A apărut Revista ATITUDINI Nr. 97 dedicată Părintelui Iachint Unciuleac

A apărut Revista ATITUDINI Nr. 97. Un Număr dedicat unui sfânt al Bucovinei, necanonizat încă, dar cu viață sfântă și îndrăgit de românii de pretutindeni, pentru blândețea, nevoința și rugăciunea sa tămăduitoare – Părintele Arhim. Iachint Unciuleac, străjerul hotarului duhovnicesc al României, de la Mănăstirea Putna.

Totodată vă invităm să descoperiți în paginile acestui Număr, interviuri cu Părinți duhovnicești români: Părintele Stareț Paisie de la mănăstirea Nușeni, Părintele Savatie Baștovoi, care surprinde printr-o analiză profundă a mentalității generației actuale, cu precădere a sensibilității feminine, care se angajează în relații de dependență nu întotdeauna folositoare, fie ele și duhovnicești. Nu lipsesc însă și câteva mărturii de peste hotare, ale credinței autentice în Hristos, convertiri minunate prin care Hristos ne arată marea Sa dragoste, aceeași și neschimbată, față de întreg neamul omenesc și Care ne întinde mâna, în tot ceasul, spre Viața cea adevărată cu Dumnezeu.

De asemenea Revista cuprinde și articole de actualitate dar și de memorialistică din perioada regimului de tristă amintire.

Comandă: AICI

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com la numărul de telefon: 0785 018 852

sau pe WhatsApp: 0725 621 381.

 

SUMAR

 

PORTRET • PĂRINTELE IACHINT DE LA PUTNA: „DUHOVNICUL BUCOVINEI” CEL BLÂND ȘI RUGĂTOR

MĂRTURII • DR. GALINA RĂDULEANU: „PĂRINTELE IACHINT ȘTIA CU DUHUL CĂ EU VOI FACE
ÎNCHISOARE”

IN MEMORIAM • MONAHIA ISIDORA SLAVKOVA: ÎNTÂLNIREA PROVIDENȚIALĂ CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU

MINUNI • MINUNILE PĂRINTELUI JUSTIN ÎN VIAȚA MEA. DE DIACON ANTONIO BOLOȚ

INTERVIU • INTERVIU CU PĂRINTELE SAVATIE BAȘTOVOI: DESPRE DEPENDENȚA FOLOSITOARE ȘI CEA
PĂGUBITOARE

MONAHAL • PĂRINTELE STAREȚ PAISIE DE LA MĂNĂSTIREA NUȘENI: LIBERTATEA ȘI TĂIEREA VOII ÎN
VIAȚA DUHOVNICEASCĂ

PREDICĂ • DANION VASILE: „CU CÂT O SĂ FIE MAI GREU SĂ FII CREȘTIN, CU ATÂT O SĂ FIE HARUL
MAI MARE”

MEMORIALISTICĂ • DE VORBĂ CU SPIRIDON ROIU, UCENIC AL STAREȚULUI DANIIL SANDU TUDOR

OMILII • PR. MIRON MIHĂILESCU: ȘCOALA ATENȚIEI LA TINE ÎNSUȚI

CHIPURI • EVOCĂRI DE SUFLET LA PROCLAMAREA CANONIZĂRII SF. CUV. OLIMPIADA DE LA
FĂRCAȘA

SCRISORI • SCRISOAREA SF. SERAFIM DE VÎRIȚA DESPRE DRAGOSTEA LUI
DUMNEZEU FAȚĂ DE NOI. „DE LA MINE A FOST ACEASTA!”

CONVERTIRI • DE LA LUTERANISM LA ORTODOXIE: „DOAMNE, VREAU SĂ CRED, a AJUTĂ
NECREDINȚEI MELE!”. INTERVIU CU SERAPHIM SPENCER

PSIHOLOGIE • PSIHOLOG OANA SORINA FLORESCU: PERFECȚIONISMUL.
ÎNTRE DEVENIRE ȘI IMPOSIBILITATEA DE A FI SUFICIENT

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura