MONAHIA GAVRIILA | ÎNTÂLNIREA CU PR. JUSTIN ÎN RUGĂCIUNE

Chemarea Pr Justin

Cu fiecare an care se grăbește să-și lase pecetea pe înscrisul inimilor noastre, dorul de Părintele Justin, de prezența lui mângâietoare și totodată întăritoare ne mistuie tot mai mult sufletul. La  câțiva ani după plecarea sa la Domnul, ne vedem din ce în ce mai vlăguiți de duhul mercantil al unei lumi care nu mai vrea să-și ridice privirea spre cer. Adeseori, încleștarea cu puterile întunericului ne încruntă frunțile și ne zbuciumă inimile, însă amintirea luminoasă a Părintelui Justin, biruitor asupra anilor de temniță încărcați de nedrepte suferințe, stă stavilă prăbușirii noastre în hăul renunțării la luptă.

Pe potriva hotărârii de a nu ne lăsa împroșcați cu noroiul abdicărilor de la credință, duhul Părintelui Justin devine tot mai viu în străfundurile ființei noastre. Cuvântul lui tăios ca ascuțișul sabiei împotriva pierzătorilor de suflete, astăzi ni se face scut de apărare în fața urzelilor satanei. Datoria de a-l păzi cu strășnicie devine pentru noi toți, cei care ne-am hrănit sufletul din tăria duhului Părintelui, o datorie sfântă, iar faptele sunt cele care oglindesc cel mai fidel, apropierea sau depărtarea noastră de moștenirea de har lăsată cu preț de sânge.

În „vifornița cea mare” a încercărilor de tot felul, chemarea Părintelui Justin rămâne aceeași: „Aveți curajul mărturisirii! Când te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere şi înţelepciune să mărturiseşti şi curaj şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă”.

Mărturia vieții sale jertfitoare ne îndeamnă să-i pășim fără șovăială pe urme. Dragostea lui fierbinte de neamul pentru care a îndurat atâtea umilințe, nu ne lasă să-i ascundem sub colbul uitării, pomenirea. Îl simțim cum ne veghează din tinda cerului cu aceeași neobosită purtare de grijă cu care ne ocrotea când îi șopteam de aproape, durerile.

Întâlnirea cu Pr. Justin în rugăciune

De câte ori privim la crucea care îi străjuiește mormântul, ne coborâm cu mintea la picioarele crucii, pe care fiecare dintre noi este chemat să o poarte cu îndelungă răbdare și fără cârtire. Îngenuncheați la căpătâiul lui, ne despovărăm sufletul de amarul încercărilor și plecăm de cele mai multe ori ușurați de zbucium, cu nădejdi de biruință.

De altfel, după fiecare întâlnire cu Părintele Justin în rugăciune, pregustăm din dulceața veșniciei și devenim tot mai conștienți că nu aparținem acestei lumi, ci că suntem fiii Părintelui Luminii. La fiecare pomenire de peste an, zorii Împărăției păcii ne alungă din suflet norii de plumb ai întristării și ne aduc în amintire cuvintele de duh ale Părintelui pentru care fiecare „creștin ortodox era împărat al cerului și al pământului.

Când ești fericit de Dumnezeu cu o astfel de simțire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio școală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este: să‑L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Aceasta înseamnă biruința”. Întreaga viață a Părintelui Justin a fost o neobosită luptă pentru dobândirea acestei biruințe, iar Hristos l-a încununat pe măsura străduinței.

Neamul pentru Părintele Justin

Nicio clipă nu a pregetat să pună umărul la învierea și mântuirea neamului românesc în care a crezut nelimitat și pentru care era gata să moară oricând. De la el, am învățat că neamul nu este un concept abstract sau o pură idee măreață. Pentru Părintele Justin, „neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea, judeţul meu, ţara mea şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri”. De aceea, suferea și se bucura cu fiecare român care îi pășea pragul chiliei și care își punea sufletul în palma sa.

Aceeași vrere sfântă de a fi mereu părtaș la durerile și greutățile aproapelui i-a umplut sufletul cu prisos de har în cei 16 ani de temniță, lămurindu-i înțelesurile greu de pătruns cu mintea omenească ale suferinței generației din care a făcut parte. „După ce am înţeles că neamul românesc cere jertfa răbdării noastre, că Dumnezeu a binevoit să suferim acest martiriu ca prin jertfa noastră să ispăşim din păcatele neamului, atunci ardea inima în noi să îndurăm orice nedreptate”.

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem chemați să reaprindem în sufletul nostru focul dragostei de neam și de credință. Ne-o cere jertfa de sânge a sfinților mărturisitori din temnițele comuniste care ne vor stăpâni deplini ai gliei străbune și moștenitori nemitarnici ai vistieriilor cerești.

Ne-o cere dragostea fierbinte a Părintelui Justin, mereu „răstignit între Dumnezeu și neamul său” care ne așteaptă să fim împreună în sânul Tatălui Ceresc, așa cum și el ne-a fost reazim părintesc în zbaterile pământești.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 70)