MITROPOLITUL IEROTHEOS | CUM SE ÎNTUNECĂ ENERGIA MINȚII

Pătimirile lui Iov

Prin urmare, Iov este tipul lui Hristos care a devenit om, a suferit, s-a răstignit. Atunci când vedem pe Hristos sus pe Cruce, în esență ne amintim de cazul lui Iov. Și cum se poate demonstra că aceasta este tâlcuirea pe care o dă Biserica? Prin faptul că în Săptămâna Mare, citirile (paremiile) care se fac în Biserică sunt preluate din Cartea lui Iov. Și de ce Biserica a rânduit ca să se citească în această săptămână din Cartea lui Iov? Exact din cauză că Iov era tipul lui Hristos. Și toate câte a pătimit Iov drept fiind, a pătimit și Hristos, fiind drept și fără de păcat, suferind atât de mult din cauza oamenilor.

Al treilea mesaj este că, dacă aplicăm oamenilor această erminie, adică dacă ne extindem de la tâlcuirea hristologică și mergem în viața noastră, atunci vedem că se întâmplă „o activare a energiei minții, în partea contemplativă a sufletului”. Mă refer la o idee vrednică de luat în seamă pe care am întâlnit-o în lucrarea Părintelui Ioannis Romanidis, un mare teolog și profesor care nu era doar profesor, ci și un învățător al isihasmului. Spune undeva Părintele Romanidis că Biserica, prin Cartea lui Iov, nu a văzut pur și simplu ispitirea unui om de-a lungul vieții sale și nu a văzut ispitele ca fiind simple încercări, ci le-a văzut ca pe niște motoare care îi activează energia contemplativă.

Cum funcționează energia minții

Sufletul omului, încă de la crearea lui, are rațiune și minte. Energia contemplativă este mintea (νους) care trebuie să fie permanent la Dumnezeu și să se roage. Prin căderea omului mintea s-a întunecat și a pierdut comunicarea cu Dumnezeu. Există însă înlăuntrul omului această energie a minții (νοερά ενέργια) care ajunge să funcționeze nefiresc atunci când omul este întunecat, ceea ce presupune că este moartă din punct de vedere duhovnicesc.

Aici, în cazul lui Iov, vedem, după cum spune Părintele Romanidis că prin răbdarea pe care o facem în încercări, începe a se curăți inima. Adică, omul începe să se înmoaie lăuntric și când se înmoaie atunci începe să se activeze energia lui contemplativă prin care se roagă, prin care luptă cu Dumnezeu și-I spune: „De ce, Dumnezeul meu?”. În acest fel începe dialogul omului cu Dumnezeu. Așa se activează această energie și începe omul să vorbească cu Dumnezeu.

Într-un anumit punct al cărții vedem ceva foarte important. În timp ce Iov vorbește cu Dumnezeu, la un moment dat spune: „Ce ţi-am făcut Ție, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?” (Iov 7:20). Adică, vorbind cu Dumnezeu începe luminarea minții și începe să funcționeze energia contemplativă a sufletului. Deci, Iov întreabă pe Dumnezeu: «De ce prin încercările pe care mi le trimiți și prin pedepsele Tale mă pui în situația să Te judec? De ce mă pui în această dificultate?”, adică: „De ce mă faci să-ți fiu povară?”. Aceasta înseamnă că începe dialogul cu Dumnezeu și când începe dialogul cu Dumnezeu atunci se dezvoltă această energie a minții.

Cele trei etape ale vieții duhovnicești

Al patrulea mesaj pe care-l desprindem din Cartea lui Iov este că aici se vede taina pedagogiei lui Dumnezeu. Când vorbim despre aceasta, ne referim la ceea ce face Dumnezeu ca să ne îndrepte spre sporirea duhovnicească.

Toți Părinții Bisericii ne spun că există trei etape în viața duhovnicească. Întâi, Dumnezeu își trimite harul Său către om, îi dă dragostea Lui, îi dă inspirație, îi dă rugăciune, apoi se retrage puțin, după cum explică Sfântul Diadoh al Foticeii, se îndepărtează puțin. În acest fel se produce o camuflare a harului ca să-l determine pe om să-L caute pe Dumnezeu. Spune Sfântul Diadoh al Foticeii că se întâmplă ceva asemănător cu o mamă care, dorind să înțeleagă iubirea copilului său, se ascunde și, în timp ce se ascunde, strigă: „Ηai, găsește-mă!”, iar copilașul auzind vocea ei, o caută. Tot așa face și Dumnezeu, se ascunde pentru puțin ca să ne facă să-L căutăm.

Aceasta este a doua etapă a urcușului duhovnicesc. Aceasta este o retragere a harului, aș spune, pentru ca văzând Dumnezeu pe om mai apoi însetat și căutându-L, să îi dea și mai multe daruri. Deci, avem trei etape ale vieții duhovnicești: venirea în dar a harului, retragerea lui și revenirea din nou a harului dumnezeiesc.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 63, dintr-o omilie tradusă de M. Ierusalima)