Să nu forțăm mintea în rugăciune!

Domnule Marin Răducă, cum să ne rugăm când avem mintea împrăștiată din cauza oboselii? Să ne forțăm să zicem rugăciunea lui Iisus și în aceste condiții sau să citim ceva?

Nu trebuie să forțăm nimic. Dumneavoastră când iubiți pe cineva, vă forțează careva? Căci ce este iubirea? Ea atrage toată energia minții și a inimii mele la persoana respectivă pe care o iubesc și nimeni nu mă dezlipește de ea.

Așa e și cu Hristos. Dacă eu am ajuns la iubirea aceasta și am această relație cu El prin rugăciune, satana fuge atunci de rupe pământul. Diavolul caută să-mi taie legătura cu Hristos. Important este să spunem rugăciunea lui Iisus cât mai des.

Vedeți, e o stare duhovnicească în care ne unim mintea cu inima. Însă, centrul inimii noastre este tocmai mintea. Ceea ce gândim noi trece în inima noastră și inima se tulbură dacă e un lucru neplăcut lui Dumnezeu sau se bucură când am evlavia interioară care nu ajunge în inimă decât prin minte.

Trebuie să îmbogățesc mintea mea cu literatura și cuvintele Sfinților Părinți, cu cuvintele din Sf. Scriptură, deci, cu gândul mai mult la Dumnezeu. Faza cea mai grea pentru noi este lupta aceasta cu gândurile, adică despătimirea.

Ce faci când te părăsește harul lui Dumnezeu?

Harul ne părăsește când îl părăsim noi. De la Botez, noi Îl avem prezent și permanent pe Iisus Hristos. Însă, am pierdut această părtășie, această legătură cu El și nu ne-am mai gândit la hotărârea noastră de a alunga pe satana de la noi și de a ne uni cu Hristos.

Noi trebuie să ne naștem din nou. Și cine ne-a spus că trebuie să ne naștem din nou? Mântuitorul Iisus Hristos și propriu-zis, de la Botez, ne-am născut din nou, dar ne-am îndepărtat de angajamentul pe care ni l-am luat la Botez: să ne lepădăm de satana și să ne unim cu Hristos.

Și, bineînțeles, că dacă avem gândul mai mult la Dumnezeu și ne rugăm Lui și harul lui Dumnezeu este în noi, pentru că păcatele noastre s-au depus peste harul acesta pe care îl avem în inima noastră. Și pe măsură ce luptăm împotriva păcatului, lupta e tot mai grea.

Mai întâi, trebuie să ne luptăm cu cauzele care ne duc la păcat pentru că și gândurile noastre, ca să ajungă la păcat, trebuie să treacă prin anumite trepte. V-am mai spus că momeala nu este nici păcat, nici virtute. Practic e o încercare și gândul acesta care vine asupra mea depinde de alegerea pe care o fac: îl primesc sau nu îl primesc? Dumnezeu ne-a creat cu această libertate de a alege.

Depinde de noi dacă alegem plăcerea păcatului care intră în vorbă cu ispita aceasta, iar în clipa în care eu discut cu gândul, mai calc pe o treaptă spre păcat.

Atenție și trezvie

Este diferență între atenție și trezvie?

Când spun trezvie, spun atenție permanentă asupra vieții mele lăuntrice. Și ce este viața mea lăuntrică? Sunt mintea și inima mea. Dacă eu aș spune permanent: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine, păcătoasa” și mintea mea ar sta la Dumnezeu și aș trăi prezența Lui permanentă, nici ispita nu mai vine asupra mea. Iar Dumnezeu în marea Lui milă, ne ajută.

Deci, trebuie să punem accent pe smerenie, să luptăm împotriva trufiei, a mândriei. Important este să nu vă dezlipiți mintea de Hristos și El vă va lumina dacă veți persevera în rugăciunea inimii.

În volumul 6 al cărții Sfântului Paisie Aghioritul, o monahie îi spune: „Uneori, când fac închinăciuni, zic Paraclisul Maicii Domnului sau rostesc Acatistul ei. Nu cumva atunci când fac închinăciuni, trebuie să rostesc numai rugăciunea: «Doamne Iisuse…?»”.

Și îi răspunde: „Nu! Fă cum te odihnește, pentru că Maica Domnului le duce pe toate la Hristos. Dar totodată cu afecțiunea și gingășia ei, ne umple sufletele de dragoste și de iubire pentru Hristos. Eu mă rog Maicii Domnului să-mi ia inima și după ce mai întâi o va curăți, să o taie în patru părți: trei părți să le dea Sfintei Treimi, iar o parte să o păstreze ea”.

Și iar întreabă monahia: „Gheronda, mi se întâmplă să rostesc timp îndelungat rugăciunea lui Iisus și să nu fac nici măcar un șirag de rugăciuni la Maica Domnului pentru că nu pot lăsa numele lui Hristos. Nu cumva să se supere Maica Domnului…”.

Și Părintele Paisie spune: „Binecuvântato, nu am spus că rugăciunile către Maica Domnului și către toți sfinții se adresează lui Hristos? Să faci așa cum simți! Nu se supără Maica Domnului și nici sfinții”.

Să trăiți această prezență a lui Hristos în inima dumneavoastră!

Și noi astăzi, după 2000 de ani avem atâția sfinți, avem atâtea cărți! Dar trebuie selectate. Să nu caut doar cărți care mă mângâie sufletește, iar eu nu fac nicio nevoință de smerenie, de pocăință, că nimic nu ne mântuiește decât smerenia și pocăința. Și trebuie să înțelegem ce e aceea pocăință, ce e smerenia. Trebuie să stăpânim foarte bine acest vocabular duhovnicesc. Să citim și să recitim până când înțelegem fiecare cuvânt!

Vă rugăm să ne dați cuvânt de întărire.

Să aveți permanent gândul la Dumnezeu! Să trăiți această prezență a lui Hristos în inima dumneavoastră! Să ne păzim mintea și inima de toate ispitele astea care vin asupra noastră! Amin.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 72)