SF. ILARION FELEA | Ce reprezintă TRISAGHIONUL sau cântarea SFINTE DUMNEZEULE

Vă oferim un cuvânt catehetic tâlcuitor al Sf. Părinte Ilarion Felea, despre semnificația cântării „Sfinte Dumnezeule, din cadrul Sf. Liturghii, atunci când se pregătește citirea Apostolului și a Sf.. Evanghelii. SF. ILARION FELEA | Ce reprezintă TRISAGHIONUL sau cântarea SFINTE DUMNEZEULE

Sfinte Dumnezeule

La Sf. Liturghie se cântă împreună, cu biserica întreagă și repetă de trei ori, întocmai ca și cetele îngerești (Is. 6:3) cu însuflețire ca să intre în urechile tuturor, cântarea: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”.

Cântarea aceasta, după cele spuse de Sf. Ioan Damaschinul(*31), a fost compusă de un copil, pe vremea patriarhului Proclu al Constantinopolului (veacul V). În trisaghion invocăm și mărturisim din nou pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pe Tatăl care din veșnicia veșniciilor (Ps. 89:2) naște pe Fiul – ca mintea gândul și cuvântul, ca din voință fapta – și purcede pe Sfântul Duh. De aceea
îi zicem: „Sfinte Dumnezeule”.

Când zicem: „Sfinte tare”, ne gândim la Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, care prin mintea, tăria, înțelepciunea și atotputernicia Sa dumnezeiască a viat toate lucrurile și ființele (In. 1:3-10; Col. 1:18; Evr. 1:2; 2:10).

Când zicem: „Sfinte fără de moarte” ne gândim la Duhul cel Sfânt „de viață făcătorul” care prin puterea vie și veșnică a voinței Sale Dumnezeiești, păstrează și sfințește viața noastră.

Cuvintele: miluiește-ne pe noi, ne învață să credem în Treimea cea deoființă, în unul Dumnezeu, pe care-L rugăm din rărunchi și din suspinul inimii să ne ajute, să ne miluiască.

Subliniind însemnătatea cântării Sfinte Dumnezeule, Sf. Simeon Tesaloniceanul scrie: „Tot creștinul să învețe aceasta și în fiecare zi, dimineața și seara, să o înalțe lui Dumnezeu, pentru că este mărturisire și grăire de slavă a Sfintei Treimi, a unui Dumnezeu”(*32).

În timpul cântării întreit sfinte, preotul se roagă lui Dumnezeu să primească de la noi întreit Sfânta cântare, să ne cerceteze cu bunătatea sa să ne ierte greșalele de voie și fără de voie, să ne sfințească sufletele și trupurile și să ne ajute să-i slujim cu cuviință în toate zilele vieții noastre.

Cădirea din timpul Apostolului

După ce se închină și se însemnează cu sf. Cruce de trei ori, zicând și el, împreună cu îngerii și cu oamenii în taină de trei ori rugăciunea „Sfinte Dumnezeule…”, preotul se pregătește de o scurtă retragere spre capătul altarului, spre „locul cel de sus”, spre scaunul măririi împărăției lui Dumnezeu, de unde coboară la noi lumina înțelepciunii veșnice cuprinsă în învățăturile Scripturii Sfinte. Ocolind spre proscomidiar, binecuvântează și zice: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”… Vrând prin aceasta să ne aducă aminte că Mântuitorul cel profețit în antifoane, arătat în lume prin ieșirea cu Sf. Evanghelie, deși pășește între oameni ca un om, El este împăratul sufletelor, Stăpânul atotputernic în cer și pe pământ (Mt. 28:18), care locuiește în slava cerului ca pe un tron împărătesc.

Cutremurat de acest gând, se apropie preotul de scaunul arhieresc și tronul împărătesc al Mântuitorului din altar și binecuvântând cu evlavie acest loc Sfânt, zice smerit ca în fața lui Dumnezeu și a îngerilor Lui: „Binecuvântat ești pe scaunul măririi împărăției Tale, Cela ce șezi pe heruvimi, totdeauna…”.

Citirea din Apostol, care închipuiește trimiterea apostolilor la propovăduire – și din Evanghelie, care închipuiește pe Însuși Mântuitorul predicând mulțimilor – au o însemnătate deosebită în rânduiala Sfintei Liturghii și peste tot în cuprinsul tuturor serviciilor religioase. Ele au menirea să ne învețe, să ne lumineze mintea, să semene în inimile noastre primitoare cuvântul lui Dumnezeu ca să rodească îndoit, înzecit și însutit. Dacă nu rodește, nu e vina lui, ci a pământului în care a căzut, a inimilor de piatră, a sufletelor pline de grijile lumii, de spini și de buruieni, care-i împiedică creșterea și rodirea.

Citirea Sf. Evanghelii

Când la ieșirea cea mică s-a arătat mai întâi Evanghelia închisă, închipuind arătarea Mântuitorului la botezul lui Ioan în Iordan, atunci Tatăl mărturisește despre El, că este Fiul Său smerit (Mt. 3:17). Acum, prin citirile din Apostol și din Evanghelia deschisă se închipuiește însăși arătarea Domnului în văzul lumii, când El Însuși predică Evanghelia pe Muntele Fericirilor, pe malul Ghenizaretului prin sate și prin orașe, în templul din Ierusalim, în sinagogi și în pustie. Închipuiește toate cele ce a propovăduit El sau a învățat pe Apostol să propovăduiască(*33).

Prin lumina și sfințenia lor, cuvintele Domnului curățesc și învață sufletele și astfel le pregătesc să primească cu vrednicie Sfintele Taine. Dar  în același timp învață sufletele păcătoase să se pocăiască,
cele învrăjbite să se împace și să se iubească, cele bune să înfăptuiască după ieșirea din Biserică învățăturile ascultate, cele îndoielnice să se întărească în credință, cele pătimitoare să-și învioreze speranțele, cele mândre să se smerească și cele smerite să se înalțe.

(Extras din Tâlcuirea Sfintei Liturghii, de pr. Ilarion V. Felea)