PR. JUSTIN PÂRVU | SFATURI PENTRU O REÎNVIERE DUHOVNICEASCĂ A ROMÂNIEI

De ce ură?

Este în viața noastră de toate zilele, este foarte multă ură, pentru că ați vorbit despre cuvântul acesta ură. E foarte practicat la noi, din păcate. Omul, în urma suferinței se brutalizează.

Dar unii reușesc să se depășească. Foarte puțini sunt cei care învață din suferință. Este și omul care, în sfârșit, trage niște învățături din toată această suferință și intră pe un făgaș al dragostei, al bunătății. Foarte puțini, însă, în vremurile acestea grele se modelează sau se instruiesc înspre bine. Foarte mulți dintre ei, oamenii, se înrăiesc, devin cum e proverbul Homo homini lupus. Mă gândesc de cele mai multe ori că nu-i în firea românului răutatea. Pentru că din firea lui, românul a fost omul dragostei, omul bunătății, al umilinței, al smereniei. A fost omul cu valorile acestea creștin-ortodoxe.

Firea românului

De copil, în casă la noi, am prins Ceaslovul, Ceaslovul pe vechi. Și eram în concurență cu sora mea: care citește mai bine Ceaslovul acesta pe vechi. Și așa am prins eu dragoste de scrierile acestea chirilice, încât am mers la Mănăstirea Durău și am intrat acolo ca frate. Nu-mi erau deloc străine, Octoihul și Mineiul, și toate scrierile astea vechi, cărțile vechi din strană.

Vedeți, toate colindițele acestea pe care le-am ascultat noi, care mai de care, oleacă modernizate, dar totuși (în ele) s-a păstrat elementul sănătos al țăranului nostru. Vin doi copilași aici și mocăie și ei acolo niște cuvinte. El nu știe ce spune, sărăcul! Dar el propovăduiește un adevăr și un Pateric în care viața noastră se încuibă.

Acum, la noi se petrec totuși câteva lucruri interesante, dar rămâne poziția noastră că Patericul îl trăiește omul de la țară. Acolo, a fost satul, a fost maica Ortodoxiei și rămâne și pe viitor. De altfel, și viața noastră creștin-ortodoxă dacă se menține în picioare, este numai datorită trecutului nostru nădăjduitor, trecutul nostru frumos, aromat de cuvintele Sfinților Părinți și care se continuă într-un buchet de Pateric.

Rugăciunea tinerilor

Tinerii să se roage, să se apropie de Biserică. Salvarea noastră ca întotdeauna n-a fost alta decât rugăciunea. Cât a fost de greu materialismul acesta, apăi mamele noastre, bunicile noastre nu au întrerupt niciodată cărarea spre biserică. De aceea și viitorul nostru nu e altul, să știi, decât să ne îmbrăcăm toți în rugăciune. Aici este chemarea forțelor cerești ca să îndepărteze forțele satanice de pe pământ. Și cu cât forța aceasta satanică pune ostașul creștin în luptă, cu atât e mai puternică învățătura aceasta creștin-ortodoxă.

Și așa a rămas că rugăciunea îl caracterizează pe român. La ora aceasta, ei se izbesc tot de forța rugăciunii noastre. În bisericile noastre, în sărbători, în duminici, românii își botează copiii, îi cunună pe tineri, găsesc mângâiere în împrejurările grele și acesta este și viitorul nostru: legătura cu Sfânta Biserică și cu Sf. Evanghelie.

Sfaturi duhovnicești

Întotdeauna păcătuim, nimeni nu e fără de păcate, doar ce ai clipit și ai păcătuit.

Nu este bine să dăm sfat celor ce nu doresc, sau cer cu vicleșug. Sfatul și mustrarea trebuie drese cu sare, astfel încât ucenicul să nu se deznădăjduiască și să poți câștiga sufletul lui.

Nu mustra pe celălalt mai mult decât poate duce. Nu da sfat celuilalt dacă nu îl poate împlini! Pentru unii ca aceștia este mai de folos o rugăciune.

Când ucenicul cere sfat fără vicleșug și pune rugăciune către Domnul, Harul lui Dumnezeu pune în inima duhovnicului cuvântul potrivit.

Să ne rugăm mai mult pentru lume și să nu avem o participare rece la durerile oamenilor. Oamenii trebuie să simtă iubirea noastră pentru ei.

(Extrase din volumul V al cărții „Ne vorbește Părintele Justin”)

Portret realizat de maicile de la mănăstirea Paltin