TACHE RODAS DESPRE CUM L-A ACOPERIT MAICA DOMNULUI ÎN ÎNCHISOARE | MINUNI INCREDIBILE

„Ajută-mă, Maica Domnului să rezist!”

Dumnezeu mi-a ascultat însă ruga şi mi-a dat tărie în faţa lui Ţurcanu, conducătorul „reeducării” de la închisoarea Piteşti şi bestia cea mai feroce din această închisoare. Ţurcanu a delegat pe alţii să mă ancheteze. Să strângă şurubul ca să scoată ceva de la mine. Să mă moaie. Să-mi dilueze tăria şi să devin şi eu asemenea lor. Dar eu strigam din tot sufletul meu la Sfânta Fecioară Maria: „Ajută-mă, Maica Domnului să rezist! Nu mă lăsa pradă căderii!”.

În această perioadă grea, am ajuns să nu mă mai pot ţine pe picioare. Pielea mi s-a încreţit, făcând cute care nu mai dispăreau.

Oriunde apăsam cu degetul, se făcea groapă. Trupul îmi era umflat (edemizat) de foame şi de suferinţa neîntreruptă. Pe picioare, îmi apăruseră câteva buboaie. Buboaiele s-au spart, formând o emulsie de puroi şi sânge extrem de cleioasă. Izmenele se lipeau de piele, producându-mi o usturime de nedescris atunci când eram bătut la tălpi. Cei care mă ţineau, nu se cruţau. Era o durere dublă. Nu ştiam care e cea mai mare: usturimea pielii lipită de izmene prin puroiul buboaielor sau loviturile ce le luam la tălpi în număr nelimitat.

Simţeam cum puterile mă părăsesc şi strigam la Dumnezeu cu disperare: „Ajută-mă, Doamne, şi ţine-mă sănătos, să nu-mi pierd minţile asemeni roboţilor care mă torturează”. N-am reuşit să-i înţeleg. Îmi dădeam seama că dacă voi deveni asemenea lor, voi întelege. De acea strigam din toate puterile sufletului meu ca să mă mântuiască. Rugăciunea era simplă şi scurtă: „Doamne, miluieşte-mă! Doamne, adu-ţi aminte de mine! Preasfântă Fecioară, ocroteşte-mă!”. Acestea erau cele trei rugăciuni pe care le-am rostit neîncetat în timpul torturilor.

„Am trăit nişte minuni de necrezut”

Pe mine Maica Domnului m-a ajutat. De la o vreme nu mai simţeam durerile. Eu nu simţeam nimic, încât Ţurcanu era foarte derutat de faptul că eu nu scoteam un sunet, nu ţipam pentru că nu simţeam. Şi avea o satisfacţie aparte să mă chinuie pe mine neîncetat doar doar m-o face să urlu. Cred că Dumnezeu m-a ajutat să nu simt durerea pentru că nu i-am judecat pe ceilalţi fraţi de detenţie care cedaseră reeducării şi deveniseră ei înşişi torţionari. Niciunul n-a cedat de plăcere. Şi ei se întrebau: „De ce nu ţipă ăsta?”. A fost ajutorul Maicii Domnului şi al lui Dumnezeu. Am trăit nişte minuni de necrezut.

Şi nu aţi ţipat niciodată de durere?

Ba da, o singura dată. Dar nu pentru mine. La un camarad de al meu găsise o icoană a Maicii Domnului cu Mântuitorul. Şi a ieşit mare scandal cu anchetă, a cui este icoana. Ne-a luat pe toţi în ture de bătaie, dar nicunul din noi nu spunea a cui era icoana. Şi Colonelul Crăciun, că eram la Aiud deja, a vrut să calce icoana Maici Domnului în picioare să o sfărâme. Atunci, când am văzut că vor să o bată şi pe Maica Domnului m-a durut.

Mă rugam la Maica Domnului: „Maica Domnului iartă-l pe ăsta”, şi mi-a venit gândul să ţip ca să o scap pe Măicuţa Domului. Şi am ţipat o dată! Aştia toţi s-au oprit miraţi: „Cine l-a bătut, cine l-a lovit? A ţipat Tache?” Nu le venea să creadă pentru că ei ştiau că eu nu ţipam. Şi aşa am scăpat-o pe Maica Domnului şi n-au mai călcat icoana în picioare.

Maica Domnului îi dă o pâine

O singură dată am plâns într-o noapte de Înviere. Şi o singură dată mi-a fost foame. Eram la Poarta Albă, pe şantierul Canalul Dunăre-Marea Neagră şi era un ger cumplit de decembrie. Dacă venea pe şantier căruţa cu butoaiele cu mâncare, ni se dădea un morcov, o gamelă cu arpacaş şi o cană cu apă fierbinte. Şi niciodată până atunci nu m-am văitat. Şi nu erau numai deţinuţi politici, era şi o brigadă de drept comun.

Apoi când am luat gamela să duc mâncarea la gură, vântul puternic mi-a zburat gamela cu mâncare cu tot şi am rămas flămând. Şi am venit ud la baracă şi m-am aşezat pe priciul acela şi am început să mă plâng: „Maica Domnului, nu mai pot. Au îngheţat şi hainele de pe mine şi mi-e şi foameeee! Nu mai pot”.

M-am sculat de pe prici şi am ieşit din baracă. Am început să mă plimb pe afară, pe unde era şi brigadierul, văitându-mă, când m-am trezit cu o lovitură după cap: „Aoleu! Maica Domnului după ce că mi-e foame, înfrigurat, mai sunt şi lovit cu piatra după cap? Cu ce a dat ăla?”. Când mă uit, era… un sfert de pâine. Şi era şi proaspătă. Maica Domnului mi-a dat cu pâinea în cap.

Am mâncat şi apoi am venit în baracă. Mi-a fost şi cald în noaptea aceea şi o simţeam pe Maica Domnului aproape. Momente ca acestea nu se pot explica. De aceea nici nu pot să scriu. Cui îi spui, zice: „A, faci pe martirul. Nu vezi că eşti sănătos?”. Aşa e, că bătaia te ţine bine, te menţine. Eu cu ochiul ăsta nu văd nimic şi nu aud nimic fără aparat din cauza bătăilor.

„Numai Maica Domnului m-a acoperit”

Aţi mai simţit ajutorul şi ocrotirea minunată a Maicii Domnului şi în alte situaţii?

Mi-amintesc că la Gherla, în cartierul grofului în capăt aveai biserica. În vremea aceea aveam nişte lucrări mai păcătoase la atelierul de tâmplărie, aveam de făcut nişte uşoare la lăzi în cinci secunde fiecare şi nu se puteau face, că erau cu miile. Făceam 20.000 în şase ore. M-am dus la secţia de păr de porc unde se făceau perii, bidinele şi le-am cerut o pensulă de păr, dar nu mi-au dat. Atunci m-am hotărât să o fur.

Am ieşit în timpul nopţii din închisoare, am mers în curtea celularului până la castelul grofului şi nu m-a văzut niciun gardian. N-am întâlnit niciun gardian. Asta era o mare minune să ieşi de pe poarta puşcăriei neobservat. Numai Maica Domnului m-a acoperit să îmi împlinească mie rugăciunea.

Domnule Tache, dar nu ați cârtit niciodată pentru câte necazuri v-a îngăduit Dumnezeu să aveți?

Nu, niciodată. Eu I-am mulțumit lui Dumnezeu că El este drept și mă judecă după dreptate, pe mine, un păcătos. Dar am avut mare nădejde și ajutor de la Maica Domnului. Știți, ea e milostivă și pe ea o rugam să intervină la Judecătorul să mă ierte și mari minuni am mai pățit eu cu Maica Domnului. Multe… Maica Domnului m-a ajutat să înfrunt toți cei 17 ani de pușcărie.

„Să vă rugați mai mult la Maica Domnului!”

Să vă rugați mai mult la Maica Domnului! De asta înnebuneau ei, că nu țip. Doi mă țineau așa și Țurcanu dansa pe mine. O singură dată am țipat la Jilava, când niște gardieni au jucat pe icoana Maicii Domnului. „Maica Domnului nu pot să fac nimic!?”. Și am țipat, gardienii s-au oprit: „O, țipă Rodas!”. Și am scăpat și eu și pe Maica Domnului de la bătaie.

Ei dansau pe mine și eu nu simțeam nimic. Uite (ne arată două coaste din față), aici m-au călcat în picioare și s-au rupt coastele. Dar în timp s-au sudat așa singure și trăiesc și merg și acum. Totul în viața mea a fost Maica Domnului.

Mai era și bătaia la tălpi. La picioare doi mă țineau și alți doi mă băteau. De aceea merg foarte bine acum. Se umfla piciorul ca o pernă și aduceau un preș ud să mergi pe el, ca să ne revenim. Te durea de parcă îți bătea cuie în talpă. Pentru că așa era dispoziție, ca în două ore să revii la normal. „Acum ești ca nou, du-te și te culcă!”.

Pentru ce vă băteau în special?

În primul rând te băteau ca să te lepezi de credință, de Maica Domnului și de Mântuitorul. Te băteau să zici ceva de Maica Domnului, trebuia să înjuri de Dumnezeu și Maica Domnului. Și în al doilea rând te băteau ca să torni un prieten bun.

Să nu te vaiți niciodată! Să te rogi în clipa aia! Să știți că tot globul e o închisoare pentru toată lumea, unii ies pe brânci, alții în picioare, alții după cum se comportă în închisoarea asta mare care este lumea. Să vă rugați la Maica Domnului, Mântuitorul e blând, dar e și drept, hai la Maica Domnului, atunci, că suntem păcătoși! Chiar dacă te-ar tăia cu cuțitul să strigi la Maica Domnului și nu mai simți durerea, altfel zici aoleu tot timpul.

Vi s-a arătat vreodată Maica Domnului?

Păi, doar acolo în Rai dacă am să o văd. Dacă oi ajunge în Rai la Maica Domnului mă duc prima dată. Mă duc la ea ca să îi mulțumesc pentru tot cât a făcut pentru mine.

(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă)