DREPTUL JUDECĂTOR ȘI „CORECTITUDINEA” JUDECĂȚII OMENEȘTI | PR. VARNAVA IANGOS

Milostenia în fața Judecății

Această stare binevoitoare a celor care arată milă față de semeni, va trece dincolo de această viață, se va duce în veșnicie. În ziua Judecății, cel milostiv va fi recunoscut de către cei miluiți de el și va fi pomenit înaintea lui Dumnezeu și a toată zidirea. Aceasta va fi răsplata supremă pentru tot cel ce a fost milostiv cu frații săi”.

Cu măsura cu care măsurăm și judecăm pe alții, cu aceeași măsură vom fi măsurați și judecați și noi. „Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați şicu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7:2). În măsura în care ne deschidem cu o atitudine binevoitoare și milostivă față de fratele nostru, în aceeași măsură ne răspunde și nouă Dumnezeu. Ne răspunde cu mila Sa nesfârșită, „ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți” (Matei 5:45).

Noi suntem conectați la o altă gândire, suntem pe frecvența „corectei”-judecăți. Nu suntem în acord cu harul lui Dumnezeu și, ca urmare, nu atragem și nu primim mila Lui. O să gustăm dragostea lui Dumnezeu, atunci când o să încetăm să credem în noi înșine, atunci când o să vedem și o să descoperim goliciunea noastră duhovnicească. Până când nu vom înlătura barierele, în spatele
cărora încercăm să ne dovedim nouă și altora, chiar și lui Dumnezeu Însuși, că suntem ceva sau cineva, vom rămâne flămânzi de milostivirea lui Dumnezeu.

Atitudinea care ne duce în Rai

Poruncile lui Dumnezeu nu pot fi puse în practică retrospectiv, ca să putem merge în rai sau ca Dumnezeu să ne satisfacă anumite nevoi. Poruncile lui Hristos nu sunt un „sport” obligatoriu, ci un
rod al comuniunii cu Dumnezeu. După cum relația noastră de iubire față de ceilalți oameni determină și modul nostru de viață și comportamentul. În același mod, împlinirea poruncilor lui Dumnezeu nu presupune doar o regulă de conduită pentru a deveni morali și „mântuiți”, ci este un rod al legăturii noastre personale cu Dumnezeu.

Acesta este singura noastră mântuire! El este viața și scăparea noastră! De multe ori, ținem poruncile lui Dumnezeu pentru frica pedepsei sau din pricini egoiste. Scopul nostru nu este Dumnezeu, ci interesul nostru.

Toate poruncile Domnului, dar mai ales Fericirile, constituie îndrumarul modului evanghelic de viețuire. Este calea, dar și scara care ne duce la deschiderea către harul Său și la urcarea continuă către întâlnirea cu persoana lui Hristos. Pregustarea fericirii, desfătarea de bucuria duhovnicească, este certitudinea că „aproape este Domnul”, este înlăuntrul nostru.
„Iată, stau la ușă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide ușa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Ce alegem?

Cu cât ne deschidem mai mult inima către El, cu atât aceasta se face mai largăși încăpătoare. „Și dacă inima noastră este strâmtă, lărgește-o pe ea!”, ne rugăm împreună cu Sfântul Grigorie Palama (Cuvânt la Intrarea Maicii Domnului în Biserică).

De obicei suntem necăjiți pentru că suntem păcătoși, pentru că avem atâtea probleme, zilnic. Ca și Marta, „ne îngrijim şi pentru multe ne silim” (Luca 10:41). Dar Hristos ne sfătuiește să alegem „partea cea bună”, a Mariei, „care, aşezându-se la picioarele Domnului, ascultă cuvântul Lui” (Luca 10:39). Cum poate Dumnezeu să ne vorbească, când suntem niște suflete atât de ocupate și îngrijorate? Suntem cu totul incapabili să-L auzim. Dar nici Dumnezeu nu aude glasul nostru, pentru că inima noastră este ocupată, izolată și deconectată de la El.

Blândețea și dreapta Judecată

Domnul, „Cel blând și smerit cu inima”, nu a ezitat să se mânie împotriva fariseilor, să le adreseze un „vai!” și să-i numească „pui de năpârci”! În altă situație, iarăși, nu a ezitat să-i alunge din templu
cu biciul, pe cei bogați. Judecata aspră a Domnului nu se opune blândeții Lui. Dreptatea lui Dumnezeu se identifică cu mila, în timp ce dreptatea noastră este o boală duhovnicească, de care trebuie să ne vindecăm.

Să ne oprim din a măsura cu centimetrul! Să cultivăm în inimile noastre milostenia duhovnicească, ce se naște din dorința ca tot omul să se mântuiască, nu numai noi, ci și toți semenii noștri. Pentru că nu există un rai individual. Nu există mântuire fără ceilalți.

Ceea ce ne va putea salva în cele din urmă, nu este judecata noastră scrupuloasă, ci mila și adâncimea inimii noastre. Adevărata bunătate și adevărata lărgime a inimii, este această durere a sufletului, așa cum o descrie Sfântul Isaac. Oricine a dobândit-o, deși trăiește în această lume, nu este din această lume. El este aici, dar mintea și inima lui sunt îndreptate în întregime către Dumnezeu.

(Extras din cartea ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII)