut-o după 1990 (atunci eram departe de a înțelege) când la emisiunea TV „Lumea Credinței”, o tânără suavă, cu o voce mieroasă, ne-a prezentat la modul concret „viitorul”. În județul Dâmbovița, B.I.R. (Banca Internațională a Religiilor) a construit într-o poiană din comuna Vulcana Băi, la dimensiuni reduse, o moschee, o sinagogă și o biserică ortodoxă. La intrare pe o placă, figura o cruce, semiluna și steaua lui David.
„Secolul XXI va fi secolul ecumenismului”, era concluzia tinerei cu o voce melodioasă (și nu numai a ei, probabil)….
Pericolul ecumenismului
Nu-mi aduc aminte să fi apărut vreo reacție din partea cuiva. Doar o tăcere. Numai că, exact ca la „Turnul Babel”, B.I.R. și-a încheiat „rodnica” activitate, printr-un răsunător faliment. „Poiana ecumenică” funcționează în prezent doar cu micuța, dar neclintita, bisericuță ortodoxă.
Un ecou al acestei încercări, l-am simțit în vorbele unei ghide românce, conducătoare a unui pelerinaj în Capadocia, organizat de o biserică din București. În „Moscheea Albastră” ne-a subliniat că și ei (mahomedanii), la fel ca noi, au un singur Dumnezeu. Deci?…
Scena asta mi-a amintit mai târziu de o emisiune radiofonică, difuzată în perioada deznaționalizării sovietice. Era ora de limba rusă, iar reportera, cu cea mai caldă voce, ne atrăgea atenția: „Dragi tovarăși, în românește radio, în rusește radzio, în românește telegraf, în rusește tzelegraf, în românește telefon, în rusește tzelefon”. Dragi prieteni, iată două limbi surori”.
După cum se vede, „istoria se repetă”.
Stimați tovarăși, pentru a ne îmbrățișa „ecumenic” în „Piața Endependenței” există totuși o „mică” piedică. E vorba de acea „piatră din capul unghiului”, pe care nu vreți să o luați în seamă. Noi creștinii credem în acel Dumnezeu-Omul, Hristos Dumnezeu, Dumnezeul Treimic, „Făcătorul cerului și al pământului”.
Efectul comunismului
Din păcate, în ceea ce ne privește, teroarea de 50 de ani, cu distrugerea elitelor spirituale și culturale, manipularea actuală, precum și o pactizare cu răul de-a lungul istoriei, ne-au dus la o erodare sau chiar o pierdere a personalității. Am devenit indiferenți, areactivi, cantonându-ne într-o atitudine comodă și apatică.
Departe de-a aproba crimele sălbatice ca răspuns la caricaturile făcute lui Mahomed, în Franța, mă doare însă lipsa de reacție în fața desenelor batjocoritoare la adresa simbolurilor creștine, făcute de aceeași jurnaliști. Le respect principiul libertății (de care se prevalează) cu condiția ca „libertatea mea să înceteze, acolo unde începe libertatea celuilalt”.
Dar la noi a apărut vreo reacție împotriva piesei blasfemiatoare „Evangheliștii” a d-nei Mungiu? În schimb o mulțime de atacuri dure, chiar grosolane (vezi revista România Literară) împotriva ortodoxiei, monahismului, cu prilejul tragediei de la Tanacu. Atât la noi, cât și peste hotare. În Germania, dl. William Totok (plecat din România) ne caracteriza drept o țară înapoiată, rămasă în Evul Mediu și în care, culmea, oamenii mai cred în îngeri și demoni.
Se pare totuși că ni s-a fixat ca un „tatuaj” sintagma: „mulțumim din inimă partidului”. Iar dovada că nu „toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu” o reprezintă miile de preoți care au umplut închisorile comuniste.
Noul arianism
Revenind în prezent, pentru „mareea” anticreștină de pe întreg globul (inclusiv noi), virusul Covid 19, indiferent de sursă și scop, le-a venit ca o „mânușă”, ca un „aliat” de care nu face să ne despărțim. Asta pentru că desacralizarea celorlalte Taine ale Bisericii s-au realizat în timp, printr-o golire treptată de conținutul lor divin, a Tainei, și o reducere la un formalism sec, la manifestări pur lumești și mai ales comerciale (edificatoare sunt nunta, botezul). Mai persistase (chiar dacă parțial) Taina transformării pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului.
Ori dacă există o conspirație (în care personal nu cred) ea nu avea ca scop scăderea demografică, implantarea de CIP-uri sau distrugerea economiei, ci ruperea noastră de Hristos. Lucrul era posibil, întrucât „mingea era adusă la fileu”. Așa încât, prin manipularea diabolică a instinctului de conservare, prin supunerea necondiționată comandamentului statului ateu (ordin: dezinfectarea obligatorie a tuturor obiectelor de cult) a dus (nu întâmplător) la revenirea vechii erezii ariene.
Conform acesteia Hristos nu e Dumnezeu ci o creatură. Ca urmare acolo în potir nu este Trupul și Sângele Mântuitorului, aducător de viață, sănătate, înviere ci un amestec de pâine și vin. Iar lingurița pe care o folosim pentru a ne împărtăși, la fel ca oricare alta, ne poate aduce, vai, microbi, boală și moarte! Prin urmare, pentru Sfânta Împărtășanie nu s-a pus deocamdată problema sterilizării. Avem însă obligația să dezinfectăm lingurița, purtătoare de om, nu de Dumnezeu (în sfârșit s-a ajuns la această țintă râvnită… de la începutul creștinismului).
Frica și snobismul
Și iată-l pe dl. Arie, pălmuit de Sf. Nicolae la conciliul de la Niceea, primit cu entuziasm și recunoștință de creștinii sec. XXI.
Pentru noi, cuvântul „sfințenie” ar trebui șters din dicționar. Justificările diferă de la o țară la alta. În Germania, de exemplu, mi s-a relatat că românii aflați acolo se apără pretinzând că dezinfectarea linguriței de la împărtășanie trebuie făcută pentru „a nu-L ispiti pe Dumnezeu”.
La noi, într-o emisiune la Realitatea Plus, în dimineața zilei de 1 August, d-na Maria, pensionară, consideră că spălarea mâinilor trebuie făcută până la cot, chiar cu peria. Are însă mari îndoieli în ceea ce privește distrugerea microbilor prin dezinfectarea linguriței de la împărtășanie numai cu oțet. Dânsa știe că acele de siringă, pentru a fi sterilizate se fierb 20 de minute.
Aveți dreptate d-na Maria. Sunt convinsă însă că mai „marii” noștri vor găsi o soluție ca să vă liniștească.
Și la sfârșit o problemă globală. Ce credeți: secolul XXI va fi creștin sau nu va mai fi? ACEASTA-I INTREBAREA.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 67)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.