RÂNDUIALA DUHOVNICEASCĂ A SF. IOSIF ISIHASTUL

Nevoințe aspre la început

Povățuiți de el (Gheron Daniil), au început să lucreze privegherea continuă. Începeau de cu seară, de la apusul soarelui, până dimineață, la răsărit. Când sfârșeau privegherea, nu se duceau să se odihnească în pat, ci se așezau pe scăunele și adormeau în acea poziție. Aceasta era singura lor odihnă.

L-au întrebat pe bătrânul Daniil despre felul cum trebuie să mănânce, iar acesta i-a sfătuit să postească tot timpul, mâncând o singură dată în zi: în timpul săptămânii fără ulei, iar sâmbătă și duminică să pună puțin ulei în mâncare, dar să mănânce tot o singură dată în zi. Mâncarea de bază era pesmetele. Bătrânul le-a spus să aibă tot timpul pesmeți și să mănânce din aceștia. Dacă vreodată se întâmpla să aibă și altceva, puteau să mănânce, dar pesmeții erau baza. Părintele Iosif l-a întrebat pe bătrân câți pesmeți să mănânce? Pustnicul avea un vas de tinichea în care ținea pesmeți și atunci când a fost întrebat: „Câți pesmeți?”, a băgat mâna în acel vas și a luat câți au încăput în mână. Apoi le-a zis: „Uite, atât!”.

Această rânduială aspră au ținut-o de-a lungul multor ani, câți au viețuit la coliba Sf. Vasile, până când au început să mai vină și alți tineri nevoitori.

Rânduiala de la „Sf. Ana”

Când numărul ucenicilor a început să mai crească, părintele Iosif, împreună cu ceilalți, au fost nevoiți să se mute într-un loc care să aibă clima mai blândă, pentru că cei mai tineri nu puteau răbda asprimea acelui loc. Au coborât la schitul numit Sf. Ana Mică. Aici, au venit și părintele Efrem (Filotheitul), părintele Iosif (Vatopedinul) și părintele meu (papa Haralambos). De la coliba Sfântului Vasile a coborât și părintele Atanasie, care era frate de sânge cu Gheronda Iosif. Și ca să nu rămână goală coliba Sfântului Vasile, era acolo un alt împreună nevoitor cu părinții Iosif și Arsenie, pe nume Ioan, român de neam, care a rămas acolo până a adormit în Domnul.

Ceilalți au coborât la Sf. Ana Mică și, după cum spuneam, au redus puțin din asprimea rânduielii, din cauza neputinței celor mai tineri. Pentru prima dată, a fost introdusă masa de obște. În cele patru zile de frupt (marți, joi, sâmbătă și duminică), aveau o masă la amiază și mâncau din cele ce găseau, inclusiv pește și lactate, iar în cele trei zile de post (luni, miercuri și vineri) aveau o masă fără ulei. Pentru că vedea slăbiciunea fraților și neputința lor de a face nevoința pe care o aveau ei înainte la Sf. Vasile, Gheronda Iosif le-a îngăduit să guste câte ceva și înainte de priveghere, să ia o cafea și ce se mai găsea, fiecare după nevoie.

Așa cum spuneam mai înainte, în privința meselor, Gheronda Iosif a făcut pogorăminte, în schimb, nu a slăbit deloc nevoința și rânduiala privegherii. Masa principală era una singură, la prânz.

După masă, se odihneau câteva ore, apoi înainte de apusul soarelui se ridicau și începea fiecare privegherea sa, care dura cel puțin șase ore, după care mergeau la biserică. La biserică, făceau o Utrenie scurtă și Sf. Liturghie. Aceasta era rânduiala lor zilnică. Părintele Haralambie slujea în fiecare zi și slujbele erau atât de pline de umilință încât, de la  Binecuvântată este Împărăția… până la Otpust, nimeni dintre cei prezenți nu se oprea din lacrimi.

Cum a trecut la Domnul Gheron Iosif

Așa erau așezate chiliile, la început. Au viețuit în acest fel până în 1959, când bătrânul Iosif a dormit în Domnul, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Avea o evlavie și o dragoste atât de mare pentru Maica Domnului, încât ea însăși l-a înștiințat dinainte că îl va lua, de ziua ei.

A trecut prin multe boli, pentru că s-a nevoit cu multă asprime și era epuizat. Însă, în zilele dinaintea praznicului Adormirii, s-a simțit mai bine. I-a chemat la el pe părinții din obște ca să-și ia rămas bun și le-a spus că mâine o să-l ia Maica Domnului aproape de ea. Părinții credeau că glumește pentru că în ajun, părintele Iosif chiar le-a gătit pește pentru praznicul Adormirii. Venise la el și un prieten de la Volos, care era un om duhovnicesc. Editase multe cărți. Îl chema Sotiris Skinas. Când l-a văzut, părintele Iosif i-a urat bun venit și i-a spus: „Bine ai venit! Ai prins o ocazie bună, pentru că vei fi și la înmormântarea mea!”. Acesta a zâmbit neîncrezător. Credea că râde de el.

În următoarea zi, la prăznuirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au slujit la Kiriakon, biserica centrală a schitului. Bătrânul Iosif credea că va veni mai repede Maica Domnului să-l ia și pentru că întârzia, intrase în agonie și îi întreba pe părinți: „Oare de ce întârzie, că doar mi-a zis că va veni să mă ia? Oare m-a uitat?”.

La un moment dat, se afla la el în chilie părintele Arsenie, cel împreună nevoitor cu dânsul, de la început. L-a strigat și i-a zis: „Hai, Arsenie, vino să te îmbrățișez! Plec!”. Astfel, a adormit în brațele părintelui Arsenie.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 83)