PR. MIHAIL LUNGEANU | RUGĂCIUNEA INIMII ÎN TEMNIȚĂ

Rezistența prin rugăciune în tortură

Eram tot la zarcă la Aiud cu părintele Voicescu, tot în a doua închisoare şi eu urmăream Liturghia şi simţeam miros de smirnă. Păi de unde smirnă în puţiciunea aceea? Sus era plafon de ciment, jos era ciment ca într-un cavou. Şi noi chipurile eram bolnavi, stăteam ca la izolare.

În 1954, înainte de Crăciun, m-au arestat şi m-au dus direct la Galaţi. Mi-au aplicat metoda non-stop, zi şi noapte, tu nu dormi deloc, dar ei se schimbă, 9 zile şi 9 nopţi. M-au lăsat puţin să dorm, câteva ore după şase zile.

Şi acolo, la Securitate, m-au pus jos, pe o saltea. Şi simţeam miros de cloroform. Şi când mă uitam în sus vedeam aşa, ca un om, ceva alburiu, care făcea aşa, mişca mâinile asupra mea. Adică unul din cei trei anchetatori pe care-i aveam eu, avea putere hipnotică. Căuta să m-adoarmă, să mă facă să declar nişte chestii. Eu mă rugam şi imaginea alburie care făcea pase cu mâinile asupra mea dispărea retrăgând-se în sus, fugea din faţa ochilor mei.

Focul Rugăciunii în focul de la Pitești

Nu vă spun că la început a fost foarte greu. Ei căutau să facă din mine martor acuzator. N-au reuşit. Atunci ei mi-au făcut ancheta asta şi mi-au pus în cap 18 capete de acuzare. Şi m-au dus la Bucureşti, m-au condamnat la 15 ani. Mai aveam 5-6 înainte. Da, deci asta a fost în prima închisoare.

Dacă ar fi să fac o analiză, în prima parte a închisorii: Suceava, Piteşti, Târgu-Ocna, am învăţat despre rugăciunea inimii şi despre rugăciune, în general. În focul de la Piteşti, noi am folosit rugăciunea inimii.

Aveaţi o căutare.

Căutam adevărul! Am văzut un om, poliţist, comisar de la Suceava, Apreotesei îi zicea, om de-o credinţă nemaipomenită. Dar când a început să se roage, am înţeles. Avea darul lacrimilor. Când  începea să spună o rugăciune, îi curgeau lacrimile ca la robinet. Ăsta un caz.

Şi al doilea caz, de dar al lacrimilor, adevărat, doctorul Banu de la Târgu-Ocna. Am mai stat şi cu părintele Aurel Teodorescu din Iaşi, cu Tatulea, care are mai multe cântece de închisoare. Tatulea era profesor la Conservator. A murit. Eram nelipsit de lângă ei.

Când rosteam numele Domnului Iisus Hristos parcă îl ardea pe profesorul N. care umbla cu magie neagră. Nici nu voia să audă. Îl ardea. Dar în schimb, dacă nu aveai rugăciune adevărată… nu rezistai. M-a ferit Dumnezeu! În felul acesta, poţi fi atacat de vrăjmaş.

Magia în temniță

La închisoarea Jilava o entitate străină s-a lăsat pe mine să mă sufoce. S-a suit pe mine cu greutatea, am zis că mor! Altădată a vrut să mă arunce jos de la etaj de la pat, pe ciment. Cineva mă înţepa aşa, ca să mă dea jos. Colegii de lângă mine s-au opus, ţinându-mă să nu cad din pat pe ciment. Era un atac.

Asupra trupului?

Asupra trupului meu, da! A fost atacul ăsta, dar m-a ferit Dumnezeu. Deci astea-s experienţe pe care le-am avut eu la Suceava, la Piteşti şi la Târgu-Ocna.

Cam asta a fost viaţa la închisoare. A fost frumos… Ce pot să spun? După aceea ne-au dus la Piteşti şi acolo după câtva timp ne-au supus la bătăi. În 1949 ne-au bătut de la ora 7 jumătate până la 12 ziua, într-una, colegii noştri care erau reeducaţi.

„La Piteşti, într-o singură noapte dacă nu mă rugam şi aş fi căzut”

Şi cum aţi rezistat?

Cu rugăciunea. La Piteşti, într-o singură noapte dacă nu mă rugam şi aş fi căzut. După aceea ne-au trimis la Târgu-Ocna, unde m-am integrat în cercul de-acolo, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu şi toți ceilalţi.

După Piteşti aţi fost la Târgu-Ocna, deci?

Pentru că la Piteşti m-am dus de câteva ori la sanitar: ,,Sunt şi eu bolnav”. Şi-am fost internat în spital, la Iaşi, cu diagnostic de TBC, diagnostic care pe mine m-a salvat. Şi la Piteşti, ,,Ei, Lungeanu?”. ,,Iacă am TBC!”, dar n-aveam.

Şi într-o zi cu bătăi, cu demascări, vine sanitarul: ,,Cutare, fă-ţi bagajul! Cutare fă-ţi bagajul!”, ,,Fă-ți tu, Lungeanu, bagajul!”. Eram bucuros că ne-au scos din iadul acela.

Ne-au dus la spitalul penitenciar Văcăreşti şi acolo a început trierea: cei care erau cu TBC, erau dărâmaţi.

Visul Maicii Domnului

La un moment dat am visat-o pe Maica Domnului, mă certa pentru ceva, pentru că eu am fost… măgar. Nu ştiu ce am vorbit, nemulţumit cândva. Ea care m-a apărat tot timpul. Şi după-aceea am visat, la câteva nopţi, că eram la plimbare într-o curte triunghiulară la Văcăreşti, unde ne plimbam de obicei.

La baza triunghiului era uşa care dădea în cameră şi la vârful triunghiului era uşa gardianului. Şi am visat că eram la vârful triunghiului, unde era o sfoară pe care erau cămăşi, izmene, ce era acolo, la uscat. Şi vine gardianul: ,,Care-i Iftode?”. ,,Eu!”. Zice: ,,Fă-ţi bagajul şi ieşi afară!”. ,,Care-i Lungeanu?”. ,,Eu”. ,,Fă-ţi bagajul şi ieşi afară!”.

Şi îi spun unui ziarist, care era cu noi, visul şi care, după ce am plecat eu la Târgu-Ocna, a venit şi el acolo. ,,Poate o fi bine, poate se împlineşte”.

Ce s-a întâmplat? A doua zi s-a petrecut întocmai. Ne-au pus în dubă şi în loc să mergem la Piteşti, am mers la Târgu-Ocna. Duba care mergea la Piteşti pleca seara, iar cea pentru Târgu-Ocna, la patru după-amiaza. Şi m-am dus la Târgu-Ocna. Dumnezeu m-a luat de păr, să zic „aa”, şi m-a dus la Târgu-Ocna.

Am zis: ,,Doamne, scoate-mă din iadul ăsta şi toată viaţa o pun la picioarele tale!”. Păi n-am prea pus-o chiar aşa. Târziu am intrat şi-n preoţie. Mă simt vinovat. Nu s-a putut. Mă rog… Am încercat de atâtea ori. Nici familia n-a fost de-acord.

(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”)