CUVIOSUL GHERONTIE | DIALOGURI CU MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN

Se apropie iadul

Ce să ne facem cu patimile acestea, părinte?

Da, da, tinerețea asta, dragă… patimile, da… Ne silim să mai răbdăm. Dă-ne, Doamne, răbdarea preasfântului și dreptului Iov!

Părinte, voiam să vă întreb ceva…

Nu, că sunt frate păcătos… Ce ai vrut să mă întrebi? De bine sau de rău?

Cum să avem răbdare în vremurile grele care vor veni?

Da, păi, se apropie iadul, da’ sunt mulți care nu știu de antihrist și de pecete. Numa’ pe ortodocși, pe noi, are ciudă. Da’ noi să nu ne lăsăm nici în ruptul capului, că cel ce va răbda până la sfârșit, se va mântui! Da, numai’ cel ce va răbda… Vedeți? Răbdare!

„Dă, Doamne, să ne putem ocupa de dragostea cea frățească!”

Să ne spuneți cum ar trebui să viețuim noi, tineri și nepricepuți întru cele monahicești, ca să fim plăcuți Domnului?

Da, păi, știți viața călugărească, știți fără să vă spun, doar știți foarte bine. 

Numai că nu facem.

Da, da, dar trebuie să o facem cu toții, ca să fie bine. Să facem bine, ca să ne fie bine. Faci bine, îți merge bine, faci rău, rău îți merge. Asta se știe pe de rost. Da, dragă, multe se întâmplă, se-ntâmplă pân’ se-mplântă. Numa’ nu știu cum e cu cuvioasele astea, că nu-s toate la un fel. Eu aș vrea să fie toate la un fel. Unele îs zburdalnice, altele…

Și cum e mai bine să fie, părinte?

Să fie cuvioase! Este și un cântec: Cântecele armoniei… Mi-ai cântat în ceasuri sfinte, cântecele duioșiei / Și-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei / Mamă, mamă, cald fiorul armoniei, sau maică, maică, cald fiorul armoniei. Păi, armonia asta cum vine? Din dragoste! Da’ despre ce fel de dragoste, e vorba? Că este dragoste din asta lumească, trupească, este și sfântă. Dă, Doamne, să ne putem ocupa de dragostea cea frățească!

Trebuie să stăm bine, să judecăm, pentru că dragostea asta frățească se duce în două direcții și spre dragostea cerească și spre dragostea aceea lumească. Cine o compus cântarea aceea de la Sfintele Paști: „Unul pe altul să ne îmbrățișăm?”… Vedeți asta-i încă ceva, „să ne îmbrățișăm”, dar cum? Că Dumnezeu a lăsat gurița, limbuța și dragostea, dar Dumnezeu v-a lăsat ca să aveți copii? Nu!

Ioi, dragă, câteodată îmi vine să zbor așa, dacă aș avea aripi! Dă, Doamne, să fie cele bune, cele bune să se-adune și cele rele să mi se spele! Să știm pe ce lume trăim, că dacă nu știm pe ce lume trăim, atunci degeaba mai trăim. Acuma se mai întâmplă multe în lume, câte nu se întâmplă! Mai vorbim, ne mai scapă câte o glumă, sau așa, dar tot să știm pe ce lume trăim. Amin, amin și iară tot amin!

Izbăvește Mănăstirea Tismana de foc

Nu rămâneți la noi? Am înțeles că mergeți și pe la Mănăstirea Tismana.

Da, dragă, mai merg și pe la Tismana…

Ia, povestește la maici cum ai făcut cu centrala de la Tismana, pe care ai oprit-o. (relatare a unui ucenic însoțitor)

Da’ eu am oprit-o? Am oprit eu centrala?

S-a dat jos dintr-un autobuz care mergea în altă direcție și a urcat în altul care l-a dus la mănăstirea Tismana. La Tismana era o problemă la centrală și dacă n-o oprea în momentul acela, exploda… Când a venit mecanicul a doua zi, a întrebat: „Maicilor, cine a oprit centrala asta?”. Păi, un credincios bun care vine la noi.

Un păcătos, un ticălos. 

Un minut dacă mai mergea, nu mai rămânea nimic.

Ce nu mai rămânea?  Adică exploda? Și eu i-am dat drumul?

 A prevăzut moartea tatălui unei maici

Apoi altădată, era o maică la noi în biserică, tocmai îl internase pe tatăl ei și eram la slujbă. A intrat Cuviosul în biserică și s-a dus țintă la ea, după mormântul Sfinților Brâncoveni și a zis:

„Ce face taică-tău?”.

„Păi, nu mai știu nimic, n-am vorbit demult.

„O să fie bine!”.

Taică-său nu se spovedise, nici nu se împărtășise de multă vreme. S-a dus maica la ceva vreme la el, a chemat un preot, l-a spovedit, l-a împărtășit și a murit, la scurt timp.

„Trebuie să avem un suflet milos”

Părinte spuneți-mi un cuvânt de folos și pentru mine.

După chip cunoști o floare/ Ciocârlia după cânt/ Aurul după culoare/ Iar pe om după cuvânt. Pentru că mai trebuie să avem un suflet milos. Cel mai milos, cel mai bun și iubitor, ca să fim iubitori și de podoaba codrilor. Cum ar fi cerbii, căprioarele și altele. Dar nu lupi și urși și porcii mistreți. Se poate vâna. Eu am mâncat carne de porc mistreț. Ce carne bună din porc de mistreț.

Frăția ta îți cântă cucu. Mai sunt care le cântă cucu, uite și lu Buricu Pământului îi cântă cucu. Buricuțu drăguțu. Ioi dragă, micuță da, unele micuțe, te bagă în boală dragă. De când am văzut-o, m-o și băgat în boale. Acuma, trebuie și să ies. No, poți să mă scoți porumbițo? Porumbiță, mireasă crăiasă a lumii aleasă(aici se referă la Maica Domnului față de care avea o mare evlavie).

(Extras din Revista Atitudini Nr. 70)