VIAȚA SF. GHEORGHE | SF. ILARION FELEA

Mărturisirea Sf. Gheorghe

Mari și minunate sunt virtuțile și faptele acestui tânăr creștin, frumos la chip, viteaz și biruitor în luptele cu balaurul răutăților păgânești.

S-a născut în Capadochia din părinți cinstiți și buni creștini. De mic, a rămas orfan de tată. Mama lui s-a mutat cu el în Palestina, unde avea multe averi și moșteniri. Pe la anul 300, tânărul Gheorghe, dovedind multe însușiri ostășești, ajunge căpetenie, ofițer, voievod în armata împăratului Dioclețian. Ca bun creștin, Gheorghe își eliberează pe toți robii, iar averea și-o împarte la săraci.

Aflându-se lângă Dioclețian, în soborul marilor dregători, când acest împărat a pornit sângeroasa lui persecuție împotriva creștinilor, cu fața luminată și cu pași bărbătești Gheorghe a pășit în mijlocul adunării și a grăit așa: „Până când, o, împărate, și voi, cruzi dregători, veți porni mânia voastră împotriva creștinilor, făcând judecăți nedrepte asupra unor oameni nevinovați?!… Pentru ce îi prigoniți?!… Au credeți, oare, că zeii voștri sunt vii și puternici?… Vă nebuniți și vă înșelați, că singur Dumnezeul creștinilor este viu și adevărat”… Întrebat: „Cine te-a îndemnat să vorbești cu atâta îndrăzneală?”, Sf. Gheorghe a răspuns: „Adevărul”.

Cuvintele acestea au tulburat și au mâniat pe toți cei de față. Împăratul, care ținea mult la Gheorghe, a poruncit unui dregător să-l cerceteze, să-l întoarcă de la rătăcire și dacă nu va reuși, să-l pedepsească. Dregătorul însă nu a izbutit, deoarece Gheorghe nu numai că a mărturisit că e creștin, dar l-a și înfruntat cu bărbăție, vestindu-i adevărul Evangheliei mântuitoare de suflete.

Pătimirile Sf. Gheorghe

Atunci au urmat chinurile: a fost dus în temniță și bătut cumplit; a fost întins pe roata cea de caznă, cu ghimpi și cu țepușe; a fost aruncat într-o groapă cu var nestins și ținut acolo flămând și chinuit trei zile; a fost încălțat în încălțăminte de fier înroșite, înăuntru cu țepi ascuțiți și gonit la fugă, dar la toate încercările, sfântul mucenic a rămas nevătămat și neclintit în credință, întărindu-se și luminându-se cu rugăciunea: „Tu Doamne, Mântuitorul celor necăjiți, scăparea celor izgoniți, auzi rugăciunea robului Tău și mă miluiește!”.

Mirați de răbdarea și de puterea ostașului lui Hristos, prigonitorii l-au întrebat: „Spune-ne, Gheorghe, cine-ți dă ție puterea aceasta?”. Iar el cu blândețe și după adevăr le-a răspuns: „Cel ce a înviat din morți; pentru ca și noi să înviem din moartea păcatului, iar în viața cealaltă spre obștească judecată”.

După torturi, a urmat judecata. La răsăritul soarelui, împăratul s-a așezat pe scaunul de judecată și, stăpânindu-și mânia, a vorbit cu blândețe: „Vezi, Gheorghe, câtă iubire și milă am de oameni și mai cu seamă de tine. Iau martori pe toți zeii că sunt gata să-ți cruț frumoasa ta tinerețe, dacă te întorci de pe aceste căi greșite! De te întorci, toate muncile ce-ai suferit ți le răsplătesc cu multe cinstiri și bunătăți”.

„Nu-mi trebuie toate cinstirile și bunătățile tale, i-a răspuns cu tărie Sfântul, că ele nu vor putea să mă despartă de Stăpânul meu, Domnul Hristos, căruia, până la moarte, îi sunt rob”.

Nu numai că Sf. Gheorghe nu a putut fi înduplecat să se lepede de Iisus Hristos, dar și mulți din cei de față, împreună cu împărăteasa Alexandra și cu slujitorii ei, au cunoscut adevărul și au crezut în Dumnezeul creștinilor.

Mucenicia Sf. Gheorghe

În vâltoarea mâniei, Dioclețian nu a mai făcut nicio cercetare, ci a dat hotărârea de osândire la moarte: „Pe Gheorghe cel rău, care a hulit asupra zeilor noștri și asupra mea și pe Alexandra, împărăteasa mea, cea care s-a lăsat înșelată de acest vrăjitor, poruncesc să-i tăiați cu sabia!”.

La porunca împăratului, soldații au sărit să-i lege și să-i ducă afară din oraș, la locul de osândă. Împărăteasa a murit pe drum, sleită de putere (unii pomenesc moartea ei la 21, alții la 23 aprilie), iar Gheorghe dus mai departe, înainte de a primi lovitura de moarte, s-a rugat așa: „Auzi-mă și acum, Stăpâne, și stai înaintea robului Tău și în ceasul acesta de la sfârșit, mântuindu-mi sufletul de meșteșugirile celui rău. Iar celor ce au greșit asupra mea iartă-le, Doamne, ca și aceia cunoscându-Te, să câștige parte în împărăția Ta, împreună cu aleșii Tăi, că binecuvântat ești, Doamne, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin”.

După rugăciune, Gheorghe și-a plecat smerit capul sub sabia călăului și a luat cununa muceniciei, la 23 aprilie anul 303, biruind pe vrăjmaș și preamărind pe Dumnezeu.

Sf. Gheorghe și balaurul înfricoșător

În icoane, Sf. Gheorghe se arată omorând cu sulița un balaur. Se spune că lângă cetatea Virit din Siofinichia (Siria) sălășluia un balaur înfricoșat, căruia, după voia zeilor și a închinătorilor la idoli, în fiecare zi i se arunca spre mâncare câte un copil, tras la sorți. Când a ajuns în părțile acelea Sf. Gheorghe, însăși fiica împăratului de acolo căzuse la sorți, să fie dată balaurului. Atunci Sf. Gheorghe și-a făcut semnul Sfintei Cruci, a ieșit în calea balaurului și i-a repezit cu putere sulița în gâtlej, omorându-l.

Drept mulțumire, 25.000 de bărbați, afară de femei și de copii, s-au botezat și au zidit pe locul acela o biserică în cinstea Sf. Gheorghe, ca toți să învețe din acea întâmplare că, precum Sf. Gheorghe purtătorul de biruință a scăpat pe fecioara aceea de balaurul cel văzut, tot astfel și Biserica lui Hristos, păzește și mântuiește sufletele creștinilor de balaurul cel nevăzut al păcatului. Ștefan cel Mare, voievodul Moldovei, purta pe steagurile ostașilor săi chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, totdeauna biruitor.

De obicei, ziua Sfântului Gheorghe, sărbătorindu-se după Învierea Domnului și deodată cu sosirea primăverii, Biserica îi aduce în cântare următoarea laudă (glas 5): „Răsărit-a primăvara, veniți să ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniți să ne veselim! Arătatu-s-a pomenirea purtătorului de chinuri, care luminează pe credincioși. Pentru aceasta, iubitorilor de prăznuire, veniți cu taină să o prăznuim. Că acesta (Gheorghe) ca un bun ostaș s-a luptat împotriva tiranilor și pe aceia i-a rușinat, următor făcându-se patimii Mântuitorului Hristos… Aceluia să strigăm: purtătorule de chinuri roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre”.