PRIMA REGULĂ ÎN RUGĂCIUNEA LUI IISUS | DIALOG ÎNTRE DOI PUSTNICI

Cartea Pe Munții Caucazului a ieromonahului Ilarion Domratchev a apărut în limba rusă pentru prima dată în 1907[1]. Ediția a fost finanțată de Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, la recomandarea Starețului Varsanufie de la Optina.

Se știu puține lucruri din viața călugărului schivnic Ilarion Domratchev; s-a născut în 1845 în regiunea Viatka, a viețuit mai bine de 20 de ani în mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon. În anul 1880 pleacă în munții Caucaz, la Mănăstirea Sfântul Simon Cananeul din Noul Athos. Cartea a fost scrisă pe fondul presiunii unor dificultăți de netrecut pentru călugării pustnici din Caucaz.

Sfaturi despre Rugăciune și împlinirea Poruncilor

A doua zi după întâlnirea cu starețul, însoțit de ucenicul meu, mă adresai din nou, în ciuda nevredniciei mele și i-am cerut să-mi explice în amănunt despre Rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minții și a inimii; și ceea ce ar fi mai bine, să o facă plecând de la experiența personală, ceea ce precum se știe e întotdeauna mai de folos, mai izbitor și mai convingător decât cititul cărților.

Auzind aceasta, starețul răspândi din nou o lumină spirituală, provenind din râvna inimii sale, căci nu putea rămâne liniștit, gândind la măreția Numelui lui Iisus Hristos și la ceea ce săvârșește în omul care-l poartă în adâncul inimii. Starețul știa aceasta din experiență și se bucură cu duhul de prilejul de-a împărtăși altora din comoara cerească pe care-o avea, pentru că avea o mare iubire către aproapele.

Frații mei, spuse el, laud dorința voastră sfântă și-L rog pe Dumnezeu să vă dea, din prisosul slavei Sale, să fiți întăriți de Duhul Său înlăuntrul vostru și ca Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre.

Înainte de toate, trebuie să spunem că, singură Rugăciunea lui Iisus nu poate să sălășluiască în noi, dacă nu ne silim, în același timp, să împlinim toate poruncile lui Dumnezeu, pe măsura puterilor noastre. A împlini poruncile lui Dumnezeu este de fapt, rădăcina pe care acest copac mântuitor al Rugăciunii lui Iisus poate să crească. În caz contrar, dacă se încalcă în mod voit legea lui Dumnezeu, se va întâmpla ceea ce spune Sfânta Scriptură: „Când unul zidește și altul strică, ce folos au fără numai că se ostenesc?” (Ecclesiastul, Înțelepciunea lui Isus Sirah, cap. 34, 35).

Nu întrista pe aproapele tău! Prima regulă!

Mai ales, continuă starețul, precum fiecare dintre noi, măcar o dată, aproape zilnic, am avut câte o experiență de-a lungul vieții, e important să păstrezi încontinuu o iubire sinceră față de aproapele.

Când se începe inițierea în această rugăciune, trebuie să te-nconjori precum un zid de piatră, de prevederi, de eforturi și de atenție pentru a nu întrista cu nimic pe aproapele tău: nici prin cuvânt, nici prin vreun gest, nici cu privirea, nici cu gândul și fără să ții seama de smerenia condiției sale, de starea sa chiar dacă ar fi ultimul în ce privește educația. Dimpotrivă, unuia ca acesta trebuie să-i arăți o iubire mai mare.

Atunci se poate mărturisi o iubire adevărată și sinceră. Prin urmare, putem să-i iubim pe mai-marii acestei lumi, bogați și importanți, datorită situației lor, dar nu avem în vedere decât propriul nostru avantaj; în caz contrar, iubirea noastră va fi adevărată, sfântă și desăvârșită.

Dacă din slăbiciune, ori din reaua obișnuință a păcatului, sau ceea ce e mai grav, din lipsa de atenție, se întâmplă să necăjim pe unul din frații noștri, trebuie cu tot ce ne stă în putință, să ne împăcăm cu el fără întârziere, să-i cerem iertare și să-i înapoiem liniștea și pacea. Iată ce e cel mai important în rugăciune, remarcă starețul. Cine nu va ține cont de acest lucru nu va face niciun progres în rugăciune, chiar dacă ar practica-o zi și noapte, ani în șir.

„Nu răni conștiința altuia!”

Aceasta e din propria noastră experiență, adaugă starețul, de-a lungul întregii noastre vieți și plecând de la aceasta, a rezultat această poruncă. Trebuie să ne impunem nu cu ușurătate, ci într-un mod radical și esențial, să nu facem rău niciodată nimănui, prin orice fel de faptă. Scrierile Sfinților Părinți abundă de exemple.

Sf. Ioan Scărarul, în descrierea mănăstirii din Alexandria și a egumenului său remarcabil, afirmă că frații învățau acolo, înainte de orice altceva, a nu răni conștiința celorlalți. Puțin mai departe, el precizează că ei stabileau anumite secrete prin care povesteau unii altora lucrarea spirituală chiar în timpul meselor. Sf. Isaac Sirul spune în același sens că trebuie înainte de toate să ai o inimă plină de milostenie dacă vrei să intri în comuniune cu Dumnezeu pentru că astfel, mai mult decât prin oricare alt mijloc, ne putem asemăna Tatălui ceresc, cum însuși Iisus a spus: „Fiți milostivi precum Tatăl nostru cel ceresc milostiv este” (Luca 3: 36).

[1] Traducere de monahia Dometiana după ediția în limba franceză, intitulată Sur les monts du Caucase, des Syrtes de Ierom. Ilarion Domratchev, 2016.

(Întregul articol îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 65)