COMUNICAREA DINTRE MORȚI ȘI VII | PR. JUSTIN PÂRVU

Aflați ce efect aveau rugăciunile la adormiți ale mamei Părintelui Justin, care nu știa dacă fiul ei mai trăiește în închisoare. Cum trebuie să ne rugăm pentru cei adormiți ai noștri? COMUNICAREA DINTRE MORȚI ȘI VII | PR. JUSTIN PÂRVU

Părintele Justin, pomenit la adormiți de către mama sa

Nu ştiam dacă mai trăieşte mama. Ea s-a îmbolnăvit îndată după arestarea mea. Auzise că eu am murit. Şi, după 13 ani, când am găsit-o, nu m-a mai recunoscut. M-a luat drept un nepot, nicidecum eu. Era bolnavă, nu mai avea memoria deplină. Şi aşa s-a stins mama, fără ca ea să fie convinsă că eu m-am mai reîntors în viaţă în casa părintească.

Am fost pomenit la morţi. Dar să ştiţi că mi-a mers foarte bine. De altfel, şi povestesc unele mame care vin aici îndurerate că le-a plecat copilul de acum şapte-opt ani prin ţări străine şi nu mai ştiu nimic de el. Mă-ntreabă ce să facă: Să-i pomenească la morţi sau la vii? Nu, dragii mei, le spun, puneţi-l la morţi, că nu-i nicio deosebire între mort şi viu. Se dezleagă şi la morţi, şi la vii, tot pentru iertarea păcatelor.

Aşa că eu, când mă pomenea mama, când făcea câte un parastas, îmi mergea mai bine.

Comunicarea dintre cei morți cu cei vii

În puşcărie o visam pe mama când eram în momentele cele mai grele şi anevoioase. Şi ştiam sigur că începe un alt regim, de destindere. Şi, într-adevăr, se schimba total. Iar regimul era după cum strigau occidentalii. Şi, când venea un regim mai bun, te mai scoteau cinci minute la aer. În cinci minute n-aveai timp nici să te adaptezi cu lumina. Te-nţepa lumina. Parcă-ţi dădea ace. Şi nu mai ştiai şi stăteai pe loc aşa. Ei, nepricepând starea noastră, te-mpingeau din spate într-un ţarc, acolo.

Este foarte importantă pomenirea morților în biserică şi la mormintele lor. Şi eu mă gândesc că acolo sus mă vor întreba toţi colegii mei de detenţie: Ce am făcut eu pentru ei? Şi ce bucurie poate fi mai mare decât să mă duc să aprind o lumânare, pentru fiecare acolo şi să mă rog să lumineze căldura acestei lumi vremelnice de aici cu veşnicia lor de dincolo.

Nu există rugăciune mai primită de Dumnezeu decât aceea pe care o aduce preotul în fața Jertfei Mântuitorului din timpul Sf. Liturghii. Pentru că nu omul se roagă, ci Însuși Sângele vărsat al Mântuitorului nostru spală păcatele celor ce sunt pomeniți de către preot în Sf. Liturghie.

(Extras din „Ne vorbește Părintele Justin”)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura