Luni, 27 iulie, a avut loc la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă prăznuirea Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul așezământului filantropic deservit de către maicile din obștea mănăstirii, ctitorită de către vrednicul de pomenire, Pr. Arhim. Justin Pârvu. PRĂZNUIREA SF. PANTELIMON LA MĂNĂSTIREA PALTIN | FOTOREPORTAJ
Chiar dacă vremea s-a arătat puțin mohorâtă în prima parte a zilei, lumina caldă a praznicului Mucenicului lui Hristos, s-a revărsat în sufletele pelerinilor ce au venit cu evlavie să se închine cinstitelor moaște ale Sf. Pantelimon, și totodată să aducă prinos de cinstire bunului Duhovnic, Părintele Justin Pârvu, care s-a nevoit ultimii 3 ani din viață în chilia sa din mănăstirea Paltin.
Inimile tuturor au fost înflăcărate și de cuvântul duhovnicesc rostit de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a evocat puterea tămăduitoare a moaștelor Sf. Mucenic Pantelimon, izvorâtă din Harul lui Dumnezeu, pentru credința și dragostea sa, pe care le-a lucrat cu râvnă întreaga-i viață, încununată cu mucenicia. Preasfinția Sa ne-a îndemnat să urmăm Sfântului Pantelimon în a deveni și noi, la rândul nostru, mângâietori celorlalți, precum iubitorul de Hristos mucenic și doctor fără de arginți se distingea prin dragostea față de semeni și față de întreaga făptură a lui Dumnezeu.
„Să devenim noi înșine puternici în a sluji celorlalți, să ducem mai departe lucrarea Sf. Pantelimon de a sluji bolnavilor, dar mai ales să ne slujim unii altora în dragoste și cu dăruire”, a fost îndemnul de final al Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.









































Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.