SF. MARTINIAN IZBĂVITORUL DE DESFRÂNARE | SF. ILARION FELEA

Viața Sf. Cuvios Martinian

A trăit în veacul al IV-lea. La 18 ani a părăsit casa părinților din Cezareea Palestinei și a trăit în sihăstrie pe muntele Corabiei din apropierea orașului vreme de 25 ani.

Mergând vestea de evlavia, înțelepciunea și înfrânarea lui, o femeie frumoasă, bogată și desfrânată, cu numele Zoe a zis: „Cine este acela pe care-l laudă lumea și care este traiul lui? Pentru ce găsiți vrednică de cinstire viața lui? Pentru că neputând înfrânge patimile trupului și ispitele viețuirii între oameni, a fugit și trăiește ca o fiară în pustie, unde nu are prilejul să fie ispitit? Știut este că de nu este foc nu arde fânul. Dar de veți pune fânul lângă foc și nu va arde, atunci veți fi îndreptățiți a vă minuna. Așa și cu acest cuvios: de voi merge eu la dânsul și văzându-mă, de nu se va clătina în virtutea lui, atunci se va arăta cu adevărat om fără de prihană”.

Ispitirea desfrânatei

Zicând acestea și punând rămășag, s-a îmbrăcat în zdrențe și s-a dus în vreme de furtună, noaptea și a bătut la chilia pustnicului, să o primească. Pustnicul a primit-o, iar el s-a retras și a dormit afară, pe o stâncă. Dimineața, când a aflat-o, îmbrăcată în haine cu multe podoabe și i-a ascultat vorbele-i mieroase, de chemare la păcat, Martinian aprinse un foc și își ținu degetele pe flacără. Suferind arsurile și văitându-se de durere, zise: „Cum voi înlătura focul osândei veșnice, dacă pe acesta nu-l pot îndura?”.

Auzind aceste cuvinte și văzând arsurile flăcărilor, desfrânata s-a cutremurat și s-a retras într-o mănăstire din Betleem, unde a trăit în viață sfântă până la moarte.

Lupta acerbă cu patimile

Ca să scape de ispite, Martinian părăsi chilia și se așeză pe o stâncă în mijlocul apelor, unde pentru puțina hrană ce i-o aducea un corăbier, îi împletea și îi dăruia coșuri.

Aici trăi, în vânt, în soare și în bătaia ploilor, până ce, în urma unei furtuni scăpă aici o tânără fecioară, pe o scândură dintr-o corabie sfărâmată.

Martinian îi lăsă adăpostul, se aruncă în valuri și după ce ieși la mal, pribegi prin sate și orașe, până ce muri la Atena, în vârstă de 50 de ani, lăsând în urma lui un frumos exemplu de înfrânare.

(Extras din cartea „Cuvantari la Vietile Sfintilor” de Preot Ilarion V. Felea VOL I)