PR. FLORIN STAMATE | EROISMUL TEODOREI DE A PURTA CRUCEA BOLII

„Mesajul Teodorei este că nu se poate fără cruce”, ne spune tatăl micuței Teodora, mielușeaua lui Hristos, care a biruit boala prin zâmbet și moartea prin credința nezdruncinată în Hristos. Vă oferim, spre mângâiere sufletească, cuvântul cald și încurajator al Pr. Florin Stamate. PR. FLORIN STAMATE | EROISMUL TEODOREI DE A PURTA CRUCEA BOLII

Mesajul Teodorei este că nu se poate fără cruce

M-am regăsit în această cântare[1] a voastră cu fiecare pas pe care l-am parcurs alături de Teodora pe drumul ei de pe cruce până la Înviere, de care ea s-a bucurat. Cred că dincolo va fi o bucurie nespusă când o să vă reîntâlnească să cântați împreună în Împărăția lui Dumnezeu. Însă, drumul este lung.

Mesajul Teodorei este că nu se poate fără cruce. Fiecare dintre voi trebuie să v-o asumați cu fruntea sus. În aceasta stă nădejdea noastră, că Dumnezeu a primit-o pe Teodora în Împărăția Lui pentru că a dus-o demn. Tot ce a fost, a primit ca de la Dumnezeu și n-a cârtit fiind pe cruce, pentru că, la urma urmei, crucea tot o duci.

Spunea Sf. Ioan Gură de Aur foarte frumos că dacă Hristos pe Cruce nu spunea: „Iartă-le lor că nu știu ce fac!”, nu era posibilă iertarea oamenilor nici până în ziua de astăzi. Dar pentru că El și-a asumat Crucea în momentele acelea în care a fost teribil de greu și a avut puterea aceasta să spună: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac”, acesta este un cuvânt care se duce peste veacuri și pentru noi. Nici noi nu știm ce facem atunci când păcătuim. Nici noi nu ne dăm seama cât ne depărtăm de Dumnezeu și ce rană suntem pentru El când greșim în fața Lui.

Rana de moarte a lui Dumnezeu este, de fapt, iadul. Iadul sunt toți oamenii care n-au vrut să fie cu Dumnezeu, n-au răspuns iubirii Lui, L-au ignorat spunând: „N-am nevoie de Tine”. Dumnezeu caută să facă cu fiecare dintre noi tot ce e posibil ca să ne mântuiască. Există o grijă permanentă a Lui ca să pășim cum trebuie în lumea aceasta. Iar dacă ni s-a întâmplat să greșim sau să cădem, avem aceste cuvinte: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!”, după harul pe care l-a lăsat Apostolilor Săi ca „Oricâte veți lega, să fie legate și oricâte veți dezlega, să fie dezlegate”.

Roua iubirii și iertării lui Dumnezeu

Sf. Sofronie de la Essex spunea că iertarea de la Dumnezeu plutește în aer chiar atunci când faci păcatul. Important este să reușești ca după ce ai căzut să te ridici și să-ți impropriezi această iertare. Dacă privești spre această iertare și spui: „Doamne, nu mă lăsa! Iartă-mă! Dumnezeule, milostiv fii păcătosului!” sau: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, în momentul acela Dumnezeu îți dăruiește iertare.

Vedeți cum sunt florile dimineața!? Dacă florile se deschid primesc roua dimineții și reușesc să treacă peste arșița zilei oricât ar fi de cald. Noi ne ducem la umbră, dar ele rămân acolo în soare. Dacă floarea stă închisă dimineața și nu primește roua atunci, peste zi, nu are resurse și se usucă. Așa suntem și noi. Dacă ne deschidem spre Dumnezeu, El ne dă roua iubirii și a iertării Sale. Dacă am ști cât ne iubește Dumnezeu, am „înnebuni”. De aceea, sfinții și pustnicii care se retrag au o nebunie sfântă în Hristos și această nebunie îi face să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu.

Cum spunea Părintele Arsenie Papacioc: „Să ai un zâmbet ascuns în inimă!”. Chiar dacă viața este grea și încurcată cu necazuri și ispite, întotdeauna să avem acest zâmbet în inimă, pentru că noi avem încrederea că tot ce se întâmplă pe pământ este cu o rânduială.

Planurile noastre și planurile lui Dumnezeu

Și trecerea Teodorei la Domnul a fost cu o rânduială mare. Dacă atunci când era ca voi, ne făceam planuri cum va merge la Facultate, unde, când și ne socoteam cum e mai bine, Dumnezeu ne-a arătat că planurile acestea ale noastre nu sunt și planurile Lui. Spunea un părinte: „Întotdeauna mi-a plăcut la Dumnezeu că mi-a dărâmat planurile mele până să mă dărâme ele, pe mine”. Dumnezeu ne dărâmă planurile noastre chiar dacă noi gândim că așa e bine să facem.

Întotdeauna să aveți această încredințare că dacă vă poticniți sau dacă există piedici, Dumnezeu le vede pe toate și știe ce e mai bine. Așa că să nu vă tulburați cu nimic! Să aveți pacea interioară de a merge mai departe. Toate sunt în rânduiala lui Dumnezeu. Și crucea pe care o dă copiilor.

Mi-a spus o maică deunăzi că Părintele Justin Pârvu avea un pomelnic cu copiii trecuți la Domnul și când avea ispite mari, neajunsuri, greutăți sau lipsuri, punea maicile să facă la Psaltire și să-i pomenească pe acești copii pentru că ei mijloceau la Tronul lui Dumnezeu și așa se rezolvau foarte multe probleme.

Noi privim omenește orice moarte și facem din aceasta o tragedie. Dar nu este așa! Unii pleacă înaintea noastră și ne ajută de Sus poate mai mult decât ar fi făcut-o în lume. Unii rămân aici ca să dea mărturia a ceea ce ar trebui să fim în lume. Dumnezeu are lucrarea Lui cu fiecare. De aceea, eu cred că El va primi rugăciunile Teodorei pentru că de multe ori, ea își făcea această grijă: „Cum voi putea eu mulțumi tuturor celor care m-au sprijinit atât? Ce pot face eu pentru atâta lume care s-a rugat pentru mine?”. Și îi spuneam: „Teodora, nu poți decât să te rogi și tu și să-i pomenești pe toți care te-au ajutat”.

Și cred că în Împărăția lui Dumnezeu, aceasta poate să facă Teodora.

Crucea în Hristos nu ne dărâmă chiar dacă este grea

În cântarea voastră, m-am regăsit cu totul: cu durerile crucii, cu deznădejdea aceasta harică, pentru că așa este când porți o cruce atât de grea. Este o deznădejde care, totuși, nu te dărâmă. Deși simți că te pârjolește iadul și că diavolul îți dă târcoale continuu și ai impresia că ești singur și că nu mai ai nicio ieșire, că nu te mai aude nimeni, deznădejdea aceasta harică trebuie pusă la temelia credinței în Dumnezeu. Pentru că din iad nu mai ai unde să te duci.

Omul când ajunge în adâncul iadului cu sufletul său, nu mai are unde să cadă. De acolo, trebuie să înceapă urcușul. Este foarte important că atunci când cădem, avem unde să ne întoarcem. Acesta este cel mai important pentru că nu vom fi sfinți sau cu o viață la înălțime, continuu. Dar atunci când te depărtezi, știi unde trebuie să vii pentru că ai un Dumnezeu care te iartă continuu și te iubește.

De aceea, am avut în viață această nădejde și eu cred că Teodora a fost astăzi împreună cu voi și s-a bucurat cu voi și cred că cea mai mare dorință a Teodorei ar fi ca să ajungem cu toții în Împărăția lui Dumnezeu. „Căutați Împărăția lui Dumnezeu și toate se vor adăuga vouă”, spune Evanghelia. Dacă ai nădejdea în Dumnezeu, toate se adaugă ție, dar trebuie să te lași ca un prunc purtat în brațele mamei.

Nu trebuie să ne facem foarte multe griji sau să disperăm: „Ce o să fac, cum voi reuși?”. Pune-L pe Dumnezeu în fața ta: „Doamne, Tu mă știi: cum am crescut, câte am învățat, Tu știi câtă credință am avut în familie sau n-am avut. Nu mă lăsa!”. Deci, fiți sinceri că la Dumnezeu ajung oamenii sinceri și dacă Îl vom găsi pe Dumnezeu, cu siguranță nimic din lumea aceasta nu ne va mai clătina.

[1] Se referă la cântarea colegilor și prietenilor Teodorei, care au venit la mormântul ei din mănăstirea Paltin, să sărbătorească la cei 18 ani, pe care i-ar fi împlinit.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 70; selecții)