AMINTIRI DESPRE PR. SIMEON ZAHARIA | EGUMENUL VASIAN

Părintele Vasian Manea, egumenul schitului „Înălțarea Sf. Cruci”, cunoscut și ca ”Poiana lui Ioan”, acolo unde pr. Zaharia s-a nevoit o mare parte din viață, ne împărtășește câteva amintiri de suflet despre părintele și duhovnicul său, Bătrânul Simeon Zaharia de la Sihăstria. Ar fi împlinit astăzi 98 de ani… Veșnică să îi fie pomenirea! AMINTIRI DESPRE PR. SIMEON ZAHARIA | EGUMENUL VASIAN

Cum ne povățuia Părintele Simeon

Părintele era foarte râvnitor. Ne-a fost o călăuză, un far, pentru vremurile acestea atât de tulburi și fără povățuitori. Era ca o filă vie de Pateric. Ne-a îndemnat să fim mai cu trezvie cu biserica, să ne pregătim că vin vremuri în care s-ar putea să nu mai avem nici Sf. Liturghie, nici slujbe, că o să fim fugăriți.

Era un om al rugăciunii, al tipicului, dar nu: ,,Tipic, tipic și la inimă nimic”. Prin slujbele bisericii, încerca să ne facă să fim oameni de rugăciune, să fim mai retrași, mai izolați, să nu fim cu lumea. Ca duhovnic, nu era aspru. Lăsa pe fiecare să hotărască ce nevoință vrea să facă, dar dacă vedea că nu mergi pe linia monahală cum ar trebui, era foarte exigent. Adică: ,,Părinte, asta și asta! Ia, mai fă o Psaltire, mai fă niște metanii!”. Încerca să te aducă pe cale, dar foarte părintește, nu cu duh de ceartă sau să te ia la rost. Dar, până atunci, te lăsa la voia ta liberă. Nu îți impunea nimic. Nu era omul care să-ți impună ceva, dacă nu erai și tu de acord. Nu trecea niciodată peste libertatea ta.

Atenția și dragostea Pr. Simeon pentru ucenicii săi

Povestea că a avut un fiu duhovnicesc care a fost plecat în afară și s-a întors în țară și se demonizase. Nu prea mai asculta, făcea tulburare prin mănăstire. Am aflat după aceea, că Părintele i-a citit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, a postit, nu a mâncat nimic și el și ucenicul, o săptămână și s-a tămăduit.

Era foarte atent, nu cumva să fie povară pentru noi. Mai zicea: „Părinte, m-am rugat la Dumnezeu ca nu cumva să cad la pat, să fiu povară pentru alții, că am văzut cum se îngrijește un bătrân și cu bătrânii e greu de purtat, nu au răbdare”. Dar Dumnezeu, poate ca să-l umple cu mai multe daruri, a rânduit de a căzut la pat. S-a bucurat de viață îndelungată, aproape 96 de ani, dar a avut și multe suferințe și boli și neputințe.

Dar, cât a fost de bătrân și de bolnav, până în ultima clipă, a spovedit. A fost un om de jertfă. Acum, ne simțim și noi ca niște copii orfani.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 82, un număr dedicat Pr. Simeon Zaharia)